Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1949/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1949/2009
Ședința publică din data de 09 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
S-a luat în examinare în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 173 din 30 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
S-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea recurentei -reclamante.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02.06.2009, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 173 din 30 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, s-a respins ca nefondată acțiunea precizată a reclamantei " -S, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, pentru anularea Raportului de inspecție fiscală nr. 1982 din 7 iunie 2007 precum și anularea Deciziei nr. 8 din 19 februarie 2008 și a Deciziei de impunere nr. 279/2007.
În motivare se arată că prin cererea sa, înregistrată la 20.08.2008 astfel cum a fost în final precizată, reclamanta Șimleu-S a solicitat în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, anularea Raportului de inspecție fiscală nr. 1982/07.06.2007 precum și anularea Deciziei nr. 8/19.02.2008 și a Deciziei de impunere nr. 279/2007 respectiv suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Reclamanta își motivează în esență cererea prin aceea că actele financiar-contabile ale societății au fost ridicate și reținute timp de doi ani și șapte luni în mod abuziv, nelegal și nejustificat de către organul de control fiscal, fără respectarea condițiilor prevăzute de lege, invocând în acest sens art. 104 alin. (1) și (5) din nr.OG 92/2003 - Codul d e procedură fiscală - și respectiv Ordinul Președintelui nr. 708/2006, privind condițiile și modalitățile de suspendare a inspecției fiscale.
Din acest motiv - arată reclamanta în continuare - practic activitatea firmei a fost oprită, intrarea iminentă în incapacitate de plată fiind astfel declanșată. Fără a avea la dispoziție documentele financiar - contabile societatea comercială nu și-a mai putu desfășura activitatea conform legii.
Organul de inspecție fiscală a întocmit la finalizarea controlului efectuat la societatea reclamantă, atât un raport de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 1982 cât și o decizie de impunere înregistrată sub nr. 279, ambele din data de 07.06.2008, stabilindu-se astfel în sarcina acesteia, obligații fiscale suplimentare, în sumă totală de 54.364 lei.
Sumele stabilite suplimentar, conform celor două documente tocmai amintite provin din: înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli care nu au legătură cu activitatea economică, necolectarea - lui pentru încasările în avans, neînregistrarea unor facturi în perioada de referință, înregistrarea în mod eronat a unui contract de leasing, etc. (așa cum sunt ele acolo menționate, în mod expres, de către organul de control financiar -fiscal).
Tot cu ocazia controlului s-a constat că anumite tranzacții comerciale efectuate de reclamantă cu terțe societăți comerciale pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 87/1994. republicată, și Legea nr. 241/2005, influențele fiscale fiind de 25.364 lei, motive pentru care organele de control au sesizat S în vederea continuării cercetărilor.
Împotriva celor două măsuri mai sus arătate, societatea reclamantă a formulat contestație, soluționată prin Decizia nr. 8 din 19 februarie 2008 S în sensul că "s-a suspendat soluționarea contestației" pentru suma totală de 25.864 lei, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală și s-a respins contestația ca nemotivată și neîntemeiată, pentru suma totală de 54.364 lei.
Pentru justa soluționare a cauzei, raportat la obiectul acțiunii promovate care este unul "atipic" în sensul că reclamanta solicită în principal "constatarea nulității sau anularea raportului de inspecție fiscală din 07.06.2007" și doar pe cale de consecință "anularea Deciziei de impunere nr. 279/2007 și respectiv a Decizie nr. 8/19.02.2008 emisă de S în soluționarea contestației", instanța a considerat că este absolut necesar a se face câteva precizări în legătură cu natura juridică a actelor astfel atacate, pentru a vedea dacă și în ce măsură există între ele raporturi de subordonare.
S- conchis că, în speță, instanța a fost sesizată cu soluționarea a trei capete de cerere distincte ce vizează temeinicia și legalitatea a două acte administrativ-fiscale și respectiv controlul legalității unui act administrativ-jurisdicțional, fiecare din ele fiind însă supus unui regim propriu de reglementare, inclusiv din punct de vedere procesual.
, din punct de vedere al ierarhiei actelor juridice mai sus arătate și al regimului lor juridic, acte emise de organele abilitate în aplicarea legislației fiscale, s-a reținut că decizia de impunere și respectiv decizia de soluționare a contestației nu se subordonează raportului de inspecție fiscală - așa cum dorește reclamanta să se înțeleagă - ci dimpotrivă, acesta din urmă fiind un "act administrativ-fiscal", după cum s-a arătat, stă la baza deciziei de impunere care este un "titlu de creanță" (art. 109 alin. 2 Cod procedură fiscală) și apoi, ambele se subsumează, ca obiect de analiză "deciziei de soluționare a contestației" formulată de contribuabil și emisă în condițiile art. 205 și urm. din Codul d e procedură fiscală.
