Contestație act administrativ fiscal. Decizia 228/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- - 30.10.2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 228

Ședința publică din 18 Februarie 2010

PREȘEDINTE: Diana Duma

JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu

JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DGFP A în reprezentarea a Orașului în contradictoriu cu reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1323/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin serviciul de registratură al instanței concluzii scrise din partea reclamantei intimate.

Față de lipsa părților și având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad, la data de 28.07.2009, reclamanta a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.770 lei, reprezentând taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme, precum și dobânda legală pentru această sumă, de la data plății până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat, în caz de opunere.

Prin sentința civilă nr.1323/29.09.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arad a admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.770 lei, cu titlu de restituire a diferenței de taxă specială pentru autovehicule și autoturisme nedatorată, precum și la plata dobânzilor legale calculate la această sumă, conform art. 124 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală, cu începere de la data de 13.07.2009 până la achitarea efectivă a datoriei, precum și suma de 139,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele:

Prin chitanța seria - nr. -/13.02.2008 (fila 14) reclamanta a achitat suma de 3.838 lei cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule la prima înmatriculare în România.

Reclamanta a cumpărat autoturismul marca Renault Laguna, cu nr. de identificare - în Franța unde fusese înmatriculat la data de 18.08.2000, după cum rezultă din copia traducerii certificatului de înmatriculare nr. 57/004// eliberat de Ministerul Transporturilor al Franceze (fila 18, 19) și copiile certificatului de cesiune de vehicul din 15.12.2007 și a traducerii acestui (16, 17). După achitarea taxei speciale auto de primă înmatriculare, autoturismul a fost înmatriculat în România, pe numele reclamantei, astfel cum reiese din copiile certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate a vehiculului eliberate de autoritățile române (filele 12, 13).

Din copia deciziei de restituire nr.19281/04.08.2008 a Administrației Finanțelor Publice a orașului (fila 10) rezultă aprobarea cererii reclamantei de restituire a sumei de 2.068 lei, reprezentând diferența între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (în cuantum de 3.838 lei) și taxa pe poluare pentru autovehicule (1.770 lei), în baza art. 117 din OG nr. 92/2003 republicată coroborat cu art. 8, 10 și 11 din OUG nr. 50/2008.

Prin cererea înregistrată la Administrației Finanțelor Publice a orașului sub nr. 18141/26.06.2009 (fila 9), reclamanta a cerut pârâtei restituirea taxei în cuantum de 1.770 lei, reprezentând diferența dintre suma pe care a achitat-o cu titlu de taxă specială pentru autovehicule și autoturisme și cea care i-a fost restituită, pe cale administrativă, după apariția OUG nr. 50/2008. Pârâta i-a comunicat reclamantei adresa nr. 18930/13.07.2009 (fila 8), prin care îi aduce la cunoștință refuzul autorității administrative cu privire la restituirea sumei de mai sus. Reclamanta a înregistrat sub nr. 19517/20.07.2009 la contestația împotriva actului administrativ nr. 18930/24.03.2009 (fila 7) la care a primit ca răspuns adresa nr. 19662/23.07.2009 (filele 5, 6) prin care i se comunică împrejurarea că actul atacat de reclamant nu este un act administrativ fiscal, ci doar o adresă cu caracter de informare, precum și faptul că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule are temei legal și a fost achitată de contribuabil de bună voie.

În privința reglementării interne, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal, la art. 2141, prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 01.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.

Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o eventuală reînmatriculare, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat. Or, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 alin. 1 interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.

Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare al produselor altor membre ale UE și cel al produselor de pe piața internă a Statului Român. Este de necontestat ca taxa specială pentru autovehicule și autoturisme se plătește de către toți particularii care procedează la înmatricularea pentru prima dată in România a unui autovehicul indiferent de unde provine acesta, însă taxa specială pentru autovehicule și autoturisme se aplica numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate in România, deși au fost deja supuse unei procedur ia înmatriculării într-un alt stast membru. Astfel, taxa stabilită de art. 2141din Codul fiscal nu se percepe in cazul reînmatriculării în România după 01.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat in România, dar se percepe in cazul înmatriculării în România după 01.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al E decât România. Or, în aceste condiții se constată o diferență de aplicare a taxei ce introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele din E aduse în România în scopul reînmatriculării cu situația în care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență față de vehiculele înmatriculate deja în România pentru care la reînmatriculare nu se mai percepe o asemenea taxă.

Conform practicii constante a CJCE (cauza Simmenthal nr. /77 din 9.03.1978), "judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme, lăsând la nevoie neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".

