Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 244/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 05.11.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.244
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.02.2010
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții, a, HG, a, și intervenientul, împotriva sentinței civile nr.1375/06.10.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu pârâții - intimați Consiliul Local al Municipiului A și Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A, având ca obiect litigiu privind funcționari publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 17.12.2009 o cerere din partea avocatului reclamanților privind renunțarea la dreptul pretins. De asemenea, tot prin registratura instanței s-a depus la data de 23.02.2010 concluzii scrise din partea reclamanților, prin avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 03.09.2008sub nr-, reclamanții au chemat în judecată pe pârâții Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A și Consiliul Local al Municipiului A solicitând obligarea acestora la plata indemnizației de dispozitiv restantă, calculată în procent de 25% din salariul de bază, actualizată cu rata inflației, pentru fiecare reclamant; obligarea pârâților la alocarea și acordarea indemnizației de dispozitiv pe toată perioada în care reclamanții își vor desfășura activitatea în instituția pârâtă; obligarea pârâtei Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A la notarea în carnetele de muncă ale reclamanților a indemnizației de dispozitiv pentru perioadele la care aceștia sunt îndreptățiți.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt angajați ai Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară A, având calitatea de funcționari publici, respectiv personal contractual, și că în baza Ordinului nr.496/2003, cu referire la art.13 din Legea nr.138/1999, au dreptul la indemnizația de dispozitiv de 25% din salariul de bază. Prin Ordinul nr.496/2003 s-a urmărit pe de o parte ca în rândul personalului care beneficiază de indemnizația de dispozitiv, astfel cum s-a stabilit anterior prin Legea nr.138/1999, să fie cuprins și personalul civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, iar pe de altă parte, înlăturarea discriminărilor în ce privește drepturile salariale dintre personalul aflat în subordinea și/sau coordonarea ori îndrumarea, asigurându-se astfel egalitatea de natură salarială a personalului din cadrul aceleiași activități.
Pârâții au solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii, ca nefondată, cu motivarea că Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară este un serviciu public de interes local sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului A, cu personalitate juridică proprie. Dispozițiile Legii nr.138/1999 se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției. Ordinul nr.496/28.07.2003 nu este opozabil pârâtelor deoarece nu a fost publicat în Monitorul Oficial. În bugetul pârâtelor nu sunt prevăzute sume cu destinația cerută de reclamanți.
Prin precizarea de acțiune se arată că din acțiunea introductivă a fost omisă, din partea indicării numelui reclamanților, menționarea reclamantei.
Intervenientul a formulat cererea de intervenție în interes propriu în contradictoriu cu pârâții Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A și Consiliul Local al Municipiului A solicitând obligarea acestora la plata indemnizației de dispozitiv restantă, calculată în procent de 25% din salariul de bază, actualizată cu rata inflației, pentru perioada 01.09.2008 până la zi; obligarea pârâților la alocarea și acordarea indemnizației de dispozitiv pe toată perioada în care reclamanții își vor desfășura activitatea în instituția pârâtă; obligarea pârâtei Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A la notarea în carnetele de muncă ale reclamanților a indemnizației de dispozitiv pentru perioada la care este îndreptățit, pentru aceleași argumente de fapt și de drept.
În ședința publică din 30.09.2008, instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu.
Prin sentința civilă nr.709/21.10.2008a Tribunalului Arad Secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a fost admisă acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanți și intervenient în contradictoriu cu pârâta Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A, fiind obligată aceasta din urmă la plata indemnizației de dispozitiv de 25 % din salariul de bază, actualizată cu rata inflației, începând cu 01.09.2005, sau cu data ulterioară la care reclamanții au intrat de raporturi de serviciu cu pârâta, și în continuare până la încetarea activității. A fost obligată aceeași pârâtă să consemneze în carnetele de muncă ale reclamanților acest drept salarial. A fost respinsă acțiunea față de Consiliul Local al Municipiului
Prin încheierea dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 16.12.2008, instanța admis cererea pârâtei Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A de îndreptare a erorii materiale referitor la unii reclamanți, după cum urmează: în loc de, în loc de, în loc de, în loc de, în loc de, în loc de, în loc de, în loc de, în loc de, în loc de, în loc de, a în loc de, în loc de, în loc de, în loc de, în loc de, în loc de, a în loc de. De asemenea, a fost lămurit dispozitivul sentinței civile prin indicarea cuantumului indemnizației de dispozitiv actualizate cu indicele de inflație pentru fiecare reclamant calculată de pârâtă până la data pronunțării sentinței civile.
Prin decizia civilă nr.473/26.03.2009a Curții de APEL TIMIȘOARA Secția de contencios administrativ a fost admis recursul împotriva hotărârii judecătorești de mai sus, fiind casată aceasta cu trimiterea cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Arad, ca urmare a faptului că, potrivit art.109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, iar conform art.2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă coroborat cu dispozițiile art.35 alin.2 și art. 55 din Legea nr.304/2004, cauzele privind conflictele de muncă se judecă de tribunale în completele specializate, constituite din 2 judecători și 2 asistenți judiciari. Deși în privința acelor reclamanți care au calitatea de funcționari publici competența a fost respectată prin soluționarea cauzei de către instanța de contencios administrativ, în acel stadiu al litigiului nici o parte nu a fost în măsură să indice care dintre multitudinea de reclamanți au calitatea de funcționari publici și care au calitatea de salariați, fiind necesare administrarea unor probe în acest sens, în scopul disjungerii acțiunii, operațiune care de altfel nu poate fi dispusă în etapa recursului.
Cauza a fost înregistrată din nou sub același număr la Tribunalul Arad în data de 09.06.2009.
În ședința publică din 09.06.2009, instanța a constatat nelegala compunere a completului de judecată cu privire la acțiunea civilă formulată de reclamanții, HG, a, având ca obiect drepturi bănești. A dispus disjungerea acțiunii civile exercitate de reclamanții de mai sus față de acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanții, a, și intervenientul, având ca obiect plata indemnizației de dispozitiv. A dispus transpunerea acțiunii civile disjunse la un complet de litigii de muncă și asigurări sociale prin repartizare aleatorie.
Referitor la tabelul depus la filele 21 - 24 ale dosarului Curții de APEL TIMIȘOARA de către avocatul pârâtului Consiliul Local al Municipiului A prin care reclamanții, a, (astfel cum sunt menționate numele reclamanților în tabelul respectiv, deși prin compararea lor cu cele din copiile carnetelor de muncă se pot observa deosebiri în privința numelor unora dintre aceste părți procesuale) renunțau la dreptul solicitat prin dosarul nr- aflat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția de Contencios administrativ și fiscal, mai precis la indemnizația de dispozitiv, instanța a constatat că prin notele de ședință depuse la dosar avocatul reclamanților, aceștia din urmă au arătat că tabelul respectiv este lovit de nulitatea absolută, fiind un înscris fără valoare juridică întrucât: renunțarea la un drept dedus judecății se poate face doar personal în fața instanței sau prin înscris autentic, nicidecum prin înscris sub semnătură privată; fiind vorba de un drept de natură salarială este supus prevederilor art.38 din Codul muncii; reclamanții nu își însușesc cele consemnate în tabelul respectiv.
Pârâta Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A, prin reprezentantul său, a lăsat la latitudinea instanței aprecierea valabilității tabelului respectiv.
Instanța nu a luat în considerare tabelul depus la filele 21 - 24 ale dosarului de recurs pentru următoarele considerente: Conform art.246 alin.3 din Codul d e procedură civilă, renunțarea la însăși dreptul dedus judecății se poate face doar personal în instanță sau prin înscris autentic, or tabelul în discuție are valoarea unui înscris sub semnătură privată, care nici nu a fost depus la dosar de către reclamanți sau avocatul lor, ci de către avocatul unuia dintre pârâți. În plus, potrivit art.38 din Codul muncii "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".
Prin sentința civilă nr.1375/06.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios în contencios administrativ exercitată de reclamanți împotriva pârâților Consiliul Local al Municipiului A, Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A, având ca obiect plata indemnizației de dispozitiv.
A respins în fond cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul - împotriva pârâților Consiliul Local al Municipiului A, Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A având ca obiect plata indemnizației de dispozitiv, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Din copiile carnetelor de muncă (anexate la dosarul format la prima judecată în primă instanță) și deciziile de numire în funcția publică (filele 11 - 66) reiese că reclamanții și intervenientul sunt funcționari publici în cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară
Temeiul acordării indemnizației de dispozitiv îl constituie art.3 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, de ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, conform căruia, cadrele militare în activitate și militarii, cu contract de muncă, au dreptul, între alte categorii salariale și la indemnizația de dispozitiv. Art.13 din aceeași lege stabilește că salariații civili beneficiază de indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază.
Consiliul Local al Municipiului A - autoritate publică locală, dar și serviciul public din subordinea acestuia - Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară A, nu fac parte din structurile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, la care se referă actul normativ menționat, în condițiile în care cel dintâi este autoritate publică locală reglementată astfel prin Legea nr. 215/2001, iar pârâta este un serviciu de interes public cu personalitate juridică ce activează sub autoritatea Consiliului Local al Mun.
Chiar dacă prin nr.OUG63/2003 (abrogată prin nr.OUG30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative) structura Ministerului d e Interne devenit Ministerul Administrației și Internelor a suferit modificări, acesta devenind minister și pentru administrația locală, prin trecerea în domeniul administrației publice a Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte (conform art.11 alin.1) a unor servicii deținute anterior de Ministerul d e Interne natura de autorități publice locale și regimul juridic al acestora rămâne unul distinct reglementat prin legea organică proprie.
În urma reorganizării Ministerului d e Interne s-a emis Ordinul nr.496/2003, ce nu a fost depus la dosar și care nu este un act public, despre care reclamanții susțin, fără a fi contraziși de pârâți în această privință, că prevede faptul acordării indemnizației de dispozitiv și pentru personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Însă, Ordinul Ministerului d e Interne nr.496/2003 nu a fost publicat în monitorul oficial și că nu produce efecte juridice nici față de reclamanți și intervenient, nici față de pârâți, nu are valoare de act normativ. În acest sens trebuiesc remarcate dispozițiile art.10 alin.1 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care prevăd că în vederea intrării în vigoare, legile și celelalte acte normative, inclusiv actele normative ale autorităților administrative autonome, ordinele și instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României Partea Art.10 alin.11reglementează două excepții în care unele acte normative nu sunt publicate, și anume deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii, respectiv actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate. Astfel, ordinul menționat excede acestor categorii, intrând în sfera ordinelor, instrucțiunilor și a altor acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate.
Dată fiind această situație a ordinului, instanța nu poate stabili că reclamanții și intervenientul sunt îndrituiți la indemnizația de dispozitiv în baza prevederilor Ordinul Ministerului d e Interne nr.496/2003. În plus, reclamanții și intervenientul nu sunt cadre militare în activitate, militari cu contract de muncă și nici salariați civili într-o instituție publică de apărare națională ori de siguranță națională, astfel că nu beneficiază nici de dispozițiile art.3 și 13 din Legea nr.138/1999.
Cum drepturile salariale din cele două acte normative sunt reglementate pentru personalul din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, nu se poate pune problema discriminării, întrucât reclamanții și intervenientul nu au același statut, ei fiind funcționari publici cu statut civil ai unei instituții publice locale, în privința căruia Legea nr.215/2001, Legea nr.188/1999 republicată, Codul muncii, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă reglementează drepturile salariale, neexistând nici un temei de fapt și de drept de a fi raportat la alte categorii de salariați între care și cei vizați de Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.496/2003.
În consecință, acțiunea reclamanților, precum și cererea de intervenție în interes propriu au fost respinse, ca neîntemeiate atât referitor la acordarea indemnizației de dispozitiv retroactiv, dar și pentru viitor, precum și în privința cererii de notare a acestui spor salarial în carnetele de muncă, ținând cont de caracterul accesoriu al acestei ultime solicitări față de primele două și de prinicpiul accesorium sequitur principale (accesoriul urmează soarta principalului).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și intervenientul, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că prin art.13 din Legea nr.138/1999 se stabilește dreptul unor categorii de personal din cadrul Ministerului d e Interne, printre care și personalul civil, la "indemnizația de dispozitiv lunară" în cuantum de 25 % din salariul de bază. Prin ordinul ministrului de interne nr.275/2002 s-au aprobat normele metodologice de aplicare a Legii nr.138/1999.
Se mai arată că art.9.2 din Ordinul nr.275/2002 se modifică astfel: "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", iar în mod evident în Legea nr.138/1999 nu se face referire directă la personalul din cadrul administrației publice locale întrucât la acea dată Ministerul d e Interne nu avea responsabilități și în domeniul administrației publice locale.
Pentru a clarifica domeniul de aplicare al ordinului nr.275/2002 se aduc modificări prin ordinul nr.496/2003 care extinde domeniul de acordare al indemnizației de dispozitiv la întreg personalul civil din domeniul administrației publice deci inclusiv personalului din administrația publică locală.
Înlăturarea discrepanțelor în domeniul drepturilor de natură salarială a personalului din administrația publică dă astfel eficiență prevederilor antidiscriminare din Constituția României (art.20), Declarația Universală a Drepturilor Omului (art.2 pct.1, art.25), Codul muncii (art.5) și nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Aplicarea diferențiată a unei legi aceleași categorii socio - profesionale (angajați ai administrației publice locale) creează o situație de discriminare care prejudiciază acei angajați care nu beneficiază de acest drept.
Pârâții - intimați, legali citați nu au formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 23.02.2010, reclamanții recurenți au depus la dosar un înscris în care arăta că renunță la dreptul pretins, înscris atașat la filele 9-11 dosar.
Analizând probatoriul administrat în cauză, cu privire la renunțarea reclamanților recurenți la dreptul pretins, Curtea constată următoarele:
Reclamanții recurenți menționați în partea introductivă a prezentei hotărâri au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1375/6.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La termenul de judecată din 23.02.2010, reclamanții recurenți și intervenientul au depus la dosar un înscris în care arăta că renunță la dreptul pretins, înscris atașat la filele 9-11 dosar.
Cu privire la renunțarea reclamantului la dreptul pretins, art. 247 Cod de Procedură Civilă prevede următoarele:
"În caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va hotărî asupra cheltuielilor.
Renunțarea la drept se poate face și fără învoirea celeilalte părți, atât în prima instanță cât și în apel.
Renunțarea se poate face în ședință sau prin înscris autentic.
Hotărârea se dă fără drept de apel.
Când renunțarea este făcută în instanță de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunțării".
În raport cu aceste dispoziții legale, Curtea reține că reclamanții au posibilitatea de a renunța la dreptul litigios atât în fața instanței de fond, cât și cu prilejul soluționării căilor de atac exercitate împotriva soluției date de instanța de fond, indiferent dacă părțile adverse sunt de acord cu această renunțare.
În speță, întrucât renunțarea la drept s-a făcut cu prilejul judecării recursului formulat împotriva soluției date de instanța de fond, sunt incidente dispozițiile art. 247 alin. 5 Cod de Procedură Civilă, conform căruia"când renunțarea este făcută în instanță de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunțării".
Cum în prezenta cauză, instanța de fond a soluționat cauza pe fond, respingând cererea reclamanților, Curtea constată că se impune a se lua act de renunțarea reclamanților la dreptul pretins.
Prin urmare, Curtea va admite recursul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1375/6.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Curtea va modifica sentința civilă nr. 1375/6.10.2009 a Tribunalului Arad în sensul că va lua act de renunțarea reclamanților și a intervenientului la dreptul pretins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanții, a, HG, a, și intervenientul împotriva sentinței civile nr.1375/6.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr.1375/6.10.2009 a Tribunalului Arad în sensul că ia act de renunțarea reclamanților la dreptul pretins.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/22.03.10
TEHNORED:/22.03.10
5.ex./SM/emis 3 com./
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
