Contestație act administrativ fiscal. Decizia 194/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 194/R-
Ședința publică din 22 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în P,-, împotriva sentinței civile nr. 527/CF din 22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare - 2001 SRL, cu sediul în Golesti, județ
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic, pentru recurentă, în baza delegației de la dosar și avocat pentru intimată, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris, casarea sentinței atacate și menținerea procesului verbal de control ca fiind legal și temeinic. Totodată arată că instanța de fond s-a pronunțat fără a ține cont de prevederile Legii nr. 1/1991, republicată și modificată prin Legea nr.65/1997. De asemenea, arată că instanța nu poate obliga la plata cheltuielilor de judecată deoarece aceste nu sunt prevăzute în buget.
Apărătorul intimatei - contestatoare, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală si temeinică. De asemenea, arată că în cazul în care se desfăcea contractul de muncă, sancțiunea era o penalitate, raportată la valoarea creditului, potrivit art. 89 din Legea nr.76/2002. Or, în cauză, desfacerea contractelor s-a realizat după intrarea în vigoare a legii, astfel că trebuia aplicată potrivit Legii nr.76/2002. Totodată, arată că, în cauză nu se putea solicita ca penalitatea să privească perioada de 5 ani, deoarece actul de control a fost făcut pentru o perioadă de 3 ani. Referitor la cheltuielile de judecată, apărătorul intimatei arată că în art. 33 din Legea nr. 76/2002 la lit. N se prevede și categoria "alte cheltuieli de judecată", în care aceasta trebuia să aloce sume și pentru alte cheltuieli. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 8.07.2005 reclamanta - 2001 SRL, județul Aac hemat în judecată pe pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă A, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea procesului verbal nr.-/27.05.2005 prin care a fost obligată la plata sumei de 250.000.000 lei, conform art.24 alin.1 lit.a din Legea nr.1/1991.
În motivarea acțiunii, sa arătat că, în fapt, a încheiat cu BCR - Sucursala Câmpulung, contractul de credit nr.641/18.12.2001, conform căruia, pentru creditul acordat din bugetul asigurărilor de șomaj, în baza Legii nr.1/1991, avea obligația să creeze un număr de 40 locuri de muncă, dintre care 20 ocupate de șomeri, pe o perioadă de 3 ani.
Creditul a fost rambursat în totalitate, inclusiv dobânzile stabilite prin contract, la data de 20.12.2004.
Ulterior, în data de 27.05.2005, în urma unui contract efectuat de inspectorii A, a fost încheiat procesul-verbal menționat anterior, prin care s-a constatat că nu ar fi respectat dispozițiile legale, drept pentru care a fost sancționată cu suma de 250.000.000 lei penalități.
Or, din totalul de 20 șomeri încadrați, au fost menținute în muncă persoane care deja împliniseră termenul de 3 ani și pe care avea dreptul să-i disponibilizeze.
S-a mai arătat că persoanele disponibilizate erau angajate de 2 ani și 11 luni, rămânând doar o lună până la expirarea termenului stabilit prin contract.
Tribunalul Argeș - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal - prin sentința civilă nr.193/CA/19.06.2006 a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, cu motivația că aceasta trebuia să angajeze alți șomeri în locul celor indisponibilizați, astfel că nu poate fi reținută teze că s-ar fi achitat de obligații prin menținerea peste cei trei ani a personalului angajat în exercitarea contractului sus-menționat.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, de către reclamantă, criticând-o pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea de APEL PITEȘTI - prin decizia nr.660/R-C/13.10.2006 a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
Astfel, s-a dat îndrumarea efectuării unei noi expertize, având ca obiect verificarea modului de calcul al penalităților, în raport de legea în vigoare la data încetării contractelor, întrucât, la data soluționării fondului, expertiza nu a ținut cont de modificările legislative relative contractului încheiat între părți și nici instanța de judecată.
La rejudecarea în fond după casare, dosarul a fost înregistrat sub nr-, fiind încuviințată proba cu expertiză, conform deciziei instanței de control.
Prin sentința civilă nr.527/CF/22.10.2007, același tribunal, a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat în parte procesul-verbal nr.-/27.05.2005 pentru suma de 23.519,75 lei și a menținut obligația de plată pentru suma de 1.480,25 lei, obligând intimata la 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a arătat că, în baza contractului de credit încheiat cu BCR SA, reclamanta a beneficiat de două miliarde lei din fondul bugetului asigurărilor pentru șomaj, în baza Legii nr.1/1941, modificată.
Prin art.29 din convenție, aceasta s-a obligat, ca din totalul de 40 locuri de muncă nou create, 20 să fie ocupate cu șomeri, pe o perioadă de 3 ani.
În urma controlului efectuat de, s-a constatat că reclamanta nu a respectat dispozițiile art.24 alin.2 lit.(a) din lege, încetând contractele de muncă pentru un număr de 5 persoane încadrate din rândul șomerilor, înaintea expirării termenului de 3 ani, locurile de muncă rămânând libere 30 zile. În aceste condiții, reclamanta datorează penalități.
Prin raportul de expertiză contabilă, s-a verificat modul de calcul al acestora și a rezultat un cuantum de 1.480,25 lei.
De asemenea, s-a mai reținut că susținerea reclamantei privind desfacerea disciplinară a contractelor de muncă este nejustificată, întrucât chiar în această situație, ar fi trebuit să se adreseze AJOFM pentru ocuparea locurilor devenite vacante, tot cu șomeri, conform convenției. Or, obligația de menținere a șomerilor pe termen de 3 ani este individuală și nu colectivă.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs de către pârâtă, pe temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, astfel:
- în mod greșit, instanța de fond a anulat în parte procesul-verbal de control, neținând cont de varianta Iae xpertizei efectuate în cauză, la termenul din 10.09.2007;
- prin suplimentarea expertizei, instanța de fond a făcut o combinație a celor două acte normative, Legea nr.1/1991-R și Legea nr.76/2002 - modificată, însă, numai cu privire la perioada de 3 ani, iar Legea nr.76/2002, a fost aplicată numai pentru calculul penalităților; or, la data încetării contractului de credit era în vigoare Legea nr.1/1991-R, astfel că trebuiau aplicate sancțiunile prevăzute de acest act normativ și nu cele ale Legii nr.76/2002, în baza principiului neretroactivității legii civile;
- este corectă reținerea instanței de fond privind plata "unor" penalități, pentru nerespectarea obligației de a se adresa pârâtei pentru ocuparea locurilor de muncă vacante, însă, penalitatea trebuia să fie egală cu mărimea creditului acordat pentru fiecare loc de muncă creat și vacant, conform art.24 alin.2 lit.a) din Legea nr.1/1991 și art.29 din contract;
- în mod greșit, instanța de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, întrucât această instituție nu deține fonduri cu această destinație.
Prin urmare, se impune admiterea recursului, modificarea hotărârii și menținerea în totalitate a procesului-verbal încheiat de aceasta.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, dar și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că acesta este nefondat pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la prima critică apreciată ca nejustificată, se reține că, instanța de fond, la rejudecarea în fond după casare, a pus în aplicare dispozițiile date prin decizia de casare, cu obiectivul de a realiza calculul penalităților în raport de legea în vigoare la data încetării contractelor.
În această privință, recurenta-pârâtă a fost în eroare când a considerat că legea aplicabilă cauzei este cea de la încetarea contractului de credit și nu cea de la data încetării contractelor persoanelor respective, cum a stabilit, irevocabil, instanța de control.
Or, contractele celor 5 persoane au încetat între 15.01.2005-15.06.2005, perioade aflate sub jurisdicția Legii nr.76/2002, act normativ ce a abrogat Legea nr.1/1991, modificată prin Legea nr.65/1997, care la art.89(1) și (2) stipulează că angajatorul care nu respectă obligația menținerii șomerilor angajați, pe o perioadă de 3 ani, va suporta o penalitate legală cu mărimea creditului acordat pentru fiecare loc de muncă creat și neocupat, proporțional cu numărul de locuri neacoperite.
Ca atare, în mod corect, la instanța de fond s-a dispus calcularea penalităților, în baza acestei reglementări, ceea ce face nejustificate și criticile doi și trei ale prezentei căi de atac.
În ceea ce privește critica vizând greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, se reține că însăși recurenta-pârâtă la precizarea celor cuprinse în art.33 din Legea nr.76/2002 lit.n) enumeră și categoria "alte cheltuieli" prevăzute de legislația în vigoare.
Or, codul d e procedură civilă, la art.274 Cod pr.civilă, stabilește suportarea cheltuielilor de judecată a părții ce cade în pretenții.
Cum acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, în mod corect, instanța de fond le-a acordat.
Pentru cele de mai sus, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, cu sediul în P,-, împotriva sentinței civile nr. 527/CF din 22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-contestatoare - 2001 SRL, cu sediul în Golesti, județ
Obligă pe recurentă să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
04.03.2008
Red.
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru
