Contestație act administrativ fiscal. Decizia 217/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.217
Ședința publică din 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul reclamant Cabinet Medic Primar Dr. în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Pubice T, împotriva sentinței civile ne.750/PI/CA/06.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta iar în reprezentarea pârâtei se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamanta depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 2 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei.
Nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamanta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de fata, Curtea constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 23.07.2008, sub nr. dosar -, reclamantul CABINET MEDIC PRIMAR DR din Lac hemat în judecată pe pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE T solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună anularea deciziei nr. 1450/147/25.06.2008, a deciziei de impunere nr. 1068/2/04.04.2008 precum și anularea raportului de inspecție fiscala nr. 1068/1/28.03.2008.
Prin sentința civilă nr. 778/07.10.2008, Tribunalul Timișa anulat acțiunea formulată de către reclamantul CABINET MEDIC PRIMAR DR ca netimbrată.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamanta iar Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin decizia civilă nr. 270/19.02.2009, a admis recursul declarat de reclamantul recurent, a dispus casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță, Tribunalul Timiș, în vederea soluționării fondului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 19.03.2009 sub nr. dosar -.
Prin sentința civilă nr.750/PI/CA/06.10.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată.
In motivare, s-a reținut că litigiul este determinat de împrejurarea că, în urma unei inspecții fiscale efectuate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T reclamantei Cabinetul Medical Primar Dr. din L și finalizată prin raportul de inspecție înregistrat sub nr. 1068/28.03.2008, organul fiscal a recalculat impozitul pe venitul global pentru anii 2003-2006 stabilind în plus următoarele sume: 1.235 lei pentru anul 2003; 945 lei pentru anul 2004; 1.805 lei pentru 2005 și 801 lei pentru anul 2006. De asemenea, au fost calculate majorări de întârziere la aceste sume. În esență, pentru a stabili acest impozit în plus i-a fost refuzat reclamantei dreptul de a deduce unele cheltuieli. Motivele invocate de organul fiscal sunt următoarele:
a) Pentru anul 2003 s-a reținut că pentru cheltuielile în sumă de 3.087 lei, facturile și bonurile fiscale prezentate nu au calitatea de documente justificative deoarece prezintă lipsuri respectiv, lipsă CUI, lipsă date de identificare cumpărător, lipsă denumire produse, lipsă adresă cumpărător (fila 21 dos.).
b) Pentru anul 2004 s-a reținut că pentru cheltuieli în sumă de 1.183 lei, bonurile fiscale emise nu conțin informațiile menționate în art. 2 din 903/2000, respectiv denumirea și adresa cumpărătorului și codul numeric personal. asemănătoare au fost reținute și pentru facturile și bonurile fiscale emise pentru suma de 3.293 lei iar cheltuiala în valoare de 40 lei a fost respinsă pe motiv că a fost făcută pentru uz personal (fila 23);
c) Pentru anul 2005 au fost considerate nedeductibile cheltuieli în cuantum total de 11.281 pentru motive identice cu cele arătate la lit. a), respectiv sau documentele justificative ar fi incomplete sau cheltuielile ar fi fost pentru uz personal (filele 24-25).
d) Aceiași situație este valabilă și pentru anul 2006, cheltuielile nedeductibile reținute de organul fiscal fiind în total de 5.006 lei (fila 26).
În afară de categoriile de cheltuieli mai sus amintite, se menționează că organul fiscal a reținut ca nedeductibile cheltuielile pentru achiziționarea unui frigider și a unei combine frigorifice în anul 2003 și a tâmplăriei PVC în anul 2006. Organul fiscal a considerat că deductibilitatea fiscală unor astfel de cheltuieli a reprezentat o facilitate acordată în temeiul Deciziei 5/2002 a Comisiei Centrale Fiscale și a Legii 692/2001 și că acest sistem a funcționat până la 01.01.2003 când a intrat în vigoare Codul fiscal. După această dată devin aplicabile prevederile art. 24 al. 4 lit. c Cod fiscal.
Instanța a reținut ca reclamanta se apără în ce privește codul unic de identificare (CUI) menționat la lit. a), arătând că în anul 2003 cabinetele medicale nu se identificau prin intermediul CUI. Referitor la celelalte lipsuri susține că este nelegal să fie luate în considerare deoarece cheltuielile au fost efectiv efectuate. În ce privește achiziționarea frigiderului și a combinei frigorifice invocă Decizia 5/2002 a Comisiei Centrale Fiscale iar referitor la tâmplăria PVC consideră ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 24 al. 16 Cod fiscal.
Reclamanta nu aduce nici o critică privitoare la cheltuielile reținute ca fiind de uz personal în cuprinsul raportului de inspecție fiscală motiv pentru care tribunalul va considera ca necontestată natura acestor cheltuieli.
În consecință, tribunalul este chemat să stabilească: 1) dacă documentele contabile incomplete sunt apte să justifice deducerea unor cheltuieli la stabilirea bazei de calcul a impozitului pe venit și 2) dacă achiziționarea unui frigider și a unei combine frigorifice în anul 2003 și a tâmplăriei PVC în anul 2006 reprezintă cheltuieli deductibile.
Tribunalul a statuat că o problemă asemănătoare primeia a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în contextul taxei pe valoare adăugată și a impozitului pe profit, prin Decizia nr. V/15.01.2007 pronunțată în interesul legii, în sensul că TVA nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
Deși în speță situația nu este identică (în litigiu este un impozit pe venit și nu pe profit), rațiunea este aceiași iar documentele contabile incomplete nu pot fi avute în vedere la deducerea cheltuielilor și diminuării bazei impozabile la stabilirea impozitului pe venit. Așadar, apărarea reclamantei care apreciază că lipsurile nu pot fi luate în considerare va fi înlăturată. Chiar dacă ar fi corectă susținerea că în anul 2003 cabinetele medicale nu se identificau prin CUI, tribunalul constată că documentele avute în vedere de organul fiscal conțineau și alte lipsuri cum ar fi datele de identificare ale cumpărătorului, lipsă denumire produse, lipsă adresă cumpărător (fila 21 dos.).
În ce privește achiziționarea unui frigider și a unei combine frigorifice în anul 2003 și a tâmplăriei PVC în anul 2006 tribunalul reține că potrivit art. 9 al. 2 din OG 124/1998, în forma în vigoare la data republicării acesteia în august 2002, "cheltuielile efectuate pentru perfecționare continuă, investiții, dotări și alte utilități necesare înființării și funcționării cabinetelor medicale, organizate în forma prevăzută la art. 1 alin. (3) și la art. 15 alin. (1), se scad din veniturile realizate". Acest text legal a fost însă abrogat expres de Legea 493/2002 (art. 1 pct. 46), intrată în vigoare începând cu 01.01.2003, astfel încât cheltuielile cu frigiderul, combina frigorifică și tâmplăria PVC nu mai puteau fi deduse în temeiul lui deoarece au fost efectuate după abrogare.
Este adevărat că Legea 571/2003 (Codul fiscal), intrată în vigoare la data de 01.01.2004 (așadar, în vigoare la data achiziționării tâmplăriei PVC) dădea dreptul reclamantei să deducă amortizarea cheltuielilor aferente achiziționării mijloacelor fixe amortizabile (art. 24 al. 1 Cod fiscal), în speță a tâmplăriei PVC, dar tribunalul constată că reclamanta nu a amortizat acest mijloc fix astfel încât art. 24 Cod fiscal -inclusiv alin. 16 indicat de reclamantă) nu este aplicabil în cauză.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
In motivare se arata că în speță nu poate fi aplicată Decizia nr. V/15.0.2007 nici măcar prin așa zisa analogie, întrucât această decizie se referă la cu totul alte instituții și anume la deducerea taxei pe valoarea adăugată și la stabilirea impozitului pe profit.
Se mai arată că, deși organele de control au dispus măsuri de imputare pentru acte de achiziție pentru lipsa CUI în condițiile în care identificarea Cabinetului se identifică doar cu CNP -ul, CUI - iul nu a fost niciodată utilizat la cabinete medicale, această situația inadmisibilă fiind interpretată tot în favoarea organului de control, cum că nu ar fi fost completat corect acte de proveniență.
Cât privește achiziționarea unei combine frigorifice, a unui frigider a unor termopane la cabinetul medical, aceste cheltuieli au fost refuzate de instanță pentru că nu s-au aplicat prevederi privitoare la amortizare.
Legal citata, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul de față, prin raportare la motivele de recurs invocate de către reclamant și sub toate aspectele, conform art.304 ind 1 Cod proc civ, Curtea constată următoarele:
Curtea constată că prin raportul de inspecție înregistrat sub nr.1068/28.03.2008, organul fiscal din cadrul intimatei a recalculat în sarcina recurentului impozitul pe venitul global pentru anii 2003-2006 stabilind în plus următoarele sume: 1.235 lei pentru anul 2003; 945 lei pentru anul 2004; 1.805 lei pentru 2005 și 801 lei pentru anul 2006. De asemenea, au fost calculate majorări de întârziere la aceste sume. În esență, pentru a stabili acest impozit în plus i-a fost refuzat reclamantei dreptul de a deduce unele cheltuieli. Motivele invocate de organul fiscal sunt următoarele:
a) Pentru anul 2003 s-a reținut că pentru cheltuielile în sumă de 3.087 lei, facturile și bonurile fiscale prezentate nu au calitatea de documente justificative deoarece prezintă lipsuri respectiv, lipsă CUI, lipsă date de identificare cumpărător, lipsă denumire produse, lipsă adresă cumpărător (fila 21 dos.).
b) Pentru anul 2004 s-a reținut că pentru cheltuieli în sumă de 1.183 lei, bonurile fiscale emise nu conțin informațiile menționate în art. 2 din 903/2000, respectiv denumirea și adresa cumpărătorului și codul numeric personal. asemănătoare au fost reținute și pentru facturile și bonurile fiscale emise pentru suma de 3.293 lei iar cheltuiala în valoare de 40 lei a fost respinsă pe motiv că a fost făcută pentru uz personal (fila 23);
c) Pentru anul 2005 au fost considerate nedeductibile cheltuieli în cuantum total de 11.281 pentru motive identice cu cele arătate la lit. a), respectiv sau documentele justificative ar fi incomplete sau cheltuielile ar fi fost pentru uz personal (filele 24-25).
d) Aceiași situație este valabilă și pentru anul 2006, cheltuielile nedeductibile reținute de organul fiscal fiind în total de 5.006 lei (fila 26).
Curtea constată că la dosarul cauzei nu exista dosarul administrativ integral care să cuprindă toate înscrisurile pe baza cărora au fost emise actele a căror anulare se solicita în cadrul prezentului litigiu.
In ceea ce privește cheltuielile nedeductibile care au fost înregistrate în evidența contabilă în baza unor facturi care nu au calitatea de document justificativ, Curtea constată ca organele fiscale au invocat în susținerea măsurii dispuse prevederile pct.14 si 15 din Ordinul MF nr.1040/2004.
In acord cu aceste dispoziții legale documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale, prevăzute în structura formularelor aprobate, si anume denumirea documentului;numele și prenumele contribuabilului, precum și adresa completă;numărul documentului și data întocmirii acestuia;menționarea părților care participă la efectuarea operațiunii economico-financiare (când este cazul);conținutul operațiunii economico-financiare, iar atunci când este necesar, și temeiul legal al efectuării ei;datele cantitative și valorice aferente operațiunii economico-financiare efectuate; numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operațiunii; alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor în documente justificative.
Documentele care stau la baza înregistrărilor în evidența contabilă în partidă simplă pot dobândi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizează toate informațiile prevăzute în normele legale în vigoare.
Curtea este de acord cu afirmația organelor fiscale, însușită și de către prima instanța în sensul că facturile prezentate nu au calitatea de documente justificative decât dacă furnizează toate informațiile prevăzute în dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunilor. Insă această prevedere legală nu trebuie interpretată în mod formal, ci trebuie avută în vedere finalitatea acestei reglementari legale.
