Contestație act administrativ fiscal. Decizia 256/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 18.12.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.256
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.02.2010
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta "", împotriva sentinței civile nr.1416/12.10.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu pârâta - intimată ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 18.01.2010 întâmpinare din partea pârâtei - intimate. De asemenea, tot prin registratura instanței s-a depus la data de 04.02.2010 din partea reclamantei - recurente dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 21.08.2009 sub nr-, reclamanta "" A în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aas olicitat constatarea nulității/anularea actului administrativ fiscal nr. -/ad/20.07.2009 emis de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A prin care i-a fost respinsă cererea de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule; constatarea nulității/anularea actului administrativ fiscal nr.-/ad/14.08.2009 al Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva actului administrativ fiscal nr. -/ad/20.07.2009; obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 13.954 achitată conform chitanței seria - nr.- din data de 05.10.2007, precum și acordarea dobânzii legale aferentă sumei menționate, calculată de la data achitării acesteia - 05.10.2007, până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a plătit suma de 13.954 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule cu chitanța seria - nr. -/05.10.2007 în contul bugetului de stat.
Achitarea taxei a fost necesară pentru a putea înmatricula în România autotractorul marca IVECO 440 E 42 T, fabricat în anul 1996, în drept invocându-se de către autoritatea care efectua înmatricularea, prevederile art. 214 indice 2 Cod fiscal.
Considerând că a plătit o taxă nelegală și nedatorată a adresat pârâtei o cerere de restituire a acesteia, înregistrată la data de 08.07.2009, respinsă, cu motivarea că actul emis are un caracter de informare, nefiind un act administrativ fiscal, în înțelesul art.42, 43 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, că la data depunerii cererii Codul fiscal, în vigoare, prevedea obligativitatea încasării taxei.
A criticat soluția de respingere a contestației depusă în procedura prealabilă prevăzută de Legea nr.554/2004 față de motivația oferită de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A că actul atacat nu reprezintă un act administrativ fiscal, pentru a se putea aprecia prezența unei contestații întemeiate pe dispozițiile Codului d e procedură fiscală.
Reclamantul a susținut că soluțiile pronunțate în cadrul procedurii prealabile trebuiesc calificate prin efectul lor, respectiv, a refuzului de restituire a taxei achitate, act care îndeplinește dispozițiile art. 41 Cod procedură fiscală.
Acceptând ipoteza formulată de pârâta că soluțiile date în procedura prealabilă nu reprezintă acte administrativ fiscale, ar însemna că ne aflăm tot în sfera contenciosului administrativ, respectiv în ipoteza refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a unei taxe, în drept fiind incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
A accepta interpretarea dată de către pârâtă ar însemna acceptarea încălcării principiului liberului acces la justiție consacrat de art.21 alin. 1 din Constituția României.
Pe fond, a susținut că taxa percepută de către autoritățile române este ilegală și încalcă dispozițiile art. 90 din Tratatul
Conform acestor dispoziții "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție".
A susținut că taxa de primă înmatriculare percepută de statul român pentru autovehiculele second-hand potrivit dispozițiilor art.214 indice 1 - 214 indice 3 Cod fiscal contravin dispozițiilor art. 90 din Tratatul, deoarece impune persoanei care solicită prima înmatriculare a autovehiculul în România o taxă mai consistentă decât în cazul autoturismelor înmatriculate în România.
A invocat în sprijinul argumentației sale practică judiciară comunitară din care rezultă că în cazul unui conflict între legea națională și prevederile comunitare, judecătorul național are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar pentru aplicarea acestor norme împotriva oricăror dispoziții contrare din legislația națională până a solicita sau aștepta eliminarea acestor dispoziții pe cale legislativă. (Hotărârea Ammnistrationi delle Finanze dello Stato c/a )
În considerentele hotărârii Brzenzinski c/a Directorul Biroului Vamal din Varșovia, CE. a statuat că "pentru a se asigura competiție dintre autoturismele second - hand aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate dintr-un alt stat membru, este necesar să fie compensate efectele accizei percepute asupra acestor din urmă autoturisme cu efectele accizei reziduale percepute asupra primei categorii de autoturisme cărora li s-a aplicat aceeași acciză cu ocazia primei înmatriculări.
