Contestație act administrativ fiscal. Decizia 222/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--10.12.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.222

Ședința publică din 18.02.2009

PREȘEDINTE: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă

JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.757/1.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ-fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâtele recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus înscrisuri referitoare la autoturismul importat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursurilor și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei, în dovedirea cărora depune chitanța în original.

CURTEA

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin sentința civilă nr.757/1.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepțiile invocate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice

A admis în parte acțiunea completată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice, având ca obiect restituire taxă înmatriculare.

A dispus anularea chitanței pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. - din 31.10.2007 emisă de Trezoreria T și a actului nr. 94571/14.05.2008 emis de DGFP T și obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice T să restituie reclamantului suma de 3.098 lei, cu dobânzi legale, începând cu data introducerii acțiunii și până la restituirea efectivă.

A respins capătul de cerere din acțiunea reclamantului având ca obiect plata dobânzilor legale începând cu data expirării termenului prevăzut de lege de a răspunde la procedura prealabilă, efectuată de reclamant.

A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice T la plata către reclamant a sumei de 1504,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivare s-a reținut că reclamantul a cumpărat în data de 16.VII.2007 un autoturism folosit marca OPEL, tipul A-H/SW//ASTRA STATION fabricat în Germania în anul 2003, seria nr. -, pe care l-a importat apoi în România. Pentru înmatricularea acestuia în scopul circulației pe drumurile publice, a fost nevoit, pentru a nu intra sub incidența dispozițiilor nr.OUG 195/2002, cu privire la circulația cu un autoturism neînmatriculat în România pe drumurile publice, dispoziții cu caracter penal, conform prevederilor art. 7 din Ordinul 1501/ 13.11.2006 al Ministerului Administrației și Internelor, să achite taxa de primă înmatriculare pentru acest autovehicul.

Prin adresa nr. 94571 /14.05.2008 emisa de DGFP T privind soluționarea contestației formulata de reclamant și înregistrata sub nr. 17873/09.05.2008, s-a comunicat reclamantului că taxa specială de primă înmatriculare a fost stabilită în mod legal și că nu se impune restituirea acesteia.

Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.2141din Codul fiscal.

Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculare în România, și acesta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.

Diferența de aplicare a taxei demonstrează în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.

Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, se face referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (1) din Tratat și conchide că, prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.

Ca urmare, a efectului direct a art.90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constatate că art.2141-2143din codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 12.102 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.

Considerând demonstrată încălcarea art.90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.2141-2143Codul fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantului, stabilind că taxa a fost ilegal încasată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ față de neefectuarea procedurii prealabile, formulată de DGFP precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP T, invocată de DGFP T prin întâmpinare, instanța a constatat că aceste excepții sunt neîntemeiate și au fost respinse ca atare.

De asemenea, excepțiile invocate de pârâta T prin întâmpinare, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile, inadmisibilitatea formulării direct în instanță a capătului de cerere privind anularea "actului administrativ fiscal" și excepția tardivității și a inadmisibilității restituirii taxei speciale, și aceste excepții au fost respinse ca neîntemeiate.

Prin urmare actul administrativ - fiscal, vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamant la.

În consecință, instanța a constatat nelegalitatea chitanței seria - nr. -/31.01.2008 emisă de pârâta T și a actului nr. 94571/14.05.2008 emis de pârâta DGFP T și a obligat pârâta T să restituie reclamantului suma de 3.098 lei cu dobânzi legale începând cu data introducerii acțiunii - 28.05.2008 și până la restituirea efectivă, reprezentând taxă de înmatriculare, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, admițând astfel în parte acțiunea reclamantului, fiind întemeiată numai sub această formă.

Instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantului în ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale începând cu data expirării termenului prevăzut de lege de a răspunde la procedura prealabilă, efectuată de reclamant, întrucât în speță, reclamantul nu avea obligația parcurgerii procedurii administrative prealabile, iar conf. art. 1088 cod civil dobânzile solicitate curg de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, pârâta T, aflându-se în culpă procesuală, a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1504,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din 4 lei c/v taxă timbru, 0,3 lei timbru judiciar și 1500 lei onorariu avocat, conform chitanței nr. -/06.05.2008 aflate la fila 35 din dosar.

