Contestație act administrativ fiscal. Decizia 417/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 13.03.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.417
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.04.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta " ROMÂNIA" T, împotriva sentinței civile nr.146/05.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâtele - intimate DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - recurentă avocat, pentru pârâta - intimată T se prezintă consilier juridic, lipsă fiind pârâta - intimată
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar, din partea reclamantei - recurente, prin registratura instanței, la data de 21.03.2008, taxă de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei. De asemenea, tot prin registratura instanței s-au depus la data de 21.03.2008 și 25.03.2008 întâmpinări din partea pârâtelor - intimate, câte un exemplar comunicându-se reprezentantei reclamantei - recurente.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei - recurente solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei - intimate T pune concluzii de respingere a recursului pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.146/05.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș respinge acțiunea formulată de reclamanta " ROMÂNIA" T în contradictoriu cu pârâții T și
Menține Decizia de impunere nr.134/18.05.2007, emisă de către T, Raportul de inspecție fiscală nr.608/18.05.2007, întocmit de T și Decizia nr.476/120/18.07.2007, emisă de T, ca fiind temeinice și legale.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Deliberând asupra cauzei, instanța de fond constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanța sub nr.5943/30/20.08.2007 reclamanta " ROMÂNIA" a chemat în judecată în procedura contenciosului administrativ pârâtele T și T pentru ca prin hotărâre judecătorească, instanța să dispună anularea în totalitate a deciziei nr.476/120/18.07.2007, emisă de T și în parte anularea deciziei de impunere nr.134/18.05.2007, emisă de pârâta T și a raportului de inspecție fiscală nr.608/18.05.2007, întocmit de aceeași pârâtă T în ceea ce privește suma de 4382 lei cu titlul de TVA apreciată ca nedeductibilă, obligarea pârâților la rambursarea integrală a acestei sume solicitată prin decontul TVA nr.46616/25.09.2006, aferent lunii august 2006, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta relevă, că în urma cererii de rambursare TVA din luna august 2006, fost supusă de reprezentanții T unei inspecții fiscale finalizată prin întocmirea nr.608/18.05.2007, în baza căreia a fost emisă decizia de impunere nr.134/18.05.2007, prin care s-a decis respingerea la rambursare a TVA în sumă de 4382 lei, înscrisă în factura fiscală nr.-/02.08.2006, emisă de către " C"
Reclamanta menționează că împotriva celor două acte administrativ fiscale s-a adresat cu contestație în procedura prealabilă administrativă, respinsă de T prin Decizia nr. 476/120/18.07.2007, cu motivarea ca aceasta este neîntemeiată.
Reclamanta învederează că actele administrative de impunere fiscală reprezintă un exces de putere a organului de control, în sensul că, nu s-au avut în vedere prevederile pct.42 al.5 și al.6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, aprobate prin nr.HG44/2004, și art.145 al.8 din Legea nr.571/2003; motivul că nu a fost prezentată notificarea privind operațiunile de taxare invocat de către organul de control este nereal și totodată nelegal, deoarece, așa cum rezultă și din adresa din data de 5.01.2005, emisă de către C "depunerea notificării ulterior începerii aplicării regimului de taxare nu poate anula opțiunea de taxare a operațiunilor respective, aceasta fiind numai o condiție formală".
Reclamanta precizează că în raportul de inspecție fiscală, respectiv în Decizia de impunere cu nr.134/18.05.2007, organul de control fiscal a preluat în mod eronat și trunchiat doar o parte din prevederile art.44 din nr.HG44/2004, pentru aplicarea art.141 lit. k, din Legea nr.571/2003, și anume "beneficiari unor astfel de operațiuni nu au drept de deducere a TVA", însă textul integral este următorul: "scutirile de taxa pe valoarea adăugată prevăzute de art.141 Cod fiscal, sunt obligatorii, cu excepția operațiunilor prevăzute de art.141 al.2 lit. k din Codul fiscal, pentru care art.141 al.3 prevede dreptul de opțiune pentru aplicarea regimului de taxare". Se învederează că scutirile de TVA se aplică livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii realizate de orice persoană impozabilă. Se arată că dacă o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA a facturat în mod eronat cu taxa pe valoarea adăugată livrări de bunuri și/sau prestări de servicii scutite de TVA către beneficiar care au sediul activității economice sau sediul permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reședința obișnuita în România, este obligată să storneze facturile emise. Reclamanta menționează că beneficiarii unor astfel de operațiuni nu au dreptul de deducere a TVA, aplicată în mod eronat pentru o operațiune scutită; aceștia trebuie să solicite furnizorului/presatorului stornarea facturii cu TVA și emiterea unei noi facturi fără TVA".
