Obligația de a face. Decizia 345/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 345
Ședința publică de la 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Canțăr Președinte Secție
JUDECĂTOR 2: Doina Lupea
JUDECĂTOR 3: Iuliana Rîciu
Grefier - -
XXXXX
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 3446 din data de 18 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit recurenta reclamantă și intimatul pârât Inspectoratul de Poliție al Județului D - Serviciul Poliției Rutiere.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința nr. 3446/18.09.2007, pronunțată în dosarul nr. 9267/63/207 al Tribunalului Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal s-a respins cererea formulată de către reclamanta, în contradictoriu cu IPJ D - Serviciul Poliției Rutiere C și.
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 6582/11.09.2006, pronunțată de către Judecătoria Craiova, irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului, constatându-se valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între părți la 17.08.1999 și consemnată într-un înscris sub semnătură privată denumit "chitanță", privind autoturismul marca OPEL RECORD 1700, cu nr. de înmatriculare D-- - DJ-, totodată fiind respins capătul de cerere privind radierea autoturismului de pe numele reclamantei.
Acțiunea reclamantei prin care a solicitat obligarea pârâtului IPJ - Serviciul Poliției Rutiere la radierea autoturismului marca OPEL RECORD 1700 fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu s-a prezentat în instanță pentru a propune probe în susținerea cererii și dovedirea refuzului de radiere a autoturismului în condițiile respectării dispoz. art. 47 - 48 din HG nr. 85/2003.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
A susținut că, deși nu a fost prezentă în instanță decât la un termen de judecată, a precizat prin concluziile scrise depuse la dosar că certificatul de înmatriculare nu se mai află în posesia sa, întrucât, în momentul în care a fost predat autoturismul, intimatul pârât i-a înmânat acestuia și actele mașinii.
A criticat hotărârea ca netemeinică și nelegală întrucât,art. 47 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 195/2002 stabilește că radierea din circulație a vehiculelor operează în situația în care autovehiculul trece în proprietatea altei persoane, astfel încât, din moment ce a dovedit că nu se mai află în folosința documentelor cerute de art. 48 din Regulament, instanța de fond a procedat greșit la respingerea cererii.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 30.01.2008 s-a dispus efectuarea unei adrese către recurentă prin care i s-a solicitat să facă dovada că a solicitat pârâtului IPJ D radierea autoturismului, însă reclamanta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus înscrisuri din care să rezulte că a existat astfel de solicitare.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs formulate și dispozițiile legale invocate, Curtea reține că recursul este nefondat.
Potrivit dispoz. art. 1 alin. (1) din Legea Nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
Acțiunea recurentei reclamante este întemeiată pe aceste dispoziții legale, reclamanta susținând că pârâtul IPJ D - Serviciul Poliției Rutiere a refuzat nejustificat să-i rezolve cererea de radiere a autoturismului marca Opel Record 1700, cu nr. de înmatriculare D - - - DJ -.
Se constată însă că, deși i s-a pus în vedere să depună înscrisuri din care să rezulte că a solicitat intimatului să soluționeze cererea sa de radiere a autoturismului, recurenta nu a depus înscrisurile solicitate.
Prin urmare, din moment ce recurenta nu a făcut dovada refuzului nejustificat al intimatului de a- rezolva cererea, acțiunea a fost în mod corect respinsă ca neîntemeiată de către instanța de fond.
Față de considerentele expuse mai sus, urmează ca, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 3446 din data de 18 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red. Jud. D
Ex.2//19.03.2008
Jud. fond C
Președinte:Elena CanțărJudecători:Elena Canțăr, Doina Lupea, Iuliana Rîciu