Contestație act administrativ fiscal. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--12.12.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 191
Ședința publică de la 05 Februarie 2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Maria Cernelia Dascălu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta prin DGFP A împotriva sentinței civile nr.601/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul - reclamant, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtei-recurente consilier juridic, lipsă fiind reclamantul intimat
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 03.02.2009, concluzii scrise din partea reclamantului intimat.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 14 iulie 2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor administrativ fiscale emise de pârâtă, nr.4311/15.04.2008, respectiv nr. 5826/28.05.2008, prin care s-a încasat taxa de primă înmatriculare de 5464 lei privind autovehiculul, precum și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 5464 lei, achitată la Trezoreria A, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data restituirii.
În motivare, reclamantul arată că în cursul anului 2007 achiziționat un autoturism din Germania second-hand, iar pentru a-l înmatricula a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 5464 lei achitată în data de 02.04.2008, cu chitanța nr. - nr. -, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 2141și 2143Cod fiscal. Consideră că taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene CE întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.
Prin această taxă, afirmă reclamantul, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Reclamantul arată că la data de 14.04.2008 a solicitat Administrației Finanțelor Publice restituirea taxei, cererea fiind respinsă prin adresa nr. 4311/15.04.2008.
Se susține de către reclamant că în mod greșit organul fiscal a apreciat că adresa emisă nu reprezintă un act administrativ fiscal întrucât conținutul acesteia reprezintă o manifestare de voință a organului fiscal a autorității fiscale care nu s-a pronunțat asupra cererii formulate motiv pentru care devin incidente și dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h din Legea 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii parțial ca netemeinică și nelegală și parțial ca fiind fără obiect.
În motivare arată că începând cu data de 1 07 2007 intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 cu Norme metodologice de aplicare din 24 06 2008 și că, potrivit dispozițiilor art. 11 din ordonanță, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioadă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Mai arată, cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG 50/2008, că din expunerea de motive a ordonanței rezultă că în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr.50 /2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că diferența de taxă achitată de reclamant este legală și în conformitate cu normele comunitare ea neputând fi restituită nici la cerere nici în alt mod.
Prin sentința civilă nr.601/30.09.2008 pronunțată din dosar nr-, Tribunalul Arada admite acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice, a anulat actele administrativ fiscale nr. 4311/15.04.2008, respectiv nr. 5826/28.05.2008, reprezentând încasare taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, emise de pârâtă și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 5464 lei ce reprezintă taxa de primă înmatriculare cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei și până la restituirea efectivă.
În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a achitat în contul trezoreriei municipiului A suma de 5464 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu chitanța seria - nr. -.
Cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta A, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal.
Referitor la susținerea pârâtei privind incidența în cauză a OUG nr. 50/2008 cu începere de la 1 iulie 2008, instanța a înlăturat ca neîntemeiată argumentația formulată de pârâtă apreciind că dispozițiile art. 11 din OG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile situației juridice din litigiul dedus judecății.
Dispozițiile art. 2141- 2143Cod fiscal au fost abrogate de la data de 1 iulie 2008, iar taxa de primă înmatriculare a fost încasată de către pârâtă în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008.
Instanța a dat astfel eficiență prevederilor constituționale consacrate în art. 15 alin. 2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
Prin urmare, nici reclamantul care și-a înmatriculat autoturismul în această perioadă, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare, nu poate fi obligat să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări, care așa cum dispune în art. 14 aceasta va putea fi aplicată autoturismelor introduse în țară ulterior datei de 01. iulie 2008 tocmai pentru că aceasta nu poate retroactiva.
Instanța a reținut și faptul că aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008 cade în competența exclusivă a organelor fiscale singurele care pot calcula și restitui diferențele dintre vechea taxă și noua taxă instituită prin OUG nr. 50/2008, achitate de contribuabil.
Întrucât taxa specială ce face obiectul acțiunii a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, instanța reține că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Cu privire la faptul că adresa Administrației Finanțelor Publice A nu ar fi act administrativ în sensul Legii 554/2004 sau administrativ fiscal în sensul OG 92/2003, instanța a unit această excepție cu fondul cauzei, natura juridică a actului contestat determinând motivul promovării acțiunii și deci, a admiterii sau respingerii pe fond a acesteia.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Invocând jurisprudența Curții de justiție Europene, instanța a reținut că prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art. 214 (3) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
A mai reținut Tribunalul că adresa emisă de Administrația Finanțelor Publice constituie un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală întrucât este emis de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale respectiv obligația de plată a taxei, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ fiind acte administrative în sensul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state, instanța a constatat o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90(1) din Tratatul CEE. Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art. 2141- 2143Cod fiscal, se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea reclamantului, în sensul că a obligat pârâta să dispună anularea actelor administrativ fiscale emise de pârâtă și restituirea sumei de 5464 lei, actualizată, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei, până la data restituirii efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivarea recursului, pârâta recurentă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, învederând că în mod greșit prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 15 alin 2 din Constituția României întrucât pe aspectul analizat singura competentă să se pronunțe era Curtea Constituțională, că în mod eronat a reținut prima instanță aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 142 alin 2 din Constituția României în condițiile în care în expunerea de motive a OUG nr. 50/2008 se arată că scopul acestei reglementări ține cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunicat aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
A mai arătat recurenta că aceasta taxă mai există și în alte 16 state comunitare, fapt ignorat de prima instanță, că Tribunalul, a omis a se pronunța asupra apărărilor vizând dreptul reclamantului de a solicita restituirea unei părți a taxei, că legat de acest aspect OUG nr. 50/2008 reglementează în detaliu modul de restituire și că dobânzile au fost acordate în mod greșit, ele constituind debit din ziua cererii de chemare în judecată, potrivit art. 1081 și 1589 Cod civil.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Este adevărat că prima instanță a făcut trimitere la dispozițiile art. 15 alin 2 din Constituția României, însă nu și-a depășit în felul acesta competențele întrucât trimiterea a fost făcută pentru a determina legea aplicabilă în timp iar nu pentru a constata eventuala neconstituționalitate a unui text de lege.
Cât privește trimiterea recurentei la expunerea de motive a OUG nr. 50/2008, respectiv la scopul declarat în această expunere de motive, Curtea apreciază că aceasta nu are forță juridică și că scopul a avut în vedere de către legiuitor rezidă din ansamblul actului normativ, acesta fiind cel pe care instanța trebuie să îl aibă în vedere. Legat de acest aspect, nu pot fi reținute susținerile recurentei potrivit cărora prima instanță în mod greșit ar fi dat eficiență dreptului comunitar în detrimentul reglementării interne instituite prin noul OUG nr. 50/2008, întrucât trimiterea la normele comunitare și jurisprudența CJCE nu înlătură aplicabilitatea directă a art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.
Nici susținerea că taxa de primă înmatriculare ar exista în alte 16 state comunitare nu are suport întrucât, pe de o parte, această susținere nu a fost dovedită și, pe de altă parte, judecătorul național este chemat să dea eficiență normei comunitare raportat la ordinea juridică națională iar nu la ordinea juridică a altor state comunitare.
Nu se dovedesc a fi pertinente nici susținerile potrivit cărora prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra solicitării de a restitui doar o parte din taxă, după procedura prevăzută de OUG nr. 50/2008, întrucât prima instanță a analizat această solicitare reținând că dispozițiile art. 11 din actul normativ menționat nu sunt aplicabile în speță de vreme ce taxa de primă înmatriculare a fost achitată în temeiul art. 2141 -2143Cod fiscal, OUG nr. 50/2008 aplicându-se situațiilor juridice născute sub imperiul acesteia.
În aceeași ordine de idei, Curtea apreciază că prima instanță nici nu putea să se pronunțe asupra incidenței dispozițiilor OUG nr. 50/2008 de vreme ce nici nu a fost învestită de către reclamant cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale. Mai mult decât atât, însăși denumirea celor două taxe reglementate prin cele două acte normative diferite, respectiv taxă de primă înmatriculare și taxă de poluare, denotă temeiuri juridice și scopuri diferite pentru instituirea acestora.
Cu privire la criticile aduse dobânzilor legale acordate instanța apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1081 Cod civil, invocate de chiar recurenta,coroborate cu dispozițiile art. 1078 și 1079 alin. 2 pct. 1 Cod civil, din interpretarea cărora rezultă că pârâta recurentă era de drept în întârziere prin încălcarea obligației de a nu face, respectiv de a nu încasa o taxă fără suport. Prin urmare, nu se poate reține că dobânzile ar fi debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, așa cum greșit susține recurenta.
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art.312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului, împotriva sentinței civile nr.601/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul pârâtei prin DGFP A împotriva sentinței civile nr.601/30.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul - reclamant .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 05 Februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - -
GREFIER
- -
Red.- 04.03.2009
Tehnored.LM-04.03.2009
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Maria Cernelia Dascălu
