Contestație act administrativ fiscal. Sentința 19/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
R O M Â N I
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Sentința nr. 19/2009
Ședința publică de la 06 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac judecător
Grefier: ---
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre pronunțare acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanta B, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 30 ianuarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită în aceeași zi.
A:
- deliberând -
Asupra acțiunii de față, reține:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta B contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Bas olicitat anularea deciziei nr. 16 din 14.05.2008, emisă de Administrația Finanțelor Publice B, anularea deciziei nr. 8/25.03.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice B, ridicarea popririi instituită prin decizia nr. -/19.03.2008.
Motivând acțiunea, reclamanta arată că deciziile contestate sunt nelegale, nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 27 Cod procedură fiscală. Astfel, se arată că nu a existat și nu există un control direct sau indirect exercitat de reclamantă asupra debitoarei LP, nu îndeplinește funcția de administrator în cadrul societății reclamante, procura din 17 decembrie 2005 nu îi conferă dreptul de a lua decizii. De altfel, se arată că activitatea de organizare nu poate fi privită ca fiind similară cu activitatea de conducere, administrarea societății neimplicând controlul acesteia.
Sub un alt aspect, se arată că împrejurarea că reclamanta are raporturi de muncă cu cel puțin J din foștii angajați ai LP nu poate constitui un factor ce a determinat starea de insolvabilitate a societății debitoare.
Invocă reclamanta faptul că la data de 31.12.2005 LP era deja într-o situație dificilă, datorând la bugetul de stat 500.312 lei, așa încât preluarea angajaților și închirierea utilajelor nu au fost de natură a diminua veniturile sau bunurile urmăribile ale debitoarei, reclamanta nefiind de rea-credință.
În ce privește înființarea popririi, se arată că măsura a fost luată în baza art. 129 Cod procedură fiscală, însă titlu de creanță a devenit titlu executoriu.
Prin întâmpinare, Administrația Finanțelor Publice Bai nvocat excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BACĂU cu privire la capătul de cerere privind ridicarea popririi, arătând că instanța competentă este Judecătoria Bacău. Pe fond, se arată că LP a fost administrată de, persoană care are procură specială și pentru și care a încheiat contractul de închiriere nr. 1/2005 având ca obiect închirierea utilajelor proprietatea LP către. Apreciază pârâta că sunt întrunite condițiile răspunderii solidare reglementată de art. 27 alin. 2 lit. c din nr.OG 92/2003 deoarece a controlat indirect debitoarea, a desfășurat aceeași activitate și are raporturi de muncă cu cel puțin J din angajații debitoarei.
Analizând actele și lucrările dosarului, această instanță reține următoarele:
În fapt,
Prin decizia nr. -/19.03.2008 s-au instituit măsuri asigurătorii în baza art. 129 din nr.OG 92/2003, înainte de a se emite titlu de creanță.
Prin decizia nr. 8 din 25.03.2008 s-a dispus că pentru obligațiile de plată ale debitoarei LP B răspunde solidar, susținându-se că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii solidare. Astfel, s-a reținut că starea de insolvabilitate a LP s-a declarat conform art. 176 Cod procedură fiscală, la 20.03.2008, controlează indirect LP întrucât aceeași persoană este mandată să conducă activitatea la, societate ce desfășoară aceeași activitate cu debitoarea și care are raporturi de muncă cu cel puțin J dintre angajații debitoarei, între starea de insolvabilitate a LP și care controlează activitatea debitoarei este legătură de cauzalitate. S-a reținut în drept incidența art. 27 alin. 1 lit. c din nr.OG 92/2003. Contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 8/2008 a fost respinsă prin decizia nr. 16/2008 pentru aceleași considerente reținute în decizia de atragere a răspunderii solidare.
În drept,
Legiuitorul a reglementat răspunderea solidară ca pe o răspundere specială, scopul avut în vedere la înserarea în Codul d e procedură fiscală, a acestei reglementări fiind dat de necesitatea sancționării comportamentului fraudulos al agenților economici.
Condițiile pentru antrenarea răspunderii instituite de Codul d e procedură fiscală rezultă din cuprinsul art. 27, fiind expres reglementate și ca atare nu lasă loc unei interpretări extensive.
Astfel, spre deosebire de răspunderea inserată la art. 27 alin. 1 (care reglementează răspunderea persoanelor fizice) care poate fi antrenată atunci când faptele sunt săvârșite cu rea-credință și când există legătură de cauzalitate între faptele persoanelor fizice și starea de insolvabilitate, pentru răspunderea reglementată la alin. 2 legiuitorul nu a mai prevăzut condiția relei-credințe și nici a raportului de cauzalitate între fapte și starea de insolvabilitate.
Astfel, potrivit alin. 2, persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil sau declarat insolvent dacă direct ori indirect controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleiași activități ca și debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre condițiile enumerate la lit. a- La lit. c, care a fost reținută de organul fiscal ca fiind incidentă în cauză se prevede "are raporturi de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puțin J din angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului. Analizând condițiile prevăzute de art. 27 alin. 2 lit. c, această instanță apreciază că apărările reclamantei în sensul neîndeplinirii acestei condiții sunt întemeiate.
Organul fiscal a reținut că controlează indirect activitatea debitoarei LP pornind de la împrejurarea că asociații au mandatat-o printr-o procură din decembrie 2005 pe să-i organizeze activitatea, aceeași persoană, fiind și administratora LP La o primă vedere, faptul că aceeași persoană administrează două societăți ar duce la concluzia că reținerea organului fiscal este întemeiată.
În realitate, analizând înscrisurile depuse în cauza pendinte prin raportare la dispozițiile art. 27 alin. 2, instanța reține că nu ne aflăm în prezența unui control direct sau indirect exercitat de asupra LP Astfel, alin. 3 al art. 27 definește termenul de control ca fiind majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaților unei societăți comerciale ori a unei asociații sau fundații, fie în consiliul de administrație iar expresia "control indirect" este definită ca fiind activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane.
Din definițiile mai sus expuse rezultă că, în speță, ar trebui să controleze, în numele, activitatea LP, să aibă putere de decizie, să poată îndeplini acte de conducere în numele
Sub un prim aspect, se reține că activitatea de control trebuie să existe la data antrenării răspunderii solidare, art. 27 folosind sintagma " controlează sau se află sub control comun cu debitorul" la timpul prezent. Ori, în prezent, chiar dacă am accepta că ar avea putere de decizie în cadrul, ea nu are nici un drept de administrare în LP, calitatea sa de administratoră a acestei din urmă societăți încetând din15.06.2006.
Analizând procura din 17.12.2005 instanța reține însă că asociații au mandat-o pe să îndeplinească actele și formalitățile necesare unei bune organizări a activității societății, fără a dobândi în acest fel calitatea de administrator. În conținutul procurii, au fost enumerate actele ce urmau a fi îndeplinite de mandatar, aceste acte neprezentând sub nici o formă caracterul unor acte de conducere, de decizie sau control. Activitatea de organizare conferită prin procura în discuție nu poate fi similară cu activitatea de conducere, conducerea implicând acte de decizie. Chiar dacă am accepta că i s-a conferit un drept de administrare, aceasta nu implică control, dat fiind faptul că administratorul este un organ executiv menit a duce la îndeplinirea hotărârilor adunării generale a asociaților. Voința socială a oricărei societăți este exprimată de adunarea generală a asociaților, aceasta fiind singurul organ de conducere al societății.
În cauză nu poate fi vorba de un control din partea asociaților asupra LP nici direct și nici prin intermediul asupra LP, la data antrenării răspunderii solidare.
Nici condiția inserată la lit. c nu este îndeplinită având în vedere că cerința este ca persoana juridică să aibă raporturi de muncă cu J din salariați.
Este adevărat, că potrivit fișelor fiscale, o mare parte din angajații au fost salariați ai LP, însă din analiza textului rezultă că pentru a fi antrenată răspunderea este necesar ca în mod concomitent atât persoana juridică căreia i se atrage răspunderea cât și debitoarea să aibă raporturi de muncă cu J din angajați. Textul are în vedere ipoteza în care o parte din angajați figurează pe statele de plată ale unei societăți, însă în realitate desfășoară activitatea la o altă societate și în această manieră prejudiciind societatea care îi plătește având în vedere că nu prestează muncă în folosul acesteia.
Într-o economie de piață bazată pe principii democratice, alegerea forței de muncă are la bază specializarea. Pornind de la faptul că la LP angajații au dobândit o specializare în fabricarea încălțămintei, este de înțeles alegerea de a angaja persoane care au lucrat la o societate cu același obiect de activitate. Important de reținut că raporturile de muncă cu s-au născut după ce angajații au încetat raporturile de muncă cu LP.
Așadar, ne aflăm în situația în care J din angajațiau avutraporturi de muncă cu societatea debitoare. Dacă legiuitorul ar fi urmărit să extindă sfera răspunderii și în situația în care angajații au avut raporturi de muncă cu debitoarea, ar fi folosit și timpul trecut, așa cum a făcut-o la lit. b când a prevăzut "au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul".
La lit. c, reținută în sarcina debitoarei nu regăsim expresia folosită lalit., ceea ce înseamnă că nu s-a urmărit a se atrage răspunderea și atunci când o parte din angajațiau avutraporturi de muncă cu debitoarea, fiind reglementată doar ipoteza în careareraporturi de muncă.
Apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 27 alin. 2 lit. c din nr.OG 92/2003 această instanță urmează a anula, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 decizia de atragere a răspunderii și decizia de soluționare a contestației.
În ce privește capătul de cerere privind ridicarea măsurii asiguratorii instituite prin decizia nr. -/19.03.2008, instanța găsește întemeiată excepția necompetenței materiale a acestei instanțe.
Sub un prim aspect, competența instanței de contencios prevăzută la art. 10 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi extinsă, art. 18 din Legea nr. 554/2004 reglementează clar ce poate dispune instanța de contencios. Cererea de desființare a unei măsuri asiguratorii nu are caracterul unei cereri accesorii și incidentale în sensul art. 17 Cod procedură civilă, situație în care s-ar putea pune în discuție prorogarea competenței.
Este adevărat că măsura a fost instituită conform art. 129 alin. 3 înainte de emiterea titlului de creanță și că ulterior a devenit o măsură executorie, însă acesta nu reprezintă un argument pentru a înlătura aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. 11 și 172 Cod procedură fiscală. Astfel, la alin. 11 al art. 129 s-a prevăzut că împotriva actelor prin care se dispun măsurile asiguratorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu dispozițiile art. 172. Ori, art. 172 reglementează contestația la executare, contestație a cărei competență de soluționare aparține instanței de drept comun.
Ridicarea măsurii asiguratorii nu reprezintă o despăgubire în sensul art. 18 și 19 din Legea nr. 554/2004, repararea pagubei făcându-se după rămânerea irevocabilă a hotărârii în condițiile art. 117 cu art. 124 Cod procedură fiscală.
Prin urmare, instanța va disjunge capătul de cerere privind ridicarea popririi de acțiunea în anulare și va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Bacău, ținând cont de dispozițiile art. 129 alin. 11 și 172 Cod procedură fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în ce privește capătul de cerere privind ridicarea popririi instituită prin decizia -/2008, disjunge acest capăt de cerere și declină competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Bacău.
Admite în parte acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanta B, cu sediul în B,-, județul B, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,--3, județul B, anulează deciziile nr. 8/25.03.2008 și 16/14.05.2008 emise de B în sensul că înlătură răspunderea reclamantei pentru obligațiile fiscale ale LP
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare în ce privește soluționarea excepției necompetenței.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare în ce privește acțiunea în anulare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06 februarie 2009.
Președinte, - - - |
Grefier, --- |
Red.
Tehnored. - ex. 4
23 februarie 2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac
