Contestație act administrativ fiscal. Decizia 39/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--21.10.2008

DECIZIA CIVIL NR.39

Ședința public din 21 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Ionel Barbă

JUDECTOR: - -

JUDECTOR: - -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.503/09.09.2008, pronunțat de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire tax.

La apelul nominal fcut în ședinț public, lips prțile

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care Curtea, vzând c s-a cerut judecarea cauzei în lips, conform prevederilor art.242 Cod procedur civil și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de faț constat:

Prin sentința civil nr.503/9.09.2008, Tribunalul Arada admis în partea acțiunea în contencios administrativ formulat de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, a obligat pârâta s restituie reclamantului suma de 3.509 lei, actualizat cu dobânda legal pân la plata efectiv, reprezentând taxa special pentru autoturisme și autovehicule achitat cu chitanța seria - nr.- din 16.01.2008, a respins captul de cerere pentru anularea actului administrativ fiscal seria - nr.- din 16.01.2008 și a obligat pârâta s plteasc reclamantului suma de 39.30 lei cheltuieli de judecat.

Pentru a pronunța aceast hotrâre, instanța de fond a reținut urmtoarele:

Prin acțiune reclamantul a chemat în judecat pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3509 lei, cu dobânzi legale, reprezentând taxa special pentru autoturisme și autovehicule achitat cu chitanța seria - nr.-/16.01.2008, pentru înmatricularea autoturismului Opel Vectra.

Reclamantul a achitat taxa respectiv în temeiul art.2141-2143Cod fiscal, îns aceste dispoziții interne sunt contrare art.90 alin.1 din Tratatul Comunitții Europene, deoarece introduc un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din comunitatea european în scopul reînmatriculrii în țara noastr, în situați în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de provenienț, iar reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România taxa nu se percepe, iar conform art.148 din Constituția României, se consacr supremația dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotrâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A, solicitând admiterea, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar și pe fond modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivare s-a artat, în esenț, c în raport de prevederile OUG nr.50/2008 acțiunea reclamantului a rmas parțial fr obiect, iar în ceea ce privește partea de tax a crei restituire nu se face la cerere în baza ordonanței de urgențe amintite, acțiunea este neîntemeiat și trebuie respins ca atare.

Recursul este nefondat.

Cu privire la incidența la speț a prevederilor OUG nr.50/2008 antamate de recurent, Curtea reține urmtoarele:

Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultat ca diferenț între suma achitat de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de tax special pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenț. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.

Curtea reține c taxa special ce face obiectul prezentei cauze a fost încasat în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 (data intrrii în vigoare a OUG nr.50/2008) și care a fost apreciat ca fiind contrar normelor comunitare. Într-o atare ipotez, se aplic principiul conform cruia când un stat membru a impus sau aprobat o tax contrar, dreptului comunitar este obligat s restituie taxa perceput prin înclcarea acestuia, iar OUG nr.50/2008, constat Curtea, nu este incident în cauz, în caz contrar fiind înclcat principiul neretroactivitții legii civile. În aceste condiții, judectorul fondului nu putea face aplicarea acestui act normativ, pe de o parte, iar pe de alt parte, problema aplicrii dispozițiilor acestei ordonanțe privește direct raporturile dintre pârât și reclamant, raporturi ce nu sunt deduse judecții în prezenta cauz.

Din aceast perspectiv reclamantul intimat are dreptul la restituirea integral a taxei speciale încasat în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis c statele membre trebuie s asigure rambursarea taxelor colectate cu înclcarea prevederilor art.90 din Tratat cu respectarea principiilor cu guverneaz autonomia procedural și îmbogțirea fr just cauz. Totodat, a mai decis c în astfel de cauze pot fi pltite și daune pentru pierderile suferite ( a se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 I/S contre danois des impots accises precum și cauza conexat nr.C -290/05 și C - 333/05 și parag.61-70).

Din aceast perspectiv, nu se poate reține justificat c Statul Român are un temei legal de reținere a unei prți din taxa încasat ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o alt tax ce urmeaz a fi perceput în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza cruia s-a încasat nelegal taxa special.

În consecinț, Curtea constat legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificat concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de prim înmatriculare a autoturismelor prevzut de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea European, precum și soluția înlturrii de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauz, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarata de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A, împotriva sentinței civile nr.503/9.09.2008 pronunțat de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public din 21.01.2009.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR - - - - - -

GREFIER

- -

Red. -20.02.2009

Tehnored. C-20.02.2009/2 ex.

Prima instanț: Tribunalul Arad

Judector:

Președinte:Ionel Barbă
Judecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 39/2009. Curtea de Apel Timisoara