Contestație act administrativ fiscal. Decizia 4351/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4351
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
xxxxxxxxxxx
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 813 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat pentru recurentul reclamant și consilier juridic pentru intimații pârâți ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurentul reclamant solicită admiterea recursului casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului și a soluționat cauza pe excepție. Susține că în procedura administrativă a fost formulată contestația în termenul prevăzut de lege, comunicarea deciziei de impunere și a notei de constatare fiind realizată în mod greșit prin publicitate în condițiile în care acestea erau emise în luna iulie 2006 și comunicate în luna august iar reclamantul în februarie 2006 își schimbase adresa de domiciliu astfel că, organele fiscale trebuiau să facă demersurile legale pentru a verifica adresa de domiciliu și nu reclamantul trebuia să aducă la cunoștință modificarea adresei întrucât la acea dată nu era înregistrat din punct de vedere fiscal, adică anterior nu exista declarație de înregistrare fiscală.
Arată că publicitatea pe internet este o ultimă variantă și numai după epuizarea celorlalte modalități astfel că în cauză este culpa exclusivă a organelor fiscale.
De asemenea susține că nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților pârâți, consilier juridic, având cuvântul arată că mențiunea de pe plic nu arată că persona nu mai locuia la adresă iar publicitatea pe internet nu a fost făcută fără ca în prealabil să nu se poarte corespondență cu Serviciul evidența populației care a confirmat adresa indicată de reclamant.
Pe cale de consecință solicită respingerea recursului.
În replică, apărătorul recurentului arată că în acțiune a indicat din greșeală același domiciliu întrucât la momentul redactării acțiunii nu a avut cunoștință de noua adresă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 813 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost respinsă contestația formulată de reclamantul.
Pentru pronunțarea hotărârii prima instanță a reținut că prin decizia de impunere nr.47589/30.08.2006 s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații suplimentare de plată în cuantum de 259.803 lei, din care suma de 189.886 reprezintă impozit de venit, 64.220 reprezintă majorări de întârziere și 5.697 penalități de întârziere, această decizie fiind emisă în baza notei de constatare din 30.08.2009.
Împotriva acestor acte fiscale, reclamantul a formulat contestație la data de 21.06.2007, aceasta fiind respinsă prin decizia nr.100/18.09.2007, ca fiind depusă peste termenul de 30 de zile de la comunicare.
Din înscrisurile existente la dosar, instanța a constatat că actele administrativ fiscale contestate au fost comunicate de către organele fiscale prin poștă, potrivit art.44 alin.2 lit.c din nr.OG92/2003, la domiciliul fiscal al reclamantului cu confirmare de primire, însă mandatul poștal nr.34.825/31.08.2006 a fost remis pe motiv că destinatarul lipsește de la domiciliu.
Drept urmare, s-a procedat la comunicarea prin publicitate, conform art.44 alin.3 din același act normativ, prin afișarea la sediul C, la data de 20.09.2006, și pe pagina de internet a, la data de 21.09.2006.
Potrivit art.177 alin.1 din nr.OG92/2003, contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Întrucât de la data comunicării actelor administrativ fiscale și până la data depunerii contestației la organul administrativ fiscal au trecut mai mult de 30 de zile, instanța a apreciat că în mod corect, contestația a fost respinsă, ca tardiv introdusă.
Împrejurarea că reclamantul își schimbase domiciliul la data de 24.02.2006, așa cum rezultă din copia cărții de identitate depuse la dosar, s-a apreciat că nu poate fi avută în vedere atât timp cât acest aspect nu a fost adus la cunoștința organului fiscal, dispozițiile art.77 din nr.OG92/2003 prevăzând că modificările ulterioare ale datelor din declarațiile de înregistrare fiscale deci, și cele privind domiciliul fiscal, trebuie aduse la cunoștința organului competent din subordinea în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea și depunerea declarației de mențiuni.
În același sens sunt și dispozițiile art.98 civ.Cod Penal privind comunicarea actelor de procedură civilă care sunt aplicabile în mod corespunzător, potrivit art.44 alin.4 din nr.OG92/2003, unde se arată că schimbarea domiciliului uneia dintre părți (în speță, a domiciliului fiscal), sub pedeapsa neluării în seamă, trebuie adusă la cunoștința instanței ( a organului fiscal).
În raport de considerentele expuse, s-a constatat că în mod corect organul administrativ fiscal, prin decizia nr.100/18.09.2007, a respins contestația reclamantului împotriva Deciziei de impunere înregistrată sub nr. 47589/30.08.2006 și a Notei de constatare din 30.08.2006 emise de Administrația Finanțelor Publice C, ca tardiv introdusă, astfel că, apreciindu-se legală decizia a fost respinsă contestația formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut tardivitatea formulării contestație cu motivarea că recurentului îi revenea obligația de a anunța schimbarea de domiciliului, astfel că, în mod corect s-a făcut comunicarea deciziei prin afișarea acesteia pe pagina de internet a intimatei.
Recurentul a mai arătat că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.77 alin.1 din OG92/2003 deoarece nu a fost niciodată înregistrat din punct de vedere fiscal. Aceasta deoarece anterior nu a depus o declarație așa cum prevăd dispozițiile art.75 din OG92/2003.
Întrucât a intervenit schimbarea domiciliului în luna februarie 2006, decizia fiind demisă in luna august 2006, organului fiscal îi revenea obligația de a face verificări cu privire la domiciliul reclamantului și de a proceda la utilizarea modalităților de comunicare a actului administrației așa cum sunt acestea ierarhizate în art.44 din OG92/2003, colaborate cu dispozițiile civilă.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art.3041, Curtea reține că recursul este fondat având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. 100/18.09.2007 a DGFP Daf ost respinsă contestația formulată de ca nedepusă în termen, cu motivarea că decizia de impunere a fost comunicată legal prin afișare pe pagina de internet.
Instanța de fond, în mod greșit prin sentința atacată a reținut că această decizie a fost corect emisă, reținînd tardivitatea formulării contestației împotriva actului administrativ fiscal, avînd în vedere următoarele:
La data de 30.08.2006 a fost emisă decizia de impunere nr.47589 de către intimate.
În conformitate cu dispozițiile art.44 alin.1 din OG92/2003 actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat.
Modalitățile de comunicare sunt enumerate în alin.2 al art.44. De asemenea alin.4 art.44 din OG92/2003 arată că dispozițiile codului d e procedură civilă privind comunicarea a actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Ca atare, regula în comunicarea a actelor administrative fiscale este cea prevăzută în codul d e procedură civilă pentru comunicarea a actelor de procedură, respectiv regula înscrisă in dispozițiile art.90 c privind înmânarea a acestora la domiciliul sau reședința celui citat, respectiv la domiciliul sau reședința contribuabilului.
Conform codului d e procedură civilă, art.95, citarea prin publicitate are caracter excepțional, putându-se dispune numai în situația în care partea dovedește împrejurări concrete din care să rezulte că deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul celeilalte părți.
Se desprinde astfel concluzia că și în art.44 alin.2 din OG92/2003 prin raportare la dispozițiile codului d e procedură civilă sunt ierarhizate modalitățile de comunicare ale actului administrativ fiscal, ultima din acestea fiind comunicarea prin publicitate, respectiv după epuizarea celorlalte modalități.
Întrucât în cauză nu a fost posibilă comunicarea actului prin remiterea acestuia direct către contribuabil, sau prin poștă, fiind returnat plicul de corespondență cu mențiunea "destinatar lipsă domiciliul", organului fiscal îi revenea obligația de a face demersuri în vederea aflării domiciliului contribuabilului și numai în cazul imposibilității dovedite de aflarea domiciliului, se putea utiliza modalitatea comunicării actului administrativ fiscal prin publicitate, conform art.44 alin.2 lit.d din OG92/2003.
Întrucât in cauză nu a fost comunicat legal actul administrativ fiscal, în mod greșit instanța de fond a constatat tardivitatea introduceri contestației de către reclamant respectiv temeinicia deciziei nr. 100/18.09.2007.
Ca atare, acțiunea promovată de reclamant este întemeiată, urmând a fi admisă și anulată decizia nr.100 /18.09.2007.
În temeiul art.312 c va fi admis recursul, se va modifica sentința, va fi admisă acțiunea, se va anula decizia nr.100/18.09.2007 a DGFP D și va fi obligată pârâta să soluționeze pe fond contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr. 813 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Modifică sentința.
Admite acțiunea.
Anulează decizia nr.100/18.09.2007 a DGFP D și obligă pârâta să soluționeze pe fond contestația.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red jud.-
SI 2ex.13.11.2009
Jud fond
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Alina Răescu, Carmen Ilie