Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2770/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2770/2009
Ședința publică de la 05 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr.281 din 6.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimata-pârâtă DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal anulare Cod fiscal și certificate de înregistrare fiscală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul personal, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Recurentul arată că a formulat o completare la întâmpinare, pe care o depune la dosar și pe care o susține și oral, pe scurt, subliniind anumite aspecte principiale de care trebuie să se țină cont la soluționarea cauzei. Arată că în prezenta acțiune juridică ne aflăm în prezența a două acte administrative individuale ilegale, respectiv, Certificatul de înregistrare fiscală nr. R- și Certificatul de înregistrare fiscală nr. -, ambele emise de pârâtă.
La solicitarea instanței de a se referi la sentința atacată, recurentul arată că sentința instanței de fond a fost pronunțată fără a se lua în considerare că reclamantul a fost vătămat în drepturile sale constituționale și prin urmare, i-au fost încălcate interesele sale legitime private. Solicită modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 281 din 6.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prevederile art.1 al.1 din Legea nr. 554/2004, referindu-se la subiectele de sesizare a instanței de contencios administrativ prevăd că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau intr-un interes legitim, de către o autoritate publică se poate adresa instanței, interesul putând fi atât privat cât și public.
Art.2 al Legii 554/2004 referindu-se la interesul legitim privat îl arată ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv, viitor și previzibil prefigurat.
Reclamantul nu a invocat un interes propriu, arătând doar că in calitate de cetățean al României este îndreptățit să introducă o acțiune in contencios administrativ pentru că aceasta interesează interesul general al societății, invocând deci un interes legitim public.
Potrivit prev. art.8 al.11din Legea nr. 554/2004, persoanele fizice pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai in subsidiar in măsura in care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
În consecință, reclamantul considerându-se persoană vătămată ca urmare a nerespectării Constituției și legilor statului, invocă un interes public fără ca la baza acțiunii sale să invoce un interes legitim privat, fapt ceea ce face acțiunea sa inadmisibilă.
De altfel, obiectul capătului 2 de cerere nu este determinat în sensul prevăzut de art.133 pr.civ. pentru că instanțele de judecată nu rezolvă in principiu acțiuni prin hotărârile pe care le dau, ci in funcție de capetele de cerere care stabilesc in concret obligația unei anumite părți sau anulează anumite acte administrative sau civile. Prin urmare, nu se poate solicita anularea cu titlu de generalitate a tuturor actelor încheiate de Statusul Romano- și Mănăstirea, întrucât fără a preciza in concret care acte se solicită a fi anulate și fără a se chema in judecată în calitate de părți, persoanele care au încheiat aceste acte, acțiunea este inadmisibilă.
Pe de altă parte, DGFP Caf ost obligată in virtutea prevederilor art.1 din HG 224/1993 să elibereze codul fiscal și certificatul de înregistrare fiscală pentru că nu codul fiscal le reglementa acestor persoane juridice constituirea ci fiind constituite erau obligate să obțină codul fiscal.
Așa fiind, în conformitate cu art.8 și 18 din Legea nr.554/2004, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței fiind nelegală și neîntemeiată și pe cale de consecință admiterea acțiunii cu obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului proprietatea acestuia, fără achitarea taxei de poluare.
În motivarea recursului reclamantul arată că, onsideră că soluția dată în dosarul nr.4555/1l- prin sentința civilă nr.28 1 din 06 februarie 2009, prin care acțiunea formulată de subsemnatul în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C, cu sediul în municipiul C-N, p-ța - - nr.19, ca inadmisibilă, este dată, în principal, fără a se fi luat în considerare:
a). Faptul că în conformitate cu art.2 alin.(1) lit.o) din Legea nr.554/2004,
dreptul vătămat este "orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ."
b). Faptul că în conformitate cu art.2 alin.(1) lit.p) din Legea nr.554/2004, interesul legitim privat este "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat"
c). Faptul că în conformitate cu același art.2 alin.(1)lit.r) din Legea nr.554/2004, interesul legitim public este "interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice."
Luându-se în considerare prevederile art.1 alin.(1) și (2) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, s-a acceptat promovarea acțiunii - ce face obiectul Dosarului nr. 4555/11- -, în instanță, dar, omițându-se existența, în acest caz, a unor intime și de neînlăturat legături, între cele cuprinse În Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ și precizate de mine la pct. a,b și c, din prezenta.
Pentru a demonstra modalitatea prin care s-a ajuns la vătămarea drepturilor mele constituționale, la încălcarea propriului meu interes legitim privat și a interesului legitim public, arăt, că datorită unor împrejurări conjuncturale favorabile, alcătuirea de persoane fizice, care se numește Statusul Romano cu sediul în municipiul ClujN str.- nr.5.0 și aceea care se numește Mănăstirea, cu sediul în municipiul C-N- obțin, fiecare în parte, prin intermediului și cu sprijinul, bazat pe ilegalitate, a Direcției Generale a Finanțelor Publice C -, un simulacru, o aparență înșelătoare de stare de drept, deci, o înșelătoare stare de legalitate, ce s-a concretizat prin emiterea de către Direcția Generală a Finanțelor Publice C, a următoarelor acte:
- Certificatul de înregistrare fiscală din data de 19 aprilie 1999 care conține Codul d e înregistrare fiscală R- atribuit în data de 4 aprilie 1994, Statusului Romano, cu sediul în municipiul C-N str.- nr.5.0;
- Certificatul de înregistrare fiscală din data de 5 februarie 2002 care conține Codul d e înregistrare fiscală - atribuit în data de 4 februarie 2002, Mănăstirii cu sediul în municipiul C-N str, -.- - nr.2.
de persoane fizice, Statusul Romano și Mănăstirea, odată intrate în posesia certificatelor, mai sus precizate, profitând, în continuare, de crasa necunoaștere - de către funcționarii unor autorități ale Statului Român - a cadrului legal, în baza și limita căruia, erau obligați să-și exercite cu profesionalism atribuțiile de serviciu, au luat în considerare - în flagrantă contrazicere cu cele legale, adică, prin încălcarea brutală a legii -, drept documente care recunoșteau calitatea de persoane juridice. certificatele de înre2istrare fiscală, în discuție - care nici în cea mai largă, binevoitoare interpretare a legii, nu puteau să fie substitute ale documentelor legale - și au dat curs, astfel, unor fărădele2e, cereri de restituire, de bunuri imobile și mobile.
Acele bunuri au fost și sunt de drept și astăzi, cum au fost și în trecut, bunuri ale domeniului public.
Prin condamnabilele, așa-zisele restituiri, au fost transferate din proprietatea Statului Român în proprietatea respectivelor alcătuiri, imense suprafețe de teren, de toate categoriile de folosință și un număr apreciabil, deloc neglijabil, de imobile sub formă de construcții cu destinații dintre cele mai diverse, un număr însemnat dintre acestea, fiind folosite în activitățile de învățământ, sănătate, administrație, etc.
Dar, această acțiune de "restituire"nu s-a rezumat numai la aceasta.
Statul Român a devenit chirias, al alcătuirilor menționate, în propriile lui proprietăti, datorită imposibilității transferării, în multe cazuri, a activităților de învățământ, sănătate, administrație, etc. în spații "proprii."
Adică, Statul Român a ajuns să plătească chirie pentru folosirea bunurilor proprii. pentru folosirea bunurilor ce au făcut si fac. le2al, si astăzi parte din domeniul public.
În loc ca Statul Român să realizeze profit din administrarea si gestionarea bunurilor proprii, datorită unor așa-zise documente legale, în speță, cele două certificate de înregistrare fiscală, Statul Român, înregistrează pierderi considerabile:
- prin pierderea unor bunuri proprii a căror valoare, este deosebit de mare;
- prin pierderea veniturilor pe care le-ar fi realizat, urmare administrării acestora;
- prin obligația de-a achita, celor două asociații de persoane fizice În cauză, chirie pentru folosirea, În majoritatea cazurilor, a clădirilor În cauză, În scopuri de Învățământ, sănătate, administrație, etc.;
- prin sumele ce urmează să fie alocate din bugetul național sau bugetele locale, pentru construirea unor clădiri care să . clădirile În străin a te( restituite);
- prin sumele ce urmează să fie alocate din bugetul național sau din bugetele locale, pentru eventuale cazuri de răscumpărare a clădirilor
În străin a te( restituite), care au drept consecintă, diminuarea veniturilor bugetare și diminuarea alocațiilor bugetare spre acele capitole ale bugetelor, În care se prevăd fonduri pentru sănătate, fonduri pentru mediu sănătos, fonduri pentru dezvoltare economică, fonduri pentru protecție socială.
Pentru confirmarea și susținerea, celor mai înainte afirmate - este mai mult decât edificator, cele ce sunt conținute în diferite luări de poziție, în problema în discuție, care au fost postate pe internet sau publicate în presa centrală și cea din O, localitate în care situația creată de aceste așa-zise restituiri, este izbitor de asemănătoare cu situația, din municipiul C-N - anexez, în copie, spre exemplificare, câteva dintre articolele publicate pe această temă.
Mergând în continuare, cu prezentarea realității concrete, nu virtuale, și translatând de la general la particular, pentru că particularul este parte a generalului, a întregului, reclamantul recurent susține că în calitatea sa de cetățean, ca parte a acțiunii juridice de față, ca parte a întregului, datorită celor mai sus arătate, care au atras după sine, ca o consecință directă, diminuarea resurselor bugetare, este:
1.- Vătămat în drepturile sale constitutionale:
1. Dreptul la ocrotirea sănătății, prevăzut la art.34 alin.(1) din Constituția
României;
1. Dreptul la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic, prevăzut la
art.35 alin.( 1) din Constituția României;
1. Dreptul de-a avea un nivel de trai decent, urmare unor măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, pe care Statul este obligat să le ia,confOlID celor prevăzute la art.47 alin.(1).
2.- Vătămat prin Încălcarea intereselor proprii, legitime private, care sunt
rezultate din drepturile prevăzute În Constitutia României.
3.- Prin vătămarea drepturilor sale constituționale îi sunt încălcate interesele proprii, legitime private fiind în această situație direct vătămat interesul legitim public.
Aceasta, deoarece, vătămarea drepturilor sale constituționale, așa cum au fost precizate la punctele 1, 1 b și 1 c, a atras logic și legic, după sine, vătămarea intereselor proprii, legitime private, fiind astfel încălcat și interesul legitim public, care vizează ordinea de drept, ca principiu fundamental al statului de drept, principiu care . supremația suverană a legilor, a căror piatră de temelie este Constituția, garantarea drepturilor cetățenilor și satisfacerea nevoilor comunitare.
Încălcarea principiului statului de drept, prin instaurarea supremației nedreptului, a supremației fărădelegii, prin trecerea în derizoriu a legii, a dreptului, ca în situația cazului de față, când drepturile acestuia - la ocrotirea sănătății, la un mediu sănătos, la un trai decent -, consemnate în Constituție, când interesele sale proprii, legitime private, sunt vătămate, cum drept consecință este vătămat și interesul legitim public, datorită consecințelor unor acte administrative, tolerate în viață, cu toate că sunt fărădelege, este o actiune uzurpatoare, care afectează temelia statului de drept.
În ceea e privește cererea reclamantului de a se anula toate consecințele, existenței în viață, a certificatului de înregistrare fiscală R- și a certificatului de înregistrare fiscală - si nu "a tuturor actelor încheiate de Statusul Romano si Mănăstirea ", stau mărturie ultimele paragrafe din concluziile scrise, din data de 6 februarie crt. - care sunt depuse la dosarul cauzei -, din care reiese că mi-am declinat posibilitatea de-a pune la îndemâna justiției documentele respective, datorită imposibilității obiective absolute, care-mi depășește puterile de simplu cetățean, rugând Instanță, să dispună, în sensul facerii de dreptate, cele ce se cuvin în astfel de situații.
, în recurs solicită ca, în conformitate cu art.172 alin.(1) și (2) din Codul d e procedură civilă, să se dispună, ca Statusul Romano cu sediul în municipiul C-N str. - nr.5.0 și Mănăstirea cu sediul în municipiul C-N str.-.- - nr.2, să pună la dispoziția Instanței, fiecare în parte:
Documentul prin care, în conformitate cu cadrul legal al României, i s-a recunoscut calitatea de persoană juridică.
Lista cuprinzând imobilele, terenuri și clădiri, care le-au fost restituite, după anul 1989.
În ipoteza că acel capătul de cerere 2 este inadmisibil, această inadmisibilitate, nu atrage după sine inadmisibilitatea acțiunii în totalitate a ei.
Referitor la faptul că "DGFP Caf ost obligată în virtutea prevederilor art.1 din RG 224/1993 să elibereze codul fiscal și certificatul de înregistrare fiscală pentru că nu codul fiscalle reglementează acestor persoane juridice constituirea ci fiind constituite erau obligate să obțină codul fiscal", țin să aduc, în strictul respect al celor legale, precizările:
Articolul 1 al nr.224 din 21 mai 1993 privind atribuirea codului fiscal pentru plătitorii de impozite și taxe, impune:" Persoanele fizice și juridice, care prin actul legal de constituire sau prin autorizații eliberate în acest scop, sunt obligate să completeze și să depună declarația de înregistrare model 1. în vederea atribuirii codului fiscal și a eliberării certificatului de înregistrare fiscaIă."(sublinierile îmi aparțin).
Luând cunoștiință de conținutul declarației de înregistrare fiscală/declarație de mențiuni pentru persoanele juridice, asociații familiale și asocieri fără personalitate juridică, tip 01 (înregistrată la DGFP C sub numărul 17.153 în data de 15 martie 2006,deoarece, citez, din nota nr.35493/I/E/03.02.2009, care este piesă în dosarul cauzei: "dosarul inițial de acordare a certificatului de înregistrare fiscală nu se găsește în arhivă doar o declarație de mențiuni prin care acesta și-a reglat vectorul fiscal") întocmită și depusă de Statusul Romano din C (localitate inexistentă în România), la punctul 3.1 unde se completează, de către declarant, cu numărul autorizației de funcționare sau cu numărul actului legal de înființare, este completat,scris. Cod canonic 31/16272.
Înțelege să susțină că nu codul fiscal reglementează constituirea, Statusului Romano din C, dar nu înțelege argumentul precum că această entitate de persoane fizice, a fost considerată - și este și în prezent, după cum se pare -, legal constituită, în baza unui cod al Bisericii Latine, despre a cărui putere de drept, în România, ca și în orice altă țară, de pe mapamond, nici nu este cazul să se facă vorbire.
Codul d e înregistrare fiscală R- și certificatul de înregistrare fiscală aferent acestuia, eliberat Statusului Romano din C, este ilegal, nu are nicio putere de drept, deoarece conform celor legale, la data atribuirii codului d e îmegistrare fiscală, 04 aprilie 1994, precum și la data emiterii certificatului de îmegistrare fiscală, 19 aprilie 1999( și diferența aceasta de timp este contrară celor legale), era în vigoare Legea 21/1924 pentru persoanele juridice(asociații și fundații), ca unic cadru legal în baza căruia se recunoștea calitatea de persoană juridică a asociațiilor și fundațiilor fără scop lucrativ sau patrimonial.
Conform acestui act normativ, recunoașterea calității de persoană juridică se putea dovedi numai cu Dovada eliberată de grefa tribunalului civil în circumscriptia căruia s-a constituit, prin care se făcea cunoscut că decizia de recunoastere a calitătii de persoană juridică, rămasă definitivă, a fost înscrisă în registrul special tinut în acel scop la grefa tribunalului respectiv.
În cazul Mănăstirii, luând cunoștință de conținutul declarației de îmegistrare fiscală/de mențiuni pentru instituții publice tip 1. 7( de unde până unde o mănăstire a devenit instituție publică și mai mult decât atât, este finanțată de la bugetul de stat sau bugetul local?!), întocmită și depusă de Mănăstirea din C-N, la punctul 2.7 normativ de înființare, care se completează, de către declarant, cu denumirea actului normativ de înfințare și presupune omisiunea Ministerului Finanțelor Publice nici nu mai este cazul să fie comentată), cu numărul acelui act, este menționată o adresă cu numărul C/622/1997(mai precis din 08.09.1997), emisă în cel mai ilegal mod posibil, de o autoritate fără calitate, Secretariatul de Stat pentru Culte, act care, este atins de nulitate absolută, deoarece Secretariatul de Stat pentru Culte nu a avut și nici nu are nici în prezent în atribuții, autoritatea legală, de-a atesta, dovedi, confirma, etc. calitatea de persoană juridică, indiferent despre ce asociație/asociații de persoane fizice, este vorba. Cât privește conținutul respectivei așa-zise dovezi, nu pot decât să afirm că este primejdios de nociv prin argumentația, lipsită de cea mai elementară consistență de drept, dar fantezistă, puerilă și de-a dreptul dezonorantă, pentru emitent și pentru cei care o iau în considerare, nu ca pe un act, produs al fărădelegii ci ca pe un act cu acoperire legală, legal din toate punctele de vedere, deci viabil.
Ca și în cazul anterior, al Statusului Romano, înțeleg că nu codul fiscal reglementează constituirea și recunoașterea calității de persoană juridică, a Mănăstirii din C-N, dar nu pot să înțeleg argumentul precum că această entitate de persoane fizice, a fost considerată și este și în prezent, după cum se pare, legal constituită, în baza, fie-mi iertată catalogarea, unei adrese-fituici - fără drept de a fi luată în considerare, de nicio autoritate a Statului Român. care este un stat de drept și nu un stat în care dreptul, este un supus docil al nedreptului -, emisă absolut iresponsabil. precum la fel de iresponsabili sunt toti acei functionari din cadrul autoritătilor române, care din nestiintă, inhibare, etc, o iau în considerare în detrimentul intereselor Statului Român.
Și în acest caz este de evidențiat, diferența de timp, inadmisibilă legal, între data emiterii(08.09.1997) acelei fărădelege adresă a Secretariatului de Stat pentru Culte și data (0l.02.20029) la care s-a depus declarația de înregistrare fiscală.
Menționează că la data emiterii "adresei" nr.C/622/08.09.1997 de către Secretariatul de Stat pentru Culte, era în vigoare Legea nr.211/1924 pentru persoanele juridice(asociații și fundații), iar la data de 01.02.2002, când s-a depus declarația de înregistrare fiscală, calitatea de persoană juridică se recunoștea numai în baza nr.OG26/2000 cu privire la asociații și fundații, conform căreia recunoașterea calității de persoană juridică a asocierilor de persoane fizice se putea și se poate dovedi numai cu Certificatul de înscriere a încheierii civile rămasă definitivă, în Registrul asociatiilor si fundatiilor eliberat de grefa judecătoriei în a cărei circumscriptie teritorială urmează să-si aibă sediul.
Înconcluzie: codul d e înregistrare fiscală R- și certificatul de înregistrare fiscală aferent acestuia, eliberat Statusului Romano din C, precum și codul d e înregistrare fiscală - și certificatul de înregistrare fiscală aferent acestuia, eliberat pe numele Mănăstirea, sunt ilegale ceea ce atrage de drept, după sine, obligativitatea anulării acestora.
Obligația legală a DGFP C de a elibera coduri și certificate de înregistrare fiscală, nu este motiv de-a încălca, într-un mod incalificabil legile României și statuarea - din neștiința, etc. unor funcționari și în detrimentul prestigiului acesteia și a altor autorități -, a unor reglementări străine, în România, sau luarea în considerare, din aceleași motive a unor acte fărădelege, pentru ca În temeiul acestora, să emită, acte cu aceeași valoare de drept.
DGFP C este obligată să atribuie coduri de înregistrare fiscală și să elibereze certificate de înregistrare aferente acestora, dar aceasta se face,așa cum precizează art.1 al nr.HG224 numai dacă se prezintă de către declarant "actul legal de constituire".
Culpa DGFP C, în atribuirea codurilor de înregistrare fiscală și a certificatelor de înregistrare fiscală, despre care se face vorbire în prezentul recurs, este mai mult decât evidentă, cum la fel de evidentă este lipsa suportului legal la atribuirea codurilor de înregistrare fiscală și a certificatelor de înregistrare fiscală aferente acestora.
Având în vedere toate argumentele anterior invocate solicită admiterea recursului si modificarea hotărârii atacate.
În drept invocă dispozițiile art.304 pct.7 și 9.pr.civ.
DGFP a jud. Cas olicitat prin întâmpinare respingerea recursului declarat de reclamant, solicitând să se mențină soluția instanței de fond care a rezolvat corect excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului prin reținerea lipsei interesului de a acționa al acestuia
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 52 din Legea fundamentală cât și a normelor de ansamblu instituite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea în contencios administrativ poate fi promovată de orice persoană interesată ale cărei drepturi sau interese legitime au fost vătămate printr-un cat administrativ nelegal sau prin refuzul unei autorități administrative de a-i soluționa o cerere legitimă.
Prin urmare, reclamant poate fi, în sensul art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, orice persoană, fizică sau juridică, dacă îndeplinește condiția de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei însăși sau altui subiect de drept.
Așa cum rezultă din teoria contenciosului administrativ, prevederile legale mai sus citate consacră o categorie acontenciosului subiectiv, în sensul că un ac t administrativ poate fi anulat numai dacă și sub condiția în care se dovedește că a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim.
Așa cum a reținut și instanța de fond, vătămarea interesului se face prin raportare la noțiunea de interes legitim privat în cadrul contenciosului subiectiv, deoarece conform art. 2 alin. 1 lit. p) din Legea cadru în materie nr. 554/2004, prin interes legitim privat se înțelege posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.
Așa fiind, se poate statua că acțiunile persoanelor fizice se pot întemeia, ca regulă, pe încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime legate de aceste drepturi.
În mod excepțional, legea la să posibilitatea ca să nu fie declarate inadmisibile nici cererile unei persoane fizice care au drept temei încălcarea unui interes legitim public, cu condiția ca afirmarea încălcării acestuia să aibă un caracter subsidiar față de invocarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat, în condițiile art. 8 alin. 11și alin. 12din Legea nr. 554/2004.
Și este așa, deoarece interesul legitim public reprezintă conform art. 2 alin. 1 lit. r) din Legea nr. 554/2004, interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice.
Prin urmare, corect s-a concluzionat de către instanța de fond, că în calitatea sa de persoană fizică reclamantul deși se consideră persoană vătămată ca urmare a nerespectării Constituției și legilor statului invocă practic, pe cale principală, lezarea unui interes legitim public fără ca aceasta să formeze obiectul unui capăt de cerere subsidiar așa cum impune art. 8 alin. 11din Legea nr. 554/2004 iar pe cale principală să se invoce lezarea unui interes legitim privat.
Așa cum rezultă din modul de concepție al acțiunii reclamantul cerere să se constate în principal nulitatea codului d e înregistrare fiscală și certificatului de înregistrare fiscală atribuite de către pârâtă entității Statusului Romano și respectiv Mănăstirii să se dispună restabilirea situației anterioare în sensul anulării tuturor actelor, documentelor ce au fost generate autorități, institute, instanțe de judecată, precum și actele prin care aceste două entități au fost împroprietărite.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, cererea de chemare în judecată poartă în primul rând asupra constatării nulității absolute a unor acte administrative adresate altor subiecte de drept care nu au fost chemate în judecată și față de care se invocă încălcarea normelor legale și constituționale fără ca reclamantul să invoce în concret, pe cale principală, un drept sau un interes legitim privat ce ar fi lezat nemijlocit prin aceste acte administrative.
Mai mult acesta nu a chemat în judecată beneficiarii acestor acte administrative și nici nu a indicat în concret conform art. 112 rap. la art. 84.pr.civ. și art. 1 alin. 6 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 care sunt în concret actele subsecvente a căror anulare se impune ca urmare a anulării actelor administrative inițiale.
Lipsa precizării și dovedirii unui interes legitim privat care să fie în conexiune logică cu interesul legitim public exhibat, neprecizarea în concret a actelor administrative subsecvente actelor administrative principale și nechemarea în judecată a beneficiarilor actelor administrative face ca acțiunea reclamantului să fie socotită inadmisibilă.
Raportat la cele mai sus evocate, Curtea reține că motivele de recurs ce se referă strict la soluția instanței de fond nu au fost găsite întemeiate și ca urmare în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, Curtea a respins recursul ca nefondat cu consecința menținerii în întregime a sentinței pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 281 din 6.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.LU/Dact./SM
2 ex./23.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Monica DiaconescuJudecători:Monica Diaconescu, Delia Marusciac, Liviu Ungur