Pe de altă parte, a susținut că invocarea de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aap revederilor nr.OUG 50/2008 privind regimul taxei de poluare nu are relevanță, nefiind incident în speță deoarece situația juridică dedusă judecății s-a născut anterior intrării în vigoare a ordonanței, respectiv a datei de 01.07.2008.
Din aceste considerente, reclamanta a susținut că taxa încasată nelegal trebuie restituită în întregime și nu parțial, deoarece dispozițiile legii noi, nu retroactivează, în caz contrar, s-ar încălca dispozițiile art.15 alin.2 din Constituția României care consacră principiul securității raporturilor juridice.
A criticat politica Statului român aplicată autovehiculelor uzate, susținând că taxa aplicată acestora nu este redusă proporțional cu valoarea de depreciere reală a unor autovehicule înmatriculate deja pe piața românească.
A susținut că valoarea taxei crește numai pe baza vechimii autovehiculului, însă luat individual acest factor nu reflectă în mod corespunzător performanța ecologică a diferitelor autovehicule și sporește, exclusiv, taxa aplicabilă autovehiculelor uzate care provin din alte state membre.
În drept a invocat dispozițiile art.188 alin. 2 Cod procedură fiscală. Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, art.90 din Tratatul și art.148 din Constituția României.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aac erut respingerea acțiunii reclamantei, parțial ca neîntemeiată și nelegală, parțial ca lipsită de obiect, susținând în esență că, taxa plătită de către reclamantă este legală și în acord cu normele comunitare în materie, că după intrarea în vigoare a nr.OUG50/2008 s-a stabilit că doar diferența dintre taxa de poluare și taxa de primă înmatriculare se restituie ori, în cazul reclamantei nu s-a constatat o asemenea diferență.
Prin urmare, câtă vreme Guvernul României și Comisia Europeană au purtat negocieri, finalizate prin obligația asumată de Statul Român de a revizui cuantumul taxei speciale auto reglementată de art.214 indice 1 Cod fiscal (abrogat la intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008) și de a adopta nr.OUG 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în vigoare cu începere de la data de 01.07.2008, rezultă că taxa este legală.
Din punctul de vedere al pârâtei, taxa de poluare reglementată de ordonanța amintită este temeinică, legală și în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de către Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Taxa de poluare există legal și se plătește în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.).
A decide altfel, ar însemna să se aducă o îngrădire politicii fiscale a statelor comunitare, dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
Prin sentința civilă nr.1416/12.10.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta "" A în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, având ca obiect constatarea nulității și anularea actelor administrativ - fiscale nr. -/ad/20.07.2009 și nr. 139.002/ad/14.08.2009 emise de către pârâtă; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 13.954 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare plătită de reclamantă cu chitanța seria - nr. 497.6254/05.10.2007 la Trezoreria Municipiului A și a dobânzii legale aferente începând cu data plății, 05.10.2007 și până la data restituirii efective.
Examinând traducerile din limba italiană, autentificate de un notar public român depuse în xerocopii certificate privind Cartea de identitate a autovehiculului din litigiu - f 10-12, convenției de vânzare - cumpărare a camionului IVECO încheiat între vânzătorul - persoană juridică italiană comercial B & B SRL și persoană juridică română SC SRL, cu sediul în A - f 14, factură fiscală ce atestă vânzarea camionului de către dobânditorul anterior, SC SRL către cumpărătorul reclamant SC SRL - f 16, actele fiscale contestate și dovada plății taxei de primă înmatriculare de către reclamantă, tribunalul reține următoarele:
IVECO 440 E 42 Taf ost înmatriculat pentru prima dată în Italia, la data de 07.12.2005, pe numele proprietarului persoană juridică "B & B", fapt ce rezultă din traducerea certificatului de proprietate și a cărții de identitate a autovehiculului de la filele 10 - 11 dosar.
Din traducerea autentificată de notarul public nu rezultă că denumirea autovehiculului ar fi " IVECO " cum susține reclamanta, ci doar "IVECO", cu utilizare "cap tractor stradal/Privat pentru transport".
De asemenea, traducătorul actului nu face vorbire despre anul fabricației autovehiculului, din înscrisurile depuse în probațiune nerezultând că ar fi fost fabricat în anul 1996.
Reclamantul a depus la dosar dovada cărții de identitate a autovehiculului din litigiu eliberat de A, înmatriculat prima dată la 05.10.2007 sub nr. - pe numele deținătorului - reclamant ""
Societatea reclamantă a achitat taxa specială de primă înmatriculare în România, a autoturismelor și autovehiculelor în sumă de 13.954 lei, cu chitanța seria - nr. -, la Trezoreria Municipiului A - 21.
Este evident că, deși nu există certitudine cu privire la data fabricației autovehiculului, văzând data primei înmatriculări în Italia, 07.12.2005, rezultă că reclamantul a cerut înmatricularea unui autovehicul second - hand în România.
Din înscrisurile de la filele 14 și 16 rezultă că autovehiculul marca IVECO, a fost cumpărat de societatea - reclamantă de la vânzătorul persoană juridică română SC SRL pentru suma de 28.081,62 lei, incluzând cota de 19 % TVA.
Reclamanta nu a depus contractul de vânzare - cumpărare pentru a face dovada locului vânzării și nici a prețului real, în condițiile în care, vânzătorul SC SRL a depus xerocopie a unei convenții de vânzare - cumpărare a autovehiculului din litigiu datat 30.06.2007 (l7) încheiate cu vânzătorul italian Transport & B & B SRL pentru suma de 5.000 euro.
Prin urmare, autovehiculul dobândit de reclamantă a fost achiziționat de dobânditorul anterior în scop de revânzare în România.
Tribunalul Arada reținut pe fondul cauzei că acțiunea în contencios administrativ este nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că actele administrativ - fiscale emise sub nr. -/ad/20.07.2009 și nr. 139.002/ad/14.08.2009 emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A sunt legale, în condițiile în care taxa plătită de reclamantă este legală potrivit art. 2141alin. 2 Cod fiscal, masa totală maximă autorizată fiind de peste 3,5 tone, iar autovehiculul nu face parte din categoria autovehiculelor excluse de la scutirea la care se face referire în același alineat, dar și în art. 2143din Codul fiscal.
După înmatricularea autovehiculului compus din cap tractor stradal/Privat pentru transport, și după intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 privind restituirea taxei de poluare, reclamanta a formulat la data de 08.07.2009 o cerere de restituire pe cale administrativă a taxei de primă înmatriculare, achitată în sumă de 13.954 lei și care a fost respinsă în mod legal, câtă vreme pârâta Administrația Finanțelor Publice y a Municipiului A are obligația de a încasa taxele de primă înmatriculare instituite de art. 214 indice 1, cap. 11 indice 1 "taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule", titlul VII "Accize și alte taxe" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal al României, în vigoare la data solicitării reclamantului de a efectua formalitățile de înmatriculare.
Respingerea cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare achitată în baza art. 214 indice 1-214 indice 3 Cod fiscal este legală deoarece achitarea taxei reprezintă o operațiune prealabilă obligatorie înmatriculării autoturismului second -hand importat, iar autoritatea publică pârâtă nu avea temei legal pentru a refuza încasarea ei și nici pentru a restitui plătitorului fără just titlu, suma pretinsă, câtă vreme a fost valorificată de reclamant la înmatricularea autovehiculului.
În actul administrativ nr. 121.387/ad/20.07.2009 contestat de reclamantă, pârâta a demonstrat cu argumente de text că între art. 214 indice 1-214 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, abrogate prin OUG nr.50/21.04.2008, în vigoare de la data de 01.07.2008 există o strânsă legătură creată de legiuitorul român.
Aceasta, deoarece Guvernul și Comisia Europeană au purtat negocieri și au făcut analize pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației românești la cerințele comunitare, știut fiind că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale reglementată de art. 214 indice 1 Cod fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008, despre care expertul, a menținut în nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă de la că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa de poluare pentru autovehicule transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă în care a fost aprobată OUG nr. 50/2008 de către Guvernul României), sunt conforme cu criteriile europene.
Totodată în aceeași infograma s-a menționat faptul că procedura de infringement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea OUG nr. 50/2008 de către Parlamentul României.
Prin urmare, prin adoptarea OUG nr. 50/2008 fără încălcarea principiului neretroactivității legii civile, legiuitorul a creat posibilitatea legală de restituire a părții din taxa de primă înmatriculare, recalculată, prin raportare la taxa de poluare, obligatorie conform OUG nr. 50/2008.
