Contestație act administrativ fiscal. Decizia 38/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 38/F-CC
Ședința publică din 12 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, acțiunea formulată, potrivit Legii contenciosului administrativ, de contestatoarea, cu sediul în,-, județul A, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a mun.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru contestatoare, intimata fiind lipsă.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației.
Reprezentantul contestatoarei, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii și anularea Deciziei nr.43 din 14.03.2007, invocând excepția necompetenței teritoriale a Potrivit art.34 din nr.OG92/2003, competența teritorială privind administrarea impozitelor, taxelor contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului, revine organului fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului. Sediul fiscal al contribuabilului fiind în,-, județ Totodată, arată că, s-a înființat în urma divizării parțiale a în luna martie 2003, când erau plătite toate impozitele și taxele către stat, iar în anul 2006 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței a Decizia contestată este lovită de nulitate fiind în contradicție cu dispozițiile art.36 din Legea nr.85/2006.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea înregistrată la 29 ianuarie 2008, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice B anularea Deciziei nr.43 emisă de pârâtă la 14 martie 2007.
În motivare, reclamanta a susținut că pârâta a încălcat dispozițiile art.34 din nr.OG92/2003, cu privire la competența teritorială a organului fiscal, competență ce revenea celui de la domiciliul contribuabilului, precum și dispoziții ale Legii nr.85/2006.
Reclamanta a arătat că Legea insolvenței constituie o normă specială în raport cu nr.OG92/2003 și nu este permisă recuperarea individuală numai a unei creanțe bugetare fără înscrierea în tabelul creditorilor și fără aplicarea prevederilor art.36 din Legea nr.85/2006.
S-a mai motivat că reclamanta s-a format prin divizarea parțială a B în anul 2003, că procesul verbal de divizare nu a fost contestat, iar intrarea în procedura de insolvență s-a produs la 15 decembrie 2006, la mai bine de 3 ani de la divizare și după ce starea de insolvență se constatase la 15 octombrie 2006.
În ceea ce privește tranzacția din 31 martie 2004, materializată în factura nr.-, aceasta este valabilă întrucât reclamanta a plătit prețul și nu i se poate imputa faptul că are aceiași furnizori și clienți, cu cei ai SC SA, deoarece obiectul de activitate al celor două societăți este cel având codul 1120.
Executarea lucrărilor din obiectul de activitate al societății este determinat de licitațiile la care aceasta participă, iar în privința salariaților angajarea se face în temeiul contractului individual de muncă cu plata salariului neputând să fie limitat dreptul la muncă și aceasta în condițiile în care nu existau litigii între B și angajații acesteia.
La dosarul cauzei au fost depuse acte de care părțile au înțeles să se servească în susținerile lor, din a căror examinare se rețin următoarele.
O primă observație care se impune este aceea că Decizia nr.43 emisă de pârâtă la 14 martie 2007, a fost contestată administrativ de către reclamantă, contestație soluționată prin Decizia nr.- pronunțată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B la 20 iulie 2007.
Această din urmă decizie nu a fost atacată de reclamantă, deși prin ea s-a stabilit legalitatea Deciziei nr.43 din 14 martie 2007.
deciziei pronunțate cu ocazia soluționării contestației este de natură să atragă inadmisibilitatea prezentei acțiuni reținându-se că, potrivit art.218 din Codul d e procedură fiscală, deciziile emise în soluționarea contestațiilor administrative se atacă la instanța de contencios administrativ, ceea ce reclamanta nu a făcut.
Reținând însă că în ambele acte administrative problema contestată este aceea a atragerii răspunderii solidare a reclamantei, aspect pe care aceasta îl supune cenzurii instanței, se apreciază că, și trecându-se peste excepția mai sus amintită, susținerile din acțiune nu pot fi primite
Aceste pretenții privesc așadar, contestarea de către reclamantă a obligării sale în solidar cu B la plata sumei de 1.404.967 lei, valoare în raport de care acțiunea reclamantei este de competența în primă instanță a curții de apel față de prevederile art.10 din Legea nr.554/2004.
Cu privire la încălcarea normelor de competență teritorială invocate prin acțiune (dar neinvocate și deci neanalizate în calea administrativă de atac), urmează a se observa că dispozițiile art.34 din Codul d e procedură fiscală, se raportează la domiciliul fiscal al contribuabilului atunci când se stabilesc în sarcina acestuia impozite, taxe și alte contribuții la bugetul general consolidat.
În cauză, actul contestat nu are în vedere o stabilire în sarcina reclamantei a unei taxe sau a unui impozit, iar aceasta nu are poziția de contribuabil, întrucât răspunderea la care se referă art.27 și art.28 din nr.OG92/2003 este o răspundere specială care pune în discuție săvârșirea unor delicte sau cvasidelicte. Răspunderea se stabilește în solidar cu contribuabilul despre care se pretinde că nu și-a achitat datoriile fiscale și care are sediul în raza de competență a pârâtei.
Această formă de răspundere stabilită de Codul d e procedură fiscală nu este condiționată în atragerea ei de formularea unei opoziții la divizare fiind suficient să se dovedească o îndeplinire a cerințelor - parte cumulative, parte alternative - prevăzute în textele de lege precitate.
În acțiune se încearcă o confuzie între procedura de insolvență ce s-a deschis față de în condițiile Legii nr.85/2006 la 15 decembrie 2006 și declarația de insolvabilitate care s-a făcut prin procesul verbal din 15 octombrie 2006 în condițiile art.176 din Codul d e procedură fiscală.
În cauză nu se pune problema aplicării dispozițiilor art.36 din Legea nr.85/2006 privind suspendarea tuturor acțiunilor judiciare și extrajudiciare prin care se tinde la realizarea creanțelor asupra debitorului în insolvență.
Prin decizia contestată de reclamantă s-a atras răspunderea unei alte persoane juridice decât aceea aflată în insolvență. Emiterea unui titlu de creanță față de un codebitor solidar nu este suspendată de faptul că celălalt codebitor se află în procedură de insolvență.
Legea nr.85/2006 stabilește reguli speciale de egalitate, dar și de ierarhizare pentru creditorii unui agent economic aflat în insolvență, dar nu este de natură a nega dreptul acestora de a-și îndestula creanța de la alți debitori solidari.
Potrivit art.27 din Codul d e procedură fiscală, persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil (în cauză este vorba de declarația din 15 octombrie 2006), dacă este îndeplinită una din cele trei situații enunțate la lit.a-c, respectiv a dobândit active corporale de la debitor a căror valoare contabilă reprezintă cel puțin J din valoarea netă a activelor, are raporturi comerciale cu cel puțin J din clienții sau furnizorii cu care și debitorul are astfel de relații și raporturi de muncă cu cel puțin J din angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului.
Prin acțiunea formulată nu se contestă incidența nici uneia din cele trei situații reținute în cauză, ci sunt criticate numai aceste prevederi legale.
Nu se susține că prin factura nr.-/31 martie 2004, nu s-ar fi înstrăinat către reclamantă mai mult de J din activele corporale ale debitoarei insolvabile, ci doar că s-a plătit prețul și operațiunea ar fi perfect valabilă. Nu se susține că cel puțin J din clienții sau furnizorii reclamantei nu sunt comuni și pentru, ci doar că situația se datorează unui obiect de activitate comun și participării la licitației.
Nici în ceea ce privește proporția de cel puțin J din angajați ca fiind comuni nu este contestată, susținându-se numai dreptul la muncă și inexistența unor prejudicii cauzate de acești salariați debitoarei insolvabile.
În concluzie, în limita susținerilor de fond din acțiune, se apreciază că decizia contestată este legală și temeinică, iar aplicarea art.27 și art.28 din Codul d e procedură fiscală s-a făcut în litera și spiritul legii.
În cauză s-a mai depus de către reclamantă o copie a deciziei nr.XII/2006 a pronunțată într-un recurs în interesul legii, dar a cărei obiect nu are nici o legătură cu pricina de față, hotărârea reglementând modalitatea de consolidare a creanțelor și raporturile dintre Legea nr.51/1998 și Legea nr.64/1995 (actuala Lege nr.85/2006), în materia reorganizării judiciare și a falimentului.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că acțiunea este nefondată și urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de contestatoarea, cu sediul în,-, județul A, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a Municipiului B, cu sediul în-, județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.03.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Red./18.03.2008
GM/4 ex.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Corina Georgeta Nuță