În cauză au declarat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

În principal recurentele invocă excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile prevăzute de Titlul IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, coroborat cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Cum nu s-a atacat o decizie emisă în condițiile art.218 Cod procedură fiscală, acțiunea este prematură.

Pe fondul cauzei, recurentele solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și solicită respingerea în rest a acțiunii, ca neîntemeiată, pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru autoturismul în cauză.

Învederează instanței că, la data de 1.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial nr.327 din 25 aprilie 2008, prin care s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, care au instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, potrivit dispozițiilor art.14 din această ordonanță:

"Art.14 1)Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 iulie 2008.

2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare".

Se învederează instanței și faptul că, dispozițiile nr.OUG50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art.11 din acest act normativ.

"Art.11 Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Având în vedere faptul că taxa care face obiectul prezentei cauze, în sumă de 3098 lei a fost achitată de către reclamant la data de 31.01.2008, cu chitanța seria - nr.-/31.01.2008, rezultă că și aceasta intră sub incidența dispozițiilor retroactive ale art.11 din nr.OUG50/2008.

Privitor la dobânzile acordate, sentința este nelegală pentru că în materia fiscală se aplică prevederile art.2 din nr.OG9/2000 care prevede că dobânda legală se plătește exclusiv în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arăta rata dobânzii, astfel în cazul în care potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este putătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală."

Or, în speță pentru sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul statului contribuabilii au dreptul la dobânda la nivelul majorării de întârziere prevăzută de Codul d e procedură fiscală, iar nu la nivelul dobânzii legale prevăzute de nr.OG9/2000 așa cum în mod nelegal a solicitat reclamanta, în conformitate cu dispozițiile exprese și obligatorii ale art.124 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, privitor la dobânzi în cadrul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.

Se mai solicită și admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 3098 lei achitată de contribuabil la data de 31.01.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule; mai solicită în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru autoturismul în cauză.

Examinând cererile de recurs în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă se constată că sunt nefondate și se resping pentru că:

Este nefondată excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtă, atâta timp cât prin acțiune s-a cerut restituirea unei taxe achitate pârâtei, cunoscut fiind că în contencios administrativ, această calitate este atrasă de emitentul unui act administrativ, cerință împlinită în persoana pârâtelor (6 și 8 dos. Tribunal T).

Acțiunea nu este inadmisibilă, cum eronat se susține, atâta timp cât taxa s-a încasat prin chitanță fiscală, chiar dacă nu îmbracă forma cerută de art.43 al.3 Cod procedură civilă, pentru că pot face obiectul contestației în procedura prealabilă instituită de Codul d e procedură fiscală și apoi al acțiunii în contencios administrativ fiscal, orice acte administrativ fiscale, așa cum prevede art.205 al.1 din cod.

Este neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de recurente și sub cel de-al doilea aspect, pentru că așa cum s-a arătat mai sus, chitanța de plată a taxei constituie un act administrativ fiscal, astfel că este îndeplinită cerința art.1 al.1 raportat la art.2 pct.1 lit.f din Legea nr.554/2004.

Potrivit art.148 alin.2 din Constituție prevederile tratatelor comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Prin art.214 ind.1 alin.1 și art.214 ind.2 Cod fiscal s-a instituit obligația de a se plăti taxă specială pentru prima înmatriculare a unor autoturisme și autovehicule în România, cu excepțiile expres prevăzute în conținutul acestor texte de lege.

Potrivit reglementărilor cuprinse în Codul fiscal, cuantumul taxei speciale se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii și aceasta este percepută, conform legii, cu începere de la data de 1.2007, deci cu aplicabilitate pentru autovehicule introduse în România după această dată.

Din conținutul dispozițiilor legale suscitate rezultă neîndoielnic că taxa specială de primă înmatriculare nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, ci numai pentru cele înmatriculate în alte state membre din Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, după introducerea lor în țară.

Art.90 din Tratatul prevede la alin.1, că nici nu stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare, iar la al.2 că nici un stat membru nu poate aplica în cazul produselor provenind din alte state membre măsuri de impozitare internă de natură să asigure protecția indirectă a produselor naționale.

Dispozițiile legale suscitate, din codul fiscal român, introduc un regim juridic discriminatoriu din punct de vedere legal pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării în România, în ipoteza în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de origine, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România taxa nu se datorează.

Având în vedere prioritatea dreptului comunitar în raport cu legislația română, potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituție și incidența art.90 din Tratatul, bine a fost admisă acțiunea de prima instanță, constatându-se încălcarea normei din Tratat, motiv pentru care criticile recurentelor sub acest aspect sunt nefondate.

Susținerea din recursuri legată de inexistența unei discriminări, motivat de faptul că, potrivit art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal taxa se aplică tuturor autovehiculelor, indiferent de proveniența geografică, inclusiv și celor fabricate în România, este irelevantă în cauză pentru că discriminarea s-a creat prin raportare la autovehicule înmatriculate deja în România anterior datei de 1.2007, data intrării în vigoare a normelor suscitate.

Concluzia se impune și privitor la invocarea, împrejurării că taxa în litigiu se aplică numai o singură dată și anume pentru prima înmatriculare în România, excluzându-se pentru situația reînmatriculării aceluiași autovehicul.

Susținerile recurentelor cu privire la nelegalitatea sentinței, pentru motivul că dispozițiile art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal nu încalcă normele art.90 din Tratatul CE, invocându-se inexistența unor norme comunitare care să interzică "apriori" stabilirea de taxe în țările membre potrivit libertății de a stabili taxe chiar și sub aspectul nivelului acestora, este irelevantă în soluționarea acțiunii, atâta timp cât s-a demonstrat existența discriminării anterior expuse, și o admitere în parte a acțiunii, sugerată prin recursuri, în sensul de a se admite cererea exclusiv pentru partea din taxă care a depășit valoarea taxei reziduale, inclusă în valoarea autovehiculelor similare înmatriculate ca fiind noi, și de respingere în rest a acțiunii, este o soluție nesusținută juridic din punct de vedere al dreptului administrativ.

Este nefondată și susținerea legată de dreptul statelor membre de a alege forma și mijloacele pentru obținerea rezultatului, în sensul art.1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificare a Tratatului, pentru că în speță nu se pune această problemă, ci cea a rezultatului pe care Statul Român a înțeles să-l atingă prin instituirea taxei, și care este unul discriminatoriu.

Este irelevantă în soluționarea cauzei invocarea existenței unei taxe similare în alte state ale atâta timp cât s-a demonstrat că legislația în litigiu este discriminatorie în raport cu deținătorii de autoturisme, înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, concluzie care se impune și raportat la invocarea existenței acestei obligații pentru toate autoturismele, indiferent de proveniența lor geografică.

Acțiunea nu este parțial fără obiect, cum eronat se susține prin recursuri, întrucât OUG nr.50/2008 nu este aplicabil în litigiu, atâta timp cât este un act normativ ulterior încasării taxei în cauză, fiind de principiul dreptului administrativ că legalitatea unui act administrativ se verifică prin raportare exclusivă la temeiurile legale în baza cărora s-a emis, deci în speță, în funcție de art.214 ind.1 și ind.2 Cod fiscal.

Este nefondată și critica legată de acordarea dobânzilor atâta timp cât acestea au fost acordate doar de la data introducerii acțiunii și art.124 Cod procedură fiscală prevede expres că pentru sumele de restituit de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă.

Cum sentința face referire la dobânda legală, este evident că aceasta este cea reglementată prin dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală.

Raportat la soluția dată recursurilor, pârâtele vor fi obligate la 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs, față de intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele DGFP T și Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.757/1.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.

Obligă recurentele la 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs față de intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 18.II.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.O/25.02.2009

Tehnored./03.03.2009

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător

Președinte:Rodica Olaru
Judecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 222/2009. Curtea de Apel Timisoara