Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1881/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1881/2008
Ședința publică din 22 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinarea recursul formulat de reclamanta - - împotriva sentinței civile nr. 728 din 24.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat pentru recurentă, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se arată că, în data de 19 septembrie 2008 s-a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare din partea recurentei.
Reprezentanta recurentei a solicitat în probațiune încuviințarea actelor depuse la dosar, ca probe scrise și acordarea cuvântului pe fond, arătând că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune,
Curtea, în urma deliberării, încuviințează cererea formulată de către reprezentanta recurentei cu privire la probe și reținând că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurentei asupra recursului.
Reprezentanta recurentei a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar admiterea recursului și rejudecând cauza pe fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse pe larg prin memoriul de recurs și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare asupra fondului cauzei.
CURTEA
deliberând, reține că,
Prin sentința civilă nr. 728 din data de 24 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluja fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta CÂMPIA împotriva DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI cu sediul în C-N, nr.19 jud.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pe baza actelor și lucrărilor dosarului că Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cae fectuat o inspecție la societatea reclamantă pentru a verifica suma negativă a -ului solicitată la rambursare de 104.587 lei aferentă perioadei fiscale 1.11.2002 - 28.02.2007, persoana juridică fiind în situația de rambursare a sumei negative a întrucât a bifat caseta corespunzătoare din decontul de aferent lunii februarie 2007 înregistrat la. pentru Contribuabili Mijlocii cu nr. 31/2007.
Ca urmare a controlului efectuat s-a întocmit raportul de inspecție fiscală pentru rambursare nr. 31 din 25.05.2007 care a constatat că societatea reclamantă datorează în sumă de 165.187 lei, majorări de întârziere de 86.898 lei și penalități de întârziere de 6584 lei deoarece suma de 3683 lei provine din colectată aferentă facturilor emise de reclamantă anterior eliberării certificatului de scutire suma de 94.189 lei reprezintă ajustată pentru operațiuni de închiriere bunuri imobile operațiuni scutite fără drept de deducere iar suma de 67.315 lei reprezintă colectată aferentă sumelor constituite drept garanție de bună execuție pentru lucrări de construcții montaj, garanții neevidențiate în facturi fiscale.
În baza acestui 31/2007 s-a emis decizia de impunere 65/2007 care a fost contestată în conformitate cu prev. art. 205.pr.fiscală la. C care a emis decizia nr. 126/27.08.2007 prin care a respins contestația formulată de către reclamantă.
Reclamanta a emis în perioada mai 2004 - 31.12.2006 către Internațional facturi cu privind operațiuni de închiriere bunuri imobile care potrivit art. 141 alin. 2 lit. k fiscal erau scutite de.
În conformitate cu prev. art. 141 alin. 3 Cod fiscal și pct. 42 alin. 3 din Normele Metodologice pentru aplicarea Codului Fiscal reclamanta era obligată să depună notificare pentru taxarea acestor operațiuni însă această notificare nu a fost depusă.
Prin decontul de aferent lunii februarie 2007 societatea a solicitat la rambursare suma negativă a de 104.587 lei astfel că a fost verificată prin inspecția fiscală mai sus arătată privitor la facturarea -ului.
A mai reținut instanța de fond că reclamanta a invocat achitarea în plus a -ului fără a aduce în discuție aspecte privind legalitatea impunerii -ului prin decizia de impunere aferentă precizând că organul fiscal în virtutea rolului activ trebuia să efectueze compensarea datoriilor reciproce.
Având în vedere aceste aspecte, tribunalul, a constatat că potrivit art. 5 alin. 4 din nr. 141/2004 reclamanta datorează suma de 3683 lei aferentă facturilor emise anterior eliberării certificatului de scutire a, suma de 94.189 lei în conformitate cu art. 145 alin. 10 pct. 43 din nr.HG 44/2004 pentru operațiunile de închiriere bunuri imobile fără drept de deducere nefiind depusă notificarea pentru taxarea acestor operațiuni și suma de 67.315 lei în conf. art. 135 alin. 5 pct. 16 din nr.HG 44/2004 pentru sumele constituite drept garanție fără a fi evidențiate în facturile fiscale. aceste sume în mod corect s-au stabilit diferențele de plată stabilite suplimentar și accesorii aferente de 93.482 lei potrivit art. 119 și urm. pr.Fiscală.
De asemenea, instanța nu a putut lua în considerare opinia reclamantei în sensul că organul fiscal trebuia să efectueze compensarea colectat și nedatorat cu necolectat și datorat potrivit art. 24 și 116.pr.fiscală. deoarece aceste articole arată că se sting creanțele fiscale cu creanțele creditorului până la concurența celei mai mici sume când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor cât și cea de debitor.
În cazul de față, prin dispoziția de măsuri nr. 1 din 23.05.2007 s-a pus în vedere societății reclamante să storneze facturile emise cu pentru operațiunile de închiriere bunuri imobile și să refactureze aceste operațiuni fără, astfel cum prevăd dispozițiile art. 141 alin. 3 pct. 40 din Normele Metodologice pentru aplicarea Codului Fiscal.
Prin urmare, conform, pct. 58 alin. 1 din nr.HG 1861/2006 trebuie să plătească taxa pe valoare adăugată la bugetul de stat astfel că organele de control nu puteau ține cont de înscrisă în mod eronat pe facturi fără ca la momentul respectiv să fie întocmite facturile stornate, deoarece reclamanta nu a achitat o sumă de plată mai mare prin decontul de pentru ca să poată solicita compensarea pentru achitat n plus.
Având în vedere aceste aspecte, în conformitate cu prev. art. 218.pr.Fiscală și art. 18 din Legea nr. 554/2004 tribunalul a apreciat că actele administrativ fiscale au fost emise cu respectarea prevederilor legale și a respins acțiunea în contencios fiscal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta CÂMPIA, solicitând admiterea acestuia, și, pe cale de consecință, în principal, în temeiul art. 312 alin. 5 din civ.Cod Penal casarea în întregime a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj, în vederea cercetării fondului.
În subsidiar, în temeiul art. 312 alin. 1, 2 si 4.pr.civ. reclamanta a solicitat modificarea în tot a sentinței atacate si, rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum aceasta a fost formulata ca fiind legală, temeinică si fondată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 129.pr.civ. precum si principiul disponibilității, nesocotind probele care se impuneau a fi administrate în cauza.
Reclamanta susține că în temeiul rolului activ, instanța de fond ar fi avut obligația imperativă să cerceteze cauza în limitele cererii sale sub toate aspectele cu care a fost sesizată, fiind necesară și administrarea probei cu expertiza fiscală, probă pe care instanța de fond a respins-o considerând că nu este pertinentă si utilă pentru soluționarea cauzei.
Astfel, reclamanta arată că a solicitat, la termenul de judecată din data de 17. 04. 2008, în conformitate cu prevederile nr.OG 71/2001 și a Normelor de Aplicare, în vederea dovedirii aspectelor referitoare la criticile aduse cu privire la neefectuarea compensării, încuviințarea efectuării unei expertize fiscale care să analizeze legalitatea Deciziei nr. 126/27. 08. 2007 si a Raportului de inspecție fiscală pentru rambursare de nr. 31 din 25. 05. 2007 în ceea ce privește modalitatea de calcul a -ului colectat în plus, a - ului dedus si a majorărilor si penalizărilor de întârziere, avându-se în vedere toate textele legale care guvernează instituția compensării legale, atât cele inserate în Codul civil, cât si cele speciale din legislația fiscală.
Necesitatea administrării probei cu expertiza fiscală, arată reclamanta, era aceea de a se determine cuantumurile lunare ale sumelor achitate în plus de către ea, momentul în care reclamanta a devenit atât creditor, cât si debitor față de pârâtă si viceversa, precum și momentul în care ambele părți au dobândit această dublă calitate de creditor si debitor concomitent si simultan pentru a putea fi verificată precis aplicarea compensării legale, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 1143 si urmat. din civil care reglementează momentul și condițiile în care operează această compensație legală și dispozițiile art. 379 alin. 4.pr.civ. care definește caracterul lichid al unei creanțe.
Totodată, reclamanta a invocat și dispozițiile art. 111 alin. 2, art. 112 alin. 2 și 3 din nr.OG 92/2003, concluzionând că pentru a putea opera compensarea legală, se impun a fi întrunite cumulativ si concomitent următoarele condiții: debitorii nu trebuie să cunoască aspectul ca ambii sunt atât creditori, cât si debitori unul față de celalalt; compensația poate opera numai atunci când cele doua creanțe se găsesc existând deopotrivă; compensația poate fi făcută până la concurenta celei mai mici sume; creanțele se impun a fi lichide si exigibile; în cazul creanțelor debitorului organului fiscal, creanțe reprezintă si sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, compensarea urmând a fi făcută, într-o atare situație, de către organul fiscal, condiții ce nu au fost întrunite sau nu au fost clarificate în cadrul primului ciclu procesual.
In raport cu cele prezentate mai sus, reclamanta a întocmit anexa nr. l în scopul de a demonstra că expertiza fiscală se impunea a fi efectuata în cauză pentru a se constata în ce măsura debitele în plus de achitat si creanțele în plus achitate ajungeau să se întâlnească si până la concurenta cărei sume, anexa in care este prezentata detaliat, din punct de vedere economic, -ul colectat si plătit în plus lunar pentru operațiunile de închiriere, coroborat cu sumele stabilite de plata suplimentar de către organele de control, aferente perioadei mai 2004 - decembrie 2006.
O altă critică a reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9.pr.civ. și vizează nelegalitatea sentinței recurate precum si interpretarea greșită de către instanța de fond a actului dedus judecății.
În esență, reclamanta arată că în perioada anilor 2004 - 2006 avut de achitat si a achitat în mod constant de plata lunar conform decontărilor de depuse în termenele legale si obligatorii, iar organele de control au considerat diferențele prezentate în anexa la contestație ca fiind suplimentar la plată, pentru care au fost calculate dobânzi, penalități si majorări, potrivit scadentelor identificate în anexele 6, 7, 8 si 9 la raport, invocând în drept și dispozițiile art. 7 si 13 din nr.OG 92/2003 republicată.
Prin prisma acestor texte legale, precum si din analiza prevederilor care reglementează compensarea legală, reclamanta apreciază ca organele de control, în primul rând, dar mai ales instanța de fond, nu au exercitat un rol activ în determinarea stării reale fiscale, întrucât nu au determinat corect si obiectiv situația fiscală a - ului, incidente fiind dispozițiile art. 148 alin. 20 din Legea nr. 571/2003 cu modificările si completările până la data de 31. 12. 2006.
Astfel, având în vedere că a achitat în plus, în perioada mai 2004 - decembrie 2006, suma de 304.529 lei, că s-a stabilit suplimentar în sarcina sa în sumă de 165.187 lei, rezultă că la data controlului, reclamanta nu avea de achitat suma de 60.600 lei, cât au stabilit eronat organele de control, ci, dimpotrivă, mai avea de recuperat suma de 139.342 lei.
Totodată, reclamanta apreciază ca fiind evident ca nu datora lună de lună aferent operațiunilor de închiriere de imobile, astfel că acest colectat si achitat reprezintă, de fapt, o plată lunară în plus sau în avans în contul -ului general datorat de către societate, plată pe care organele fiscale erau obligate să o deducă din debitele suplimentare stabilite, atunci când au calculat obligațiile fiscale accesorii prin aplicarea regulilor privind compensarea legală.
Având în vedere acestea, reclamanta apreciază că a dovedit că procedura fiscală a fost încălcată în privința debitelor de bază, deci și penalizările, majorările si dobânzile calculate pe sume nereale nu pot fi considerate corecte, aspect pentru care se justifică admiterea recursului.
În final, reclamanta a arătat că a dovedit prin întregul probator că la data de 31.12.2006 avea achitat în plus, în contul, suma de 304.529 lei, în raport cu suma de 165.187 lei stabilita suplimentar de către organele de control, rezultând că la data depunerii decontului cu opțiune de rambursare, reclamanta este pe deplin îndreptățită să i se ramburseze suma de 104.587 lei, motiv pentru care se releva necesitatea admiterii recursului formulat.
Prin întâmpinare, pârâta Cas olicitat menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală ( 18).
Analizând recursul declarat de către reclamanta - - prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Demersul judiciar al reclamantei - - vizează anularea obligației de plată a sumei de 60.600 lei reprezentând TVA suplimentar datorat aferent anilor 2004-2006, anularea obligației de plată a dobânzilor, penalităților și majorărilor aferente sumei contestată, cu consecința admiterii la rambursare a sumei de 104.587 lei.
În motivarea acțiunii formulate, reclamanta a susținut, în esență, că la determinarea obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat al statului, organele de control nu au determinat corect și obiectiv situația fiscală a TVA prin neluarea în considerare a TVA colectat eronat și achitat în plus în perioada mai 2004 - decembrie 2006 și nu au respectat voința legiuitorului atunci când au interpretat codul fiscal și cel de procedură fiscală în legătură cu definiția TVA de plată.
Probele existente la dosar ( 6-57, 64-154) relevă cu caracter unitar împrejurarea că organele de control ale pârâtei, urmare a inspecției fiscale efectuate, au stabilit că reclamanta are unele obligații fiscale către bugetul general consolidat al statului, obligații contestate, însă, de către reclamantă din perspectiva stabilirii acestora; nu există, însă, nici o probă care să confirme sau să infirme susținerile contradictorii ale părților astfel că era necesară opinia unor specialiști și, deci, efectuarea unei expertize.
Prin urmare, se impune a clarifica doar care este expertiza care se impune a fi efectuată:contabilă sau fiscală.
Este cunoscut faptul că potrivit cap.I art.1 din Hotărârea nr.13/2008 a Camerei Fiscali, xpertizele fiscale judiciare constituie mijloace de probă în justiție, având ca scop principal atât stabilirea adevărului, cât și soluționarea justă a cauzelor aflate în faza de cercetare sau de judecată și se referă la obligațiile ce fac obiectul veniturilor la bugetul consolidat al statului -.
Principala necesitate a expertizelor fiscale judiciare decurge din complexitatea și diversitatea mișcărilor de valori, particularităților acestora în diferitele sectoare de activitate și are ca obiect cercetarea faptelor și activităților economice și stabilirea sarcinilor fiscale ce decurg din acestea.
În speță se constată că toate criticile reclamantei vizează calcule matematice care se impun a fi efectuate în funcție de anumite momente în care recurenta a efectuat plăți către bugetul general consolidat precum și calcularea unor penalizări asupra sumelor rezultate din compensarea invocată de către reclamantă astfel că prima impresie ar fi că în cauză se impune efectuarea unei expertize contabile. Însă, coroborând dispozițiile art.3 alin.11 lit.g din OG nr.71/2001 cu pct.2 și pct.3 alin.3 din Hotărârea nr.13/2008 rezultă fără echivoc că doar expertiza fiscală poate stabili obligațiile reclamantei la bugetul general consolidat prin stabilirea sumelor datorate, a celor achitate precum și a eventualelor penalități datorate.
Se poate observa, așadar, că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală întrucât a soluționat procesul fără a cerceta fondul cauzei motiv pentru care, Curtea constatând incidența dispozițiilor art. 312 alin.5 pr.civ. va admite recursul declarat de pârâtă, va casa hotărârea recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe respectiv Tribunalul Cluj.
Cu prilejul rejudecării cauzei instanța va analiza legalitatea și temeinicia actelor contestate de către reclamantă, administrând proba cu expertiza fiscală precum și întreaga probațiune pentru justa soluționare a cauzei reținând că la momentul pronunțării soluției desființate nu a fost administrată nici o probă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta CÂMPIA împotriva sentinței civile nr. 728 din 24 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - G - - - - -
Red./dact.MS/
Dact./3 ex./16.10.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