S-a stabilit că acțiunea promovată de reclamantă, în sensul de a constata în principal nelegalitatea raportului de control ce ar fi stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. 279/2007 este lipsită - din punct de vedere procesual - de eficacitate pentru atingerea scopului propus, și anume exonerarea de la plata obligațiilor fiscale în sumă totală de 54.364 lei, pentru simplul motiv că între cele trei capete de cerere nu există raporturi de subordonare, de la principal la accesoriu, în ordinea indicată.
Oricum, ambele acte administrativ - fiscale mai sus arătate au făcut obiectul contestației formulată de reclamantă pe cale administrativ - jurisdicțională și soluționată prin Decizia nr. 8/2008 emisă de S, a cărei anulare se solicită în final și de aceea, verificarea temeiniciei și legalității acestei decizii, este singurul capăt de cerere cu care s-a considerat investită instanța, în acest cadru procesual.
În ce privește temeinicia și legalitatea Deciziei nr. 8/2008, instanța a constatat că organul emitent al deciziei a făcut o amplă expunere a motivelor de fapt și de drept care au stat la baza stabilirii obligațiilor fiscale prin Decizia de impunere nr. 279/07.06.2007, ca urmare a raportului de inspecție fiscală întocmit la aceeași dată și care nu au fost combătute în nici un fel de reclamantă, aceasta limitându-se la aspecte pur formale legate de desfășurarea inspecției, după cum s-a arătat în precedent.
Pe de altă parte, la termenul din data de 17 octombrie 2008, reclamanta a solicitat în probațiune efectuarea unei expertize contabile - prin care să se verifice împrejurările și cauzele cuprinse în raportul de inspecție fiscală, care au determinat constatările și măsurile dispuse prin acesta - însă raportat la modul în care a fost promovată acțiunea, motivele formale care au stat la baza acesteia și formularea "eliptică" a obiectivelor expertizei, acest demers ar fi însemnat practic "refacerea controlului financiar - fiscal" fără nici o justificare, ceea ce - în opinia instanței - ar fi condus doar la tergiversarea procesului și amânarea "sine die" a obligațiilor fiscale.
Acesta este motivul pentru care instanța a respins în ședința din 23 ianuarie 2009, cererea în probațiune a reclamantei după ce în prealabil i-a învederat în repetate rânduri să-și precizeze acțiunea cu privire la fondul cauzei - anularea Deciziei nr. 8/2008 și exonerarea de la plata obligațiilor fiscale în sumă totală de 54.364 lei - pe care să și-o motiveze în fapt și în drept, situație în care, se putea apoi stabili în concret și obiectivele expertizei.
În sfârșit, prin cererea introductivă de instanță reclamanta a mai solicitat în aceeași manieră confuză și "suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei" la pct. 1 făcând vorbire de " anularea raportului de inspecție fiscală - în baza căruia s-a emis Decizia nr. 8 din 19 februarie 2008 S".
Ar fi vorba așadar în această formulare despre "suspendarea raportului de inspecție fiscală" (și nu a deciziei prin care s-au menținut obligațiile fiscale în sarcina reclamantei) însă este evident că un astfel de act administrativ-fiscal nefiind titlu de creanță, nu este susceptibil de executare și deci nici de suspendare, așa încât acest capăt de cerere nu a fost pus în discuție pe parcursul procesului, în lipsa unei corecte precizări a acțiunii formulate și implicit a cererii de suspendare.
Împotriva sentinței formulat recurs - SRL, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare se arată că rocesul p. -verbal de inspectie fiscala nr.1981 din 0706.2007 emis de DGFP S, contestat de reclamanta, este rezultatul unui control efectuat de catre DGFP Activitatea de control fiscal iar concluziile acestuia fiind comunicate reclamantei o data cu remiterea tuturor actelor financiar-contabile reținute de către inspectorii fiscali timp de 2,7 ani, perioada in care societatea comerciala a făcut înregistrări în evidenta contabilă fără a putea respecta prevederile legale ceea ce impune în sarcina sa o serie de debite față de stat. Față de aceste fapte se susține caracterul ilegal al actului contestat atât sub aspectul dreptului procedural cât și al dreptului substanțial.
În soluționarea cauzei deduse judecații, instanța de fond retine că "organul de inspecție fiscala a întocmit la finalizarea controlului la societatea reclamanta un raport de inspecție fiscală înregistrat sub numărul 1982 si decizia de impunere înregistrată sub numărul 279 ambele din data de -,stabilindu-se astfel in sarcina acesteia obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 54,364 lei.
Din motive pe care nu le înțelege instanța nu a reținut fapte pe care le-a invocat în contestația depusă la Direcția Generală a Finanțelor Publice. Activitatea de control fiscal, cât si prin acțiunea in contencios si anume că: în mod abuziv, încălcându-se prevederile art.2, 6, 22, 28 din Legea 82/1991, legea contabilității, ale art.66(1),69, 73(1),(2) din Legea 31/1990 legea societăților comerciale și art.5,6,7(3),13,21,28, 56(3), 64, 65(2), 94, 101(2), 104(3,4,5 ), 108(2), 206(2) Codul d e procedură fiscală, reclamantei:
- i s-a reținut în mod abuziv si nejustificat toate actele firmei pe o perioadă de 2,7 ani,
- reclamanta la data începerii controlului fiscal nu avea nici o datorie la bugetul de stat.
- pe perioada remiterii actelor de către organele de control, reclamanta a fost amendată contravențional de Administrația Finanțelor Publice.
Procesele verbale a căror "conținut este diferit" sunt emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Activitatea de control fiscal, pentru reclamantă, pentru aceeași activitate de control pentru care controlorii fiscali ridică, respectiv predau acte contabile în vederea efectuării inspecției fiscale.
Construcția juridică formulată în contestarea modului de desfășurare a inspecției fiscale este apreciată de către instanța de judecata ca fiind " anumite critici ale reclamantei privind desfășurarea inspecției fiscale" iar concluzionând instanța "apreciază că măsura ridicării unor înscrisuri nu prezintă nici-un fel de relevanță asupra temeiniciei si legalității raportului de inspecție fiscală,a deciziei de impunere si in final a deciziei nr. 8 / 2008 emisa de DGFP S în soluționarea contestației atâta vreme cât societatea și-a continuat activitatea nu a solicitat în timp util restituirea actelor reținute pe calea contenciosului administrativ si mai mult a obținut si venituri, conform declarațiilor fiscale depuse la termenele legale după cum arată pârâta prin întâmpinare".
Aprecierea de către instanță că au fost ridicate - niște 8 înscrisuri - contravine art. din legea 31/1990 fapt care face ca prin ridicarea tuturor actelor financiar-contabile reclamanta să fie pusă în incapacitatea de a-si putea continua activitatea si a desfășura acte de comerț. Modul si perioada de efectuare a inspecției fiscale precum si timpul de restituire a actelor reținute denota "excesul de putere" manifestat de inspectorii fiscali aceștia acționând premeditate in vătămarea unor drepturi, lipsa documentelor firmei din activitatea zilnica conducând la insolvabilitate și paguba iminentă.
Solicitarea de restituire nu trebuia să fie făcută de reclamanta "in contencios administrativ" pentru ca ridicarea si restituirea documentelor financiar-contabile este dispusa prin Ordinul Presedintelui ANAF nr. 708/2006, publicat in Monitorul Oficial nr.768 din 08.09.2006 privind condițiile și modalitățile de suspendare a inspecției fiscale.
Recurenta a solicitat în probațiune admiterea unei expertize contabile prin care să se verifice împrejurările si cauzele ce au determinat ca reclamanta, societate comercială fără datorii la bugetul de stat, să fie adusă în stare de insolență iminentă prin modul si felul in care s-a desfășurat controlul fiscal.
Instanța de judecată a considerat această solicitare ca fiind una determinată de "motive formale, si formulare eliptică, demers care ar fi insemnat practic refacerea controlului financiar-fiscal si amânarea sine die a obligațiilor fiscale".
Cu atât mai mult cu cât instanța consideră că "pertinenta și concludentă și susținerea pârâtei că verificarea s-a efectuat pentru perioada pentru care societatea a finalizat conducerea evidentelor și că potrivit prevederilor în vigoare și uzanțelor nu a fost limitat accesul contribuabilului la consultarea documentelor predate spre verificare organelor de control.
Referitor la acest aspect este grav că pârâta ca autoritate publică se solidarizează cu un personal de execuție care în necunoașterea legislației fiscale comite grave erori și prin excesele de putere vizează direct vătămarea ordinii de drept realizand incompetența autoritarilor publice fiscale.
In viziunea DGFP S, reclamanta lipsită de toate documentele financiar-contabile pentru a realiza actele de comert "avea permisiunea să consulte la sediul organului de control" actele proprii de care ar fi avut nevoie pentru desfasurarea activitatii zilnice. eclamanta a fost înființată ca societate comercială la data 8 de 10.- iar la data de 16X12004,având o cifră de afaceri de 130.000 lei i se ridică toate actele financiar-cohtabile pentru inspecția fiscală generală.
Expertiza contabilă solicitată instanței în conformitate cu prevederile art.41 si 55 din Codul d e procedură fiscală,se impune în lamurirea cauzei deoarece DGFP S emite două acte administrative privind aceesi referire, dar cu rezolutii diferite,astfel:
Certificatul de atestare fiscală nr.16503 din 19.09.2006 emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice S, act administrativ fiscal, certifică faptul că "Ia data de 19.09.2006, societatea comerciala SRL nu avea obligații de plată restanțe și accesorii către bugetul de stat",iar Procesul-verbal de inspecție fiscală nr. 1981 din 07.06.2007 emis de DGFP S, act administrativ fiscal, certifică faptul că "la data de 19.09.2006,societatea comercială SRL avea obligații de plată restante și accesorii către bugetul de stat".
Certificatul de atestare fiscală emis la data de 19.09.2006, după data efectuării inspecției fiscale generale(perioada de inspecție fiind 16.03.2006-01.06.2006 anulează Procesul-verbal de inspectie fiscală nr.1981 din 07.06.2007 emis de DGFP S și actele subsecvente acestuia.
Prin probele administrate în cauză recurenta a dovedit ca actul juridic incheiat nu întrunește toate elementele caracteristice ale unui act administrativ de autoritate, deoarece emană de la o autoritate a administratiei publice care în mod abuziv stabileste pe cale unilaterală, o obligație bugetară în sarcina reclamantei parte în raportul juridic de drept financiar.
obligației bugetare în sarcina unor subiecti de drept se realizează printr-un act juridic denumit titlu de creanță bugetară și, împotriva acestuia, debitorul obligatiei are deschisă calea acțiunii în contencios administrativ. Fiind vorba de un contencios de deplină jurisdictie, reclamanta a cerut instantei de contencios administrativ, atat desfiintarea actului administrativ constatator al creantei bugetare, cât și a actelor subsecvente, respectiv a deciziilor de încasare a debitului. Procesul-verbal de inspecție fiscală nr.1981 din 07.06.2007 emis de DGFP S nu poate fi considerat nici act administrativ fiscal în conformitate cu dispozitiile art 41 Cproc.fisc. dar nici titlu de creanță în sensul dispozițiilor art 107 Cod procedură fiscală, nefiind susceptibil de a fi contestat și neputând constitui baza unei decizii de impunere.
Prin procesul-verbal a cărui anulare s-a solicitat, s-a constat că reclamanta ar fi înregistrat eronat în contabilitate documentele de evidență tehnică operativă și de gestiune aferentă mărfurilor facturate, motiv pentru care s-a concluzionat ca aceasta a facut operatiuni incorecte în contabilitate stabilind în același timp și cuantumul sumelor datorate la bugetul de stat cu titlu de impozit pe profit, TVA si penalitati de întârziere.
Deși intitulat proces-verbal, actul ca atare nu indeplineste conditiile actului administrativ fiscal conform art. 37 si 38.proc.fisc.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind. "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în vederea executării ori organizării legii, dând nastere, modificand sau stingând raporturi juridice".
Ori, procesul-verbal de inspectie fiscală cărui anulare s-a solicitat prin actiunea în justitie, emană de la o autoritate publică, reprezentând manifestarea de voință unilaterală a acesteia, concretizată prin raportare la lege și fără echivoc producând efecte juridice de necontestat prin stabilirea în sarcina reclamantei a mai multor obligații fiscale, prin acele sume constate a fi de virat la bugetul de stat cu titlu de impozit pe profit, diferență TVA și penalități întârziere.
Raportul de inspecție fiscală este o instruire cronologică unor fapte de comerț efectuate de către SRL, operațiuni înregistrate în contabilitate, cu acte, documente și evidențe contabile pentru fiecare operațiune, cu contracte ferme cărora li s- verificat autenticitatea inclusiv de către organele de poliție.
Astfel, se arată în raport că societatea nu a emis facturi fiscale, respectiv nu a inregistrat venituri pentru marfa livrată, societatea a înregistrat în mod eronat avansul respectiv ratele de leasing, societatea a calculat in anul 2006 cheltuieli cu amortizarea, societatea a înregistrat cheltuieli care nu au legatură cu activitatea economică, societatea nu a inregistrat facturi fiscale in anul 2005 si 2006, societatea a dedus TVA aferent unor operatiuni care nu avut legătură cu activitatea desfășurată
Prevederea legală în această situație, invocată de reclamantă este HG nr. 512/1998, cap.12, art.28, pct.12.1 care reglementează corectarea erorilor în actele și documentele contabile, astfel "că regula generală, baza de impozitare este constituită pentru livrările de bunuri și prestările de servicii din toate sumele, valorile, bunurile sau serviciile primite ori care urmează a fi primite de furnizor sau prestator pn contrapartidă pentru livrările de bunuri sau prestările de serviciu efectuate, exclusiv taxa pe valoarea adăugată" iar pct.8.3 al. 2.din acelasi act normativ precizează ca "furnizorul este obligat sa emită factura fiscală în negru pentru sumele încasate suplimentar sau, după caz, în roșu pentru sumele de scăzut"; corectarea erorilor pentru facturile care au fost stornate.
In concluzie, stabilirea impozitului pe profit suplimentar precum și a dobânzilor si penalităților de întârziere aferente perioadei controlate este nelegală, întrucât organele de control nu au ținut cont de contractele comerciale încheiate între părți, unde se stabilește clar modul de desfășurare si finalizare a opratiunilor, fapt ce influențează direct baza de impozitare pentru taxa pe valoarea adăugată.
Intimata prin întâmpinare solicitat respingerea recursului, deoarece contestatoarea nu prezintă motivele de fapt și de drept și nici dovezile pentru care înțelege să conteste în totalitate Decizia de impunere.
Analizând recursul, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta solicitat anularea raportului de inspecție fiscală nr. 1982/2007, încheiat de ANAF anularea deciziei nr. 8/2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice S și a deciziei de impunere nr. 279/2007.
Raportul de inspecție fiscală stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. 279/2007, iar decizia nr. 8/2008 fost pronunțată de Direcția Generală a Finanțelor Publice S cu ocazia soluționării contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei nr. 279/2002.
Raportul de inspecție fiscală întocmit de Autoritatea de Inspecție Fiscală și a cărui anulare s-a solicitat nu constituie un act administrativ fiscal, conform art. 41 Cod proc. Fiscală și, prin urmare, nu poate fi contestat pe calea administrativ-jurisdicțională prevăzută de art. 206 Cod proc. Fiscală.
Potrivit art. 206 (2) Cod proc. Fiscală, "Obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat".
Unul din titlul de creanță fiscală este decizia de impunere emisă de organele competente potrivit legii.
Titlul de creanță fiscală se definește ca fiind un act juridic unilateral ce dă naștere unui drept de creanță al statului având ca obiect sumele de bani pe care contribuabilul le datorează bugetului de stat, precum și obligației ce revine contribuabilului de a plăti aceste sume în cuantumul și termenele stabilite.
Practic, prin titlul de creanță se concretizează obligația ce revine contribuabilului față de bugetul public de a achita anumite taxe, impozite și alte venituri publice.
Deci contestatoarea are obligația de constata titlul de creanță ce reprezintă un act administrativ fiscal, respectiv Decizia de impunere și nu actul de control, respectiv raportul de inspecție fiscală.
Prin decizia nr. 8/2008 s-a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de 25.364 lei, s- respins contestația formulată de recurentă pentru suma totală de 54.364 lei și s-a respins contestația împotriva deciziei nr. 280/2007, ca nemotivată.
Potrivit art. 206 din OG nr. 92/2003 republicată, contestația se formulează în scris și va cuprinde:
- a) datele de identificare ale contestatorului
- b) obiectul contestației
- c) motivele de fapt și de drept.
- d) dovezile pe care se întemeiază, etc.
Coroborând prevederile sus arătate cu prevederile pct. 12.1 din Ordinul nr. 519 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din OG nr. 92/2003, contestația poate fi respinsă ca:
- a) neîntemeiată, în situația în care argumentele de fapt și de drept prezentate în susținerea contestației nu sunt de natură să modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal atacat.
- b) nemotivată în situația în care contestatorul nu prezintă argumentele de fapt și de drept în susținerea contestației sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluționării.
Raportat la cele sus arătate, se constată că decizia nr. 8/2008 este fondată.
În motivarea cererii se invocă printre altele faptul că actele societății au fost ridicate și reținute de organele fiscale în mod nelegal și nejustificat peste 2 ani de zile.
Această motivare nu poate afecta temeinicia și legalitatea actelor contestate atâta timp cât societatea și-a desfășurat activitatea, realizând venituri și nu solicitat pe calea contenciosului administrativ restituirea acestora.
Cum nici unul din motivele de recurs nu se încadrează în prevederile art. 304 Cod proc.civ. instanța în baza art. 312 (1) Cod proc.civ. va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței cicvile nr. 173 din 30.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 09.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
2ex/8.07.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
