Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.150/2008
Ședința publică din 13 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Saracut
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile declarate de reclamanta și de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE H, împotriva sentinței civile nr. 1058 din 06.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - taxă de prima înmatriculare.
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 octombrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA:
Asupra prezentelor recursuri, constată:
Prin sentința civilă nr. 1.058 din data de 06.06.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a fost dmisă în parte cererea formulată de reclamanta H, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE H, și în consecință a fost anulat actul administrativ nr. 1.657/16.04.2008 emis de pârâtă și obligată aceasta la restituirea, către reclamantă a sumei de 11.942 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale.
În final, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.043 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut pe baza actelor și lucrărilor dosarului următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Volvo, autoturism care era înmatriculat în Germania, stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat suma de 11.942 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice H cu ordinul de plată nr. 45/16.08.2007. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa nr. 1657/16.04.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu a putut fi reținută susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, nu au putut fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale, tribunalul a constatat că nr.OG 9/2000 reglementează dobânda legală în materie civilă și comercială și nicidecum în materia contenciosului fiscal, motiv pentru care această cerere a fost respinsă ca nefondată.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata, în favoarea reclamantei, a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, respectiv contravaloarea taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și a onorariului de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanta H și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C pretins pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
În recursul său, reclamanta-recurentă a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul obligării pârâtei și la plata dobânzilor legale aferente sumei prelevate nelegal cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
Dezvoltându-și motivele de recurs bazate pe art. 304 pct. 9.pr.civ. reclamanta-recurentă a adus critici de nelegalitate soluției primei instanțe numai cu privire la respingerea petitului vizând și plata dobânzilor legale ce se cuvin alături de debitul principal, considerând greșite reținerile instanței de fond în privința neaplicării dispozițiile nr.OG 9/2000 privind dobânda legală, arătând că justificarea în drept a obligației la plata dobânzilor legale rezultă atât din acest act normativ cu aplicabilitate generală cât și din dispozițiile art. 124.pr.fiscală.
DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI Cas olicitat admiterea recursului său, modificarea în totalitate a hotărârii, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamantă invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta a arătat că optica tribunalului este greșită întrucât dispozițiile art. 2141și urm. din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană care revede că "nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".
Arată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare) nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv se aplică și autoturismelor noi provenite din alte state membre ale, precum și cel mai important, autoturismelor noi din producția națională a României.
Consideră că odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, precum și a nr.HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, acțiunea reclamantei este inadmisibilă, în condițiile în care aceste acte normative reglementează modalitatea în care taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor acestor noi acte normative se restituie de bună voie de către organul fiscal competent din subordinea
Instanța din oficiu, și în raport de dispozițiile art. 137.pr. civilă la termenul din data de 6 octombrie 2008 invocat excepția lipsei calității procesuale active a Direcției Generale a Finanțelor Publice C în promovarea recursului, deoarece această instituție a formulat recursul în cauză, atâta timp cât el este semnat de directorul executiv al acesteia și poartă de asemenea parafa C și nu s-a justificat în nici un fel reprezentarea legală sau convențională.
Hotărârile judecătorești produc efecte partes litigantes care au luat parte la judecarea pricinii astfel că, din punctul de vedere al părților, cadrul procesual stabilit la judecata în primă instanță este același și la judecata în recurs.
Dreptul de a exercita această cale de atac este recunoscut doar părților de la judecata în primă instanță, nici uneia dintre părți neputându-i-se îngrădi dreptul de recura hotărârea pronunțată în defavoarea sa după cum nici unei persoane din afara procesului nu i se poate pretinde sau permite să promoveze calea de ataca recursului, fără a se fi judecat mai întâi în fața instanțelor de fond.
Recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C nu a fost parte în litigiu în fața instanței de fond, astfel că se poate susține cu temei că aceasta nu poate recura hotărârea care trebuie să producă efecte în raport de alte persoane.
dintre calitate și interes și existența lor relativ autonomă rezultă din împrejurarea că uneori cel care acționează în justiție o face în considerarea unui drept subiectiv propriu și se îndreaptă împotriva aceluia care are obligația corelativă respectivului drept, alteori însă legea indică în mod expres persoanele care, în anumite situații, pot acționa în justiție.
Legitimarea procesuală activă implică îndreptățirea persoanei, fizică sau juridică, de a participa în calitate de reclamant în proces, calitatea procesuală analizându-se în cerința existenței unei identități între persoana reclamantului și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus în justiție, iar legitimarea procesuală pasivă implică îndreptățirea persoanei de a participa în calitate de pârât în proces, calitate ce se justifică prin analizarea existenței unei identități între persoana obligată în raportul de drept dedus judecății și pârât.
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală aparține celui ce se poate prevala de acest interes.
Delimitarea dintre calitate procesuală și interes, ca și condiții în promovarea unei acțiuni și prin extrapolare a unei căi de atac, în cursul derulării demersului judiciar nu este ușor de făcut.
care nu au fost părți în proces nu au dreptul de a declara recurs chiar și în ipoteza în care ar justifica un interes astfel că s-a apreciat că recurentul nu poate justifica, în speță, calitatea procesuală activă și în consecință se va admite excepția lipsei calității procesuale active a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE C și va respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Cât privește reprezentarea pretinsă de C pentru Administrația Finanțelor Publice H, Curtea observă că nu ne aflăm în situația reprezentării legale prev. de art. 42.pr.civ. nici în cazul de reprezentare convențională prev. de art. 67 din același cod, deoarece nu s-au invocat temeiurile legale pe care această reprezentare s-ar sprijinii sau mandatul acordat acestei instituții, de entitatea acționată în judecată în calitate de pârâtă.
În schimb, recursul declarat în cauză de reclamantă sub aspectul invederat este întemeiat.
Astfel, dispozițiile nr.OG 9/2000 sunt aplicabile și în materie fiscală, dar în egală măsură și prev. art. 124.pr.fiscală arată că: "(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prev. de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz, Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Așadar, refuzul acordării dobânzilor legale de restituit, ce a constituit taxa de primă înmatriculare percepută nelegal, este greșit atât timp cât există o justificare în drept pentru obligarea pârâtei și la plata acestor sume constituind dobânzi legale.
Drept urmare, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 1 teza I pr.civ. în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul declarat împotriva sentinței arătate care va fi modificată în parte în sensul că se va admite cererea acesteia privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale până la restituirea taxei de primă înmatriculare, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
1. Admite excepția lipsei calități procesuale active a recurentei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în mun. C-N P-ța -, nr. 19, jud. C, prin reprezentantul său legal și respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1.058 din 06 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj.
2. Admite recursul declarat de reclamanta, cu sediul în H,-, jud. C împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea reclamantei privind obligarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI la plata dobânzilor legale aferente sumei de restituit, până la data restituirii efective.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - G - - -
Red.Gh
Dact./3 ex./13.11.2008
Jud.fond..
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Saracut, Gheorghe Cotuțiu