Contestație act administrativ fiscal. Decizia 183/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- CA

DECIZIA NR. 183/CA/2009-

Ședința publică din 2 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Crișan Marinela vicepreședinte instanță

JUDECĂTOR 2: Boța Marilena

JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului contencios administrativ formulat de recurenta pârâtaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O,cu sediul în O, str.- nr.2, jud.B în contradictoriu cu intimata reclamantă- TRANS SRLcu sediul în O,-, jud.B, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru intimata reclamantă - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.1/02.04.2009 emisă de baroul Bihor, lipsă fiind recurenta pârâtă.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, intimatul a depus întîmpinare, cauza se află la primul termen de judecată, după care:

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, conform concluziilor puse prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 RON conform chitanței anexate împuternicirii avocațiale.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că, prin sentința nr. 472/27.10.2008, Tribunalul Bihora admis acțiunea formulată de reclamanta - TRANS SRL cu sediul în O,-, jud.B, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O, cu sediul în O,-, jud.B, a anulat actul administrativ -fiscal nr.32949/22.02.2008 al pârâtei fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 10.527,88 lei, achitată la data de 31.01.2008, reprezentând taxa specială pentru prima înmatriculare a autoturismului, împreună cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit extrasului de cont prezentat de către reclamant, acesta a achitat suma de 10.527,88 lei, reprezentând taxa speciala pentru prima înmatriculare a autoturismului având cartea de identitate seria G nr. -, adus dintr-un stat membru al Comunității Europene. Prin cererea înregistrata la data de 22.02.2008 la Administrația Financiara O, reclamantul a solicitat acestei instituții restituirea taxei achitate, invocând prevederile art. 25, 28 si 90 din Tratatul Uniunii Europene.

Prin adresa nr. 32949/22.02.2008, parata a comunicat reclamantului refuzul de restituire a taxei, întrucât aceasta a fost datorata potrivit prevederilor legale in vigoare - art. 214/1 si 214/2 din Codul Fiscal. De asemenea, prin adresa nr. 57461/FI/09.04.2008, Baf ăcut cunoscut reclamantului ca își menține răspunsul dat prin adresa anterioara, privind legalitatea taxei de prima înmatriculare.

Instanța a reținut ca taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule a fost introdusa in Codul fiscal prin Legea 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 si se datora cu ocazia primei înmatriculări in România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214/1 din Codul fiscal. Cuantumul taxei speciale, datorata bugetului statului, se calculează după formula prevăzuta la art. 214/1 alin. 3, în funcție de capacitatea cilindrica, vechimea autovehiculului si unii coeficienți de corelare sau de reducere a taxei, prevăzuți in anexele legii. Esențial rămâne ca taxa special nu este perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate în România, si aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind perceputa numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare si reînmatriculate în România, după aducerea acestora in tara.

Analizând prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constata ca acesta prevede că "nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare". Prin urmare, aceste prevederi limitează libertatea statelor in materie fiscala de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste.

Or, prin art. 214/1 si 214/2 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, se introduce un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in Romania din Comunitatea Europeana in scopul reînmatriculării lor în România, în situația in care acestea au fost deja înmatriculate in tara de proveniența, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 prevede ca autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.

Si Curtea de Justiție a Comunității europene a consacratprincipiul supremației(primatul) dreptului comunitar, in baza căruia regulile de drept comunitar vor face inoperante orice reguli de drept național in vigoare sau viitoare, precum siprincipiul caracterului directaplicabil al dreptului comunitarin dreptul intern al statelor membre UE, fără a fi nevoie de o legislație naționala suplimentara sau de transformare.

Cu referire la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție a Comunității Europene s-a pronunțat in mai multe cazuri, in sensul ca acesta reprezintă, in cadrul Tratatului CE o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor intre statele membre în condiții normale de concurenta, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Având in vedere principiul primatului dreptului comunitar si al efectului direct aplicabil al art. 90 din Tratatul CE, instanța va constata ca art. 214/1-214/3 din Codul fiscal sunt reglementari contrare Tratatului CE si ca nu pot fi menținute in continuare ca aplicabile in cauza de față, motiv pentru care, in temeiul art. 90 din Tratatul CE, a admis acțiunea reclamantului si a obligat parata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului O sa restituie reclamantului taxa speciala de prima înmatriculare, in cuantum de 10.527,88 lei, ilegal încasata de către parata. In temeiul art. 1084, rap. la art. 1082.civ. reclamantul este îndreptățit si la dobânzile legale aferente sumei achitate, de la data plății si pana la restituirea efectiva a sumei.

In ceea ce privește susținerea paratei in sensul ca, prin OUG 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1 si 214/2 din Codul fiscal, taxa speciala de prima înmatriculare fiind practic înlocuita acum cu taxa de poluare, instanța retine ca prevederile art. 11 din OUG 50/2008 nu pot fi reținute pentru respingerea acțiunii, in condițiile in care nu exista nici un temei pentru parata sa oblige reclamantul la suportarea taxei de poluare, câtă vreme o asemenea taxa nu exista la data înmatriculării autoturismului in România, cunoscând fiind principiul neretroactivității legii civile noi, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României. Or, OUG 50/2008 intrând in vigoare la data de 01.07.2008, taxa de poluare nu poate fi perceputa pentru aducerea in tara a unui autoturism la o data anterioara datei intrării in vigoare a acestui act normativ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, prin care a solicitat modificarea în totalitate a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, nu sunt incidente în cauză,întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor impozite mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, iar pe de altă parte nu este vorba de un regim fiscal discriminatoriu întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de proveniența acestora.

Plata taxei speciale pentru autoturisme a fost reglementată de prevederile art.2141și art.2142din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, dispoziții legale abrogate de OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Astfel, taxa specială de primă înmatriculare denumită conform dispozițiilor legale în vigoare "taxa pe poluare" intervine conform articolului 4 din OUG 50/2008 cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România respectiv la punerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la articolul 3 și articolul 9 din aceeași ordonanță.

Mai arată, recurenta că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile legale invocate și anume prevederile OUG 50/21.04.2008, articolul 11, potrivit cărora " taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentruautovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență", prin urmare legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitată în perioada menționată mai sus.

În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.

Intimatul a depus la dosar Întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca netemeinic a recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate, a actelor de la dosar, precum și în temeiul dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă, curtea de apel constată că este legală și temeinică, recursul fiind nefondat.

Pe fondul cauzei, în mod legal a procedat instanța de fond, înlăturând dispozițiile art. 214/1-214/3 din Codul Fiscal român, ca fiind contrare art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene. Sub acest aspect, este de menționat că, potrivit articolului 90 alineat 1 din Tratatul," nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Referitor la principiul nediscriminării, în cauza Michel, similară cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat că "statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul, adică să nu fie discriminatoriu".

Prevederile menționate în Tratat și cele cuprinse în jurisprudența E, limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, respectiv discriminarea între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.

Potrivit reglementării naționale, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări al acestuia în România. Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3. fiscal, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare sau de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.

Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, pentru care se solicită reînmatricularea în România.

Această modalitate de stabilire diferențiată a taxei, instituie un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe. Procedând în acest mod,legiuitorul a încălcat în mod direct și evident dispozițiile art. 90 din Tratat anterior citat.

Pentru aceste considerente și având în vedere principiul aplicării directe a dreptului comunitar, instanța de recurs va reține că hotărârea instanței de fond este legală, impunându-se înlăturarea criticilor vizând aceste aspecte, ridicate de către recurentă în susținerea recursului său.

În ceea ce privește susținerea pârâtei în sensul că, prin OUG 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1 si 214/2 din Codul fiscal, taxa specială de primă înmatriculare fiind practic înlocuită acum cu taxa de poluare, instanța reține că prevederile art. 11 din OUG 50/2008 nu pot fi reținute pentru respingerea acțiunii, în condițiile în care nu există nici un temei pentru pârâta să oblige reclamantul la suportarea taxei de poluare, câtă vreme o asemenea taxă nu exista la data înmatriculării autoturismului în România, cunoscând fiind principiul neretroactivității legii civile noi, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României. Or, OUG 50/2008 intrând în vigoare la data de 01.07.2008, taxa de poluare nu poate fi percepută pentru aducerea în țară a unui autoturism la o dată anterioară datei intrării în vigoare a acestui act normativ.

Având în vedere aspectele reținute, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins ca nefondat recursul formulat și menținută ca legală și temeinică sentința nr. 524/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor.

Față de culpa procesuală a recurentei, în temeiul art. 274 alin. 1.pr.civ. aceasta va fi obligată să plătească părții intimate suma de 1000 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, justificat prin chitanța depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondatrecursul declarat recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O - cu sediul în O, Str.- -, Nr. 2, Cod Poștal -, Județ B în contradictoriu cu intimatul reclamant - TRANS SRL cu sediul în O,-, jud.B, împotriva sentinței nr. 472/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Dată în ședința publică din 2 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.M/06.04.2009

Jud.fond.

Dact.MG/06.04.2009

Președinte:Crișan Marinela
Judecători:Crișan Marinela, Boța Marilena, Sotoc Daniela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 183/2009. Curtea de Apel Oradea