Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Sentința 181/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR.181
Ședința publică din data de 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str. -, -. A,. 6,. 22, Cod poștal -, Județ D, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B, sector 3,-, Cod poștal -.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 14 octombrie 2009 când a pronunțat următoarea sentință.
CURTEA
Asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ la data de 26 mai 2009 sub nr-, reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a formulat contestație împotriva Ordinului nr. 251/24.04.2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Susține că ordinul emis este netemeinic si nelegal deoarece încalcă dispozițiile Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici în sensul că legea mai sus-menționată preia dispozițiile constituționale și garantează stabilitatea postului și a funcției publice deținute.
Mai mult arată că postul deținut a fost obținut în urma promovării unui concurs și nu exista motive imputabile pentru care sa fie destituit din funcția deținută.
În temeiul disp.art. 115 Cod procedură civilăpârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a formulat întâmpinarefață de acțiunea reclamantului prin care solicită respingerea acțiunii în principal ca fiind inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, iar în subsidiar ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Față de primul capăt de cerere pe cale de excepție, invocă inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, față de lipsa plângerii prealabile instituită de art. 7 din Legea 554/2004.
Reclamantul a formulat acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu.
Învederează că acțiunea este inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile obligatorii reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, una din condițiile acțiunii în contencios administrativ, prevăzută de Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, este aceea a îndeplinirii procedurii prealabile, în condițiile și termenele prevăzute de art. 7.
Numai după parcurgerea acestei etape-condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, persoana, dacă se consideră în continuare nemulțumită de răspunsul primit ori dacă autoritatea căreia i s-a adresat refuză să-i răspundă, poate formula și înregistra acțiune în contencios administrativ pe rolul instanței de judecată, în termenele prevăzute de art. 11 din lege.
Potrivit prevederilor art.2 alin.1, lit. c) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ este actul unilateral emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice, iar potrivit art.1 coroborat cu art.8 din lege, persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă, în termenul și în condițiile impuse de lege.
Susține că reclamantul solicitat anularea Ordinului nr.251/24.04.2009 prin care a fost destituit din funcția publică de conducere de director executiv al
Dreptul reclamantului la acțiune în contencios administrativ, în sens material, se naște după ce autoritatea emitentă a actului atacat răspunde reclamației administrative prealabile sau de la expirarea termenului de 30 zile în care aceasta era obligată să răspundă.
Mai arată că din practica judecătorească se reține că acțiunile care au fost introduse fără a se face dovada că reclamantul s-a adresat organului emitent în 30 zile de la comunicarea actului pe care îl atacă au fost respinse ca inadmisibile.
Or, în speță, reclamantul nu anexează, potrivit art. 12 din Legea nr.554/2004, dovezile din care să rezulte că a fost îndeplinită procedura prealabilă a reclamației administrative, respectiv copii de pe cererea adresată autorității publice.
Aceste copii, care vor fi certificate pentru conformitate cu originalul, prezintă interes pentru a putea stabili dacă petiționarul a respectat termenul prevăzut de art.7 din lege.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă a reclamației administrative, condiție de învestire a instanței de contencios administrativ ce constituie fine de neprimire a acțiunii, motiv pentru care solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă.
Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 251 din 24 mai 2009 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția avută, de director executiv al Oficiului Județean de Consultanță Agricolă D (), invocând ca temei de drept Legea nr. 554/2004.
Consideră că pentru admiterea acțiunii, reclamantul avea obligația să facă dovada (deoarece, până la proba contrarie se prezumă că este legal, efectuarea dovezii contrare fiind în sarcina reclamantului) existenței uneia din cauzele care atrag nulitatea actului, or această dovadă nu se face.
Ordinul 251 din 24.04.2009 a fost emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în aplicarea prevederilor art. III alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora: "Funcțiile publice, funcțiile publice specifice, precum și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență și care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență".
Scopul acestui ordin a fost acela de a aplica, la nivel național, recomandările Comisiei Europene și ale organismelor financiare internaționale referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare, fiind necesară adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare și de abordare mai prudentă a deficitului bugetar, inclusiv prin stabilirea unor criterii de performanță în organizarea și coordonarea unor autorități și instituții publice.
