Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1874/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1874

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -- 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR

-- - -JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie

-- - - JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu

GREFIER-

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul Primarul Orașului B, împotriva sentinței nr.643 din data de 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru intimatul reclamant, lipsind intimatul pârât Primarul Orașului B.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal și este timbrat legal.

S-a arătat că intimatul pârât Primarul Orașului Bad epus concluzii scrise, iar intimatul reclamant a depus întâmpinare.

Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;

Avocat pentru intimatul reclamant, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 643 din data de 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- a fost admisă contestația formulată de reclamantul, și s-a dispus anularea dispoziției 1782/22.05.2008 i a deciziei de impunere nr. 1019/26.02.2008 emise de Primarul Orașului

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamantul a solicitat anularea Dispoziției nr. 1782/22.05.2008 emisa de Primarul Orașului B și a Deciziei de impunere nr. 1019/26.02.2008 emisa de Serviciul de impozite și taxe din cadrul Primăriei Orașului B, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii reclamantul arata ca prin decizia de impunere a cărei anulare se solicita, s-a stabilit în sarcina sa un debit total de 943 lei, din care, 729 lei reprezentând diferența taxa de autorizație construcție și 214 lei reprezentând penalități de întârziere, precizând că a achitat taxa pentru obținerea autorizației de construire calculată de funcționarii Serviciului de Urbanism din cadrul primăriei B obținând autorizația nr. 5546/04.05.2007.

Menționează reclamantul că a formulat contestația înregistrată sub nr.2619/2008 la respectiva decizie de impunere, însă, prin Dispoziția 1782/22.05.2008, aceasta a fost respinsă, arătându-se că prin raportul intermediar al Curții de Conturi O s-a stabilit că taxa este incorectă în sensul că s-a acceptat ca bază de calcul o valoare declarată mai mică decât valoarea impozabilă a construcției nefiind respectate prevederile art. 267 alin. 15 din Legea 571/2003.

Primarul Orașului Bad epus la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate, respectiv raportul de control intermediar din 29.02.2008, al Camerei de Conturi O, situația privind calculul taxei pentru eliberarea autorizațiilor de construire și referatul nr. 2620/21.05.2008, din care rezultă că taxa stabilită inițial pentru autorizația de construire este incorectă în sensul că s-a acceptat ca bază de calcul o valoare declarată mai mică decât valoarea impozabilă a construcției, nu s-au respectat prevederile art. 267 alin. 15 din Legea 571/2003.

Analizând actele dosarului, tribunalul retine următoarele:

Pentru autorizația de construire nr. 5546/04.05.2007, privind construire locuință, reclamantul a achitat taxa de 150 lei. Ulterior, în urma unui control efectuat de Direcția de Control Financiar Ulterior din cadrul Camerei de Conturi O și respectiv în raportul de control intermediar din 29.02.2008, s-a constatat că pentru un număr de 46 autorizații de construire eliberate în anii 2006 - 2007, nu s-a calculat corect taxa aferentă în sensul că s-a acceptat ca bază de calcul o valoare declarată mai mică decât valoarea impozabilă a construcțiilor respective stabilită conform prevederilor Codului fiscal.

Urmare a controlului respectiv, a fost emisă Decizia de impunere 1019/26.02.2008 pentru diferență taxă autorizație de 729 lei, la care se adaugă majorări de 214 le, în total 943 lei.

Din cuprinsul acestor acte, nu rezulta modalitatea de calcul a sumelor stabilite ca diferența de taxa, pârâta susținând ca sumele au fost calculate ținându-se cont de valoarea reala a construcției.

Este adevărat ca art. 267 alin.15 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal prevede ca in cazul autorizației de construcție emisa pentru persoana fizica, valoarea reala a lucrărilor de construcție nu poate fi mai decât valoarea impozabila a clădirii, stabilita conform art. 251, insă pârâta nu a făcut nici o dovadă cu privire la faptul ca valoarea reală a lucrării este mai mare decât cea declarată inițial și pe baza căreia a fost stabilita taxa pentru eliberarea autorizației de construcție, nefiind prezentat nici modul de calcul al acesteia.

De asemenea, nici modul și perioada de calcul al majorărilor de întârziere nu a fost prezentat, cu atât mai mult cu cât nu exista nici o dovadă privind stabilirea datoriilor fiscale ulterioare si care să fi fost comunicate reclamantului, pentru a se putea percepe majorări.

Pentru aceste considerente s-a apreciat ca cererea reclamantului este întemeiată, s-a admis acțiunea și s-a dispus anularea Dispoziției 1782/22.05.2008 i a Deciziei de impunere nr. 1019/26.02.2008.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul, în termen și motivat criticând soluția pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs s-a arătat că nelegalitatea hotărârii este motivată de faptul că, în art. 267 alin. 15 din Legea nr. 571/2002 privind Codul Fiscal se arată că în cazul autorizației de construire emisă pentru o persoană fizică, valoarea reală lucrărilor de construcție nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii, stabilită în conformitate cu art. 251 din aceiași lege, texte legale de care instanța de fond nu a ținut cont.

Reclamantul a depus întâmpinare prin care solicita respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, ca temeinică și legală, arătând că la data emiterii deciziei de impunere, construcția nu era finalizată.

A arătat că aceasta a fost finalizată la data de 15.05.2008 când a fost întocmit procesul - verbal de recepție în care s-a stabilit valoarea lucrărilor efectuate la 80.570 lei, a fost stabilită regularizarea în cuantum de 347 lei pe care a și achitat-o la 28.05.2008.

Pârâtul a depus o notă initulată Situația privind calculul taxei de autorizare pentru autorizațiile de construcție emise în anii 2006 - 2007 și majorările de întârziere, și copii ale Raportului de control intermediar al Camerei de Conturi O din 29.02.2008 și ale deciziei nr. 434 din 29.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Reclamantul a depus copii ale procesului - verbal de recepție din 15.05.2008, ale declarației fiscale și ale chitanței privind achitarea regularizării în cuantum de 347 lei.

Curtea, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de apărările formulate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041din Pr. Civ. apreciază că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Conform art. 267 alin. 3 din Codul Fiscal, Taxa pentru eliberarea unei autorizații de construire pentru o clădire care urmează a fi folosită ca locuință sau anexă la locuință este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcții".

În alineatul 14 al aceluiași articol se stabilesc regulile de aplicare astfel:

a) taxa datorată se stabilește pe baza valorii lucrărilor de construcție declarate de persoana care solicită avizul și se plătește înainte de emiterea avizului;

b) în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizația respectivă, persoana care a obținut autorizația trebuie să depună o declarație privind valoarea lucrărilor de construcție la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale;

c) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care se depune situația finală privind valoarea lucrărilor de construcții, compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale are obligația de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale a lucrărilor de construcție;

d) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale a emis valoarea stabilită pentru taxă, trebuie plătită orice sumă suplimentară datorată de către persoana care a primit autorizația sau orice sumă care trebuie rambursată de autoritatea administrației publice locale.

Din conținutul acestui text se poate observa că regularizarea taxei se poate face numai la data finalizării lucrărilor de construcție și numai pe baza valorii reale a lucrărilor de construcție, situație care nu se regăsește în cauza de față, în care s-a procedat la regularizarea taxei înainte de finalizarea construcției, și ca atare fără a fi avută în vedere valoarea reală a lucrărilor.

Numai o interpretare eronată a textului de lege, realizată de către Curtea de Conturi a condus la emiterea deciziei de impunere nr. 1019/26.02.2008 și a dispoziției nr. 1782/22.05.2008 ale Primarului orașului B prin care s-au stabilit obligațiile și respectiv a fost respinsă contestația reclamantului.

Astfel, alineatul 15 al aceluiași articol potrivit căruia, În cazul unei autorizații de construire emise pentru o persoană fizică, valoarea reală a lucrărilor de construcție nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii stabilită conform art. 251, nu este aplicabil în cauză, deoarece aplicarea acestuia presupune evaluarea construcției finalizate, operație care așa cum s-a arătat anterior nu a avut loc.

Faptul că aceasta este interpretarea corectă a textelor de lege, este confirmată de împrejurarea că ulterior, când construcția a fost terminată, s-a întocmit proces - verbal de recepție, a fost calculată valoarea lucrărilor efectuate și în baza acestora s-a realizat regularizarea, care a și fost achitată.

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă recursul formulat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge recursul formulat de pârâtul Primarul Orașului B, împotriva sentinței nr.643 din data de 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- în contradictoriu cu.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

2 ex.

Președinte:Gabriel Viziru
Judecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Sanda Lungu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1874/2009. Curtea de Apel Craiova