De asemenea, Ear eținut în mod constant în practica sa începând cu hotărârea Costa/ENEL supremația dreptului comunitar asupra oricăror prevederi naționale interne inclusiv asupra prevederilor constituționale. Astfel, s-a decis că "Spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul CEE și-a creat ordinea sa juridică proprie care, la intrarea în vigoare a Tratatului, a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Membre, instanțele din aceste fiind obligate să-l aplice. Prin crearea unei Comunități cu durata nelimitată, având instituții proprii, personalitate juridică proprie, propria sa capacitate juridică și de reprezentare în plan internațional și, mai ales, puteri reale născute din limitarea suveranității sau din transferul de puteri dinspre Statele Membre spre Comunitate, Statele Membre și-au restrâns drepturile suverane creând, prin aceasta, un set de norme juridice care obligă atât cetățenii, cât și Statele ca atare. Integrarea în legislația fiecărui Stat Membru a prevederilor care derivă din Comunitate și, într-un sens mai larg, din termenii și spiritul Tratatului, pun Statele, în imposibilitatea de a acorda întâietate unei măsuri legislative interne unilaterale ulterioare, față de un sistem judiciar pe care Statele Membre l-au acceptat pe bază de reciprocitate. O asemenea măsură nu poate, așadar, să fie în dezacord cu un astfel de sistem judiciar."

Ca urmare a efectului direct a art. 90 alin. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că disăozițiile art. 2141- 2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare normei comunitare de mai sus și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismelor de către reclamant, în cuantum de 3.838 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 alin. 1 al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.

Pe de altă parte, OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ. Potrivit dispozițiilor art. 11 din această ordonanță de urgență "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Însă, taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 01.07.2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, acesta fiind și motivul pentru care dispozițiile art. 2141- 2143din Codul fiscal au fost abrogate prin art. 14 alin. 2 din OUG nr. 50/2008.

Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia, astfel cum a concluzionat Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 și.

În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținerea unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. În plus, noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, constituindu-se venit la bugetul Fondului pentru mediu și fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, iar nu de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pe de altă parte, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 01.07.2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată (OUG nr. 50/2008) conduce la aplicarea pentru trecut a noului act normativ, și astfel taxa specială încasată ilegal ar fi validată prin aplicarea retroactivă a unui act normativ inexistent la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.

Din această perspectivă, restituirea de către pârâtă a sumei de 2.068 lei din totalul de 3.838 lei, prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, nu justifică refuzul restituirii și a diferenței de 1.770 lei, a cărei reținere cu titlu de taxă pe poluare nu este legală, din moemnt ce a fost achitată anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, ca taxă specială pentru asutoturisme și autovehicule, în baza unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea. Văzând că taxa specială auto specială pentru autovehicule și autoturisme a fost încasată cu nerespectarea principiului preeminenței dreptului comunitar, mai precis a art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene, în cazul de față, față de dispozițiile legale interne - art. 2141din Codul fiscal, contrar prevederilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, instanța, în temeiul art. 117 alin. 1 din OG nr. 92/2003, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.770 lei, cu titlu de restituire a diferenței de taxă specială pentru autovehicule și autoturisme nedatorată, precum și la plata dobânzilor legale calculate la această sumă, conform art. 124 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală (ce se determină prin raportare la nivelul majorării de întârziere prevăzute de același cod), cu începere de la data de 13.07.2009 până la achitarea efectivă a datoriei. În privința dobânzilor, instanța a avut în vedere în primul rând prevederile art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicată, ce stabilesc dreptul contribuabililor la dobândă entru p. sumele de restituit sau de rambursat de la buget cu începere din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. În cazul de față sunt aplicabile prevederile art. 70 alin. 1, ce impun organului fiscal un termen de 45 zile de la înregistrare pentru soluționarea ererilor contribuabililor, iar nu cele ale art. 117 alin. 2 din același cod referitoare la termenul de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere stabilit pentru obligația din oficiu a organelor fiscale de restituire a sumele reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice. Or, prima cerere de restituire a taxei speciale auto a fost depusă de reclamant la data de 26.06.2009, astfel că termenul de 45 de zile pentru soluționare acesteia expira la 11.08.2009. Însă, din moment ce acesta este un termen de recomandare pentru organele fiscale, acestea nefiind obligate să răspundă solicitării contribuabilului doar la împlinirea acestuia, iar în speță pârâta a formulat primul răspuns destinat reclamantei la 13.07.2009, instanța a apreciat că de la această dată când s-a manifestat expres refuzul pârâtei de a restitui taxa nedatorată, curg dobânzile aferente sumei de 1.770 lei.

Văzând că pârâta a căzut în pretențiuni, aceasta fiind în culpă procesuală pentru realizarea acestui demers judiciar determinat de refuzul pârâtei de a-i restituit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme pe cale amiabilă, instanța, în conformitate cu prevederile art. 274 din Codul d e procedură civilă, a obligat-o să plătească reclamantei suma de 139,5 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în sumă de 100 lei astfel cum rezultă din copia chitanței nr. 72/11.06.2009 eliberate de "Cabinet de Avocat " și taxele aferente acțiunii în contencios administrativ (39 lei taxă judiciară de timbru și 0,5 lei timbru judiciar).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DGFP în reprezentarea a Orașului solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate iar în consecință respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

În motivare se arată că, prin hotărârea pronunțată instanța de fond în mod greșit a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.770 lei", făcând o aplicare greșită a legii, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă

.