Prin urmare, în situația în care facturile ar conține elemente suficiente pentru identificarea comparatorului acestea ar putea fi luate în considerare, că documente justificative, pentru deductibilitatea cheltuielilor.
Organele fiscale au reținut că nu îndeplinesc calitatea de document justificativ acele facturi care nu cuprind elemente precum lipsa CUI, lipsa de identificare comparator, denumirea produselor, lipsa adresa comparator etc.
In acord cu dispozițiile art. 48 alin 4 lit. a )din Legea nr.571/2003 una dintre condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, este aceea conform căreia acestea trebuie să fie efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente.
Față de dispozițiile mai sus menționate, Curtea apreciază că se impunea ca organele fiscale să ia în considerare acele facturi care cuprindeau CNP în loc de CUI, față de împrejurarea ca prin aceasta precizare era posibilă identificarea comparatorului, în caz contrar organele fiscale dând dovada de un formalism excesiv în interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate.
In acest sens sunt și considerentele expuse în Cauza C-85/95 - -unde s-a statuat că "nu este necesar originalul facturii, fiind suficientă și copia acesteia. Art. 18 (1) a) si art. 22 (3) din Direcția a Vl-a permite statelor membre să considere documente justificative nu numai factura în original, ci și orice ale document care ține loc de factură și îndeplinește condițiile în cauza."
Prin urmare, Curtea constată că norma comunitară dă posibilitatea statelor membre să reglementeze dreptul persoanelor impozabile să prezinte și alte mijloace de probă decât factura în original, dând astfel prevalență fondului asupra formei.
Față de împrejurarea că raportul de inspecție fiscală și în deciziile contestate nu se stabilește defalcat suma care nu urmează să fie dedusă, după cum factura nu cuprinde unul dintre elementele CUI, denumire produs etc, Curtea apreciază că în speță se impune efectuarea unei expertize care să stabilească sumele care pot fi deduse, conform dispozițiilor legale de pe facturi care cuprind CNP în loc de CUI.
In ceea ce privește celelalte constatări ale organelor fiscale, și anume reținerea ca nedeductibile cheltuielile pentru achiziționarea unui frigider și a unei combine frigorifice în anul 2003 și a tâmplăriei PVC în anul 2006, Curtea constată că interpretarea dată de către prima instanță este legală. Astfel fiind, în acord cu dispozițiile art. 9 al. 2 din OG 124/1998, în forma în vigoare la data republicării acesteia în august 2002, " cheltuielile efectuate pentru perfecționare continuă, investiții, dotări și alte utilități necesare înființării și funcționării cabinetelor medicale, organizate în forma prevăzută la art. 1 alin. (3) și la art. 15 alin. (1), se scad din veniturile realizate". Curtea constata insa ca textul mai sus enunțat a fost însă abrogat expres de Legea 493/2002 (art. 1 pct. 46), intrată în vigoare începând cu 01.01.2003, astfel încât cheltuielile cu frigiderul, combina frigorifică și tâmplăria PVC nu mai puteau fi deduse în temeiul lui deoarece au fost efectuate după abrogare.
Codul fiscal, prin art. 24 al. 1 Cod fiscal, în forma în vigoare la data achiziționării tâmplăriei PVC dădea dreptul reclamantei-recurente să deducă amortizarea cheltuielilor aferente achiziționării mijloacelor fixe amortizabile, în speță a tâmplăriei PVC, însă reclamanta nu a amortizat acest mijloc fix astfel încât art. 24 Cod fiscal inclusiv alin. 16 nu este aplicabil în speța de față.
Reținând cele expuse, văzând și dispozițiile legale incidente Curtea va admite recursul formulat și va casa sentința atacată, urmând să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care în analizarea speței va avea în vedere considerentele prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recutentul reclamant Cabinet Medic Primar Dr. în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile ne.750/PI/CA/06.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red. DD - 17.03.2010
Tehnored LM.- 17.03.2010
4expl/SM-emis 2 comunicări
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Maria Belicariu, Răzvan Pătru