Aceste măsuri vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.
Administrația publică, obiectiv, nu-și poate propune decât rezolvarea acelor nevoi care particularizează la un moment dat un interes public, ceea ce presupune o valorizare de către puterea politică și fixarea unor coordonate legislative.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precizăm că postul de director executiv deținut de reclamant la Daf ost desființat prin ordonanță de urgentă, si nu din inițiativa angajatorului care este Ministerul Agriculturii. Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
În subsidiar, Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu i se poate imputa nicio culpă atât timp cât e ținut de normele legale în vigoare, știut fiind că cetățenii beneficiază doar de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.
Potrivit art. 1 din HG 8/2009 Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, autoritate publică centrală responsabilă cu elaborarea, reglementarea și implementarea politicilor agricole comunitare și naționale și cu dezvoltarea, pe baze moderne, a domeniilor sale de activitate care, conform art. 40 alin. 1 din Legea nr. 90/2001, este condus de ministru.
Conform Legii nr. 90/2001 art. 53 alin. 1 lit. a, miniștrii organizează, coordonează și controlează aplicarea legilor, ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, a ordinelor și instrucțiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate și a principiului autonomiei locale a instituțiilor publice și a agenților economici.
De asemenea, conform art. 1 alin. 5 din Constituția României "în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie" și potrivit art. 5 din Codul civil nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare, la legile care interesează ordinea publică.
Prin urmare, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin conducătorul său, este o instituție care pune în executare și execută în concret legea, fiind ținut de aplicare imediată a acesteia.
Cum măsurile dispuse prin OG nr. 37/2009 vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, și cum este ținut în aplicare și asigurarea aplicării întocmai a legilor în vigoare, este vădit că orice pretenție îndreptată împotriva acestuia este neîntemeiată.
acordată interesului public față de cel privat, nu în detrimentul celui din urmă, ci ca o sumă a intereselor private comune și ca o garanție a respectării tuturor intereselor private care ar putea veni în contradicție asupra cărora trebuie să prevaleze interesul comun, este motivul care înlătură orice răspundere.
Întrucât capetele de cerere 2 și 3 sunt accesorii primului capăt de cerere, în baza acelorași argumente anterior expuse și potrivit regulii accesorium sequitur principale, solicităm respingerea acestora ca neîntemeiate.
Față de cele arătate, solicită ca în baza principiului subordonării interesului privat celui public și având în vedere că nu s-a făcut dovada vreunui indiciu de nelegalitate, să se respingă cererea de anulare Ordinul nr. 251/24.04.2009 în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.
La data de 10 iunie 2009,reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare la acțiunea introductivaprin care solicită suspendarea Ordinului nr. 251 din 24.04.2009, în temeiul dispozițiilor art.15 din Legea 554/2004 a Contenciosului administrativ; anularea Ordinului mai sus-mentionat ca fiind netemeinic si nelegal; reintegrarea sa pe postul ocupat anterior; obligarea la plata drepturilor salariale in conformitate cu funcția deținuta anterior; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare susține că a avut calitatea de funcționar public și din data de 14.05.2009 a fost numit în funcția publică de Director Executiv al Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Dambovița prin Ordinului Ministrului nr. 70 din 14.05.2008.
Ordinul 251 din 24.04.2009 prin care a fost eliberat din functia deținuta anterior îl consideră netemeinic și nelegal deoarece încalcă grav dispozițiile Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Susține că acesta este în contradicție cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea 188/1999 care precizează scopul legii, și anume, asigurarea unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial. De asemenea, încalcă principiile stabilite de art. 3 din Lege, respectiv principiul stabilității funcției publice, al eficientei și eficacității, deoarece o schimbare frecventă a funcționarilor publici nu poate duce decât la destabilizarea echilibrului în rândul acestora și la o lipsă de continuitate în exercitarea atribuțiilor profesionale, astfel că este evident că scad și performanțele și eficienta și practic nu se poate realiza scopul urmărit de Legea 188/1999.
Ordinul emis este întemeiat pe dispozițiile art. 99 alin. 1 lit. b, motivându-se ca această eliberare din funcție este rezultatul reorganizării activității unității, ca urmare a reducerii postului ocupat de funcționarul public.