În speța de față, reclamanta a contestat în esență, obligația de a plăti taxa de primă înmatriculare, cât și taxa de poluare, socotindu-le nelegale prin raportare la dispozițiile art. 90 din Tratatul
Art. 90 paragraful Din Tratatul interzice statelor membre să instituie taxe interne discriminatorii sau protecționiste prin raportare la bunurile produse sau importate din alt stat membru.
Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din Tratat precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea Europeana de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauzele 112/84 Humblot Directorului serviciilor fiscale, par. 12; Cauza C-132/88 Comisia Comunităților Europene, par. 17).
De asemenea. Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 si, par. 52.)
S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Jurisprudența a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93, par. 20).
Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente.
S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european.
Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea nr.OUG50/2008 este conformă cu Tratatul precum și cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Potrivit art. 1 alin. 1 din nr.OUG50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Obligația de plată a taxei se naște, conform art. 4 din nr.OUG50/2008 cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9.
În speță se susține că dispozițiile nr.OUG50/2008 cu privire la taxa de poluare sunt în contradicție cu dispozițiile art. 25, 28, 90 paragraf 1 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene.
Art. 25 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene interzice între statele membre taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscal. Art. 28 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene interzice între statele membre restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.
Conform art. 90 paragraf 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Problema care trebuie lămurită este aceea de a stabili dacă taxa de poluare este contrară normelor amintite.
Cu privire la natura taxei de poluare s-a pronunțat la 05.12.2006 asupra acțiunilor preliminare formulate de - și în cauzele reunite C-- și C--, ocazie cu care a statuat că o taxă care nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru ci pentru prima înregistrare a autoturismului pe teritoriul acelui stat membru, în vederea punerii în circulație nu constituie o taxă vamală în sensul art. 25 din tratat ci face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și trebuie examinată în lumina art. 90 din Tratatul CE.
În aceste condiții, susținerea reclamantului privind încălcarea art. 25 din tratat este nefondată întrucât taxa de poluare este datorată pentru punerea în circulație a autovehiculului, astfel că nu se poate susține cu temei că este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru.
Nici încălcarea art. 28 din Tratat nu poate fi reținută; conform formulei impusă în jurisprudența sunt măsuri cu efect echivalent nu numai acele măsuri care tratează discriminativ, în mod deschis sau ascuns marfa străină adusă dintr-un alt stat membru dar și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea. Mai mult, Curtea a conchis că restricționările importului sau exportului sunt permise doar în situația în care în domeniu lipsesc reglementările comunitare, restricțiile sunt necesare pentru asigurarea supravegherii fiscale a corectitudinii în relațiile comerciale, pentru asigurarea protecției consumatorului, pentru protecția valorilor social-culturale naționale dacă reglementările sunt valabile în mod nediscriminatoriu pentru mărfurile din producția internă sau externă.
Atâta timp cât nr.OUG50/2008 nu cuprinde dispoziții privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu efect echivalent nu se poate reține încălcarea art.28 din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă cât și cea externă.
Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât si prin modul de impunere. De aceea, elementele ce stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon și se poate conchide că criteriile ce stau la baza taxei au un caracter adecvat obiectivului de protejare a mediului, având în vedere ca în calculul cuantumului acesteia sunt importante emisiile de noxe toxice precum și cele de dioxid de carbon iar nu alte criterii precum valoarea de facturare. Prin urmare, întrucât taxa este stabilită în funcție de gradul de poluare și de eficiența energetică, ea are un caracter proporțional fiind stabilită într-un cuantum mai mare pe măsură ce performanțele de mediu scad.
În această privință, actul normativ analizat respectiv nr.OUG50/2008 a fost adus în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de pierdere a valorii de piață si care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă face dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă.
În concret, pe baza unor elemente precum rulajul mediu anual, starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului, contribuabilul poate contesta suma de plată și obține o valoare mai mare a deprecierii. Aceasta posibilitate a contribuabilului asigură ca în toate cazurile, valoarea taxei percepute asupra unui autovehicul second-hand de import nu va depăși valoarea reziduală a taxei existente într-un autovehicul deja înmatriculat.
În ceea ce privește art. 90 din Tratat, trebuie reținut că a apreciat cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C- și C-- că o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare (în speță, de poluare) nu este relevantă. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate este necesar să fie comparate efectele taxei pentru vehiculele nou-importate dintr-un alt stat membru decât statul în cauză(în speță Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei care afectează vehiculele similar înmatriculate deja în statul respectiv (Ungaria) și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
S-a concluzionat că art. 90 par. l din Tratatul trebuie interpretat ca interzicând o taxă de poluare percepută cu ocazia primei înmatriculări atâta timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Așa cum rezultă din cuprinsul nr.OUG50/2008 (varianta în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului), actul normativ român respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful din Tratatul
Astfel, după cum se poate constata, determinarea taxei de poluare se realizează conform art.6 pe baza unor criterii obiective - (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării - luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4 (Cota fixă de reducere prevăzută în anexa nr. 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei vor fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterile de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență) astfel că exigențele stipulate de CJCE cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite 290/2005 și C-333/2005 sunt respectate.
Față de aceste împrejurări instanța a reținut că taxa de poluare reglementată de nr.OUG50/2008 (varianta în vigoare la momentul solicitării de înmatriculare formulată de reclamant) nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE și se poate așadar concluziona că nr.OUG 50/2008 respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din Tratatul Comunității Europene. Mai mult, așa cum rezultă din art. 8:
"(l) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prevederile alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.".
Așadar, atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național, nu se poate pretinde o discriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită și evident nici nu se poate pune problema restituiri ei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C "", solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și pe cale de consecință să se admită acțiunea în contencios administrativ astfel cum a fost ea formulata și să dispună constatarea nulității/anularea actului administrativ fiscal nr.-/ad/20.07.2009 emis de către Administrația Finanțelor Publice a municipiului A prin care i-a fost respinsă cererea de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule; constatarea nulității/anulare actului administrativ fiscal nr.-/ad/14.08.2009 al Administrației Finanțelor Publice a mun. A prin care i-a fost respinsă contestația formulata împotriva actului administrativ fiscal nr. -/ad/20.07.2009 și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 13 954 iei achitată conform chitanței seria - nr. - din data de 05.10.2007,precum și acordarea dobânzii legale aferente sumei antemenționate, calculată de la data achitării acesteia (05.10.2007) până la data plații efective, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că "Curtea a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 01.07.2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Intr-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia, când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa perceputa prin încălcarea acestuia.
Din aceasta perspectiva reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasata în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurala și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
Din aceasta perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa speciala ".
Pe cale de consecința, statul R este obligat la restituirea în întregime a taxei achitate cât timp temeiul în baza căruia aceasta a fost percepută era nelegal astfel că motivele recurentei care se fundamentează pe un text legal intrat în vigoare ulterior nașterii raportului material de drept fiscal nu pot fi primite.
De menționat este că în astfel de situații, în care se constată că un stat a prelevat o taxa în mod ilegal, respectiv cu încălcarea dispozițiilor dreptului comunitar, Curtea Europeană de Justiție, s-a pronunțat și constant că taxele percepute în temeiul unor prevederi naționale ce contravin dreptului comunitar trebuie restituite în întregime tuturor persoanelor.
Privitor la dobânda legală se arată că, raportat la prevederile art. 1082 și 1084 cod civil apreciază că pârâta trebuie obligată și la plata dobânzii legale, aceasta reprezentând prejudiciul suferit de către reclamant prin imposibilitatea folosirii sumei de bani de la data plații acesteia și până la data restituirii sumei de bani.
Privitor la fondul cauzei se susține în esență că, dispozițiile Tratatului nu ar fi obligatorii deoarece prin tratatul de aderare autoritățile naționale au "competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru flecare stat membru în parte".
Curtea Europeană de Justiție () a susținut constant că unui stat membru nu i se Interzice să impună taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor la mâna a doua importate, cu condiția ca această taxă să fie în conformitate cu articolul 90 din Tratatul CE. Aceasta înseamnă că un stat membru nu trebuie să impună nicio impozitare internă asupra produselor din alte state membre care să depășească taxele impuse asupra produselor interne similare. De asemenea. Curtea a decis că taxa de înmatriculare plătită pentru un autovehicul nou reprezintă o parte din valoare de piață a acestuia și că statele membre trebuie să ia în considerare valoarea de depreciere reală a autovehiculului la calcularea taxei de înmatriculare, (a se vedea cauzele, C-345/93; Comisia Danemarcei, C-47/88; și Comisia, C-375/95)
În temeiul legislației române, taxa aplicată autovehiculelor uzate nu este redusă proporțional cu valoarea de depreciere reală a unor autovehicule similare deja înmatriculate pe piața națională. Dimpotrivă, valoarea taxei crește numai pe baza vechimii autovehiculului. Având în vedere că taxa de înmatriculare auto din România este percepută numai la intrarea autovehiculului pe piața din România, autovehiculele cele mai impozitate sunt, implicit, autovehiculele la mâna a doua importate, inclusiv cele din alte state membre. In opinia Comisiei, asemenea modalități de aplicare a taxei sunt contrare articolului 90, astfel cum a fost interpretat de
De asemenea, Comisia consideră că sistemul de impozitare contestat din România nu reușește să răspundă preocupărilor legate de protecția mediului. Numai factorul referitor la vechime nu reușește să reflecte în mod corespunzător performanța ecologică a diferitelor autovehicule și sporește exclusiv taxa aplicabilă autovehiculelor uzate care provin din alte state membre.
În temeiul dreptului comunitar, statele membre pot încuraja acțiunile care conduc la o mai bună protecție a mediului. Cu toate acestea, criteriile aplicate în acest sens trebuie să fie obiective și pertinente pentru a evita orice discriminare împotriva mărfurilor care provin din alte state membre. Legislația română privind taxa de înmatriculare auto nu reușește să îndeplinească standardul de neutralitate completă și, astfel, trebuie modificată pentru a fi în conformitate cu Tratatul CE."
Prin întâmpinarea, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului, a solicitat respingerea recursului formulat de "" ca neîntemeiat și menținerea soluției Tribunalului Arad.
În motivare se arată că, în dreptul românesc, nici jurisprudența și nici doctrina nu constituie izvor de drept, ci doar legea, lato sensu, astfel încât sancțiunea (inaplicabilitatea) nu poate opera decât în cazul în care este prevăzută expres și doar pentru situații limitate, atât sub aspect material, cât și temporal.
În cazul în care recurentul consideră anumite dispoziții legale ca fiind în afara cadrului legislativ constituțional, are la îndemână căi de atac împotriva acestora, în fața instanțelor competente material în soluționarea acestor conflicte și nu în fața instanțelor de drept comun.
Așa cum se arată și în expunerea de motive a nr.OUG50/2008 "în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată.
Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea nr.OUG50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o serie de negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141Cod fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția nr.OUG50/2008.
În elaborarea strategiilor și politicilor economice ale guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene se consideră că activitatea de protecție a Mediului reprezintă o componentă necesară a transformării sistemului economic și a dezvoltării durabile a societății. Astfel, componentele de mediu și dezvoltare nu mai sunt considerate ca fiind independente evidențiindu-se tocmai relația de reciprocitate dintre un mediu curat, dezvoltarea durabilă și o economie solidă.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, principiul suprem căruia trebuie să i se subordoneze întreaga activitate economică și socială a unei țării îl constituie conservarea condițiilor de sănătate ale populației.
România prin aprobarea nr.OUG50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului și statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Principiul "poluatorul plătește", un principiu de bază al dreptului comunitar și nicidecum o inovație proprie a statului român este elementul cheie ce dictează existența acestei taxe în foarte multe state membre UE, el fiind în concordanță atât cu politica socială a UE, cât și cu prevederile Protocolului de la pentru adoptarea de măsuri antipoluare a cărui semnatar este și România.
Mai mult trebuie reținut că procedura de infringement demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată la data de 29.01.2009. urmare a faptului că noua reglementare era compatibilă cu art. 90 din Tratatul CE.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxa achitată de reclamant este temeinică, ilegală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fii restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, pârâta solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia. Franța, etc.), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare.
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte indicând fără dubiu, legalitatea și, mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru
Se mai arată faptul că sesizările Comisiei Europene cu privire încălcarea Tratatului de Aderare la UE de către România prin introducerea taxei speciale auto, s-au referit exclusiv la cuantumul acesteia, doar din acest punct de vedere fiind considerată o barieră comercială protecționistă inadmisibilă în cadrul statelor membre UE.
Tocmai de aceea nr.OUG50/2008 a introdus taxa de poluare, fiind radical diminuat atât cuantumul acesteia cât și modul de calcul prin renunțarea la coeficientul de corelare în cadrul formulei de calcul al acesteia.
Acest act normativ și în special, taxa de poluare așa cum este reglementată este în concordanță perfectă cu o serie de spețe soluționate de CEDO care aveau același obiect. Se amintește cauza nr. 112/84 Humblot, hotărârea din 09.05.1985; cauza nr. C-47/88 Comisia în contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din 11.12.1990; cauza nr. C-345/93, hotărârea din 09.03.1995; cauza nr. C-375/95 Comisia în contradictoriu cu, hotărârea din 23.10.1997; cauza nr. C-393/98, hotărârea din 22.02.2001; cauza nr. C-313/05, hotărârea din 18.01.2007; cauza nr. C-74/06 Comisia în contradictoriu cu, hotărârea din 20.09.2007
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
În acest sens, Curtea a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un vehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având obligația de a ține seama de deprecierea reală a vehiculului atunci când calculează respectiva taxă (Cauzele, C-345/93, Comisia/Danemarca, C-47/88 și Comisia/Republica, C-375/95).
Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că art. 90 primul paragraf CE este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import.
Astfel Curtea a considerat ca fiind contrară art. 90 din Tratatul CE perceperea de către un stat membru al unei taxe pe vehiculele de ocazie provenite dintr-un alt stat membru atunci când valoarea acestei taxe, calculată fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, depășește valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (cauza nr. C-345/93, hotărârea din 09.03.1995; Hotărârea din 22 februarie 2001, ).
Așadar, pentru aplicarea art. 90. și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză.
Se mai arătă faptul că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea. Într-adevăr, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabilii, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, kilometrajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârea din 22 februarie 2001, punctul 24 și, punctul 73).
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea din 22 februarie 2001, punctul 26; Comisia/, punctul 29 și Hotărârea Brezihski).
Pe de altă parte, compatibilitatea cu articolul 90 CE a unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale, presupune ca proprietarul unui astfel de vehicul să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul forfetar în cazul acestui vehicul cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamanta a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare plătite cu prilejul înmatriculării în România, conform art. 2141din Codul fiscal, a unui autovehicul marca Iveco, fabricat în anul 1996 și achiziționat din Italia.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și arătând, în esență, că taxa de primă înmatriculare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Codul fiscal român, care instituie o taxă internă discriminatorie.
Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, reținând că respingerea cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare achitată în baza art. 214 indice 1-214 indice 3 Cod fiscal este legală, deoarece achitarea taxei reprezintă o operațiune prealabilă obligatorie înmatriculării autoturismului second -hand importat, iar autoritatea publică pârâtă nu avea temei legal pentru a refuza încasarea ei și nici pentru a restitui plătitorului fără just titlu, suma pretinsă, câtă vreme a fost valorificată de reclamant la înmatricularea autovehiculului.
Instanța de fond a reținut că la momentul soluționării prezentei cauzei sunt incidente dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 potrivit cărora taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxa specială pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a acestei Ordonanțe de Urgență. Totodată, instanța de fond a examinat legalitatea taxei de poluare instituite prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, reținând că aceasta respectă legislația comunitară și că prin adoptarea OUG nr. 50/2008 fără încălcarea principiului neretroactivității legii civile, legiuitorul a creat posibilitatea legală de restituire a părții din taxa de primă înmatriculare, recalculată, prin raportare la taxa de poluare, obligatorie conform OUG nr. 50/2008.
Cu privire la starea de fapt, necontestată de părți, Curtea reține că reclamanta a achitat taxa specială pentru autoturisme si autovehicule la data de 5.10.2007, a formulat cererea de restituire a taxei la data de 8.07.2009 și a înregistrat prezenta acțiune la data de 21.08.2009, după ce a formulat o contestație împotriva refuzului Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A de restituire a taxei, plângere depusă la 29.07.2009.
1. Reglementarea internă a taxei de primă înmatriculare a autovehiculelor:
În privința reglementării taxei de primă înmatriculare, Curtea menționează că Legea nr. 343/2006, pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006), a introdus în Codul fiscal capitolul 21- " Taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule", conținând trei articole, respectiv art. 2141-2143.
Reglementarea taxei de primă înmatriculare a autovehiculelor a fost modificată ulterior prin două acte normative ulteriore, respectiv prin:
- Ordonanța de Urgență nr. 110/2006, pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1028 din 27 decembrie 2006, și
- - prin Legea nr. 372/2007, privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, lege publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum a fost reglementată inițial prin Legea nr. 343/2006, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, se datora pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin Ordonanța de Urgență nr. 110/2006 și prin Legea nr. 372/2007, taxa a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se unele categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
În prezent, art. 2141alin. 1 și 2 are următorul conținut:
"(1) Intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.
(2) Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță, medicină și pompieri. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1, care face parte integrantă din prezentul titlu."
2. Art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene în această materie:
Conform art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană,nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul d l Lisabona,
În conformitate cu modificările aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeană prin Tratatul d l Lisabona, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit "Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene", iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, revenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. În continuare, Curtea va face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât se impune a se avea în vedere legislația comunitară în vigoare la momentul plății taxei de poluare în litigiu, iar modificările operate prin Tratatul d l Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 că, potrivit"unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatori în mod indirect datorită efectelor pe care le produce".
3.Examinarea fondului litigiului:
Curtea constată că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate "produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
Curtea observă, totodată, că nu se percepe taxa stabilită de 2141din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.
Cu toate acestea, taxa stabilită de 2141din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, Curtea amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
"45. Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
46 În ceea ce privește a importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
47 Conform unei jurisprudențe bine stabilite,art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate(a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată).Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
49. O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
51. Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care ace diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
52. În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
53 Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
54. Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost plătită în Ungaria își pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piață. Pe măsura deprecierii autoturismului, se diminuează de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse în valoarea reziduală a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un preț ce corespunde unei părți din valoarea sa inițială, care conține valoarea reziduală a taxei de înmatriculare.
55. Pare a rezulta, din informațiile transmise de instanțele naționale, că un autoturism de același model, vechime, cu același număr de kilometri parcurși, cumpărat într-un alt stat membru și înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.
56. Deci, deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
57. Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicândo taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
-valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării,este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Având în vedere această concluzie, Curtea constată incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În privința consecințelor acestei incompatibilități, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2)Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4)Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Curtea precizează, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform căroraStatul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" -astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, " dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ndasdi și Nmeth, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite parțiale acțiunea, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare impuse cu încălcarea dreptului comunitar.
Cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul d e Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia " prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal", precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală,"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere".
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de primă înmatriculare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, iar nu de la data introducerii acțiunii.
În consecință, Curtea consideră că autoritățile fiscale pârâte nu datorează dobânzi legale de la data plății de către reclamantă a taxei de primă înmatriculare, sub acest aspect acțiunea reclamantei fiind nefondată.
4. Soluția dată de Curtea de APEL TIMIȘOARA:
În raport cu această concluzie, Curtea reține că soluția instanței de fond a fost dată cu interpretarea eronată a dispozițiilor Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, care nu sunt incidente în cazul de față, în care reclamanta a solicitat restituirea unei taxe plătite anterior intrării în vigoare a acestei reglementări, în baza unei dispoziții legale incompatibilă cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În consecință, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că recursul reclamantei este întemeiat pentru considerentele expuse mai sus, Curtea îl va admite și va dispune modificarea sentinței civile recurate
Curtea - rejudecând cauza - va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Curtea va anula actul cu nr. -/ad/20.07.2009, precum și actul cu nr. -/ad/14.08.2009, emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Curtea va dispune restituirea către reclamantă a sumei de 13.954 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
În consecință, Curtea va respinge în rest cererea reclamantei referitoare la acordarea dobânzilor de la data plății taxei.
5. Acordarea cheltuielilor de judecată:
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora " partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul fondat al recursului, Curtea va obliga pârâta intimată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă atât la judecata în fond, cât și în recurs, respectiv la plata sumei de 1559,45 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat - 1500 lei, la care se adaugă taxa judiciară de timbru - de 39 lei în fond și de 20 lei în recurs, precum și timbrul judiciar - de 0,30 lei în fond și 0,15 lei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.1416/12.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică sentința civilă recurată.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Anulează actul cu nr. -/ad/20.07.2009, precum și actul cu nr. -/ad/14.08.2009, emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 13.954 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Respinge în rest acțiunea reclamantei.
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T la plata către reclamantă a sumei de 1559,45 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/22.03.10
TEHNORED:/22.03.10
4.ex./SM/emis 2 com./
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
