Contestație act administrativ fiscal. Decizia 418/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație act ad-tiv fiscal-
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 418
Ședința publică din 20 martie 2008
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Artene Doina
JUDECĂTOR 3: Galan Marius
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în mun. B,-, împotriva sentinței nr. 1575 din 21 noiembrie 2007 pronunțată Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat pentru reclamanta intimată - SRL B, lipsă fiind recurenta și pârâta intimată Direcția Regională Vamală I.
Procedura este completă.
S- făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru reclamanta intimată - SRL Bas olicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, arătând că reluarea procedurii de soluționare a contestației revenea organului care a dispus suspendarea, în speță DGFP B, la cererea Fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. 1850/40/09.05.2007, reclamanta - SRL în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Regională Vamală I, a solicitat anularea Deciziei nr. 5/21.03.2007 emisă de DGFPJ B, a procesului - verbal de control nr. 400/22.01.2002 întocmit de Direcția Regională Vamală și exonerarea reclamantei de plata către bugetul de stat a sumei de 33.315 lei (RON).
În motivarea acțiunii arată reclamanta că prin procesul-verbal nr. 400/22.01.2002 întocmit de I s-a constatat că valoarea înscrisă în factura externă prezentată de reclamantă la autoritatea vamală română cu ocazia importului unor covoare din Turcia, este mai mică decât valoarea transmisă de autoritatea vamală, fapt ce a condus la plata unor drepturi vamale diminuate, generând datorie vamală de 33.315 lei.
La acea dată, în temeiul OUG nr. 13/2001 reclamanta a formulat contestație, a cărei soluționare a fost suspendată prin Decizia nr. 15/12.03.2002 emisă de DGFPJ B, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, întrucât I prin adresa nr. 19156/22.01.2002 a sesizat IPJ B apreciind că fapta este infracțiune prev. de art. 178 Cod vamal.
Urmarea cercetărilor penale efectuate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșania dat soluția neînceperii urmăririi penale față de administratorul reclamantei, soluție necomunicată nici uneia dintre părți.
Prin adresa nr. I/3034/27.02.2007 înregistrată la DGFPJ B, reclamanta solicitat soluționarea pe fond a contestației, întrucât motivul suspendării a încetat.
Prin Decizia nr. 5/21.03.2007 emisă de DGFPJ B, a fost respinsă, ca nedepusă în termen, contestația reclamantei, fără a se soluționa fondul acesteia.
În temeiul Ordinului ANAF nr. 519/2005 apreciază reclamanta că reluarea procedurii soluționării contestației revenea persoanei care a formulat plângerea penală, situație confirmată și de art. 244 cod pr. civilă, în speță organului care a dispus suspendarea soluționării acesteia și nicidecum reclamantei.
Pârâta DGFPJ B, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației și menținerea deciziei nr. 5/21.03.2007, precizând că reclamanta a luat cunoștință de Ordonanța Parchetului la data de 4.- în cadrul dosarului de faliment 14/F/2006, dar și față de această dată reluarea soluționării contestației este tardiv formulată.
A formulat întâmpinare în cauză și pârâta I solicitând respingerea acțiunii motivat de faptul că reclamanta ar fi trebuit să solicite, în termen reluarea judecății contestației întrucât, în calitatea sa de subiect activ al contestației, avea interes în soluționarea acesteia.
Prin sentința nr. 1575 din 21.11.2007 Tribunalul Botoșani - secția comercială și de contencios administrativ admis acțiunea reclamantei - SRL B și a anulat decizia nr. 5 din 21.03.2007 emisă de DGFPJ B, trimițând cauza pentru soluționarea pe fond a contestației formulate de reclamantă împotriva procesului verbal nr. 400/22.01.2002 întocmit de Direcția Regională Vamală I la DGFPJ
Prin aceeași hotărâre, pârâta DGFPJ B fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, întrucât măsura suspendării a fost dispusă de DGFPJ B, tot această instituție trebuia să dispună reluarea soluționării contestației, conform procedurii comune în materie respectiv art. 244 cod pr. civilă, astfel încât, contestația reclamantei împotriva procesului verbal nr. 400/22.01.2002 înregistrat la DGFP B la 8.02.2002, fiind formulată în termen legal, se impune a fi soluționată pe fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DGFPJ B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta recurentă a arătat că, în conformitate cu disp. 214 al. 3 cod pr. fiscală "procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea" or persoanele care avea cunoștință despre încetarea motivelor pentru care s-a dispus suspendarea erau I, ce a formulat sesizarea penală împotriva administratorului - SRL B și persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale și nicidecum DGFPJ B, care în mod just făcând aplicarea art. 4 al. 1 din OUG nr. 13/2001, a respins contestația ca fiind nedepusă în termen; totodată față de această situație greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, atâta timp cât culpa pentru neaducerea la cunoștința organului de soluționare a contestației, a încetării motivului de suspendare, aparține altor părți.
