Contestație act administrativ fiscal. Decizia 278/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 278
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE R împotriva sentinței civile nr. 124/CF/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că părțile au solicitat judecata în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ - fiscal, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 124/CF/noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile prematurității și lipsei procedurii prealabile, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice N și s-a dispus scoaterea acestora din cauză.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a municipiului R, și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6.200 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare actualizată la data plății în raport de indicele de inflație.
De asemeni a fost obligată pârâta la plata sumei de 39,3 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta a achiziționat un autoturism second - hand din Germania pentru a cărui primă înmatriculare în România a fost nevoit să achite taxa specială de primă înmatriculare prevăzută de art. 214 alin. 1 din Legea nr. 5761/2003. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamanta a cerut restituirea sumei.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice municipiului Rar ăspuns că taxa percepută este legală.
Excepțiile invocate de pârâta R, privind neîndeplinirea procedurii prealabile și prematuritatea acțiunii au fost respinse, cu motivarea că reclamanta a formulat cerere pentru restituirea taxei percepute, iar această cerere întrunește condițiile legale ale unei plângeri prealabile formulate potrivit art. 7 din Legea 554/2004.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice N, s-a apreciat că aceste părți nu au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât subiecte ale raportului juridic fiscal dedus judecății sunt R, ca autoritate fiscală și reclamanta, ca și contribuabil.
Pe fondul cauzei, argumentele tribunalului pentru admiterea acțiunii sunt următoarele:
Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art. 2141, 2142și 2143din Legea nr. 571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu intrarea în vigoare a G nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art. 2141, 2142și 2143din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 modificată prin G nr. 110/2006. Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită "taxă de primă înmatriculare" care potrivit art. 214 alin 2 se plătește "cu ocazia primei înmatriculări în România".
În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel are incidență art.90 paragraful 2 din Tratatul Constituției al Uniunii Europene potrivit cărora "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141- 2143din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.214 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român (în speță Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Deși prevederile art.214 -214" din Codul Fiscal nu au fost declarai nici neconstituționale și nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 și 4 dir. Constituția României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare cum sunt cele ale art.2141- 2143din Codul Fiscal și potrivit art.148 alin. 4 autorității judecătorești îi revine obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.
Pentru motivele astfel arătate temeiul juridic invocat de autoritatea fiscală, are natura unei taxe cu efect echivalent și discriminatoriu fiind în contradicție cu dreptul comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei inclusiv la actualizarea sumei, aceasta a fost apreciată, de asemenea, întemeiată. În acest sens, în baza art. 1 alin 1 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată este îndreptățită și la repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Lipsa de folosință a sumei de la impunerea fiscală și până la restituire justifică reparația pagubei constând în actualizarea sumei în raport de indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI R, care a susținut că soluția instanței de fond este nelegală sub următoarele aspecte:
- în mod greșit a fost respinsă excepția de prematuritate a acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004, cererea formulată de reclamantă nefiind un act administrativ;
- pe fondul cauzei, taxa a fost percepută legal, în temeiul art. 2141din Legea 571/2003, text care este în vigoare și nu a fost declarat neconstituțional.
A mai arătat recurenta că, în cazul unui conflict de legi între legea națională și cea europeană, are prioritate legea națională.
De asemeni, a susținut că instituția nu poate fi obligată la plata sumei reactualizate, după cum nu poate fi obligat nici la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata - reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Referitor la excepția de prematuritate a acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, curtea reține că este corectă aprecierea instanței de fond cu privire la caracterul cererii nr. 22592/01 februarie 2008, prin care reclamanta solicita pârâtei restituirea sumei de 6.200 lei, percepută ca taxă specială de primă înmatriculare.
În condițiile în care reclamanta a solicitat pârâtei restituirea taxei, iar pârâta, prin adresa nr. 22793/05 februarie 2008 i-a adus la cunoștință refuzul de restituire a taxei, este evident că în cauză s-a parcurs procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004.
Actul administrativ remis de pârâtă sub nr. 22793/05 februarie 2008 concretizează, practic, refuzul autorității administrative de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim, fiind incidente dispozițiile art. 2 al. (1) lit. (c) din Legea 554/2004, precum și cele ale dispozițiilor art. 41 din OG92/2003.
Ca urmare, criticile recurentei, vizând excepția de prematuritate, pentru lipsa procedurii prealabile, sunt nefondate.
Pe fondul cauzei, curtea apreciază ca neîntemeiate criticile recurentei, pentru următoarele considerente:
Taxa specială, denumită "taxă de primă înmatriculare" este prevăzută de art. 2141, 2142și 2143din Legea 571/2003, fiind introduse prin Legea 343/2006, modificată prin nr.OUG 110/2006, fiind stabilită în sarcina proprietarilor de mașini "cu ocazia primei înmatriculări în România".
Pe de altă parte, art. 90 din Tratatul ce instituie Comunitatea Europeană, reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării libertății de circulație a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, regula prevăzută fiind că toate statele membre trebuie să se abțină în a institui, respectiv - sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competență, atunci când dă efect direct dispozițiilor comunitare (art. 90 din Tratat), să aplice procedurile naționale de așa manieră, încât drepturile prevăzute în Tratat să fie efectiv și pe deplin protejate.
E s-a pronunțat, în cauza "Ndasdi și " în sensul că o taxă de înmatriculare impusă autoturismelor second - hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru - este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat.
Din această perspectivă, curtea constată că tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de o manieră care să recunoască particularului dreptul său de a nu-i fi impusă o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism second - hand importat dintr-un stat membru al Uniunii.
Referitor la critica recurentei, care a susținut că nu putea fi obligată la plata sumei reactualizate, curtea constată că recurenta nu argumentat în fapt și în drept aceste susțineri.
Totodată, curtea reține că instanța de fond a motivat obligarea la plata sumei reactualizate, prin aceea că reclamanta a fost lipsită de folosința sumei de 6.200 lei, începând cu data plății și până la restituire, astfel că se justifică repararea pagubei ce i-a fost cauzată în acest mod.
Soluția tribunalului este legală, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) din legea 554/2004, care prevăd că persoana vătămată printr-un act administrativ poate solicita și repararea pagubei ce i-a fost cauzată de către autoritatea administrativă.
În ce privește cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta, soluția instanței de fond este, de asemenea, temeinică și legală, având în vedere dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
Față de considerentele expuse, constatând că recursul de față este nefondat, curtea urmează să-l respingă, în conformitate cu dispozițiile art. 312 al. (1) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul contencios administrativ - fiscal declarat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 124/CF/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații-pârâți STATUL ROMÂN prinMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂprin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.03.2009.
PREȘEDINTE, - - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - |
GREFIER, |
Red.
Red.St.
Tehnored. Ex.2
13 aprilie 2009
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera