Contestație act administrativ fiscal. Decizia 347/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 347
Ședința publică de la 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Canțăr Președinte Secție
JUDECĂTOR 2: Doina Lupea
JUDECĂTOR 3: Iuliana Rîciu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului C, împotriva sentinței nr. 3869 din data de 18 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic pentru recurentul pârât Primarul Municipiului C ce și intimatul pârât Consiliul Local C și avocat pentru intimata reclamantă - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care:
Consilier juridic pentru recurentul pârât Primarul Municipiului C și intimatul pârât Consiliul Local C, depune înscrisurile dispuse de instanță la termenul anterior reprezentând modul de calcul al impozitului pe clădire pentru anul 2006.
Avocat pentru intimata reclamantă - SRL, depune adresa nr.394/2008 emisă de Serviciul Public Administrația Piețelor și și Ordonanța 3/2005 pentru modificarea G 81/2003.
Părțile prezente nu solicită termen pentru observarea înscrisurilor.
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii:
Consilier juridic pentru recurentul pârât Primarul Municipiului C și intimatul pârât Consiliul Local C arată că își menține concluziile puse la termenul anterior în sensul admiterii recursului și respingerea acțiunii.
Avocat pentru intimata reclamantă - SRL arată că impunerea pe anul 2006 este nelegală întrucât reevaluarea imobilului trebuia făcută de către evaluatori autorizați potrivit disp./2003 și nu printr-o simplă aplicare a coeficienților de actualizare comunicați de Institutul Național de Statistică.
Solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.3869 din 18 octombrie 2007, Tribunalul Dolja admis cererea formulată de reclamantul -" " SRL, a dispus anularea deciziei de impunere nr.-/15.11.2006, a notei de constatare nr.- din 15.11.2006, emise de Consiliul Local C - Direcția Impozite și Taxe și a dispoziției nr.275, emisă de Primarul Municipiului
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că soluția adoptată de Primarul Municipiului C și de Serviciul de Taxe și Impozite Locale este eronată, deoarece, în baza art.2 alin.3 din OG 81/2003, bunurile din patrimoniul cultural național se reevaluează de către evaluatori autorizați, așa încât evaluarea efectuată prin aplicarea coeficienților de actualizare comunicați de este greșită.
S-a apreciat că se datorează impozit pe clădire în funcție de valoarea stabilită de -" CONT"SRL.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului
În motivele de recurs s-a arătat că C și Direcția de Impozite și Taxe au întocmit nota de constatare și decizia de impunere, în raport de reevaluarea efectuată de către.
S-a precizat că s-a avut în vedere valoarea de 9.058.509, 63 lei și că în raport de cota de imobil deținută de reclamanta intimată s-a stabilit corect impozitul pe clădire.
Recurenta a arătat că la stabilirea impozitului s-au aplicat prevederile Legii 571/2003, privind Codul fiscal, iar cotele de impozitare aplicate, respectiv 6% și 1,5% sunt cele prevăzute de Hotărârile Consiliului Local, adoptate în baza Codului fiscal.
La dosar s-au depus în susținerea motivelor de recurs situația privind reevaluare a mijloacelor fixe aparținând domeniului public al municipiului, alte acte.
Reclamanta a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului, motivat de faptul că reevaluarea mijlocului fix s-a realizat cu încălcarea prevederilor art.2 alin.3 din OG 81/2003 și că valoarea reală stabilită cu respectarea prevederilor legale este cea rezultată din evaluarea întocmită de -" CONT" SRL.
Examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, probele administrate în cauză și dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul pârâtului este neîntemeiat.
Reclamanta deține în baza unui contract de închiriere o suprafață de 52 mp, reprezentând 8,28% din suprafață totală a clădirii intitulată Hala de Carne din Centrală
Prin nota de constatare încheiată la 15 noiembrie 2006, Direcția Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Cap rocedat la stabilirea impozitului pe clădiri în sarcina reclamantei intimate.
Impozitul stabilit a avut în vedere valoarea rezultată din reevaluarea bunului de către compartimentul contabilitate, prin aplicarea coeficienților de actualizare valabil la 31 decembrie 2002, așa cum rezultă din adresa nr.4296/06.12.2006.
Ca urmare în raport de nota de constatare enunțată mai sus, s-a emis de către Direcția de Impozite și Taxe decizia de impunere înregistrată sub nr.-/15.11.2006.
Ulterior, în luna decembrie 2006, s-a procedat la o nouă evaluare a activului de către firma -" CONT" SRL, încheindu-se cu aceasta contractul nr.3256/01.11.2006.
Firma -" CONT" SRL a întocmit lucrarea de reevaluare a bunului.
Ca urmare a acestei lucrări a rezultat că valoarea stabilită și comunicată prin decizia de impunere din 15.11.2006 nu corespunde valorii reale a bunului, fiind cu mult mai mare decât valoarea rezultată din reevaluare și anume valoarea reală actualizată a bunului fiind de 1.332.733 lei, față de 9.058.509,63 lei, cât se stabilise inițial de către compartimentul de specialitate al.
