Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2211/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2211
Ședința din Camera de Consiliu de la 29 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu Judecător
- - - - Președinte Secție
- - - - Judecător
Grefier: -
XXXXX
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 22 octombrie 2008, privind recursurile declarate de reclamanta și pârâtul Centrul Regional de Profesională a, împotriva sentinței nr. 1158 din data de 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la data de 22 octombrie 2008, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru ziua de 29 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.1158/24 aprilie 2008, Tribunalul Dolja admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului Centrul Regional de profesională a, a anulat dispoziția de sancționarenr.112/07.07.2006, emisă de pârât, a fost respinsă cererea cu privire la acordarea stimulentelor și a daunelor morale.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin dispoziția a cărei anulare s-a solicitat reclamanta a fost sancționată disciplinar cu măsura suspendării dreptului de avansare în gradele de salarizare pe o perioadă de 3 ani, reținându-se o serie de abateri disciplinare.
Prima instanță a apreciat că reclamanta nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, detaliind în acest sens pentru fiecare faptă în parte.
A apreciat tribunalul că nu se impune acordarea unor daune morale, soluția privind anularea actului fiind suficientă pentru îndepărtarea consecințelor sancționării, cu atât mai mult cu cât actul nu a fost executat, fiind suspendat.
Referitor la cererea de plată a stimulentelor, judecătorul fondului a apreciat că plata acestora rămâne la altitudinea conducătorului instituției angajatoare, iar instanța nu se poate substitui conducătorului instituției în exercitarea dreptului de apreciere.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta și pârâtul.
În motivele de recurs formulate de reclamantă a fost criticată sentința sub aspectul respingerii cererii de acordare a stimulentelor și al celei de plată a daunelor morale.
A precizat că și-a îndeplinit întocmai obligațiile de serviciu și că în aceleași timp nu a primit stimulente, că a fost chemată de mai multe ori la comisia de disciplină, fără a i se fi aplicat vreo sancțiune, ceea ce i-a cauzat suferințe morale.
A arătat reclamanta că în baza Ordinului 95/2005, conducătorul instituției trebuie să acorde stimulente tuturor angajaților, așa încât acestea nu constituie dreptul de apreciere al angajatorului.
În recursul declarat de pârât s-a arătat că reclamanta se face vinovată de abaterile disciplinare reținute în sarcina sa, în sensul neîndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor de serviciu.
Recursurile sunt nefondate.
Instanța de fond a efectuat o analiză temeinică a fiecărei abateri disciplinare reținute la data adoptării deciziei de sancționare și a concluzionat corect că aceasta nu a săvârșit abaterile respective.
În motivele de recurs criticile vizează tocmai modul în care a analizat instanța de fond îndeplinirea sarcinilor de serviciu, însă toate explicațiile sunt de natură pur teoretică și nu pot înlătura probele administrate la instanța de fond, cărora, așa cum s-a arătat și mai sus, li s-a dat o justă interpretare.
Chiar în situația în care s-ar reține că anumite fapte ar putea să îmbrace forma unor încălcări a unor obligații de serviciu, ele nu sunt de asemenea gravitate încât să justifice sancțiunea dispusă.
Autoritatea angajatoare are obligația de a aplica sancțiunile în mod gradual, ținându-se seama de cauzele care au generat eventuala abatere, comportarea generală în timpul serviciului, precum și de existența unor antecedente disciplinare.
Ori, în speță nu s-a dovedit că reclamanta ar mai fi avut abateri disciplinare, ci dimpotrivă a rezultat că aceasta a avut o comportare generală corespunzătoare, așa încât sancțiunea disciplinară apare ca fiind arbitrară, chiar discreționară.
În ceea ce privește recursul reclamantei, Curtea arată că instanța de fond a explicat în mod corect în cuprinsul hotărârii că acordarea stimulentelor nu constituie atributul angajatorului, iar instanța nu se poate substitui dreptului de apreciere, care i-a fost conferit acestuia prin lege.
În ceea ce privește soluția asupra cererii de acordare a daunelor morale, criticile sunt de asemenea neîntemeiate.
Pentru a fi admisibilă, pe calea dreptului comun sau a contenciosului administrativ, acțiunea privind obligarea la plata daunelor morale, trebuie să îndeplinească cerințele răspunderii civile delictuale.
În cazul daunelor morale, pentru neîndeplinirea unui act de către o autoritate publică, se poate dispune de principiu obligarea autorității la plata de daune morale, cum dispune art.8 din Legea 554/2004.
Întrucât legea specială nu conține o reglementare expresă cu privire la condițiile de acordare a daunelor morale, se impune abordarea, prin analogie cu normele din materia civilă, care reglementează răspunderea civilă delictuală.
La soluționarea cererii de acordare a daunelor morale se au în vedere prevederile art.998 cod civil și principiile unanim admise în literatura și practica juridică.
Astfel, se impune ca partea care afirmă existența prejudiciului moral să-l dovedească.
Prejudiciul, dauna morală nu se prezumă, ci trebuie dovedit.
Existența prejudiciului moral urmează a fi dovedită de partea care îl pretinde.
Pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală, se impune ca reclamanta să dovedească existența prejudiciului, a vinovăției celui chemat în judecată și a legăturii de cauzalitate între prejudiciu și vinovăție.
Toate acestea trebuiesc dovedite de cel ce pretinde despăgubirea.
Cum în speță, reclamanta a afirmat existența prejudiciului moral, fără însă a-l dovedi, corect prima instanță a respins acțiunea acesteia sub aspectul daunelor morale.
În raport de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate, așa încât în baza art.312 Cod pr.civilă, recursurile se vor respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta și pârâtul Centrul Regional de Profesională a, împotriva sentinței nr. 1158 din data de 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr - - | JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie - - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 2 ex/28.11.2008
Jud.fond:
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Elena Canțăr, Costinel Moțîrlichie
