Contestație act administrativ fiscal. Decizia 386/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--27.01.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 386
Ședința publică din 12 Martie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia Dascălu
GREFIER.- -
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurentele DGFP T și L împotriva sentinței civile nr. 877/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea pârâtei recurente L consilier juridic ,lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 09.03.2009 concluzii scrise din partea reclamantului intimat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul pârâtei recurente L solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.
Cu privire la recursul declarat de către pârâta DGFP T, pune aceleași concluzii de admitere a recursului
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 18.06.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâții L și DGFP T solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea actului administrativ fiscal în baza căruia a achitat taxa de prima înmatriculare, precum și restituirea taxei speciale auto de prima înmatriculare în cuantum de 5464 lei, actualizată cu dobânzi legale de la data de 26.03.2008.
In motivarea acțiunii se arată că reclamantul a achiziționat în cursul anului la data de 12.02.2008 autoturismul marca AUDI A4, seria șasiu -, fabricat în anul 2002.
Se menționează ca s-a stabilit în sarcina reclamantului achitarea taxei de prima înmatriculare în cuantum de 5464 lei pe care reclamantul a achitat-o, conform chitanței seria - nr. -/25.03.2008.
Reclamantul menționează ca adresa emisă de către pârâtă prin care i se aduce la cunoștința obligația de a achita taxa de primă înmatriculare și se respinge restituirea acesteia este un veritabil act administrativ,supus controlului în contencios administrativ. Se arată că plata acestei taxe este obligație legală derivată din reglementările codului fiscal, capitolul "Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule", reglementare în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului. În speță este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută. Se învederează ca reglementările comunitare se aplica cu prioritate fata de prevederile Codului fiscal.Se arata ca la data de 06.06.2008 a primit răspuns la cererea sa de restituire in sensul ca taxa achitata nu poate fi restituita.Se învederează ca a formulat contestație împotriva acestui răspuns si nu a primit un răspuns la aceasta contestație in termenul de 30 de zile.
In drept au fost invocate prevederile art. 218alin 1 lit. d Cod proc. fiscală, art.90 par 1 din Tratatul privind instituirea Comunitarii Europene, art. 148 din Constituția României, Legea nr. 554/2004.
In dovedirea acțiunii reclamantul a depus o serie de înscrisuri, și anume copie după factura de achiziție din data de 12.02.2008, copie Carte de identitate, copie de pe chitanța - nr. - din 25.03.2008 emisă de L, copie după certificatul de înmatriculare, copie de pe adresa de înaintare a contestației la. T de către L, hotărârile Curții Europene de Justiție în cauzele și respectiv, copie după sentința civilă nr. 2563/2007 a Tribunalului Arad, copie după sentința civilă nr. 165/2008 a Tribunalului Cluj.
Legal citată, pârâta Laf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii iar in subsidiar admiterea în parte a acțiunii.
In considerentele întâmpinării se invoca excepția prematurității introducerii acțiunii întrucât nu s-a finalizat procedura prealabila.Se invocă excepția inadmisibilității atacării soluției de nerestituire a taxei de prima înmatriculare, aceasta nefiind un act administrativ. Se menționează ca solicitarea de restituire a taxei de prima înmatriculare este inadmisibilă, față de prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003.
Se arată că în subsidiar, există posibilitatea admiterii în parte a acțiunii prin aplicarea prev. art. 11 din OUG nr. -, prin care s-a instituit o procedura specială pentru recalcularea taxei speciale achitată în perioada 01.01.2007-30.06.2008.
Prin întâmpinare, pârâta DGFP Tas olicitat respingerea acțiunii, invocând excepția necompetentei materiale a Tribunalului Timiș față de împrejurarea că reclamantul avea obligația să urmeze procedura prevăzuta de HG nr. 686/2008.Se învederează ca potrivit art. 111 Cod proc civ reclamantul nu are posibilitatea să solicite realizarea pe cale judecătoreasca a dreptului pretins, ci are obligația să se adreseze organului competent al statului.
Întrucât excepțiile invocate prin întâmpinarea formulată de către L și DGFP T sunt strâns legate de analiza de fond a cererii principale, potrivit art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul a unit aceasta excepție cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr.877 din 04.11.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins excepțiile de necompetenta materiala a Tribunalului Timiș, prematurității introducerii acțiunii, precum și a inadmisibilității introducerii acțiunii; a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții L și DGFP T și în consecință a dispus anularea actului administrativ emis de către T, și anume adresa nr.50942/11.07.2008 emisă de către L și a obligat pârâta L să restituie reclamantului suma de 5464 lei achitată cu chitanța seria conform chitanței seria - nr. -/25.03.2008.
Pentru a hotărî astfel,prima instanță a reținut următoarele:
Actul atacat de reclamant este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, el exprimând voința Administrației Finanțelor Publice L de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actul respectiv a fost emis de Administrația Finanțelor Publice L potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestui act, indiferent care ar fi denumirea sa.
Apărarea pârâtei că acțiunea este prematur introdusa întrucât nu este respectata procedura prealabila este neîntemeiată.
Reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de erul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici erul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o norma care sa reglementează o procedura speciala administrativa de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice tribunalul reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
In plus, tribunalul a reținut că reclamantul a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o L, care a transmis-o la rândul sau către DGFP T în vederea soluționării, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
In ceea ce privește împrejurarea invocata de către pârâta L în sensul ca reclamantul nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul a constatat că reclamantul a așteptat împlinirea termenului legal în care DGFP T avea obligația sa răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prev art. 7 cat și prev art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, tribunalul a respins excepția de necompetenta materială a Tribunalului Timiș în soluționarea cererii.
Pentru considerentele menționate, tribunalul a apreciat că este nefondată atât excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, cât și excepția inadmisibilității introducerii acțiunii, urmând a le respinge.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform căroraStatul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" -astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative," dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Articolul 90 (1) din Tratat, invocat în speța de față, face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, se constata că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne se subliniază că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prima instanță a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 6287 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare (. ) înainte de aderare, sunt obligatorii pentru () România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor state membre"și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
In cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
In ceea ce privește susținerea pârâtelor în sensul aplicării procedurii de recalcuare a taxei, conform OUG nr. 50/2008, tribunalul a reținut că în acord cu dispozițiile art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Tribunalul a constatat că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Tribunalul a reținut astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
A admite teza aplicării OUG nr. 50/2008 ar însemna că soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâtele recurente DGFP T și Astfel prin recursul declarat de DGFP T se solicită modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției prematurității acțiunii întrucât nu a fost respectată procedura prealabilă potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, iar pe fondul cauzei să se procedeze la respingerea acțiunii ca netemi8nică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii deși s-a învederat instanței că reclamantul nu a formulat contestație împotriva actului administrativ fiscal în baza căruia a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, aceasta fiind obligatorie în baza art. 205. pr. fiscală cu raportare la art. 7 alin. 1 Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei se mai arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în condițiile în care a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare deși aceasta era stabilită prin disp. art.2141- 2143Cod fiscal, iar în speță erau îndeplinite toate condițiile pentru achitarea acestei taxe, respectiv autoturismul a fost pentru prima dată înmatriculat în România și nu făcea parte din categoria autovehiculelor exceptate, iar taxa a fost achitată de persoana fizică care a procedat la înmatricularea autoturismului.
În privința cheltuielilor de judecată se arată că în mod greșit a fost obligată recurenta la plata acestora în condițiile în care nu avea calitate procesuală pasivă în cauză.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 9.
Prin recursul declarat de recurenta L se solicită modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul admiterii în parte a acțiunii ca urmare a restituirii parțiale a diferenței între taxa de poluare și taxa de primă înmatriculare în condițiile OUG nr. 50/2008.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit prima instanță a respins excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, câte vreme actul atacat nu este un act administrativ fiscal, iar pe de altă parte în cazul în care ar fi apreciat ca atare un asemenea act, nu a fost finalizată procedura prealabilă obligatorie prevăzută la art. 7 di Legea 554/2004.
Se mai arată că în mod greșit prima instanță nu a făcut aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, întrucât reclamantul avea posibilitatea de a primi diferența între taxa achitată și noua formulă a taxei de poluare. Motivarea potrivit căreia in stanța a dat prioritate dreptului comunitar nu poate fi reținută întrucât norma comunitară nu este suficient de clară și precisă așa cum cere expres principiul aplicării directe, iar pe de altă parte motivația instanței că prin aplicarea OUG nr. 50/2008 s-ar încălca principiul neretroactivității legii prev de artl15 din Constituție este nelegală întrucât controlul de constituționalitate al actelor normative este exercitat de Curtea Constituțională.
. s-au invocat art. 3041pc, OUG nr. 50/2008.
Intimatul prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii primei instanțe arătând că acțiunea a fost introdusă după îndeplinirea procedurii prealabile, iar restituirea taxei de primă înmatriculare se impunea în condițiile în care această taxă era percepută contra legislației europene.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art. 304 ind. 1. pr instanța urmează a respinge recursurile ca neîntemeiate, după cum urmează:
Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâta recurentă L la restituirea sumei de 5464 lei reprezentând taxa specială pentru prima înmatriculare procedând totodată la anularea chitanței prin care s-a plătit suma respectivă precum și a adresei nr.50942/11.07.2008 emisă de
În mod corect prima instanță a procedat la respingerea excepțiilor privind prematuritatea cererii pentru lipsa procedurii prealabile și inadmisibilitatea acțiunii întrucât în dovedirea susținerilor sale reclamantul a atașat actele de identificare ale autoturismului care dovedesc că acesta era un autoturism second - hand prin raportare la anul fabricației, 2002, precum și contractul de vânzare-cumpărare al acestuia, astfel încât acesta a expus o stare de fapt dovedită prin actele depuse la dosar iar instanța a procedat la calificarea juridică a acestei acțiuni.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ pe considerentul potrivit căreia adresa nr. 50942/11.07.2008 emisă de L nu constituie act administrativ fiscal întrucât prin acest act nu se stabilesc, nu se modifică și nu se sting drepturi și obligații fiscale instanța de recurs reține că această excepție nu poate fi primită întrucât este de observat că reclamantul a achitat taxa specială pentru autoturisme conform procedurii prevăzute în Codul fiscal, operațiunea tehnică de înmatriculare în România a autoturismelor second - hand importate din Comunitatea Europeană cum este cazul în speță nefiind posibilă fără plata acestei taxe. Or, în aceste condiții, instanța reține că plata taxei operează automat ca o condiție obligatorie la înmatricularea autoturismului iar demersul prealabil la care este obligat reclamantul prin raportare la dispozițiile art.205 alin.1 nr.OG92/2003 nu îl poate constitui decât cererea de restituire a acestei taxe, cerere înregistrată de reclamant la. L sub nr.37837/31.03.2008. La această cerere pârâta a emis adresă de răspuns existentă la fila 30 dosar fond prin care își manifestă refuzul față de soluționarea favorabilă a pretenției reclamantului apreciind că reclamantul poate beneficia cel mult de aplicarea prevederilor art. 11 din OUG nr. 50/2008 privind restituirea diferenței între taxa specială achitată și taxa de poluare. Față de această stare de fapt instanța de recurs apreciază că adresa de răspuns are caracterul unui act administrativ individual așa cum este el definit de art.2 alin.1 lit. c) cu raportare la art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004, întrucât cuprinde refuzul autorității pârâte de a rezolva favorabil cererea reclamantului privind restituirea sumelor achitate cu titlu de taxă specială pentru autoturisme.
Referitor la excepția prematurității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile instanța observă că pârâta recurentă Lar ăspuns cererii reclamantului de restituire a taxei de primă înmatriculare prin adresa aflată la fila 30 dosar prin care s-a arătat că solicitarea reclamantului de restituire a taxei ce a fost anterior trimisă către DGFP T pentru competentă soluționare, așa cum rezultă din adresa nr. 37837/02.04.2008 aflată la fila 6 dosar fond, a fost restituită de această instituție în vederea aplicării prevederilor OUG nr. 50/2008.
În aceste condiții se observă că recurenta Lac alificat cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare ca o contestație în sensul dispozițiilor art.205 din nr.OG92/2003 și a înaintat această cerere organelor abilitate pentru soluționarea contestației procedând la emiterea răspunsului materializat în adresa nr. 50942/11.07.2008 numai după ce solicitarea reclamantului a fost restituită de către DGFP T - Biroul de Soluționare a Contestațiilor.
Prin urmare, instanța de recurs apreciază că procedura prealabilă la care face referire art.7 din Legea nr.554/2004 cu raportare la art.205 alin.1 din nr.OG92/2003 a fost îndeplinită de reclamant prin depunerea cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare și a fost finalizată de către pârâta L prin adresa emiterii de răspuns nr. 50942/11.07.2008.
În ceea ce privește susținerile recurentelor legate de fondul cauzei, potrivit cărora se impunea admiterea în parte a acțiunii prin aplicarea dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate în condițiile în care taxa specială ce face obiectul cauzei a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare astfel încât s-a dat eficiență principiului potrivit căruia statul membru ce a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin aplicarea acestuia. Or, în aceste condiții reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale iar restituirea doar a diferenței între taxa specială și taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 pune inevitabil problema aplicării noului act normativ și pentru trecut astfel încât taxa specială s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui act normativ ce nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept fiscal întrucât la data achitării taxei erau incidente prevederile art.2141- 2143Cod fiscal. Faptul că prima instanță a respins aceste susțineri ale pârâților nu echivalează cu analizarea unei excepții de neconstituționalitate în condițiile art. 146 din Constituția României, atribuție ce aparține exclusiv Curții Constituționale întrucât prima instanță nu a constatat retroactivitatea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, co doar a menționat că aceste dispoziții nu sunt aplicabile speței reclamantului.
Se mai observă astfel, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, iar admiterea în parte a acțiunii reclamantului așa cum solicită pârâta recurentă ar însemna înlăturarea considerentelor potrivit cărora taxa specială prevăzută anterior de Codul fiscal era impusă de Statul Român prin nerespectarea dispozițiilor art.90 alin.2 din Tratatul și echivalează cu însăși validarea acesteia, de vreme ce pârâta - recurentă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. De asemenea instanța de recurs nu poate reține nici considerentul potrivit căruia în mod greșit s-a procedat la aplicarea directă a prevederilor art. 90 din Tratatul CE, pe motiv că acestea nu ar fi suficient de clare și precise pentru a justifica aplicarea directă întrucât în speță instanțele judecătorești au constat în mod constant și unanim faptul că dispozițiile art. 90 din Tratatul CE instituie fără echivoc în sarcina statelor membre obligația de a nu impune taxe interne discriminatorii sau protecționiste, ori în privința taxei de primă înmatriculare s-a dovedit caracterul discriminatoriu față de autoturismele importate din Comunitatea Europeană ce erau anterior înmatriculate într-un stat membru față de autoturismele deja înmatriculate în România.
Referitor la motivul de recurs invocat de recurenta DGFP T legat de greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs arată că recurenta se află în eroare cu privire la acest aspect, întrucât prin sentința recurată a fost obligat L la restituirea sumei de 5464 lei achitată prin chitanța seria - 3A nr. - / 25.03.2008 și nu s-au acordat nici un fel de cheltuieli de judecată reclamantului, astfel încât nu subzistă un asemenea motiv de recurs.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza a - II -a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiate recursurile declarate de pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurentele DGFP T și L împotriva sentinței civile nr. 877/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 12 Martie 2009.
PREȘEDINTE, pentru JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - LIBER,aflat în CM - - -
Semnează Vicepreședinte
-
GREFIER,
- -
Red. AP- 18.03.2009
TehnoredM. - 18.03.2009
SM/2 expl
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Claudia, Maria Cornelia Dascălu
