Contestație act administrativ fiscal. Decizia 272/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIAL ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - CA
DECIZIA NR. 272/CA/2009 - R
Ședința public din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela Judector
Judector: - -
Judector: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentele pârâteDIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE B- O, Str. - -, Nr. 2B, Cod Poștal -, Județ B șiADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUIcu sediul în O, Str. - -, Nr. 2, Cod Poștal -, Județ B în contradictoriu cu intimata reclamant- SRLcu sediul în O,-, cod poștal - județul B, împotriva Sentinței nr. 591/CA din 08.12.2008 pronunțat de Tribunalul Bihor în dosarul - având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal fcut în ședința public de azi nu se prezint nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei învederându-se instanței c recursurile sunt scutite de la plata taxei de timbru, intimata a depus întâmpinare, cauza se afl la primul termen de judecat precum și faptul c s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa prților, dup care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constat c prin sentința nr. 591/CA din 08.12.2008 Tribunalul Bihora respins excepția inadmisibilitții acțiunii invocat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O din cadrul A admis acțiunea formulat de reclamanta - SRL cu sediul în O-, județul B, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O și DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE B ambele cu sediul în O,-, județul B, și în consecinț: a obligat pe pârât s restituie reclamantei suma de 9.419 lei achitat prin OP nr. - din 27.03.2008 prin Bank, cu dobânzi legale calculate pân la data plții. Cu cheltuieli de judecat în cuantum de 39,30 lei.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond reținut, raportat la excepția inadmisibilitții acțiunii invocat de pârât, în baza art. 137 Cod procedur civil, urmtoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei de a restitui suma de 9.419 lei reprezentând taxa de prim înmatriculare, achitat de aceasta prin OP nr. - din 27.03.2008 prin Bank.
În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004 republicat, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consider vtmat într-un drept al su sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie s solicite autoritții publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicrii actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. 2 Cod de Procedur Civil, în cazurile anume prevzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai dup îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexându-se la cererea de chemare în judecat.
Din înscrisurile aflate la dosar (filele 5-6) rezult c reclamanta s-a adresat mai întâi autoritții care a încasat suma pentru restituirea acesteia, iar autoritatea și-a exprimat refuzul, ceea ce echivaleaz c îndeplinirea procedurii prealabile cerute de lege, reține prima instanț.
Faptul c nu s-a formulat un capt de cerere distinct de anulare a unui act administrativ rezult din situația atipic generat de faptul c taxa nu a fost impus reclamantului printr-un act administrativ individualizat, obligația sa a izvorât din lege, iar dup cum a artat, a fost obligat s o achite, în caz contrar autoturismul nu ar fi fost înmatriculat.
Pentru aceste considerente, prima instanț a respins excepția inadmisibilitții.
Cu privire la restituirea sumei de bani achitat cu titlu de tax special de prim înmatriculare, prima instanț reține c suma de 9.419 lei a fost achitat prin OP nr. - din 27.03.2008 prin Bank.
Aceast tax special de prim înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule a fost introdus în Codul fiscal prin Legea 343/2006, sub forma unui impozit, iar cuantumul taxei speciale datorat bugetului statului se calculeaz dup formula prevzut de art. 214/1 alin. 3 Cod fiscal. Aceast tax nu este perceput pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, ceea ce este evident creeaz un sistem discriminatoriu în raport de produsele interne similare.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faț de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judectoreasc garanteaz aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunitții Europene, invocat de reclamant, instanța constat c aceasta stipuleaz faptul c "nici un stat membru nu aplic, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natur, mai mari decât cele care se aplic, direct sau indirect, produselor naționale similare și prin urmare, prevederile menționate în Tratat limiteaz libertatea statelor în materie fiscal de a restricționa libera circulație a mrfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 157/2005 prin care România a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea European, s-a prevzut c de la data aderrii dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii pentru România și se aplic în condițiile stabilite prin Tratate și actul de aderare.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 din Tratatul Comunitții Europene, instanța constat c art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal sunt reglementri contrare, iar taxa pentru înmatricularea autovehiculului achitat de reclamant a fost încasat în contul bugetului statului cu înclcarea normelor comunitare, considerente faț de care prima instanț apreciaz cererea ca fiind întemeiat și pe cale de consecinț a obligat pârâta s restituie taxa special pentru autoturisme în cuantum de 9.419 lei.
Pentru lipsirea reclamantei în mod nelegal de suma de 9419 lei, de la data plții - 19.11.2008, în vederea reparrii integrale a prejudiciului cauzat, în temeiul art. 1082 - 1084 Cod Civil, prima instanț a obligat pârâta la plata dobânzii legale, calculat pân la data restituirii sumei.
Împotriva acestei hotrâri au declarat recurs recurentele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O și DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE B în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE O
Prin recursul formulat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a solicitat modificarea în totalitate a hotrârii, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului su, a artat c, în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția inadmisibilitții cererii de chemare în judecat invocat de pârât, invocând în acest sens dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004.
Reclamantul s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire a taxei, fr s cear anularea actului administrativ fiscal care a stat la baza efecturii plții taxei de prim înmatriculare, respectiv a rspunsului la cererea de restituire, astfel, simpla solicitare de ctre reclamant a restituirii taxei de prim înmatriculare nu poate acoperi dispoziția legal imperativ.
Sunt invocate și dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunitții Europene, considerând c aceste dispoziții nu sunt incidente în cauz, deoarece taxa de înmatriculare urmeaz a fi pltit de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora.
Plata taxei speciale pentru autoturisme a fost reglementat de prevederile art.2141și art.2142din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificrile și completrile ulterioare, dispoziții legale abrogate de OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Astfel, taxa special de prim înmatriculare denumit conform dispozițiilor legale în vigoare "taxa pe poluare" intervine conform articolului 4 din OUG 50/2008 cu ocazia primei înmatriculri a unui autovehicul în România, respectiv la punerea în circulație a unui autovehicul dup încetarea unei exceptri sau scutiri dintre cele la care se face referire la articolul 3 și articolul 9 din aceeași ordonanț.
Mai arat recurenta c instanța de fond nu a avut în vedere prevederile legale invocate și anume prevederile OUG50/21.04.2008, articolul 11, potrivit crora "taxa rezultat ca diferenț între suma achitat de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxa special pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentruautovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenț", prin urmare legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitat în perioada menționat mai sus.
În drept a invocat prevederile articolul 304 punct 9 cod procedur civil.
Prin recursul formulat, întemeiat pe prevederile articolului 304 punct 9 cod procedur civil, Direcția General A Finanțelor Publice B în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a solicitat admiterea acestuia și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Se arat în motivarea recursului c dispozițiile articolului 90 din Tratatul Comunitții Europene la care se face referire în acțiune nu sunt incidente în cauz deoarece taxa de înmatriculare urmeaz a fi pltit de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora.
În continuare se reitereaz motivele invocate prin recurs de ctre
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legal și temeinic a sentinței atacate.
Examinând sentința recurat, prin prisma motivelor de recurs invocate, a aprrilor formulate, a actelor de la dosar, precum și în temeiul dispozițiilor art.304/1 Cod procedur civil, Curtea de Apel constat c este legal și temeinic, recursul fiind nefondat.
Excepția inadmisibilitții cererii de chemare în judecat invocat este nefondat, deoarece reclamanta intimat s-a adresat chiar recurentei în vederea restituii taxei speciale de prim înmatriculare, așa cum rezult din înscrisul de la fila 6 din dosarul primei instanțe, primind rspunsul pe care l-a atacat în instanț.
Procedura prealabil prevzut de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, creeaz posibilitatea autoritții emitente a actului administrativ unilateral de a-l revoca, ori în speț atâta vreme cât petentului i s-a rspuns c nu i se poate restitui taxa de prim înmatriculare, revenirea cu o nou adres la aceeași autoritate prin care s se solicite același lucru, ar fi fost contrar scopului dispozițiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ, ducând la o birocrație excesiv, pe care legiuitorul nu a vrut s o legifereze prin textul de lege enunțat.
Astfel, se va avea în vedere c reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor legale din Codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilit de Ministerul Finanțelor și care era afișat, în form electronic, în mod public. Operațiunea tehnic de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al Comunitții Europene nu era posibil fr plata taxei. Îns, organul fiscal care a încasat taxa nu emite un act fiscal, titlu de creanța, care s materializeze operațiunea, astfel c, în aceast împrejurare, însși obligația de plat a taxei, de natur legal și condiționarea înmatriculrii de plata acesteia echivaleaz cu existența unui act administrativ de obligare la plat, care nu are un suport material.
Faț de aceste considerente, cât vreme nu s-a emis un act administrativ-fiscal prin care s fie impus plata taxei de prim înmatriculare, în mod corect reclamantul, în considerarea prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, s-a adresat Administrației Publice a Municipiului O, cu cererea de restituire a taxei, iar rspunsul primit de la pârât, concretizat în adresa nr. 53463/01.04.2008 constituie act administrativ susceptibil de a fi atacat cu acțiune în anulare, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.
Pe fondul cauzei, în mod legal a procedat instanța de fond, înlturând dispozițiile art. 214/1 - 214/3 din Codul Fiscal român, ca fiind contrare art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunitții Europene. Sub acest aspect, este de menționat c, potrivit articolului 90, alineat 1 din Tratatul,"nici un stat membru nu aplic, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de alt natur mai mari decât cele ce se aplic, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Referitor la principiul nediscriminrii, în cauza Michel, similar cazului taxei speciale din legislația româneasc, a artat c "statele au libertatea s taxeze cum doresc autovehiculele ce circul pe drumurile lor publice, îns acest sistem de taxare nu trebuie s intre sub incidența articolului 90 din Tratatul, adic s nu fie discriminatoriu".
Prevederile menționate în Tratat și cele cuprinse în jurisprudența E, limiteaz libertatea statelor în materie fiscal de a restricționa libera circulație a mrfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, respectiv discriminarea între produsele importate și cele provenind de pe piața intern și care sunt de natur similar.
Potrivit reglementrii naționale, taxa special se datoreaz la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculri al acestuia în România. Cuantumul taxei speciale, datorat bugetului statului se calculeaz dup formula prevzut de art. 2141alin. 3. fiscal, în funcție de capacitatea cilindric, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare sau de reducere a taxei prevzuți în anexele speciale ale legii.
Aceast tax nu este perceput pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind perceput numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, pentru care se solicit reînmatricularea în România.
Aceast modalitate de stabilire diferențiat a taxei, instituie un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea European în scopul reînmatriculrii lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de provenienț, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe. Procedând în acest mod, legiuitorul a înclcat în mod direct și evident dispozițiile art. 90 din Tratat anterior citat.
Pentru aceste considerente și având în vedere principiul aplicrii directe a dreptului comunitar, instanța de recurs va reține c hotrârea instanței de fond este legal, impunându-se înlturarea criticilor vizând aceste aspecte, ridicate de ctre recurent în susținerea recursului s
În ceea ce privește susținerea pârâtei în sensul c, prin OUG 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1 si 214/2 din Codul fiscal, taxa special de prim înmatriculare fiind practic înlocuit acum cu taxa de poluare, instanța reține c prevederile art. 11 din OUG 50/2008 nu pot fi reținute pentru respingerea acțiunii, în condițiile în care nu exist nici un temei pentru pârâta s oblige reclamantul la suportarea taxei de poluare, cât vreme o asemenea tax nu exista la data înmatriculrii autoturismului în România, cunoscând fiind principiul neretroactivitții legii civile noi, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României. Or, OUG 50/2008 intrând în vigoare la data de 01.07.2008, taxa de poluare nu poate fi perceput pentru aducerea în țar a unui autoturism la o dat anterioar datei intrrii în vigoare a acestui act normativ.
Având în vedere aspectele reținute, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins ca nefondat recursul formulat și menținut ca legal și temeinic sentința nr. 591/CA/2008 pronunțat de Tribunalul Bihor.
Fr cheltuieli de judecat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondatrecursul declarat de recurentele pârâteDIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE B- O, Str. - -, Nr. 2B, Cod Poștal -, Județ B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI cu sediul în O, Str. - -, Nr. 2, Cod Poștal -, Județ B în contradictoriu cu intimata reclamant- SRLcu sediul în O,-, cod poștal - județul B, împotriva Sentinței nr. 591/CA din 08.12.2008 pronunțat de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fr cheltuieli de judecat în recurs.
IREVOCABIL .
Pronunțat în ședința public, azi 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red. dec. - în concept 06.05.2009
Jud. fond
Dact.G 2ex. /06.05.2009
Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Crișan Marinela, Boța Marilena