Reclamanta precizează că pentru perioadele anterioare anului 2006, același organ de control a considerat același TVA aferent operațiunii de închiriere de bunuri imobile de la același proprietar - " C" - ca fiind deductibilă, în baza acelorași acte normative.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr.571/2003, nr.HG44/2004 și Legii nr.554/2004. iar în probațiune a atașat la dosar Decizia nr.470/114/18.07.2007, Decizia nr.128/18.05.2007, nr.604/18.05.2007, nr.-/4.06.2006, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Legal citată, Taf ormulat, în acord cu prevederile art. 118 Cod procedură civilă întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea ca legale a actelor administrative menționate.
În considerentele întâmpinării pârâta a arătat ca suma de 4382 lei, respinsă la rambursare, a fost înscrisă în factura nr.-/02.08.2006 și a fost emisă de către " C", ca urmare a închirierii unui imobil.
Pârâta menționează că în mod corect organul de inspecție fiscală a reținut că suma menționată este nedeductibilă întrucât nu au fost respectate dispozițiile legale incidente și nu a fost prezentată notificarea privind opțiunea de taxare a operațiunilor de închiriere. Pârâta învederează că reclamanta a interpretat trunchiat dispozițiile legale deoarece operațiunea de închiriere este scutită de TVA iar prin excepție operațiunile prevăzute de art. 141 alin 2 lit. k din Codul Fiscal, legiuitorul prevede dreptul de opțiune pentru aplicarea regimului de taxare. Pârâta arată că " C" trebuia să storneze factura emisă iar beneficiarul operațiunii nu are dreptul de deducere a TVA, aplicată în mod eronat pentru o operațiune scutită de TVA, reclamanta avea obligația să solicite prestatorului stornarea facturii cu TVA și emiterea unei noi facturi fără TVA.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Taf ormulat de asemenea întâmpinare în cuprinsul căreia și-a exprimat punctul de vedere cu privire la cererea de chemare în judecată, solicitând respingerea acțiunii.
În considerentele întâmpinării, pârâta a arătat, în esență, că reclamanta nu îndeplinește cerințele prevăzute de art.141 al.2 lit. k și art.145 al.8 din Legea nr.571/2003, raportat la pct.44 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, aprobate prin nr.HG44/2004, iar pe cale de consecință solicită menținerea actelor administrativ fiscale contestate ca fiind legale și temeinice. Pârâta învederează că își menține punctul de vedere exprimat în cuprinsul deciziei nr. 476/120/18.07.2007.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea stare de fapt și de drept:
Reclamanta " ROMÂNIA" a solicitat rambursarea TVA rezultată din decontul cu taxa negativă nr.46616/25.09.2006, aferent lunii august 2006, însă, administratorul fiscal T în încheiat la 18.05.2007, înregistrat sub nr.608/18.05.2007, a constatat că TVA înscrisă în factura nr.-/02.08.2006, emisă de " C" aferentă operațiunii de închiriere a unui bun imobil este nedeductibilă, deoarece nu au fost respectate prevederile pct.44 din nr.HG44/204, date în aplicare art.141 al.2 lit. k și al.3 din Legea nr.571/2003, respectiv nu a fost prezentată notificarea privind opțiunea de taxare a operațiunii de închiriere, de către emitentul acțiunii fiscale.