În consecință, baza de impozitare fost modificată începând cu luna ianuarie 2007.
Ordonanța nr.81/2003 privește reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice.
În aplicarea ordonanței de mai sus a fost adoptat ordinul nr.1487/30.10.2003, privind Normele metodologice de evaluare și amortizare a activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice.
Atât ordonanța, cât și normele metodologice prevăd că instituțiile publice au obligația de a reevalua activele fixe corporale, aflate în patrimoniu la 30.90.2003, iar rezultatul reevaluării trebuie să fie cuprins în bilanțul contabil din 31.12.2003.
Din cuprinsul art.2 al ordinului menționat rezultă obiectivul operațiunii de reevaluare și anume, acela de aducere a activelor corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice la costul curent sau la valoarea de intrare actualizată în corelare cu utilitatea bunurilor și cu valoarea de piață a acestora.
Curtea apreciază că în speța de față, prin stabilirea valorii de către firma -" CONT" SRL s-a revenit în mod corect asupra reevaluării efectuate inițial de către.
Din analiza raportului de reevaluare,Curtea constată că evaluatorul a avut în vedere valoarea justă a mijloacelor fixe, ceea ce corespunde scopului operațiunii de reevaluare, și anume acela de aducere a acestora la costul curent sau la valoarea de intrare actualizată.
La efectuarea lucrării s-au respectat scopurile și obiectivele actelor normative menționate, respectiv aducerea valorii bunurilor corporale aflate în patrimoniul instituției la costul curent.
Din situația de fapt expusă, precum și prevederile aplicabile, Curtea reține că Direcția de Impozite și Taxe a Municipiului Cap rocedat greșit stabilind pentru anul 2006 taxe și impozite în raport de valoarea calculată prin aplicarea unor indici de actualizare, valoare infirmată ulterior în decurs de aproximativ o lună de raportul de evaluare întocmit cu respectarea prevederilor OG 81/2003
De altfel, însăși autoritatea pârâtă a modificat începând cu 24.01.2007 baza impozabilă, procedând la reducerea acesteia în raport de reevaluarea efectuată de firma specializată.
Din prevederile art.249 Cod fiscal rezultă că pentru clădirile proprietate publică sau privată a unităților administrativ teritoriale, care sunt închiriate persoanelor juridice, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a locatarilor, în condițiile similare impozitului pe clădiri.
Așadar, pentru cota de imobil deținută din clădire, reclamanta intimată în calitate de locatar datorează taxa de folosință în condițiile impozitului pe clădiri.
Impozitul pe clădire, ca și taxa pe clădire, se stabilește prin aplicarea unei cote de impozitare la valoarea impozabilă a clădirii, așa cum se prevede în cuprinsul art.253 Cod fiscal.
Valoarea de inventar a clădirii, asupra căreia se aplică cota de impozitare stabilită prin hotărâre a consiliului local, este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, iar în cazul unei clădiri care a fost reevaluată valoarea impozabilă este valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării.
În speța de față, valoarea contabilă rezultată de reevaluare este cea prevăzută în raportul de evaluare întocmit de firma specializată, așa încât impozitul stabilit inițial de către Direcția Impozite și Taxe este lipsit de temeinicie.
Mai trebuie precizat, în afara argumentelor expuse mai sus,că prin emiterea la sfârșitul anului 2006 unei decizii retroactive, fără ca în prealabil contribuabilul să fi fost înștiințat despre valoarea stabilită prin reevaluare, aduce atingere gravă principiului securității raporturilor juridice și mai mult încalcă chiar unul dintre principiile esențiale ale fiscalității, ș anume cel al certitudinii impunerii.
Prin certitudinea impunerii, așa cum este definită în art.3 alin.1 lit.b, cod fiscal se înțelege elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, pentru ca acesta să poată înțelege sarcina fiscală și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii fiscale.
Ori, din moment ce decizia s-a emis retroactiv pentru întreg anul 2006 și prin aceasta se stabilesc obligații fiscale cu mult mai mari decât cele inițiale, în mod evident autoritatea locală a încălcat principiul certitudinii impunerii și dreptul contribuabilului de a determina influența sarcinii fiscale asupra activității sale.
Organul fiscal cu competențe în materia taxelor și impozitelor locale va recalcula taxa datorată pentru folosința unei clădiri proprietatea privată a unității administrativ teritoriale, în funcție de evaluarea efectuată de către firma specializată.
Pentru motivele enunțate în prezenta hotărâre, Curtea constată că recursul pârâtei este neîntemeiat, că soluția primei instanțe este legală și temeinică, astfel că în baza art. 312.pc. recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului C, împotriva sentinței nr. 3869 din data de 18 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
LF/20.03.2008
Președinte:Elena CanțărJudecători:Elena Canțăr, Doina Lupea, Iuliana Rîciu