Contestație act administrativ fiscal. Decizia 355/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 20.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.355
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.03.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr.843/CA/27.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul - intimat, avocat, lipsă fiind pârâta - recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului - intimat depune la dosar împuternicire avocațială și copia contractului de vânzare - cumpărare a autoturismului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului - intimat solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Timiș sub nr- la data de 30.05.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta T și a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea actului administrativ fiscal emis de pârâta T nr.68195 din 01.02.2008 și obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule în cuantum de 5.728 lei achitată cu chitanța seria - nr.-/24.09.2007, actualizată cu dobânda legală până la data plății efective;cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că s-a stabilit în sarcina reclamantului achitarea taxei de prima înmatriculare în cuantum de 5.728 lei, pe care reclamantul a achitat-o.
Reclamantul menționează că adresa emisă de către pârâtă prin care i se aduce la cunoștința obligația de a achita taxa de prima înmatriculare și se respinge restituirea acesteia este un veritabil act administrativ,supus controlului în contencios administrativ.
În drept au fost invocate prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul privind instituirea Comunitarii Europene, art.148 Constituția României.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus o serie de înscrisuri, și anume adresa emisă de către T, seria - nr.-/24.09.2007, contestație formulată împotriva adresei,cartea de identitate a autoturismului, talonul autovehiculului.
Legal citată, pârâta Taf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În considerentele întâmpinării se invoca o serie de excepții, și anume excepția prematurității introducerii acțiunii întrucât nu s-a finalizat procedura prealabilă, excepția inadmisibilității anularii adresei contestată emisă de către pârâta Se invocă excepția tardivității introducerii acțiunii și a contestației împotriva adresei atacate. Se învederează că este inadmisibil capătul de cerere prin care se solicita restituirea taxei speciale de primă înmatriculare.
În subsidiar, pârâta Tas olicitat admiterea în parte a acțiunii, prin raportare la prevederile art.11 din nr.OUG50/2008. Se solicită respingerea capătului din acțiune prin care se solicită obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit de la data plății și până la restituirea sumei, ca fiind nelegal în materie fiscală. Se învederează că reclamantul nu putea să solicite decât acordarea dobânzii prevăzuta de art.124 Cod procedură fiscală începând cu data de 22.04.2008, și numai pentru diferența de suma care rezultă între suma achitată și cea care îi revine, după noile modificări legislative. Întrucât excepțiile invocate prin întâmpinările formulate de către pârâte sunt strâns legate de analiza de fond a cererii principale, potrivit art.137 alin.2 Cod procedură civilă, tribunalul a unit aceste excepții cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr.843/CA/27.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ față de neefectuarea procedurii prealabile, aceea a nemotivării acțiunii în fapt, precum și a inadmisibilității față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.2 lit. c) din Legea nr.554/2004 formulate de
A admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
A dispus anularea chitanței seria - nr.-/24.09.2007 emisă de T - Trezoreria T, la data de 24.09.2007, prin care reclamantul a achitat suma de 5.728 lei, taxa specială la prima înmatriculare și a adresei nr.68195/01.02.2008 emisă de T - Biroul
A obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5.728 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare, achitată de reclamant, cu chitanța seria - nr.-/24.09.2007 actualizată cu dobânda legală, de la data de 30.05.2008, până la restituirea efectivă.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.004 lei reprezentând onorariu de avocat și taxa de timbru.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Actul atacat de reclamant este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art.41 Codul d e Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice T potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectată procedura prealabilă este neîntemeiată.
Reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de erul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici erul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o norma care să reglementează o procedura speciala administrativă de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice tribunalul a reținut caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
În plus, tribunalul a reținut că reclamantul a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o T astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei iar pârâta avea obligația să o înainteze organului competent să o soluționeze. În ceea ce privește împrejurarea invocata de către pârâta T în sensul că reclamantul nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul a constatat că reclamantul a așteptat împlinirea termenului legal în care T avea obligația să răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prevederile art.7 cât și prevederile art.8 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, cât și excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, respingându-le.
În ceea ce privește absenta motivării invocată de către pârâtă tribunalul a constatat că acțiunea este motivată atât în fapt, cât și în drept, conform dispozițiilor legale.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Prin Legea nr.157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 01.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" - astfel cum este definit prin art.1 din Hotărârea Guvernului nr.1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative," dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Articolul 90 (1) din Tratat, invocat în speța de față, face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, se constata că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne trebuie subliniat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343, prin nr.OUG110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, prima instanță a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art.90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum de 5.728 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare - înainte de aderare, sunt obligatorii pentru - România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul a constatat că art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate " produselor altor state membre" și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art.2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 01.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art.2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, tribunalul a constatat că art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În cazul art.2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 01.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
În ceea ce privește susținerea pârâtelor în sensul aplicării procedurii de recalcuare a taxei, conform nr.OUG50/2008, tribunalul a reținut că în acord cu dispozițiile art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG 686/2008.
Tribunalul a constatat că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143Cod fiscal), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art.90 paragraf 1 din Tratat.
Tribunalul a reținut astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (a se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
A admite teza aplicării nr.OUG50/2008 ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Considerând demonstrată încălcarea art.90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a anulta actul administrativ reprezentat de adresa nr.68195/01.02.2008 emisă de către
Instanța a obligat pârâta T să restituie reclamantului suma de 5.728 lei achitată cu chitanța seria - nr.-/24.09.2007, actualizată cu dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta T, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, se invocă în esență următoarele:
În principal, susține că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția nemotivării acțiunii în fapt drept pentru care acestea se impunea a fi respinsă ca nemotivată.
Consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de Titlul IX - soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale în nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, coroborat cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Se susține că în mod eronat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității formulării capătului de cerere privind anularea așa-zisului act administrativ reprezentat de adresa nr.68195/01.02.2008 emisă de T, raportat la prevederile art.41 din Codul d e procedură fiscală coroborat cu art.2 alin-1 lit. c) din Legea nr.554/2004.
În subsidiar, pe fondul cauzei solicită admiterea doar în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 5.728 lei achitată de contribuabil la data de 24.09.2007, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; și solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru autoturismul în cauză.
De asemenea, solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plății și până la restituirea efectivă, ca lipsit de temei.
Astfel, învederează că, în conformitate cu prevederile art.2 din nr.OG9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală prevăzută de nr.OG9/2000 se plătește exclusiv în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arăta rata dobânzii.
Recursul este neîntemeiat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Acțiunea reclamantului este motivată atât în fapt cât și în drept, cuprinzând datele de identificare ale autovehiculului importat, astfel încât excepția nemotivării acțiunii invocată de către recurentă este neîntemeiată.
Sunt neîntemeiate de asemenea și criticile vizând modul de soluționare a excepțiilor prematurității, respectiv inadmisibilității acțiunii, prima instanță reținând în mod corect că însăși obligarea la plata unei taxe care nu are un suport material echivalează cu existența unui act administrativ. În plus, Curtea reține că nu se poate susține prematuritatea acțiunii determinată de inexistența plângerii prealabile întrucât reclamantul a solicitat restituirea sumelor achitate, pârâta refuzând să dea curs acestei solicitări, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art.7 aliniatul 5 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazurile prevăzute la art.2 aliniatul 2 din același act normativ. Cum aceste din urmă dispoziții reglementează refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, rezultă că reclamantul nici nu avea obligația de a formula o plângere prealabilă în privința răspunsului dat la solicitarea sa.
Cât privește fondul cauzei, Curtea subscrie argumentației juridice din considerentele hotărârii atacate cu privire la aplicabilitatea directă în ordinea internă de drept a României a dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene, reținând totodată că articolele 2141-2143din Codul fiscal au fost abrogate.
Este neîntemeiată susținerea recurentei că în cauză ar trebui avută în vedere apariția nr.OUG50/2008 pentru restituirea taxei pe poluare, astfel încât reclamantului i s-ar cuveni doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare, achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal, și taxa pe poluare ce ar urma să fie achitată în baza nr.OUG50/2008. Concluzia se impune întrucât cele două acte normative constituie temeiuri de drept diferite și întrucât însăși denumirea taxelor reglementate prin acestea au scopuri diferite.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamant cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Cât privește dobânzile acordate de prima instanță, Curtea apreciază că sunt nejustificate susținerile recurentei întrucât aceste dobânzi nu au fost acordate în baza art.2141-2143Cod fiscal ci în considerarea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea de folosință a sumei încasate cu încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Având în vedere considerentele menționate, constatând neîntemeiat recursul promovat, Curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă, urmează a-l respinge ca atare, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta T, împotriva sentinței civile nr.843/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/16.04.09
TEHNORED:/16.04.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș /Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Adina Pokker
