Contestație act administrativ fiscal. Decizia 198/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR.- -
DECIZIA nr. 198/CA/2009 -
Ședința publică
din 08 APRILIE 2009
PREȘEDINTE: Băltărete Savina Președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- - - Grefier
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI ALEȘD, cu sediul în O,- împotriva Sentinței nr.500/CA/2008 din data de 10.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în localitatea, sat Cetea nr.149, județul B, având ca obiect CONTESTAȚIE ADMINISTRATIV FISCAL.
La apelul nominal făcut în cauză avocat în baza împuternicirii avocațiale din 08.04.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind recurenta și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că, recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor de timbru, la data de 07.04.2009 prin Serviciul Registratură al instanței s-a depus la dosar de către intimat Întâmpinare în dublu exemplar, după care:
INSTANȚA, constată că dat fiind că în cauză a fost citată DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI ALEȘD, Aleșd nu trebuia citată în cauză, după care nefiind excepții sau chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea ca nefondat a recursului, potrivit motivelor inserate în întâmpinare depusă la dosar.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr.500/CA/2008 din data de 10.11.2008Tribunalul Bihora respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Aleșd reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B și în consecință a dispus anularea actului administrativ fiscal - chitanța seria - nr.-/05.04.2007 și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3179 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, sumă care va fi actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, examinând actele și lucrările aflate la dosar, raportat la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, în baza art. 137 Cod procedură civilă, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a solicitat anularea actului administrativ fiscal chitanța seria - nr.-/05.04.2007 emis de pârâtă.
În conformitate cu art. 7 din Legea 554/2004 republicată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin.2 cod proc. civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexându-se la cererea de chemare în judecată.
Din înscrisul aflat la fila 6 din dosar rezultă că reclamantul a întreprins demersuri pentru restituirea sumei achitate cu titlu de taxa de primă înmatriculare, iar pârâta prin actul administrativ fiscal nr.1677/21.04.2008 l-a înștiințat cu privire la refuzul restituirii, împrejurări față de care instanța constată că procedura prealabilă a fost îndeplinită, astfel că excepția inadmisibilității invocate de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la restituirea sumei de bani achitată cu titlul de taxă specială de primă înmatriculare, instanța reține că prin chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. -, la data de 05.04.2007 reclamantul a achitat suma de 3.179 lei.
Această taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea 343/2006, sub forma unui impozit iar cuantumul său se calculează după formula prevăzută de art. 214/1 alin.3 Cod fiscal după criteriile și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzute în anexele speciale ale legii. Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și importate spre înmatriculare în România, după aducerea acestora în țară.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta stipulează faptul că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și prin urmare, prevederile menționate în Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
În conformitate cu dispozițiile Legii 157/2005 prin care România a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 din Tratatul Comunității Europene, instanța constată că art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal sunt reglementări contrare normelor comunitare, iar taxa pentru înmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum, de 3.179 lei a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea disp. art. 90 alin.1 din Tratat, considerente față de care apreciază că cererea formulată este întemeiată și pe cale de consecință a anulat actul administrativ fiscal - chitanța seria - nr. -/05.04.2007 emis de pârâtă și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3.179 RON achitată cu chitanța mai sus arătată, reprezentând taxă specială auto prima înmatriculare.
Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamant instanța a obligat pârâta la plata actualizată a sumei de 3.179 lei cu rata dobânzii legale până la data plății efective.
Susținerile pârâtei conform cărora în conformitate cu art.11 din OUG nr.50/21.04.2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule se impune compensarea între taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare nu pot fi reținute întrucât OUG nr.50/2008 a intrat în vigoare ulterior încasării de către pârâtă a taxei de primă înmatriculare a cărei restituire se solicită prin prezenta acțiune. Ori, în conformitate cu art.15 din Constituția României și art.1 din Codul Civil, legea civilă nu retroactivează, ea are putere numai pentru viitor. Prin urmare, instanța a constatat că pârâta a reținut în mod nelegal taxă de primă înmatriculare, obligând-o să restituie această taxă fără a face aplicare dispozițiilor OUG nr.50/2008.
Față de opunerea pârâtei la cererea reclamantului, în baza art. 274 Cod proc. Civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 343,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului O, solicitând admiterea acestei căi de atac, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției invocate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, deoarece reclamantul s-a adresat cu o simplă cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare care nu poate acoperi dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, care prevăd obligativitatea formulării plângerii prealabile prin care să se solicite anularea actului administrativ - răspunsul la cererea de restituire, respectiv anularea actului administrativ fiscal care a stat la baza efectuării plății.
Pe fondul cauzei se arată, în esență, că dispozițiile art. 90 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE nu sunt incidente în cauză deoarece nu suntem în prezența unor impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele indiferent de țara de proveniență.
Se mai arată că prin OUG nr.50/2008 a fost introdusă taxa de poluare, iar potrivit art.11 din acest act normativ taxa rezultată dintre diferența achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi, se restituie pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice.
În drept se invocă disp. art.304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de către intimat se solicită respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată următoarele:
În mod corect instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 a fost îndeplinită, având în vedere că reclamantul intimat s-a adresat cu o cerere ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE O prin care a solicitat restituirea taxei.
În speță nu se putea solicita anularea actului administrativ fiscal care a stat la baza efectuării plății taxei de primă înmatriculare, întrucât nu a fost emis un astfel de act administrativ.
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă refuzul nejustificat al pârâtei de a-i recunoaște reclamantului un drept legal, respectiv dreptul la restituirea unei taxe încasată în mod nelegal, iar împotriva refuzului pârâtei nu se formulează plângere prealabilă.
Sub aspectul fondului cauzei, instanța de recurs constată că potrivit art.90 paragraful 1 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Prin urmare, prevederile menționate în Tratat limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Motivul de recurs invocat, în sensul că nu ne aflăm în prezența unor impozite interne mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare și nici în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, întrucât taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autoturismelor/autovehiculelor indiferent de țara de proveniență este nefondat, câtă vreme această taxă nu este aplicată autoturismelor naționale similare care au fost deja înmatriculate.
Neîntemeiat este și motivul de recurs privind incidența în speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, instanța de fond reținând corect că prevederile acesteia nu pot fi aplicate reclamantului, câtă vreme au intrat în vigoare ulterior plății taxei ce face obiectul litigiului.
Față de aceste considerente, instanța constată că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă va fi obligată partea recurentă, aflată în culpă procesuală, să plătească părții intimate suma de 400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI ALEȘD, cu sediul în O,- împotrivaSentinței nr.500/CA/2008 din data de 10.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bihorîn contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în localitatea, sat Cetea nr.149, județul B, pe care o menține în totul.
OBLIGĂ partea recurentă să plătească părții intimate suma de 400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 08 aprilie 2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
red.dec. S - 14.03.2009
Jud.fond
Tehnored.N-15.04.2009- 2 ex.
Președinte:Băltărete SavinaJudecători:Băltărete Savina, Marinescu Simona, Sotoc Daniela