Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2091/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2091/2008
Ședința publică de la 08 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE B N în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr. 494/CA/13.06.2008 pronunțată de către Tribunalul Bistrița N în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul CABINET DE AVOCAT, având ca obiect contestație act administrativ fiscal restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, în reprezentarea intereselor intimatului, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 pr.civ. recursul este declarat în termenul legal.
Reprezentantul intimatului invederează instanței faptul că nu mai are alte cereri de formulat, iar la întrebarea instanței, referitoare la incidența dispozițiilor art. 234 alin. 2 și 3 din Tratatul, acesta relevă că, în opinia sa, acest text de lege nu este aplicabil în prezenta pricină întrucât judecătorul fondului cauzei a aplicat cu prioritate prevederile dreptului comunitar primar care sunt direct aplicabile, iar în speță nu s-a ridicat o problemă de interpretare a textului art. 90 din Tratatul.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantului intimatului în susținerea poziției sale procesuale.
Reprezentantul intimatului solicită instanței respingerea recursului ca fiind nefondat și pe cale de consecință menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 494/CA/13.06.2008 pronunțată de către Tribunalul Bistrița N, s-a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul Cabinet de Avocat împotriva pârâtelor Direcția generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice și în consecință, s-a dispus anularea fișei de calcul a taxei speciale pentru autoturisme nr. 3180/18.03.2008 emisă de oraș B, precum și a actului administrativ nr. 6970/21.04.2008 emis de DGFP B-
S-a dispus restituirea către reclamant a sumei de 3.206 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că, în condițiile în care reclamantul a achitat o taxă care, în opinia sa, contravine reglementărilor comunitare în domeniu, acesta a făcut dovada unui interes născut și actual, neputându-se condiționa accesul său la justiție de pronunțarea în prealabil a unei hotărâri de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene (cunoscut fiind principiul aplicării directe a dreptului comunitar de către instanțele naționale).
Tribunalul a apreciat că și excepția inadmisibilității acțiunii a fost nefondată, în condițiile în care, pe de o parte, reclamantul invocă practic refuzul nejustificat al pârâtei în soluționarea cererii de restituire a taxei speciale de înmatriculare și, pe de altă parte, procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost parcursă prin depunerea, de către reclamant, a cererii înregistrate sub nr. 6970/14.04.2008, cerere la care pârâta a răspuns negativ. În consecință, și această excepție a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamantul a achiziționat un autoturism, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească în România taxa specială de primă înmatriculare, că a solicitat restituirea acestei taxe, dar cererea i-a fost respinsă. Reclamantul a considerat nelegală această decizie, față de prevederile art. 90 paragraful l din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis că fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu s-a reținut susținerea pârâtei că s-ar aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu s-a pus problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare au fost direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea formulată și a dispus în consecință.
S-a dispus restituirea către reclamant a sumei de 3206 RON, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală.
Împotriva acestei sentințe au declarat reecurs în termen legal, recurentele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N și Direcția Finanțelor Publice a Județului C, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate sau modificarea acestei sentințe în sensul admiterii excepțiilor, respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de Cabinet de Avocat ca inadmisibilă, în subsidiar sesizarea judecătorului comunitar asupra problemei de drept de care depinde rezolvarea litigiului; admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs recurenta a relevat că prima instanță a constatat în mod greșit discriminarea, raportat la dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Instanța trebuia să observe că actul care a produs efecte juridice și a fost folosit de către reclamant în fața autorității competente să efectueze înmatricularea, a fost plata voluntară efectuată de către reclamant, acesta răspunzând pentru calcularea corectă a sumei reprezentând taxa specială.
S-a relevat că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
S-a susținut că taxa de primă înmatriculare urmează să fie plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora la momentul primei înmatriculări.
Organul fiscal era obligat la aplicarea legii fiscale în vigoare, așa încât nu exista temei legal pentru obligarea sa la plata daunelor interese solicitate.
Totodată s-a susținut că restituirea taxei încasate nu era posibilă datorită incidenței prevederilor nr.OUG 50/2008.
Deliberând asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
S-a susținut totodată că, în fapt, reclamantul a criticat dispozițiile legale cuprinse în Codul fiscal român (art. 2144și art. 2142din Legea nr. 571/2003 modificată și completată), care ar contraveni dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Or, soluționarea acestei chestiuni juridice nu s-a putut face decât printr-o interpretare explicită și directă a acestor dispoziții (art. 90 din Tratatul ), care însă cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art. 234 din același Tratat de instituire a Comunității Europene, pe care, pentru deplina Edificare îl redă în continuare:
"Art. 234: 1) Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu prejudiciar: a) asupra interpretării prezentului tratat ".
Mai departe, art. 234 (fost art. 177), în alin. 2 și 3, din același Tratat instituind Comunitatea Europeană stabilește și calea de urmat în cazul în care în fața unei instanțe naționale este ridicată chestiunea interpretării Tratatului:
"Art. 234 - 2) Când o asemenea chestiune este ridicată în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță, în cazul în care consideră că este necesară o decizie asupra acestei chestiuni, poate cere Curții de Justiție să dea o hotărâre în acest sens".
Când o asemenea chestiune a fost ridicată într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei hotărâri nu au putut face obiectul unei căi de atac în dreptul intern această instanță a fost obligată să sesizeze Curtea de Justiție ".
Din interpretarea coroborată a celor doua alin. 2 și 3 ale art. 234 (fost art. 177) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, și raportat strict la dispozițiile procedurale române, rezultă faptul ca dacă o astfel de chestiune de interpretare a dispozițiilor tratatului s-a ridicat în fața unei instanțe de fond sau de apel, aceste instanțe pot să ceară Curții Europene de Justiție să dea o hotărâre de lămurire cu privire la interpretarea tratatului, pe când dacă o astfel de chestiune s-a ridicat în fața unei instanțe de recurs, ale cărei hotărâri nu mai pot face obiectul unei căi de atac ordinare în dreptul intern (adică sunt irevocabile - în materie civilă, respectiv sunt definitive - în materie penală), atunci această instanță este obligată să sesizeze Curtea de Justiție a de la Luxemburg.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr. 343/2006, lege ulterior modificată prin OUG nr. 110/2006.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se ținăcont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene,și că se areîn vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Reclamantul a plătit suma de 3.206 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, iar ulterior a înregistrat o cerere de restituire, pârâtele răspunzând negativ acestei solicitări.
Astfel, cele două autorități fiscale și-au manifestat voința de a respinge/ refuza cererea de restituire a taxei speciale plătite de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal, aplicabile acestui raport juridic.
Actele atacate întrunesc trăsăturile actelor administrativ fiscale în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fiscală.
A argumenta pe ideea că reclamantul trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurentele susțin că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursurile pârâtelor se vădesc a fi nefondate așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respinse ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene a fost respinsă, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Curtea și-a îndeplinit astfel misiunea trasată de Tratat, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal 2 din anul 1978).
Dobânzile acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Pentru identitate de rațiune nu subzistă nici apărările conform cărora procedura de restituire poate fi realizată numai în conformitate cu prevederile nr. 1899/2004.
Pentru aceste considerente, întemeiat pe dispozițiile art. 312.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice C, reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice C și va menține ca legală și temeinică sentința civilă nr. 494/CA/13.06.2008, pronunțată în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- în reprezentarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva sentinței civile nr. 494/CA/13.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SS/dact.
2 ex./10.10.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