Este fals, deoarece după cum rezultă din art. III alin 3 din OUG 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, după expirarea termenului prevăzut la art. III alin 1, instituțiile vizate (deci cele care se reorganizează prin reducerea postului) vor fi conduse de un director coordonator care va fi ajutat de unul sau mai mulți adjuncți.
Practic, o instituție care din necesități financiare se reorganizează prin reducerea unui post, ulterior are posibilitatea sa fie condusa, nu de unul, ci de doi sau mai mulți directori. Astfel, nu numai că nu se reduce nici un post, ci se formează altele doua.
Mai susține reclamantul că noul director coordonator (care înainte se numea director executiv aceasta fiind singura diferența) are aceleași atribuții ca funcționarul public pe care-1 înlocuiește (pentru ca de fapt este o înlocuire nelegala, nu o restructurare).
Prin urmare, din moment ce OUG 37/2009 nu stabilește alte atribuții și responsabilități pentru noua funcție, rezultă că este vorba tot de o funcție prin care se realizează prerogativele funcției publice așa cum sunt ele determinate prin art. 2 alin.1 din Legea 188/1999.
Mai mult condițiile prevăzute de OUG 37/2009 pentru ocuparea funcției de director coordonator sunt identice cu cele prevăzute la art. 54 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici pentru ocuparea unei funcții publice.
Totodată activitățile pe care le vor desfășura directorii coordonatori vor fi tot cele care implică în sensul art. 2 alin 3 din Lege exercitarea prerogativelor de funcție publică.
Se poate foarte ușor deduce din cele de mai sus ca OUG 37/2009 are prevederi care permit emitentului ca, prin interpretarea sistematica a Legii 188/1999, fără a recurge la alte reglementari subsecvente, să poată transforma din nou funcțiile contractuale de directori coordonator în funcții publice după o anumită perioadă, potrivit intereselor din acel moment. Practic și la acest moment a fost emisă doar pentru a satisface interesele clientelei politice, nicidecum pentru eficientizarea activității instituțiilor publice. Poate cel mult pentru a eficientiza activitatea instituțiilor publice si folosirea resurselor acestora in interese politice si de partid.
Se invoca diferite motive, evident fictive, o restructurare, o reducere de posturi, etc. pentru a se susține "legalitatea" Ordinului 251/24.04.2009 însă, în realitate aceasta măsura pe care o contestă nu este decât o înlocuire nelegală, pe criterii politice, cu încălcarea flagranta a dispozițiilor Statutului funcționarilor publici.
Conform Legii 188/1999 singurele posibilități legale de modificare, suspendare sau încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici sunt cele prevăzute de art. 87-92, art. 94-96 si art. 97-102 din actul normativ menționat.
Însă, legiuitorul a instituit prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, cele mai relevante vizând: obligativitatea acordului funcționarului public pentru modificarea raporturilor de serviciu, limitarea la minim a posibilităților angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea cu caracter limitativ a situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de serviciu.
În aceste condiții de reglementare, era cât se poate de clar că nu se putea recurge, pentru crearea unor posturi necesare satisfacerii intereselor clientelei politice a partidelor politice, la reorganizarea pur și simplu a instituțiilor publice vizate de aceștia și nici la eliberarea sau destituirea șefilor acestora și adjuncților lor.
Cum aplicarea unor astfel de măsuri ar fi fost complet nelegală și ar fi evidențiat caracterul pur politic al acestei conduite s-a realizat modificare a Statului funcționarilor publici, modificare realizată în sens invers tendințelor pe plan European, cât și contrar unor prevederi ale Legii 188/1999.
Mai susține reclamantul faptul că Ordinul nr. 251/24.04.2009 încalcă dispozițiile Legii 188/1999 și îi aduce grave prejudicii, motiv pentru care solicită suspendarea acestuia până la soluționarea irevocabilă a cererii, anularea acestei măsuri, reintegrarea pe postul ocupat anterior cu plata drepturilor salariale corespunzătoare.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 554/2004 a Contenciosului administrativ și pe cele ale Legii nr. 188/1999.
În dovedirea acțiunii a anexat următoarele înscrisuri: Ordinul nr. 70/14.05.2008, Ordinul nr.251/24.04.2009.