.

Astfel, se susține ca prima instanță în mod eronat reține în considerentele sentinței, nesocotind în totalitate apărările din întâmpinare, că esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne", în condițiile în care s-a arătat în întâmpinare că G nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule prezintă în expunerea de motive " In scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.- "

Se menționează ca anterior adoptării acestui act, au avut loc o serie de negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 fiscal.

În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția nr.OUG 50/2008.

Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de nr.OUG 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

astfel, instanța, prin sentința pronunțată, ignoră și încalcă în același timp normele comunitare, această taxă existând în mod legal și în alte 16 comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), ceea ce echivalează cu o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, respectiv art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stabilește:

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Prezentele dispoziții nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor. "

Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens. Existența taxei de poluare și în alte comunitare de tradiție, din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România!), indicând fără dubiu, legalitatea și mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.

În ceea ce privește restituirea sumei de 1.770 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme, cu dobândă legală de la data plătii până la data restituirii efective, solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii, suma reprezintă taxă de poluare conform art.8, 10 și 11 din nr.OUG 50/2008, așa cum a fost modificată, a fost stabilită în mod legal prin Decizia de restituire nr. 19281/04.08.2008 emisă de și a fost reținută din totalul de 3.838 lei achitați de reclamantă la Trezoreria orașului cu chitanța seria - nr. -/13.02.2008 conform normelor legale în vigoare.

Astfel, reclamanta precizează că a plătit taxa solicitată pentru înmatricularea autoturismului, având marca Renault Laguna, an de fabricație 2000, seria cărții de identitate G -, număr de identificare -.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din G nr. 50/2008 " Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada I ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. "

Reclamanta a achitat suma de 3.838 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autovehiculul susmenționat la Trezoreria orașului cu chitanța seria - nr. -/13.02.2008, a depus cerere de restituire a taxei pe cale administrativă înregistrată sub nr. 18141/26.06.2008 care a fost soluționată de către prin Decizia de restituire nr. 19281/04.08.2008 cu soluția de restituire către actuala reclamantă a sumei de 2.068 lei.

Prin urmare, consideră că a procedat în conformitate cu Normele Metodologice la care face referire nr.OUG 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17:

" VI. Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite

Restituirea sumelor rezultate ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule.

(1) Atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada ianuarie 2007- 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art. 214^1- 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie, la cererea contribuabilului, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu prevederile art. 117 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Se menționează faptul că în urma parcurgerii tuturor procedurilor arătate reclamantă a formulat o nouă cerere de restituire pentru suma de 1.770 lei, cerere care a fost înregistrată la sub nr. 18141/26.06.2009 și la care s-a răspuns prin adresa nr. 18930/3.07.2009 dar, probabil nemulțumită de răspuns, reclamanta a mai formulat o "contestație" adresată tot Administrației Finanțelor Publice a orașului și care a fost înregistrată sub nr. 19517/20.07.2009 și la care s-a răspuns prin adresa nr. 19662/23.07.2009.

Pe fond, așa cum s-a arătat în expunerea de motive a nr.OUG 50/2008 " în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată. Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. -"

Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea nr.OUG 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.

Anterior adoptării acestui act, au avut loc o serie de negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 fiscal.

In urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția nr.OUG 50/2008.

Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de nr.OUG 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamantă este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fii restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicităm ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.

A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, respectiv art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stabilește:

"Orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Prezentele dispoziții nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

Nici susținerile reclamantei din petit că această taxă este nelegală și contrară normelor europene, că introduc un regim juridic discriminatoriu pentru autovehicule și că taxa nu se mai percepe nu pot fi luate în considerare, acestea neavând un suport legal.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat iar in consecință să se mențină hotărârea primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

În motivare se arată că în cauză sunt aplicabile dispoz.art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Comunității Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că intre instituții,autoritatea judecătorească garantează aducerea la . a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.

Se menționează ca analizând dispoz.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene invocat,se poate constata că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică in mod direct sau indirect,produselor altor membre,impozite interne sau de orice altă natură,mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

In consecință,prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală, de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel prin art.90(l) se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe contestate este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei,dintr-o țară comunitară,in România.

Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art.2141-2143. fisc. este contrară art.90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, întrucât se face o discriminare între autoturismele second hand provenind din statele membre ale Uniunii Europene, în speță Germania. Discriminarea apare datorită faptului că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și acesta stat comunitar de la 01.ianuiarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.

Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țară de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.

Intre principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru statele membre, se face referire la supremația dreptului comunitar, în speță art.90(l) din Tratat și se conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate în Tratat. Ca urmare a efectului direct a art.90(l) din Tratat pentru ordinea juridică din România, art.214-214 din Codul Fiscal sunt reglementări contrare și nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față.

Se arata ca in ceea ce privește aplicabilitatea OUG.nr.50/2008, la cererile aflate pe rolul instanțelor de judecată,având obiect restituirea taxei speciale de primă înmatriculare se arată că, prin cererea adresată instanței a solicitat să se constate nulitatea actului administrativ fiscal emis de către Administrația Finanțelor Publice A și în consecință să i se restituie suma pe care a plătit-o cu titlu taxă specială de primă înmatriculare. A contestat temeiul de drept în baza căruia i-a fost luată acesta sumă de bani, pentru că era contrar dreptului comunitar. Prin apariția OUG.nr.50/2008 se recunoaște de către pârâtă, implicit, nelegalitatea taxei ce i-a fost percepută, ceea ce duce la concluzia logică că aceasta trebuie restituită, cu dobânda legală aferentă. Pârâta încasând ilegal anumite sume de bani, fără temei legal, nu le poate păstra, în consecință trebuie să le restituie.

Potrivit principiului neretroactivității legii civile, rezultă că dispoz.OUG.nr.50/2008 nu se pot aplica raporturilor juridice născute anterior apariției ei. Chiar actul normativ,mai sus enunțat, arată că la art. 14"intră în vigoare la data de 01.07.2008"deci pentru situații viitoare și că la data intrării în vigoare sunt abrogate dispoz.art.2141-2143Cod fiscal.

Nu poate opera o compensare intre sumele achitate anterior,cu titlu "taxă specială de primă înmatriculare" și sumele ce ar fi datorate potrivit OUG.nr.50/2008,cu titlu"taxă de poluare"pentru că au naturi juridice diferite.

În altă ordine de idei,prin Decizia nr.l344/09.12.2008,pronunțată de Curtea Constituțională a României,a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a art. ll din OUG.nr.50/2008 raportat la art. 15(2) din Constituția României, Curtea apreciind că dispozițiile art. ll din OUG nr.50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale,problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.

In condițiile în care nu mi s-a stabilit în sarcină obligația de a achita taxa de poluare, pentru că acest fapt nu este posibil-temeiul legal prin care a fost instituită această taxă, a survenit ulterior nașterii raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia mi s-a instituit plata nelegală a taxei speciale-suntem îndreptățiți la restituirea integrală a taxei speciale.

Prevederile OG.nr.50/2008 au intrat în vigoare la data de 01.07.2008, iar taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 01.07.2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. In această ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Nu se poate susține că trebuie restituită doar o parte din taxa de primă înmatriculare, și că o parte trebuie reținută în temeiul OG nr.50/2008, pentru că dacă odată ce s-a stabilit că întreaga taxă este contrară art.90 din Tratat, atunci aceasta trebuie restituită integral.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs formulate cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin chitanța seria - nr. -/13.02.2008 (fila 14 dosar fond ) reclamanta a achitat suma de 3.838 lei cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule la prima înmatriculare în România.

Reclamanta-intimata a cumpărat autoturismul marca Renault Laguna, cu nr. de identificare - în Franța unde fusese înmatriculat la data de 18.08.2000, după cum rezultă din copia traducerii certificatului de înmatriculare nr. 57/004// eliberat de Ministerul Transporturilor al Franceze (fila 18, 19) și copiile certificatului de cesiune de vehicul din 15.12.2007 și a traducerii acestui (16, 17). După achitarea taxei speciale auto de primă înmatriculare, autoturismul a fost înmatriculat în România, pe numele reclamantei, astfel cum reiese din copiile certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate a vehiculului eliberate de autoritățile române (filele 12, 13).

Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului însuși și organelor componente ale acestuia. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că este neîntemeiată susținerea recurentei că în cauză ar trebui avută în vedere apariția OUG nr. 50/2008 întrucât, restituirea doar a diferenței dintre taxa specială, încasată anterior pe baza unei norme juridice abrogate la 1 iulie 2008, și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.

Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamant cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, recursul pârâtei fiind apreciat ca fiind nefondat, așa încât conform art.312 alin 1 Cod procedură civilă acesta urmează a fi respins ca atare.

Totodată Curtea va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta DGFP A în reprezentarea a Orașului în contradictoriu cu reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1323/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 18.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Prima instanță - Tribunalul Arad

Judecător -

Red. DD-08.03.2010

TehnoredM. 08.03.2010

4 expl/SM/emis 2 comunicări

Președinte:Diana Duma
Judecători:Diana Duma, Maria Belicariu, Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 228/2010. Curtea de Apel Timisoara