Contestație act administrativ fiscal. Decizia 276/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 276
Ședința publică din 03 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui
JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
-
GREFIER: -
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de către reclamantele - - B-M și - - B-M, ambele prin lichidator împotriva Sentinței civile nr. 1817 din 3 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate - - B-M și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI M, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 ianuarie 2010, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA:
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1817 pronunțată la data de 3 iunie 2009 în dosar nr- al Tribunalului Maramureș au fost respinse acțiunile formulate și precizate de reclamantele A și A în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M,
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că societățile reclamante au luat ființă urmare divizării - B M în baza Hotărârii din 18.09.2001 și a Proiectului de divizare publicat în Monitorul Oficial nr. 1407 din 18.07.2001, conform căruia fiecare reclamantă a primit parte din acțiunile societății - mamă.
Din Deciziile nr. 77 și 79 din 1.08.2008 rezultă că reclamantele și-au înregistrat evidențele contabile în contul 212 clădiri în valoare de 7091,8 lei, respectiv 9.730,2 lei, începând cu anul 2006 când au fost întocmite primele acte contabile iar în perioada 1.01.2003 - 31.XII.2005 a fost suspendată activitatea firmelor.
Activitatea a fost reluată din 1.01.2006 iar prin încheierea din 28.XI.2007 a fost desemnat lichidatorul pentru societățile dizolvate. Organul fiscal a mai reținut că în perioada 1.01.2003 - 31.XII.2005 în spațiul deținut de reclamante și-a desfășurat activitatea reclamanta 98 Tip SRL iar chiria a fost încasată și facturată de pârâta - -, reclamantele facturând chiria abia din 1.01.2006 până la 15.03.2007 deși chiriașul a rămas în spațiu în continuare.
Dat fiind faptul că societățile-reclamante s-au înregistrat în Registrul Comerțului în iulie 2002 și ținând cont de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 26/1990 raportat la cele ale art. 24 din Legea nr. 31/1990, conform cărora societatea produce efecte juridice de la data înregistrării, este lipsită de relevanță împrejurarea că o perioadă a fost suspendată activitatea acestora.
Având în vedere că spațiul comercial în natură construcții a fost folosit cu titlu de chirie, este just ca sumele reprezentând chirie să fie înregistrate în contabilitatea reclamantelor, fapt recunoscut implicit de către acestea prin înregistrarea acesteia doar în perioada 1.01.2006 - 15.03.2007.
Cum reclamantele n-au procedat în acest fel, acestea nu pot susține cu succes faptul că n-au realizat profit invocând implicit propria culpă, apărare ce nu poate fi luată în considerate
Prin urmare reține instanța reclamantele au încălcat dispozițiile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicată, art. 7 din Legea nr. 414/2002, privind impozitul pe profit pentru anul 2003, art. 19 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru anii 2004 - 2006 și ale art. 19 din Legea nr. 343/2006 privind modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 pentru anul 2007.
Cât privește A mai reține instanța că aceasta nu are calitatea procesuală nefiind parte în procedura administrativ fiscală.
Împotriva soluției arătate au declarat recurs A și A solicitând în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a se judeca separat acțiunile promovate, excepția de conexitate nefiind admisibilă în condițiile în care obligațiile fiscale s-au născut din raporturi diferite, s-au atacat două acte administrativ fiscale distincte și ca atare nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.164 pr.civ.
Cât privește fondul arată recurentele că potrivit art.14 lit.a din Codul fiscal în cazul persoanelor juridice impozitul pe profit se aplică asupra profitului obținut din orice sursă, atât din România cât și din străinătate. Deci prima condiție pentru a plăti impozit pe profit este să se realizeze acest profit din orice sursă, așa cum prevede în mod explicit textul de lege.
Dispozițiile art.19 alin.1 fiscal enunță modul de calcul al impozitului pe profit care este diferența între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri.
Din probele administrate în cauză rezultă foarte clar că nici una din societăți nu realizat venituri în perioada pentru care s-a calculat impozitul pe profit.
Pentru perioada 01.01.2003 - 31.12.2005 chiria a fost facturată și încasată de A deci veniturile s-au înregistrat în această societate care a făcut dovada că nu are nici o datorie la bugetul statului și a recunoscut că ea a încasat aceste sume pentru care și-a achitat obligațiile bugetare.
Prin urmare concluzionează recurentele atâta timp cât nu există venituri obținute, așa cum cere în mod imperativ textul de lege, nu poate exista nici impozit pe profit.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare Direcția Generală a Finanțelor Publice Mas olicitat respingerea recursului în considerarea că reținerile instanței cu privire la conexitate în condițiile în care evoluțiile societăților sunt identice, au fost administrate de aceeași societate sunt corecte cât și cu privire la obligațiile fiscale dat fiind veniturile realizate din chirii. Sub acest din urmă aspect mai arată instanța că veniturile din chirii trebuiau înregistrate de către societăți deoarece acestea erau proprietarele spațiilor în care au funcționat ca și chiriași alte societăți. Chiar dacă aceste venituri au fost facturate de către A ele trebuiau înregistrate. Prin urmare trebuind înregistrate în mod legal s-a stabilit impozitul suplimentar precum și majorări și penalități de întârziere. Punerea la dispoziție a unui spațiu deținut de o societate comercială generează pentru aceasta atât dreptul cât și obligația de a emite facturi fiscale pentru chirie.
Referitor la susținerea reprezentantului societății că la calcularea profitului impozabil ar fi trebuit luate în considerare și alte cheltuieli care au fost efectuate și înregistrate de către A în numele societăților administrate, organele de inspecție fiscală au stabilit că aceste cheltuieli pot fi recunoscute doar după înregistrarea lor în contabilitatea acestora, pe baza unui document justificativ, cum ar fi o factură fiscală emisă de A și înregistrată în evidența contabilă a acesteia la venituri dacă în momentul efectuării plății au fost trecute pe cheltuieli.
Pentru alte cheltuieli nu există o defaclcare exactă efectuată pe baza de documente justificative de părțile implicate sau de către lichidator, motiv pentru care nu au fost înregistrate în evidența contabilă până la data de 31.12.2007. Atâta timp cât societățile nu au înrregistrat venituri, nu datorează impozit pe profit întrucât nu există o bază de impozitare. Neînregistrarea facturilor și încasarea veniturilor de către o altă persoană juridică nu reprezintă un comportament fiscal corect; reclamantele recurente își invocă propria culpă în apărarea lor.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
În urma controlului efectuat la recurente cu privire la impozitele pe profit - perioada 1.01.2003 - 31.12.2007 de organele fiscale potrivit raportului de inspecție fiscală încheiate cu acel prilej au reținut că cele două societăți controlate au fost înființate în anul 2002 în baza hotărârii A prin care s-a dispus divizarea acesteia din urmă în mai multe societăți - prin preluare de către acestea de cote părți din patrimoniu. Imobilele preluate de către societățile recurente au fost înregistrate în evidențele contabile în contul clădiri și au fost cuprinse inclusiv în bilanțurile contabile și balanțele de verificare lunare întocmite în anii 2006-2007. În perioada 01.03.2003 - 31.12.2007 în spațiul deținut de A și-a desfășurat activitatea SRL iar în spațiul deținut de Aad esfășurat activitatea Primus SRL.
Pentru perioada 01.01.2003 - 31.12.2005 societățile recurente nu au facturat chiriile către SRL respectiv Primus SRL acestea fiind facturate și încasate de către A, deși spațiile aparțineau societăților recurente prin preluare în urma divizării. Cum spațiile erau legal în proprietatea societăților recurente rețin organele de control că chiria trebuia facturată, înregistrată în evidențele contabile și încasată de către recurente pe toată perioada 2003 - 2005.
Din actele prezentate au mai reținut organele de control că a fost cea care a facturat și încasat chiria pentru perioada 01.01.2003 - 31.12.2005 iar societatea SRL a emis facturi pentru chirie către SRL și A, a emis facturi către Primus SRL doar pentru perioada 01.01.2006 -15.03.2007. Pentru perioada 16.03.2007 - 31.12.2007 nu a fost emis nici o factură cu toate că societățile controlate ar fi trebuit să factureze în continuare chiria chiar dacă a fost inițiat procesul de dizolvare/lichidare. puse la dispoziția chiriașelor aparține societăților controlate încă de la înființare fiind incluse în capital și prin urmare pentru veniturile din chirii se datora impozit. Drept consecință s-a stabilit de organele fiscale obligații suplimentare și au fost emise decizii de impunere.
Cele stabilite prin actele încheiate, raport, decizie de impunere au fost contestate însă prin deciziile nr.77 și 78 din 01.08.2008 contestațiile au fost respinse ca neîntemeiate.
Nemulțumite fiind societățile controlate s-au adresat instanței în considerarea că în raport de dispozițiile codului fiscal o primă condiție pentru plata impozitului ar fi aceea de a realiza profit iar societățile nu au realizat profit dat fiind că în perioada 1.01.2003 - 31.12.2005 chiria fost facturată și încasată de, pentru perioada 1.01.2006 - 15.03.2007 s-au emis facturi dar nu s-a procedat la individualizare iar pentru perioada următoare până la 31.12.2007 nu s-au emis facturi.
Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice M față de cele invocate prin întâmpinare a susținut că organele de inspecție fiscală au reținut corect că în perioada contractantă societățile recurente nu au înregistrat veniturile oferite din închirierea unor spații, stabilind astfel impozitul pe profit, majorări și penalități.
Din cele susținute de părți se observă că problema pusă în discuție este datorării sau nu a impozitului pe profit. Actele dosarului atestă că societățile recurente au fost înființate în luna iulie 2002. În perioada 2003 - 2005 nu au desfășurat activități această situație fiind menționată și la Oficiul Registrului Comerțului de unde rezultă că dat fiind cererea de mențiuni nr.5282/.2.03.2006 cu încheierea nr.1290/3.03.2006 a fost suspendată activitatea. Conform mențiunilor activitatea a fost reluată doar începând cu data de 1.01.2006. Aceeași situație rezultă conform cererii 5276/2.03.2006 și încheierii nr.1288/3.03.2006 și în privința
Mai rezultă din actele depuse în recurs că în perioada mai sus arătată pentru spațiile celor două societăți comerciale a încheiat contracte de închiriere, a facturat și încasat chiria pe perioada 1.01.2003 - 31.12.2005. Începând cu 2006 cele două societăți recurente au încheiat contracte de administrare cu A și contracte de închiriere cu societățile ce anterior încheiaseră contracte cu, context în care facturile pentru spațiile închiriate au emis pentru această din urmă perioadă de societățile recurente.
Se poate constatat din cele de mai sus că pentru perioada 1.01.2003 - 31.12.2005 contractele de închiriere au fost încheiate de A veniturile au fost încasate de această societate iar în lipsa unui mandat nu se poate susține că pentru spațiile închiriate ar fi realizat venit societățile recurente. Ori în aceste circumstanțe în lipsa veniturilor nu se poate vorbi de profit și respectiv de impozit.
Mai mult din acte se poate constata că organele fiscale nu au determinat că cele două societăți să fi beneficiat de contractele de închiriere situație în care erau aplicabile prevederile art.14 pr. fiscală potrivit cărora veniturile sunt supuse legii fiscale. Nefiind titularele contractelor de închiriere și neîncasând sumele provenite din chirii chiar dacă obiectul contractelor de închiriere a fost proprietatea societăților recurente nu se poate reține obligația prevăzută de art.22 pr.fiscală și prin urmare debitor al obligației pentru această perioadă nu pot fi societățile recurente. Ca atare față de cele rezultate din acte și prevăzute de normele fiscale în lipsa unui venit, a unui profit neavând baza de impunere în mod greșit s- reținut de organele fiscale în actele de control și deciziile contestate și respectiv de prima instanță obligația suplimentară a impozitului și accesoriilor (majorări penalități) pe perioada 1.01.2003 - 31.12.2005.
Cu toate acestea reținerile primei instanțe cu privire la perioada 1.01.2006 - 15.03.2007 nu pot fi considerate greșite. În perioada menționată cele două societăți recurente și-au reluat activitatea, au încheiat contracte de administrare, dar și de închiriere și au facturat chiria iar prin raportul de inspecție fiscală și actele administrative nu se arată în concret și nici nu s-a individualizat vreo datorie.
Referitor la perioada 16.03.2007 - 31.12.2007 de asemenea nu se poate considera greșite susținerile organelor fiscale și ale primei instanțe. Astfel, societățile recurente au arătat că nu au emis facturi arătând că nu există contracte de închiriere. Faptul că nu s-au emis facturi și că nu s-au încheiat acte nu poate conduce la concluzia reținută de recurente întrucât societățile care au preluat spațiile în folosință, au continuat să le folosească în perioada arătată. În această situație folosite fiind de către societățile contractante spațiile erau aplicabile dispozițiile art.1437 civ. Prin urmare în mod nejustificat recurentele nu au emis facturi permițând însă societăților comerciale care au închiriat spațiul să îl folosească în continuare. Ca atare pentru această perioadă prin actele de control și contestate corect s-a constatat existența obligației fiscale și s-a procedat la stabilirea unei diferențe de impozit conform art.85 alin.1 lit.b pr.fiscală individualizându-se creanța fiscală datorată.
Nici susținerile recurentelor referitoare la conexarea dispusă nu pot fi primite întrucât dat fiind existența similititudinii și a raportului inițial cu privire la spațiile închiriate de aceeași societate în cauză sunt incidente dispozițiile art.164 pr.civ.
Așadar față de cele arătate în baza art.312 pr.civ.Curtea va admite recursul declarat de A, A și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va anula parțial actele contestate exonerând societățile recurente de plata impozitului suplimentar pentru perioada 1.01,2003 - 31.12.2005, precum și de plata majorărilor și penalităților aferente acestei perioade.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamantele - - și - - împotriva sentinței civile nr.1817 din 03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dos.nr- pe care o modifică în parte în sensul că anulează în parte deciziile nr.77 din 01.08.2008 și nr.820 din 24.06.2008 precum și raportul de inspecție fiscală nr.- din 23.10.2008 și exonerează reclamanta - - de plata sumei de 1800 lei impozit pe profit și a sumei de 716 lei reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente perioadei 01.01.2003-31.12.2005.
Menține restul dispozițiilor Sentinței civile nr.1817 din 03.06.2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 03.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
6 ex./28.02.2010
Președinte:Gabriel Adrian NăsuiJudecători:Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