După soluționarea cererii de suspendare a Ordinului prin care a fost eliberat din funcție, în scopul soluționării fondului, solicită să se constate căexcepția de neconstituționalitate OUG 37/2009anexata prezentei îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. 1 si 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și, să se dispună sesizarea Curții Constituționale, în conformitate cu art. 9 din Legea 554/2004 a Contenciosului administrativ, urmând ca in conformitate cu art. 29 alin 5 din Legea 47/1992 să se dispună suspendarea prezentei cauze până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
În motivarea excepției de neconstituționalitate cu privire la OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, reclamantul a susținut faptul că actul normativ menționat mai sus este neconstituțional pentru următoarele considerente:
Arată că o propunere legislativă pentru modificarea Legii 188/1999 cu conținut identic a fost inițiată de doi deputați la 17.03.2009 și, la data de 25.03.2009 a fost atacată la Curtea Constituțională de un număr de 81 de care in sesizarea lor au adus critici de constituționalitate extrisecă și intrinsecă.
Pentru a nu mai aștepta soluția Curții Constituționale și a veni în "sprijinul" Parlamentului, Guvernul a găsit de cuviință să adopte OUG 37/2009, fapt care urma să determine lipsirea în final de orice efect a unei decizii prin care Legea de modificare a Legii 188/1999 ar fi fost declarată neconstituțională.
Prin această atitudine Guvernul încalcă o mulțime de prevederi constituționale, respectiv ale art. 1 alin. 4 din Legea fundamentală, prevedere care a instituit principiul separației si echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale.
Menționează că OUG 37/1999 emisă prin intervenția puterii Executive în activitatea legislativului și prin urmare cu încălcarea Constituției României.
De asemenea, precizează că actul normativ criticat încalcă și dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituție, prevedere care garantează egalitatea cetățenilor în fața legii și a instituțiilor publice, fără privilegii și fără discriminări, iar combaterea discriminării constituie un principiu de bază al statului de drept așa cum se arată în art. 1 alin 3 din Legea fundamentala.
În acest sens, desființarea posturilor deținute de funcționarii publici, respectiv directori executivi si directori executivi adjuncta și crearea în locul acestora a unei funcții de demnitate publică, cea de director coordonator și adjuncții acestora, constituie o discriminare nepermisă, pe criterii politice, având în vedere că funcționarii publici se subordonează numai legii și nu programelor partidelor politice.
Discriminarea este vădită și operează doar pe criteriul apartenenței la categoria funcționarilor publici.
Ordonanța de Urgenta criticată creează o incompatibilitatea între calitatea de funcționar public și aceea de director coordonator, deoarece acest din urma post nu poate fi ocupat decât după renunțarea la calitatea de funcționar public.
Menționează reclamantul că OUG 37/2009 încalcă și prevederile art. 11 din Constituție, în sensul că nu corespunde exigentelor privind accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice, stabilite de CEDO în jurisprudența sa.
Curtea Constituțională în decizia nr. 189/2.03.2006, a constatat caracterul imprecis al unei norme și a declarat-o neconstituțională.
Mai susține că ordonanța nu este motivata din punct de vedere al urgenței și nu cuprinde justificarea situației excepționale care a determinat recurgerea la aceasta modalitate de reglementare.
Potrivit dispozițiilor art. 115 alin. 4 din Constituție: "Guvernul poate adopta ordonanțe de urgenta numai in situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânata, având obligația de a motiva urgenta in cuprinsul acestora."
Prin urmare, relația dintre puterea legislativa și cea executivă se exprimă prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgența în condițiile stabilite de art. 115 alin. 4 din Constituție. Astfel, ordonanța de urgența, ca act normativ ce permite Guvernului să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgenta reglementarii acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public.
Adoptarea de către guvern a OUG 37/2009, arată reclamantul, nu a fost motivată de necesitatea reglementarii într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit și nici de necesitarea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, ci, lucru foarte grav, de contracararea posibilelor efecte ale exercitării unui drept constituțional de către un număr de parlamentari împotriva unei legi deja adoptata de Parlament.
Așadar, în condițiile în care legiuitorul primar a reglementat deja domeniul, Guvernul, prin intervenția sa ulterioară, intra în conflict cu prevederile art. 61 din Constituție potrivit cărora: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului R si unica autoritate legiuitoare a tarii". De altfel aceasta este și poziția Curții Constituționale, exprimată constant și consemnată în mai multe decizii ale sale: Decizia 1221/12.11.2008, Decizia nr. 82/15.01.2009
Mai precizează reclamantul că OUG 37/2009 este emisă cu încălcarea prevederilor art. 115 alin 6 din Constituția României, republicată, potrivit cărora Ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile si îndatoririle prevăzute de Constituție".
Prin acest act normativ sunt afectate drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii, dreptul la un nivel de trai decent, așa cum sunt consfințite prin art. 41 si 47 alin. 1 din Constituție, dar si prin art. 2, art. 7 și art. 21 pct. 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului.
Dispozițiile OUG 37/2009 contravin si cu prevederile Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, sub aspectul dreptului la munca si ale Directivei nr. 2000/78/CE privind egalitatea la locul de munca, acte normative internaționale, invocate prin raportare la dispozițiilor art. 20 alin. 1 si ale art.1 alin. 5 din Legea fundamentala.
Prin conținutul lor acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
Aplicarea Ordonanței în discuție are ca efect imediat încetarea raporturilor de serviciu a celor vizați cu pierderea tuturor drepturilor salariale aferente, prin urmare suprimarea veniturilor obținute de ocupanții funcțiilor vizate.
Potrivit practicii Curții Constituționale aceasta suprimare reprezintă o afectare a dreptului la muncă, drept care este unul complex care include și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață.
Prin prisma aceleiași critici, privind încălcarea dreptului la muncă, consider ca este încălcat și art. 20 din Constituție prin raportarea la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care recunoaște și garantează dreptul la muncă, nerespectarea acestor norme constituționale atrage și înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5 potrivit cărora: "In România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie
Reclamantul solicită admiterea excepției de neconstituționalitate invocată și declararea ca neconstituționale a dispozițiilor OUG 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
La termenul de judecată din 7 octombrie 2009, Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului față de lipsa procedurii prealabile invocată de pârât în întâmpinare.
Analizând această excepție prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente în cauză și față de dispozițiile art. 137.pr. civ. Curtea reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile se constată că potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ " înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Din dispozițiile legale menționate mai sus, rezultă că procedura plângerii prealabile trebuie îndeplinită în cazul actelor pe care autoritatea publică emitentă le poate revoca în tot sau în parte.
Această reglementare este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalității, având ca scop atât protecția autorității publice emitente care, prin repararea eventualelor erori săvârșite cu ocazia emiterii actului, poate evita chemarea sa în judecată în calitate de pârât, suportarea unor cheltuieli suplimentare ori plata unor daune mai mari și chiar lezarea prestigiului său prin pierderea unui proces public, cât și pe cea a particularului care are posibilitatea de a obține anularea actului printr-o procedură administrativă mai simplă și scutită de taxă de timbru.
Procedura administrativă prealabilă reprezintă o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, motiv pentru care neîndeplinirea acesteia atrage inadmisibilitatea acțiunii, potrivit art. 109 alin.2 pr. civ.
Cu alte cuvinte, instanța sesizată cu o cerere în anularea unui act administrativ are obligația, înainte de a soluționa pe fond cauza, să examineze efectuarea procedurii prealabile.
Or, din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul nu a formulat o plângere prealabilă față de Ordinul nr. 251/24.04.2009, adresându-se în mod direct instanței de judecată.
Pentru aceste considerente și în temeiul art.7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea va admite excepția lipsei procedurii prealabile și va respinge acțiunea ca inadmisibilă. Admiterea excepției lipsei procedurii prealabile face de prisos cercetarea celorlalte capete de cerere subsidiare și a excepției de neconstituționalitate ce viza fondul acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de pârât în întâmpinare.
Respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în Târgoviște, str. -, -. A,. 6,. 22, Cod poștal -, Județ D, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B, sector 3,-, Cod poștal -.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 octombrie 2009.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. DF/CMF
4 ex./22.10.2009
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina
