Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2500/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2500/2008
Ședința publică de la 05 noiembrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Simona Hajjar AL -
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâții DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C în nume propriu și în reprezentarea AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR B, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr. 1304/2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în contradictoriu cu reclamanta - SRL C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în reprezentarea intereselor reclamantei intimate, care depune delegație de reprezentare la dosar, lipsă fiind recurenții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar datorate pentru fond, astfel că instanța constată că este legal învestită cu soluționarea cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este declarat înăuntrul termenului legal, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosarul cauzei concluzii scrise prin intermediul cărora a răspuns punctual motivelor de recurs și relevă instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită instanței respingerea recursurilor formulate de către pârâți ca nefondate, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței recurate și expune oral toate motivele relevate în scris prin concluziilor scrise depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1.304 pronunțată la data de 11 iulie 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Cluja fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR B, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și pe cale de consecință a fost anulată decizia nr. 79/2007 aaj ud. C; dispusă restituirea garanției de 1352 lei și obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că potrivit acordului general pentru tarife vamale, comerț, valoare vamală a mărfurilor importate trebuie să se bazeze pe valoarea reală a bunurilor importate la care se aplică taxele vamale, putând a se presupune că valoarea reală poate fi reprezentată de prețul facturat, iar potrivit art. 46 cod comercial și art. 969 cod civil în materie comercială contractele nu trebuie să îmbrace forma scrisă astfel că organul vamal a avut la dispoziție actele necesare pentru stabilirea valorii în vamă respectiv factura de achitare a prețului, declarația vamală în baza căreia putea determina corect valoarea autoturismului.
Împotriva soluției arătate au declarat recurs DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, în nume propriu și în reprezentarea AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR B, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ B solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și respectiv Ministerul Finanțelor Publice - B ca urmare a admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Astfel, în susținerea recursului, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, arată că opinia instanței este eronată întrucât chiar dacă potrivit dispozițiilor art. 46 Cod comercial și art. 969.civ. contractele nu trebuie să îmbrace forma scrisă acestea sunt obligatorii a fi depuse la autoritatea vamală pentru stabilirea valorii definitive în vamă, iar în lipsa documentelor se impune aplicarea dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 86/2006 respectiv au fost emise altele pentru regularizare obligații și încasarea totală a garanției.
Prin recursul său, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Caa rătat de asemenea că reclamanta nu a depus documentele concludente pentru determinarea valorii în vamă și acesta a avut consecință asupra executării garanției vamale, în baza dispozițiilor art. 57 și a art. 6 alin. 1 din nr.HG 973/2006.
Astfel, în dezvoltare recurenta arată că din documentele existente la dosar se observă că prin adresa nr. 32.706/2006 Biroul vamal Cac omunicat societății reclamante faptul că s-a dispus amânarea stabilirii definitive a valorii în vamă pentru autoturismul "Renault Laguna" din cauza suspiciunii că marfa a fost subevaluată și faptul că trebuie depuse documente necesare atestării realității prețului. De asemenea, se arată că prin aceeași adresă a fost adusă la cunoștința societății intimate că potrivit nr.HG 973/2006 se poate ridica marfa cu condiția construirii unei garanții, că ulterior dat fiind neconformarea depunerii actelor solicitate, s-a procedat la determinarea valorii și emiterea titlurilor fiscale cu consecința reținerii garanției, făcându-se astfel o corectă aplicare a dispozițiilor actelor normative.
În susținerea recursulu, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - AGENȚIA PENTRU ADMINISTRARE FISCALĂ a arătat că în mod greșit prima instanță a pronunțat o hotărâre în contradictoriu cu această entitate, deoarece nu are calitatea procesuală pasivă, actele contestate neaparținându-
Prin înscrisurile depuse și prin reprezentant, intimata a solicitat respingerea recursurilor fundamentat pe aceea că motivele invocate sunt neîntemeiate. Astfel, se arată că la dosar au fost depuse actele încheiate în baza derulării raporturilor comerciale, ce atestă valoarea tranzacționată și în măsură să determine stabilirea valorii în vamă, respectiv factura, extrasul de cont eliberat de, că nicăieri în textul legal nu se prevede obligativitatea prezentării unui contract scris cu clauze tipice sau a unor acte de revânzare pe piața internă a mărfurilor importate, iar cheltuielile ce se includ în valoarea vamală se trec doar în măsura în care au fost efectuate ceea ce nu este cazul în speță.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
În cursul anului 2006, intimata a achiziționat, din Belgia, un autoturism marca "Renault Laguna" contra sumei de 4.000 Euro, sens în care s-a procedat la emiterea facturii externe nr. 5825/20.09.2006 și la achitarea integrală a prețului prin virament bancar în 25.09.2006. La introducerea în țară a autoturismului în baza facturii, extrasului de cont și a întocmit, intimata a achitat taxele vamale, însă în urma analizei de risc efectuate, biroul vamal a procedat la amânarea determinării definitive a valorii în vamă solicitând constituirea unei garanții. Cu acel prilej, organele vamale cu adresa nr. 32.706/29.09.2006 au solicitat intimatei să depună contractul comercial, contractul de transport, contractul și polița de asigurare a mărfurilor transportate pe parcurs extern, documente bancare privind efectuarea plăților externe, extras de cont, acte de revânzare a mărfurilor pe piața externă și declarația vamală de export.
Ulterior în considerare că actele depuse, că sunt aplicabile prevederile nr.HG 973/2006 organele vamale au emis procesul verbal de control al valorii în vamă și decizia pentru regularizarea situației privind obligația suplimentare, dispunând astfel și încasarea garanției.
Măsura dispusă a fost contestată de intimată fundamentat pe aceea că valoarea stabilită de organul vamal este nejustificată, întrucât nu ține seama de documentele ce atestă valoarea reală de 4.000 Euro a autoturismului importat; această valoare este dată de prețul facturat; este achitată integral vânzătorului prin virament bancar; declarația vamală de import confirmă exactitatea datelor, iar stabilirea altei valori pe baza altor date nesocotește prevederile art. VII pct. 2 din Acordul General pentru și Comerț.
În urma analizei celor invocate prin Decizia nr. 79/22.05.2007 contestație a fost respinsă ca neîntemeiată. Soluția dată a fost motivată în esență pe aceea că existând incertitudini cu privire la valoare declarată a bunului importat, organele vamale au solicitat contestatoarei să depună o serie de acte, iar acestea nefiind depuse în termen s-a procedat corect la determinarea valorii și executarea garanției în raport cu dispozițiile Legii nr. 86/2006 și nr.HG 973/2006.
Față de cele statuate, intimata nemulțumită s-a adresat instanței reiterând aceleași argumente aduse prin contestație: depunerea documentelor ce atestă valoarea reală a bunului; nesocotirea dispozițiilor legale în condițiile stabilirii altei valori și reținerea nejustificată a garanției.
Actele normative la care fac referire părțile prin dispozițiile lor, prevăd o serie de reguli vamale ce trebuie respectate în privința determinării valorii în vamă, a documentelor justificative cerute și a obligațiilor vamale. Astfel Legea nr. 85/2006 prin art. 57 prevede că procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în articolul VII al Acordului general pentru tarife vamale și comerț 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994, cu modificările ulterioare; că în situația în care eterminarea definitivă a valorii în vamă nu se poate efectua imediat, importatorul are dreptul de a ridica mărfurile din vamă, la cerere, cu condiția să constituie o garanție în forma acceptată de autoritatea vamală, iar în cazul în care nu prezintă documentele concludente privind determinarea valorii în vamă, autoritatea vamală procedează la executarea garanției, operațiunea de plasare a mărfurilor sub regim vamal fiind considerată încheiată.
Dispozițiile art. 58 al aceluiași act normativ mai prevăd căvaloarea în vamă se declară de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declarație pentru valoarea în vamă, însoțit de factură sau de alte documente de plată a mărfii și a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia.
Referitor la determinarea definitivă a valorii, nr.HG 973/2006 prin art. 1 prevede că aceasta se amână potrivit art. 57 alin. (4) și (5) din Legea nr. 86/2006 în situația în care pentru determinarea valorii în vamă, pe baza valorii de tranzacție este necesară prezentarea unor documente sau justificări suplimentare referitoare la exactitatea și realitatea valorii declarate.
Același act normativ, prin art. 2 prevede că în cazul în care s-a procedat la amânareadeterminării definitive valorii în vamă, importatorul poate ridica mărfurile din vamă cu condiția să furnizeze autorității vamale o garanței suficientă care să asigure încasarea drepturilor de import corespunzătoare mărfurilor respective.
Prin art. 4 al aceluiași act normativ se mai prevede însă căbiroul vamal are obligația de a analiza documentele pe care importatorul trebuie să le prezinte potrivit art. 57 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României și de a lua o decizie privind determinarea valorii în vamă cu titlu definitiv în termen de 30 de zile de la data comunicării acestor documente.
Tot astfel prin art. 6 se prevede că ecizia privind determinarea definitivă a valorii în vamă este luată de biroul vamal prin întocmirea unui proces-verbal de control al valorii în vamă, care stabilește disponibilizarea sau încasarea, în totalitate ori în parte, a garanției constituite și cuprinde descrierea detaliată a motivelor ce au stat la baza măsuri, iar prin art. 7 se statuează că "în scopul aplicării prezentei hotărâri, autoritatea vamală va utiliza o bază de date în materie de evaluare ca instrument al analizei de risc".
De asemenea, prin Acordul general pentru tarife vamale și comerț art. VII pct. 2 lit. a se prevede că valoarea vamală a mărfurilor trebuie să se bazeze pe valoarea reală a mărfurilor importate la care se aplică taxele, putând a se presupune că valoarea reală poate fi reprezentată de prețul facturat.
Din normele enunțate rezultă că importatorul este obligat să depună declarația vamală însoțită de facturi sau alte documente de plată a mărfii și a cheltuielilor pe parcursul extern aferente; că în baza facturii sau (în lipsa acesteia precum și în cazul suplimentării justificării valorii reale), pe baza altor documente, organele vamale determină valoarea în vamă; că în condițiile solicitării de documente suplimentare se poate amâna determinarea definitivă a valorii și bunul (marfa) poate fi ridicată până la furnizarea informațiilor sau a documentelor, dacă se achită garanția; că în condițiile nedepunerii actului doveditor (factură) sau a altor documente (pentru lipsă factură sau justificare valoare), se determină valoarea în vamă prin utilizarea bazei de date, cu consecința stabilirii obligației suplimentare, respectiv a reținerii garanției.
Cu alte cuvinte, pentru determinarea valorii în vamă, se are în vedere valoarea rezultată din factură ce în condițiile Acordului general pentru tarife vamale și comerț, presupune că valoarea reală este prețul facturat; că doar în lipsa acesteia și a declarației se are în vedere valoarea rezultată din alte documente ce atestă prețul și cheltuielile de transport dacă sunt făcute, respectiv valoarea pe bază de date, în materie de evaluare.
În speță, intimata a depus la organele vamale actele cerute de normele enunțate și anume declarație, factură externă, inclusiv extras bancar aferent, virament sumă facturată, acte în baza cărora se putea determina și definitiva valoarea în vamă. Or, în această situație, dat fiind existența actelor cerute de norme și posibilitatea determinării valorii pe baza celor rezultate din aceasta, nu se putea recurge la o altă determinare cum era cea în baza datelor de evaluare, în analiza de risc, iar sub acest aspect, reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite.
Evident, se susține de recurenți că determinarea la care s-a recurs a fost făcută în condițiile în care intimata nu a depus documentele solicitate în urma amânării. Atare susțineri nu pot fi primite ca motive de reținere a garanției, câtă vreme cerințele cerute de lege intimatei au fost întrunite și de vreme ce cele solicitate nu țin seama de depunerea actelor mai sus menționate și nici de situația concretă. Astfel, sub acest din urmă aspect trebuie făcute câteva precizări. Prin adresa invocată de recurentă s-a solicitat intimatei a depune contractul comercial, însă în relațiile comerciale tranzacția se încheie și verbal, iar realitatea acesteia poate fi dovedită cu factură și actele ce atestă achitarea prețului. Or, în cauză, aceste acte au fost depuse la organele vamale, iar factura poate, în condițiile acordului relevat, să ateste valoarea reală a bunului cumpărat. Tot astfel, s-a solicitat de autoritatea vamală a fi depus contractul de transport sau actul care are legătură cu operațiunea de import. Un astfel de document nu putea fi depus întrucât intimata a trimis după bun un prepus (angajat) al său și ca atare, un contract de transport sau act care să ateste operațiunea era imposibil a fi prezentat. C mult, se putea depune un contract de muncă, însă din acesta nu se putea trage concluzia referitor la operațiune. Totodată, s-a solicitat prin adresa invocată, intimatei a depune documente bancare, contractul și polița de asigurare însă contractul și polița nu sunt cerute obligatoriu de lege, iar extrasul bancar ce atestă efectuarea viramentului a fost depus odată cu declarația la intrarea în vamă. În fine, s-a mai solicitat intimatei a depune actul de revânzare a mărfii și orice alt document care să ajute la stabilirea prețului efectiv plătit de importator. Dar actul de revânzare nu putea fi comunicat deoarece bunul nu era revândut la momentul determinării valorii în vamă pe piața internă, iar alte documente nu erau necesare a fi depuse întrucât așa cum s-a arătat mai sus, existau acte care atestă prețul cert plătit (factură, extras bancar virament). Prin urmare, în condițiile în care existau acte ce atestau tranzacția, prețul stabilit și achitat și de vreme ce cele cerute nu țin seama de situație concretă, - imposibilitate prezentării sau neobligativitatea - în mod corect a reținut prima instanță că în baza actelor depuse, organele vamale puteau determina valoarea în vamă în baza realității rezultate din acestea și că astfel, nu se justifică reținerea garanției.
Corecte sunt însă și reținerile instanței referitor la calitatea procesuală, știut fiind că sumele reținute cu titlu de obligații vamale intră în bugetul de stat, iar restituirea se face de către ordonatorii de credite - instituții abilitate a gestiona veniturile, printre acestea aflându-se și entitatea chemată în judecată, Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția pentru Administrare Fiscală.
Așadar, constatând că nu sunt motive întemeiate, Curtea, în baza art. 312 coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va da o soluție de respingere a recursurilor declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C în nume propriu și în reprezentarea AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR B, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței civile nr. 1.304 din 11 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- AL - - - - - - -
Red./Dact./2 ex./04.12.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Simona HajjarJudecători:Simona Hajjar, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