Deși legal citați, cu duplicatul motivelor de recurs, intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs ce fac trimitere la disp. art. 304 pct. 9 cod pr. civilă, curtea constată neîntemeiat recursul.
Prin procesul verbal nr. 400/22.01.2002 întocmit de Direcția Regională Vamală I s- constatat că reclamanta a săvârșit fapta prevăzută de art. 384 lit. k din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României aprobat prin HG nr. 626/1997. Organele de control au constatat că valorile înscrise în cele două facturi externe sunt diferite, ceea ce condus la stabilirea unor valori în vamă mai mici și implicit la plata unor drepturi vamale diminuate,
S- stabilit în sarcina reclamantei diferența de taxe vamale în sumă de333.151.143 lei ROL, emițându-se decizia nr. 5 din 21.03.2007.
Împotriva procesului verbal reclamanta a formulat contestație la DGFPJ
Concomitent cu emiterea deciziei contestate, organul constatator a sesizat IPJ B pentru efectuarea cercetărilor pe latura penală pentru săvârșirea infracțiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală, faptă prev. de art. 278 din Legea nr. 141/1997, de către administratorul - SRL
Urmare a acestei sesizări, prin decizia nr. 15 din 12.03.2002 DGFPJ Bad ispus suspendarea soluționării cauzei până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, conform art. 10 al. 1 din OUG nr. 13/2001.
Urmare a cercetărilor penale, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșania dat soluția neînceperii urmăririi penale față de administratorul reclamantei, care însă nu fost comunicată nici uneia dintre părți, reclamanta luând cunoștință de aceasta, așa după cum arată chiar recurenta, în cadrul dosarului de faliment 14/F/2006.
Prin adresa nr. I/3034/27.02.2007 înregistrată la DGFPJ B, reclamanta a solicitat soluționarea pe fond a contestației, întrucât motivul suspendării a încetat.
Prin Decizia nr. 5 din 21.03.2007 DGFPJ Bar espins contestația reclamantei împotriva sumei de 33.315 lei ca nedepusă în termen.
Din înscrisurile depuse la judecata în fond rezultă că inițial reclamanta formulat contestație împotriva procesului verbal în termen, iar atâta timp cât nu s-a făcut dovada comunicării rezoluției parchetului către aceasta, neîntemeiat s- respins contestația acesteia ca tardiv formulată.
În conformitate cu disp. art. 10 din OUG 13/2001, art. 184 al. 3 cod pr. fiscală și art. 10 pct. 1- 9 din Ordinul ANAF nr. 519/2005 reluarea procedurii administrative de soluționare a contestației revine persoanei care a formulat plângere penală - în speță I, care avea obligația comunicării rezoluției către DGFP
Însă și I arată că, nu i s-a comunicat rezoluția parchetului ( 61 dosar fond)
Față de aceste aspecte, în mod corect instanța de fond a dispus anularea deciziei nr. 5/21.03.2007 și a trimis cauza pentru soluționarea pe fond a contestației reclamantei, neputându-se imputa acesteia, cu consecința negării dreptului de acces la instanță, nerespectarea dispozițiilor legii de către organul constatator și pasivitatea acestuia.
Pe de altă parte trebuie de precizat că, legea nu definește un termen anume în care să fie reluată procedura de soluționare, după încetarea motivului de suspendare.
Pe cale de consecință, motivele de critică vizând termenul în care trebuie formulată cererea de reluare a soluționării contestației cât și persoanele ce trebuiau să formuleze o astfel de cerere, nu pot fi primite.
Neîntemeiat este și cel de-al doilea motiv de recurs, vizând cheltuielile de judecată, întrucât DGFPJ B, având calitatea de pârât, este emitentul deciziei contestate, adică " partea căzută în pretenții" în prezenta cauză și care conform art. 274 cod pr. civilă va suporta la cererea reclamantei, cheltuielile de judecată.
Pentru aceste considerente, întrucât nici una dintre criticile invocate în recurs nu se subsumează motivului prev de art. 304 pct. 9 cod pr. civilă și nici din oficiu nu s-au identificat motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 al. 1 cod pr. civilă, curtea ca respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DGFPJ
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în mun. B,-, împotriva sentinței nr. 1575 din 21 noiembrie 2007 pronunțată Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/09.04.2008
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela, Artene Doina, Galan Marius