Contestație act administrativ fiscal. Decizia 359/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 21.01.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.359

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.03.2009

PREȘEDINTE: Diana Duma

JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 3: Adina Pokker

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A, împotriva sentinței civile nr.701/20.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu pârâta - intimată, având ca obiect contestație act.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta - recurentă consilier juridic, lipsă fiind reclamanta - intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 05.03.2009, concluzii scrise din partea reclamantei - intimate.

Reprezentantul pârâtei - recurente depune la dosar delegație de reprezentare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul pârâtei - recurente solicită în principal, admiterea recursului, casarea hotărâri recurate cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 19 iunie 2008, reclamanta, a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor administrativ fiscale emise de pârâtă cu nr.8334p/ad/30.05.2008 și nr.5481p/ad/24.04.2008 precum și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 5.441 lei, achitată la Trezoreria, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data restituirii și plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că în cursul anului 2008 achiziționat din Germania un autoturism second-hand marca Audi A6, an fabricație 2002, iar pentru a-l înmatricula a fost obligată să achite în contul bugetului de stat suma de 5.441 lei achitată în data de 28.02.2008, cu chitanța nr. nr. -/28.02.2008, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art.2141și 2143Cod fiscal. Consideră că taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.

Reclamanta arată că a depus cererea nr.5481p/10.04.2008 la Administrația Finanțelor Publice A solicitând restituirea taxei, cererea sa fiind respinsă prin adresa nr.5481p/ad/24.04.2008 cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală. Reclamanta a formulat contestația nr.8334p/23.05.2008 împotriva acestui act administrativ-fiscal, contestație ce reprezintă plângerea prealabilă prevăzută de art.7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, care i-a fost respinsă prin adresa 8334p/ad/30.05.2008.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii parțial ca neîtemeiată și nelegală și parțial ca fiind fără obiect.

În motivare a arătat că începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 cu Norme metodologice de aplicare din 24.06.2008.

Conform dispozițiilor art.11 din ordonanță, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioadă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.

Consideră reclamanta că restituirea unei părți din taxa achitată se face doar în baza unei cereri depusă, însoțită de actele prevăzute în norme și organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată. Din acest punct de vedere, a apreciat pârâta că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect existând o procedură de restituire de care aceasta poate să uzeze.

Mai arată cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, din expunerea de motive a ordonanței, rezultă că în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că diferența de taxă achitată de reclamantă este legală și în conformitate cu normele comunitare ea neputând fi restituită nici la cerere nici în alt mod.

Prin sentința civilă nr.701/20.10.2008, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta, pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, a anulat actele administrativ fiscale nr.8334p/ad/30.05.2008 și nr.5481p/ad/24.04.2008 emise de pârâtă și obligat pârâta să-i restituie reclamantei suma de 5.441 lei reprezentând taxă de primă înmatricularea autoturism, actualizată cu dobânda legală până la data restituirii și să-i plătească 540 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:

Referitor la susținerea pârâtei privind incidența în cauză a nr.OUG 50/2008 cu începere de la 1 iulie 2008, instanța a reținut ca întemeiată apărarea formulată de reclamantă în sensul că art.11 din nr.OG50/2008 nu este aplicabil situației juridice din litigiul dedus judecății.

Dispozițiile art.2141- 2143Cod fiscal au fost abrogate de la data de 1 iulie 2008.

Reclamanta a definitivat procedura de înmatriculare a autoturismului la data de 28.02.2008 iar taxa de primă înmatriculare a fost încasată de către pârâtă în temeiul art.2141- 2143din Codul fiscal, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.

Instanța a dat astfel eficiență prevederilor constituționale consacrate în art. 15 alin 2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.

Prin urmare nici reclamanta care și-a înmatriculat autoturismul în această perioadă, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare nu poate fi obligat să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări. Instanța a reținut și faptul că aplicarea dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 cade în competența exclusivă a organelor fiscale singurele care pot calcula și restitui diferențele dintre vechea taxă și noua taxă instituită prin nr.OUG50/2008.

Reclamanta este îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.

Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.

Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Cu privire la faptul că adresa Administrației Finanțelor Publice A nu ar fi act administrativ în sensul Legii nr.554/2004 sau administrativ fiscal în sensul nr.OG92/2003, instanța a unit această excepție cu fondul cauzei, natura juridică a actului contestat ținând determinând motivul promovării acțiunii și, deci, a admiterii sau respingerii pe fond a acesteia.

Instanța a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei Municipiului A suma de 5.441 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu chitanța seria - 3A nr. -/28.02.2008.

Cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice A, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal.

În cauza dedusă judecății instanța a constatat că sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.

Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.

Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.

Invocând jurisprudența Curții de justiție Europene, instanța a reținut că prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.

Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.343/2006 privind Codul fiscal.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art.214 (3) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.

Reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al UE, în România, este condiționată de plata acestei taxe.

În consecință, adresa emisă de Administrației Finanțelor Publice A constituie un act administrativ fiscal în sensul art.41 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală întrucât este emis de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale respectiv obligația de plată a taxei, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ fiind acte administrative în sensul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) din Legea nr.554/2004.

A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state, instanța a constatat o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90 (1) din Tratatul Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.

Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța constată că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art.2141- 2143Cod fiscal, se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.

Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A, considerând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului se invocă următoarele:

Se invocă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei în condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.

A doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice .

Raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță, nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de statul român, nu de pârâtă, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională, respectiv Statul Român. În materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul Român este reprezentat în instanță de Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit nr.HG495/2007.

Instanța a reținut că "obligația de plată a taxei are o bază legală", așadar emitentul acelei "baze legale" nu este Administrația Finanțelor Publice A, pentru a putea sta în judecata în nume propriu.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că există incompatibilitate între reglementarea națională și cea comunitară. Prin urmare, reclamanta a considerat că este discriminat prin legislația internă, motivat de faptul ca autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene sunt taxate diferit.

Așadar, instanța de fond a motivat hotărârea raportându-se la nelegalitatea stabilirii prin legea internă a taxei speciale, care ar încălca art. 90 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeana, fără să-si exercite rolul activ, în stabilirea calității procesuale a persoanei chemate în judecată ca pârât.

Instanța nu a avut în vedere faptul că Administrația Finanțelor Publice A nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa specială, pentru a putea fi parte în proces.

Se mai susține și că prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă).

Potrivit art.126 alin.2 din Constituția României, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." Astfel, nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.

Această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.

În acest fel, referitor la inițiativa legislativă a autorităților competente, dispozițiile art.21 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementează modul de propunere concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.

De altfel partea finală a art.148 alin.2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.

În ce privește fondul cauzei, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, astfel:

Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.

În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.

Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășeau 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei Euro 3.

Se mai susține că în raport de prevederile constituționale ale art.148 și art.I-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale și Republica Bulgaria și România, privind aderarea Bulgaria și României la. semnat de România la 25 aprilie 2005, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.

În concluzie instanța de fond a aplicat greșit legea. (art.304 pct.9 Cod procedură civilă).

Cu privire la prevederile art.90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta precizează:

Consideră faptul că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.

Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioadă de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.

Prin urmare, dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.

Totodată, trebuie reținut și faptul că dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.

Tot pe fondul cauzei, solicită să constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme metodologice de aplicare stabilite prin HG, nr.OUG50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.

Recursul este nefondat.

Cu privire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ și că pârâta Administrația Finanțelor Publice A nu are legitimare procesuală activă în acest litigiu, Curtea reține următoarele:

Conform ordinului de plată nr.224 din 11.02.2008, Trezoreria Municipiului A, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, a încasat de la reclamant suma de 9.349,83 RON, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, la data de 24.03.2008 a înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume, pârâta răspunzând negativ la această solicitare, printr-o adresă din 07.04.2008.

Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.

Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) precum și ale alin. 2 lit. i) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că Administrația Finanțelor Publice Aaî ncasat taxa specială prin entitatea sa, Trezoreria Municipiului A, care este Trezoreria Statului și în consecință beneficiarul acestei taxe este Statul Român, care conform Legii nr.495/2007 este reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală B și unitățile teritoriale subordonate, în speță Administrația Finanțelor Publice A, ceea ce justifică calitatea procesuală pasivă a acesteia.

Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este temeinică și legală.

Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art.90 din Tratat.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art.90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art.90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art.90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, prevederile sale nefiind incidente în speță.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat așa încât conform art.20 alin. 3 din Legea nr.554/2004 urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta A împotriva sentinței civile nr.701/20.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 05.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - LIBER - -

GREFIER,

- -

RED:/15.04.09

TEHNORED:/15.04.09

2.ex./SM/

Primă instanță: Tribunalul Arad

Judecător -

Președinte:Diana Duma
Judecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 359/2009. Curtea de Apel Timisoara