Contestație act administrativ fiscal. Decizia 196/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR.- -

DECIZIA nr. 196/CA/2009 -

Ședința publică

din 08 APRILIE 2009

PREȘEDINTE: Băltărete Savina Președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona

- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela

- - - Grefier

S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI, cu sediul în O,- împotrivaSentinței nr.485/CA/2008 din data de 03.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în O,-, având ca obiect CONTESTAȚIE ADMINISTRATIV FISCAL.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat depusă la dosar în reprezentarea intimatului, lipsă fiind recurenta și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că, recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor de timbru, la data de 31.03.2009 prin Serviciul Registratură al instanței s-a depus la dosar de către intimat Întâmpinare în dublu exemplar, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:

INSTANȚA, nefiind excepții sau chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatului respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele detaliate în întâmpinarea formulată și respingerea excepțiilor inadmisibilității acțiunii și a inaplicabilității prevederilor art.90 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE invocate de recurentă ca nefondate,

Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Sentința nr.485/CA/2008 din data de 03.11.2008Tribunalul Bihora respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice O și în consecință a anulat actul administrativ - fiscal nr. 46125/13.03.2008 și a obligat-o pe pârâta să restituie acestuia suma de 6615 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare, achitată prin chitanța seria - nr. -/07.06.2007.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că procedura prealabilă a fost îndeplinită, excepția inadmisibilității acțiunii, fiind neîntemeiată, că dispozițiile art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal sunt contrare normelor comunitare și că taxa din litigiu a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art.90 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE.

A mai reținut că prevederile OUG nr.50/2008 nu pot fi aplicate în speță, întrucât această ordonanță a intrat în vigoare ulterior achitării taxei de către reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului său pârâta arată că simpla solicitare de către reclamant a restituirii taxei de primă înmatriculare nu poate acoperi dispoziția imperativă a art.7 din Legea nr.554/2004 privind obligativitatea efectuării procedurii prealabile.

Referitor la fondul cauzei, recurenta arată că dispozițiile art.90 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE nu sunt incidente în speță, întrucât nu se află în prezența unor impozite interne mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare și nici în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/ autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind nici în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE.

Mai învederează faptul că în speță sunt aplicabile prevederile OUG nr.50/2008, potrivit cărora taxa achitată de reclamant se restituie parțial.

În drept recursul nu a fost motivat.

Intimatul, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că soluția pronunțată este temeinică și legală.

Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art.304 ind.1 și 306 Cod Procedură Civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.

Potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului său legitim.

În interpretarea prevederilor art.2 lit. i) din aceeași lege, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, de către o autoritate publică, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, ceea ce a făcut și recurenta în speță, prin refuzul restituirii taxei de primă înmatriculare achitată de reclamanta intimată, refuz explicit, comunicat intimatului prin adresa nr. 46125/13.03.2008 (fila 8-dosar fond).

Or, față de aceste prevederi legale, instanța apreciază că excepția inadmisibilității acțiunii a fost legal soluționată de către instanța de fond.

În ce privește fondul cauzei, motivul de recurs potrivit căruia părțile nu s-ar afla în prezența unor impozite interne mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare și nici în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, întrucât taxa de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență este neîntemeiat.

Potrivit art.90 paragraful 1 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Prin urmare, prevederile menționate în Tratat limitează libertatea statelor membre în materie fiscală, de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.

Față de prevederile acestui text din Tratat, nu se poate reține că nu se aplică un tratament discriminatoriu pentru autoturismele importate și înmatriculate în statele membre față de cele cumpărate și înmatriculate în România, câtă vreme taxa de primă înmatriculare nu este percepută decât pentru autoturismele importate.

Nici motivul de recurs privind incidența în speță a prevederilor OUG nr.50/2008 nu este întemeiat, instanța de fond reținând corect că în speță nu pot fi aplicate prevederile ordonanței, câtă vreme au intrat în vigoare ulterior înmatriculării autoturismului și respectiv a plății taxei de primă înmatriculare.

Față de aceste considerente, în baza art.312 raportat la art.316 Cod de procedură civilă, instanța urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod de procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, justificat cu împuternicirea avocațială și chitanța nr.21 din data de 27.03.2009, emise de Cabinet de Avocat -, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI, cu sediul în- împotriva Sentinței nr.485/CA/2008 din data de 03.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în O,-, pe care o menține în totul.

OBLIGĂ partea recurentă să plătească părții intimate suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 08 aprilie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

red.dec. D - 27.04.2009

Jud.fond

Tehnored.N-27.04.2009- 2 ex.

Președinte:Băltărete Savina
Judecători:Băltărete Savina, Marinescu Simona, Sotoc Daniela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 196/2010. Curtea de Apel Oradea