În baza actului de control, pârâta Tae mis decizia de impunere nr.134/18.05.2007, privitoare la respingerea de la rambursare a sumei de 4382 lei, reprezentând TVA dedus nelegal de către reclamantă din factura nr. -/02.08.2006, emisă de " C"
Art.141 din Legea nr.571/2003, prevede că următoarele operațiuni de interes general sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată: pct.2 lit. k, arendarea, concesionarea și închirierea de bunuri imobile, cu următoarele excepții:
1. operațiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
2. serviciile de parcare a vehiculelor;
3 . închirierea utilajelor și a mașinilor fixate în bunurile imobile;
4. închirierea seifurilor;
Chestiunea în dispută, vizează deducerea TVA-ului din factura nr.-/02.08.2006, emisă de " C",cu titlul de chirie pentru imobilul închiriat reclamantei, însă, conform textului de lege precitat, operațiunea de închiriere de bunuri imobile este scutită de TVA, împrejurare față de care suma menționată în factură nu este deductibilă pentru reclamantă.
Apoi, potrivit pct.44 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, "scutirile de taxă pe valoarea adăugată prevăzute de art. 141 din Codul fiscal sunt obligatorii, cu excepția operațiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. k) din Codul fiscal pentru care art. 141 alin. (3) din Codul fiscal prevede dreptul de opțiune pentru aplicarea regimului de taxare. de taxă pe valoarea adăugată se aplică livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii realizate de orice persoană impozabilă. Dacă o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată a facturat în mod eronat cu taxa pe valoarea adăugată livrări de bunuri și/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată către beneficiari care au sediul activității economice sau un sediu permanent ori, în lipsa acestuia, domiciliul sau reședința obișnuită în România, este obligată să storneze facturile emise. Beneficiarii unor astfel de operațiuni nu au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aplicată în mod eronat pentru o operațiune scutită; aceștia trebuie să solicite furnizorului/prestatorului stornarea facturii cu taxa pe valoarea adăugată și emiterea unei noi facturi fără taxa pe valoarea adăugată".
Reclamanta se afla în eroare atunci când afirma că emitentul facturii - " C" - a optat tacit pentru taxarea acestor operațiuni, deoarece prevederile pct.42 al.5 și al.6 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin nr.HG44/2004, în aplicarea art.145 fiscal reglementează sfera persoanelor juridice care au optat pentru regimul de taxare, potrivit al.5, iar al.6 al aceluiași text de lege, se arată că, prin derogare de la prevederile al.5 persoanele care la data de 1.03.2003 au optat tacit asupra taxării operațiunilor prevăzute la art.9 al.2 lit. o) din Legea nr.345/2002, pot renunța oricând la aceasta opțiune în vedere aplicării regimului de scutire, urmând a depune la organul fiscal formularul pentru notificarea anularii opțiunii.
În concluzie, reclamanta " ROMÂNIA" a dedus TVA din factura nr. -/02.08.2006 emisă de către " C" fără a prezenta notificarea depusă la organul fiscal prin care emitentul facturii și-a exprimat dreptul de opțiune pentru aplicarea regimului de taxare prevăzut de art.141 al.3 din fiscal și pct.44 din nr.HG44/2004, de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, texte de lege din exigențele cărora, rezultă cu puterea evidenței că regimul de taxare se aplică de la data înscrisă în notificare și nu de la o dată ulterioară, așa cum de altfel rezultă din formularul pentru notificarea opțiunii de taxare pentru operațiunile prevăzute la art.141 al.2 lit. k) (actualmente lit. e) fiscal, atașat de reclamanta la 48, prin care " C" a optat pentru operațiunea de taxare începând cu data de 01.04.2007, adică, pentru operațiuni de genul - închiriere imobil - derulate ulterior depunerii notificării conform pct.4 din notificare.
Așa fiind, în considerarea prevederilor art.141 fiscal și pct.44 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, se concluzionează că reclamanta nu are drept de deducere a TVA, pe care l-a aplicat în mod eronat pentru o operațiune scutită, iar pe de altă parte trebuia să solicite emitentului - " C" stornarea facturii fiscale cu taxa pe valoarea adăugată și emiterea unei noi facturi fără taxa pe valoare adăugata, însă, cum în pricină nu s-a dovedit că s-a formulat o astfel de cerere organul de control în mod corect a stabilit că factura fiscala nr. -/02.08.2006 nu face obiectul rambursării TVA.
Tribunalul mai constată că adresa din data de 05.01.2005, a -Direcția Generală Politici și Legislație la care se face trimitere în decizia nr. 66/2005 emisă de către Direcția Finanțelor Publice C, invocată în susținerea pretenției sale de către reclamantă, conform căreia notificarea începerii regimului de taxare reprezintă numai o condiție formală, nu poate aduce modificări unei norme juridice care stipulează imperativ ca regimul de taxare se aplică de la data înscrisă în notificare, sau cu alte cuvinte de la data când se cunoaște opțiunea plătitorului de TVA.
Soluția suscitată a instanței de fond, a fost în termenul legal atacată cu recurs de către reclamantă care solicită modificarea ei în tot și admiterea acțiunii, pentru motivele următoare:
Prima instanță a dat o interpretare greșită atât dispozițiilor legale cât și probatoriului administrat în cauză.
Prima instanță în motivarea soluției nu face decât să preia întocmai argumentele expuse de pârâtele din cauză, neacordând eficiență susținerilor sale.
În ceea ce privește respingerea la rambursare a TVA în sumă de 4.382 lei, TVA înscrisă în factura nr.-/02.08.2006 emisă de către " C" și care reprezintă TVA aferent operațiunii de închiriere a unui bun imobil, apreciază că în mod eronat s-a procedat la această respingere deoarece la întocmirea actelor administrative atacate nu s-a ținut cont de prevederile pct.42, alin. 5 și 6 din Normele Metodologice din 2004, de aplicare a Legii nr.571/2003, privind Codul fiscal, aprobate prin nr.HG44/2004, prin care se prevede că persoanele juridice care au optat pentru regimul de taxare pentru orice operațiune prevăzută la art.141, alin.2 lit. k) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, au optat tacit, și pentru taxarea operațiunilor de închiriere de bunuri imobile.
Or, " C" Tae mis facturile reprezentând operațiuni de închiriere de bunuri imobile cu TVA încă din anul 2003, optând astfel tacit pentru taxarea acestor operațiuni.
Organul de control a reținut în mod nelegal în actele administrative atacate că TVA înscrisă în factura nr.-/02.08.2006 emisă de către " C", în sumă de 4.382 RON nu este deductibilă pentru " ROMÂNIA", deoarece nu au fost respectate prevederile punctului 44 din nr.HG44/2004 date în aplicarea prevederilor rt.141 alin.2 lit. k) și art.141 alin.3 din Legea nr.571/2003 adică nu a fost prezentată notificarea privind operațiunile de taxare.
După cum s-a arătat și în contestația formulată, asupra cadrului legislativ menționat, s-a pronunțat și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Politici și Legislație privind veniturile bugetului general consolidat, prin adresa din data de 05.01.2005 către C, care precizează că: "depunerea notificării ulterior începerii aplicării regimului de taxare nu poate anula opțiunea de taxare a operațiunilor respective, aceasta fiind numai o condiție formală".
De asemenea, arată că, organul de control nu a ținut cont de prevederile art.145 alin. 8 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, care precizează că: "pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii, cu unul din următoarele documente:
a) pentru taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-ai fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală, care cuprinde informațiile prevăzute la art.155 alin.8 și este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată".
Prin urmare, având în vedere prevederile legale mai sus menționate și ținând cont că factura nr.-/02.08.2006 emisă de către " C", reprezentând contravaloare chirie pentru spațiul închiriat, a fost emisă pe numele " ROMÂNIA" de către persoana impozabilă " C", înregistrată ca plătitor de TVA, consideră că " ROMÂNIA", are dreptul la deducere a TVA aferentă facturii nr.-/02.08.2006 și implicit trebuie să beneficieze de rambursarea TVA aferentă.
Cu toate că Decizia nr.476/120/18.07.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice redă totuși textul actului normativ, organul de control nu a interpretat corect starea de fapt, întrucât, după cum s-a menționat și în procedura administrativă " C" nu a facturat contravaloarea chiriei aferente spațiului dat în chirie cu TVA în mod eronat ci a considerat că această operațiune este taxabilă, fapt acceptat de către " ROMÂNIA"
Pentru taxarea operațiunilor de închiriere de bunuri imobile " C" a optat tacit încă din perioadele anterioare anului 2006.
Cu privire la susținerile din hotărârea recurată potrivit cu care reclamanta nu a prezentat notificarea depusă la organul fiscal, după cum se poate observa de la dosarul cauzei, o asemenea notificare există și a fost depusă la prima instanță. Prin faptul că această notificare există în materialitatea ei, rezultă cu claritate intenția societății de manifestare a opțiunii. După cum s-a arătat, " C" Tae mis facturile reprezentând operațiuni de închiriere de bunuri imobile cu TVA încă din anul 2003, optând astfel tacit pentru taxarea acestor operațiuni.
Referitor la susținerile din hotărârea recurată potrivit cu care societatea ar fi trebuit să procedeze la formularea unei cereri prin care să solicite stornarea TVA-ului aferent facturilor reprezentând chirie spațiu conform contractului nr.9/2003, arată că s-a procedat și la formularea unei asemenea cereri pe care a înțeles să o depună în probațiune în fața instanței de fond. Prima instanță nu a făcut vorbire și nici nu a reținut în conținutul hotărârii faptul că s-a formulat și depus o astfel de cerere și nici nu a ținut cont la pronunțarea soluției de acest înscris depus în probațiune.
Intimatele au formulat întâmpinări, concluzionând în sensul respingerii recursului, pentru aceleași motive redate la instanța de fond.
Curtea, analizând recursul de față, prin prisma motivelor de fapt și de drept expuse și în conformitate cu cerințele art.3041Cod procedură civilă, găsește că recursul este întemeiat și se va admite în consecință, urmând ca în baza prevederilor art.312 Cod procedură civilă să se modifice soluția tribunalului în sensul admiterii acțiunii pentru considerentele ce se vor reda mai jos:
Prevederile Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal și ale Normelor metodologice de aplicare a legii nr.571/2003 aprobate prin nr.HG44/2004 reglementează raportat la speța dedusă judecății, două situații distincte în raport de conținutul dispozițiilor art.141 alin.2 lit. k), art.141 alin.3 din Legea nr.571/2003 și de pct.42, 44 din Normele Metodologice de aplicare a acesteia.
Nu intră în discuție ipoteza avută în vedere la pct.44 din Norme, aceea în care persoana impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA a facturat în mod eronat cu TVA livrările de bunuri/prestări servicii scutite de TVA, către beneficiari din România și în care persoana impozabilă este obligată să storneze facturile emise iar beneficiarii unor astfel de operațiuni nu au drept de deducere și trebuie să solicite furnizorului/prestatorului stornarea facturii cu TVA și emiterea altei facturi fără TVA.
Această situație trebuie înlăturată din moment ce pornim de la premiza că facturarea TVA-ului de către societatea cu care recurenta reclamantă a derulat operațiunea în cauză nu s-a produs eronat, ci, ca urmare a considerării că, în conformitate cu dispozițiile aliniatului 3 al art.141, "orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operațiunilor prevăzute la aliniatul 2 lit. k), în condițiile stabilite prin norme".
Reclamanta recurentă a făcut totuși demersuri în sensul stornării facturilor în cauză, determinată de concluziile inspecției fiscale efectuată de pârâte, finalizată cu actele atacate în prezenta cauză.
Analizând starea de fapt și normele legale care-i sunt conforme, concluzia ce se impune este următoarea:
Opțiunea persoanei impozabile pentru taxarea operațiunilor menționate la alin. 2 lit. k) (printre care se înscrie și operațiunea în litigiu), prevăzută de aliniatul 3 al art.141 din Codul fiscal, este condiționată de respectarea normelor metodologice, norme care dezvoltă modalitățile prin care se realizează opțiunea respectivă.
Or, cum nu se poate contesta că prestatoarea serviciului către recurentă, " C", a emis factura conținând TVA, în calitatea sa de plătitoare de TVA și că între recurenta beneficiară și societatea prestatoare s-au derulat operațiuni anterioare apariției nr.HG44/22.01.2004 de aprobare a Normelor Metodologice privind aplicarea Codului fiscal, facem apel la pct.42 alin.6 din Norme, cu referire la perioada anterioară supusă reglementărilor Legii nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, aliniat ce se coroborează cu aliniatul 5 al pct.42 și din care rezultă că persoanele care la data de 1 martie 2003 au optat tacit pentru taxarea operațiunilor scutite din art.141 alin.2 lit. k), pot renunța oricând la această opțiune în vederea aplicării regimului de scutire. Formularul pentru notificarea anulării opțiunii, prevăzut în anexa 2, se depune la organul fiscal.
Așadar, în speță nu era nevoie de opțiunea aplicării regimului de scutire ci, dimpotrivă societatea " C" putea să aleagă opțiunea contrară, de renunțare la regimul avut anterior al opțiunii tacite pentru taxarea operațiunilor sale și, cum nu a renunțat la aceasta ea a rămas supusă aplicării TVA.
Dovada contrară, ar fi trebuit făcută cu "Formularul pentru notificarea anulării opțiunii" (tacite), prevăzut în anexa 2 din Norme, care se depune la organul fiscal la care persoanele impozabile sunt înregistrate ca plătitori de impozite și taxe, așa cum se stabilește în aliniatul 6 al pct.42 din Norme, dispunându-se în continuare că, dacă ulterior se optează pentru taxare, după anularea opțiunii tacite a taxării, trebuie să se aplice prevederile aliniatului 5 (persoanele care au optat pentru regimul de taxare pentru orice operațiune prevăzută la art.141 alin.2 lit. k) din Codul fiscal, nu mai pot aplica regimul de scutire timp de 5 ani).
Din considerentele expuse, rezultă că ne aflăm în varianta opțiunii tacite, avută în vedere chiar de către pârâte anterior anului de referință în cauză, 2006, că notificarea prevăzută în aliniatul 6 al pct.44 din Norme despre care pârâtele intimate susțin că nu a fost făcută, nici nu era necesară, dat fiind că societatea în discuție nu a renunțat la opțiunea tacită.
Pe de altă parte, adresa emisă de o autoritate de nivelul intimatei pârâte, consideră că și atunci când prin norme se face trimitere la notificarea începerii regimului de taxare, aceasta reprezintă o condiție formală.
Urmează ca instanța să admită recursul și să modifice sentința prin admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv se va dispune anularea Deciziei nr.476/120/18.07.2007 emisă de pârâta T și anularea parțială a Deciziei de impunere nr.134/18.05.2007 emisă de pârâta T, privind suma de 4382 lei, precum și anularea Raportului de inspecție fiscală nr.608/18.05.2007, pentru aceeași sumă reprezentând TVA; se va dispune rambursarea către reclamantă a acestei sume, conform decontului de TVA cu nr.46616/25.09.2006, aferentă lunii august 2006.
Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta România împotriva sentinței civile nr.146/5.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș.
Modifică sentința recurată în sensul admiterii acțiunii reclamantei împotriva pârâtelor T și Administrația Finanțelor Publice T, dispunând anularea Deciziei nr.476/120/18.07.2007 emisă de pârâta T și anularea parțială a Deciziei de impunere nr.134/18.05.2007 emisă de pârâta T, privind suma de 4382 lei, precum și anularea Raportului de inspecție fiscală nr.608/18.05.2007, pentru aceeași sumă reprezentând TVA.
Dispune rambursarea către reclamantă a acestei sume, conform decontului de TVA cu nr.46616/25.09.2006, aferentă lunii august 2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, 3.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - LIBER - - -
GREFIER,
- -
RED:/24.04.08
TEHNORED:/29.04.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
