Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2645/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2645/2008
Ședința publică din 14 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTORI: Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora
- - Președintele secției
GREFIER: -
S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 B, împotriva Deciziei civile nr. 1573 din 2 iulie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta contestație în anulare se află la primul termen de judecată, este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că contestatoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2.pr.civ.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.458 din 14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice sector 5 B și obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 944 lei reprezentând despăgubiri, respingând restul cererilor.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B și reclamantul au formulat recurs.
Prin recursul formulat de pârâtă se solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii și în consecință respingerea cererii de chemare în judecată ca netemrinică și nelegală și respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat plata către reclamant a sumei de 944 lei reprezentând despăgubiri.
Prin recursul formulat de către reclamant se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 2760 lei daune morale și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.1573 din 2 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr- a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de Administrația finanțelor Publice Sector 5 B și admis recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.458/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj care a fost modificată în parte în sensul în care a fost obligată pârâta și la plata daunelor morale în cuantum de 500 lei.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
Totodată pârâta administrația Finanțelor Publice Sector 5 Baf ost obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 21,95 lei.
Împotriva acestei decizii recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 5 Baf ormulat contestației în anulare solicitând admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, modificarea în totalitate a deciziei civile nr.1573/02.07.2008 și în consecință admiterea recursului formulat ca temeinic și legal; suspendarea executării deciziei civile nr.1573/2008 și a sentinței civile nr.458/2008 până la soluționarea prezentei contestații în anulare în temeiul dispozițiilor art.3191pr.civ.
În motivare se arată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rtolul Tribunalului Cluj reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale în valoare de 2560 lei și de despăgubiri în valoare de 8625 lei.
Prin sentința civilă nr.458/2008 Tribunalul Cluja admis în parte cererea acestuia și a obligat pârâta la plata daunelor morale în cuantum de 944 lei.
Împotriva sentinței atâta pârâta cât și reclamantul au formulat recurs.
Prin decizia civilă nr.1573/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj instanța a anulat recursul pârâtei ca netimbrat și a admis recursul reclamantului obligând pârâta la plata daunelor morale în sumă de 500 lei și cheltuielilor judiciare în sumă de 21,95 lei.
Aceasta mai arată că în mod eronat instanța a anulat ca netimbrat recursul formulat deoarece prin citația primită de la această instanță și înregistrată în evidența pârâtei sub nr.-/26.06.2008 i s-a adus la cunoștință că următorul termen de judecată a fost stabilit la data de 02.07.2008 și totodată i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei sub sancțiunea anulării cererii.
Așa cum s-a precizat și prin adresa nr.49367/01.07.2008 transmisă Curții de Apel Cluj se menționează că pârâta în calitate de organ fiscal teritorial administrativ subordonat Ministerului Economiei și Finanțelor este scutit de plata taxelor de timbru și timbru judiciar conform prevederilor art.17 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare coroborat cu art.26 din nr.760C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Potrivit art.229 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală " organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanțelor fiscale".
Curtea analizând contestația în anulare reține că aceasta nu este fondată.
Pentru aceasta Curtea a avut în vedere temeiul de drept invocat de contestatoare, respectiv dispozițiile art.317 și art.318 pr.civ. precum și faptul că motivele de fapt evocate în susținerea contestației nu se circumscriu ipotezelor reglementate de normele legale menționate.
În concret, deși se menționează ca temei de drept art.317 și art.318 pr.civ. în fapt cererea nu evidențiază o greșeală materială comisă de instanța de recurs constând în "confundarea unor elemente importante sau a unor date care determină soluția pronunțată".
Soluția instanței de anulare a recursului formulat de B pentru neplata taxei judiciare de timbru aferentă recursului nu este rezultatul unei erori materiale deoarece aceasta nu este în legătură cu aspectele formale ale judecății. Dimpotrivă, instanța de recurs a făcut o judecată reală a excepției invocată din oficiu, deoarece la data și momentul pronunțării hotărârii la dosarul de recurs era dovada de îndeplinire a procedurii de citare a Bp rin care i se punea în vedere să depusă taxa judiciară de timbru, iar obiecțiunile formulate de aceasta, respectiv invocarea dispozițiilor legale în baza cărora operează scutirea privind obligația depunerii taxei judiciare de timbru au sosit la dosar după pronunțare.
Prin urmare, chiar dacă în ceea ce o privește pe recurentă s-ar fi comis o eroare în sensul că s-ar fi stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru pe care ar fi datorat-o, aceasta nu a sesizat instanța în timp util cu privire la eventualele obiecțiuni și nici nu a investit-o cu o cerere de reexaminare în conformitate cu dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1997.
În absența acestor mijloace procedurale legale pentru înlăturarea obligației privind achitarea taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina recurentei, nu se poate vorbi de greșeli de fapt, involuntare, care să justifice admisibilitatea contestației în anulare.
În consecință, contestația în anulare apare ca nefondată, astfel că urmează a fi respinsă, în baza art.319 și următoarele pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 împotriva Decizie civile nr. 1573 din 2 iulie 2008, pronunțată în dosar nr- al Curții de Apel Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora
- - - - - -
GREFIER
Red./
2 ex./19.11.2008
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora