Contestație act administrativ fiscal. Decizia 436/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 436/2009
Ședința publică din data de 02 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinarea recursul declarat de reclamanta - UNIVERSAL SA împotriva sentinței civile nr. 1692 din 19.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Z, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic pentru intimată, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 14 ianuarie 2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentanta intimatei arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei intimatei în dezbateri judiciare pe recursul promovat în cauză.
Reprezentanta intimatei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea Dispoziției Primarului Municipiului nr. 1500/28.05.2008, a Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere nr. 20061/21.04.2008 pentru motivele prezentate pe larg în întâmpinare și susținute oral pe fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1692 din 19 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de petenta "UNIVERSAL" Z pentru anularea Dispoziției nr. 1500/28.05.2008 și a deciziei de impunere nr. 20.061/21.04.2008 emise de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că "UNIVERSAL" este proprietarul clădirii destinate ca magazin supermarket.
În baza contractului de închiriere nr. 1266/14.07.2004 "UNIVERSAL" a închiriat imobilul în favoarea " "
Prin contract s-a instituit dreptul locatarului de a amenaja spațiul închiriat prin efectuarea de lucrări de modernizare.
Autorizația de construire nr. 588/16.08.2004 pentru lucrările de modernizare a fost eliberată la cererea "UNIVERSAL" prin, așa încât susținerea că proprietarul nu a avut cunoștință de lucrările de modernizare nu este reală.
Prevederile art. 253 alin. 3.1. din nr. 571/2003 se regăsesc și în legislația fiscală anterioară Codului fiscal, obligația de plată a impozitului pe clădiri nu este o inovație juridică a Codului fiscal actual.
De altfel, obligația de a depune noi declarații fiscale în cazul extinderii, îmbunătățirii, distrugerii parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente este reglementată și de art. 254 Cod fiscal, iar, pe de altă parte, proprietarul clădirii nu s-a conformat obligației menționate nici după modificarea art. 253 Cod fiscal, deși nu aceste prevederi constituie unicul izvor al obligațiilor fiscale.
S-a constatat că Raportul de inspecție fiscală este încheiat documentat cu respectarea prevederilor legale, iar dispoziția nr. 1500/28.05.2008 și Decizia de impunere nr. 20.061/21.04.2008 sunt legale și temeinice, astfel că instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta AZs olicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea litigiului în fond și pronunțarea unei hotărâri prin care să se anuleze raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere nr.20061/21.04.2008.
În motivare se arată că rin p. sentința pronunțată instanța de fond in mod neîntemeiat si ilegal a stabilit ca - SA datorează diferența de impozit si penalitățile de întărziere cuprinse in Raportul de inspecție fiscala si decizia de impunere nr. 20061/21.04.2008:
Instanța a motivat hotărârea sa intr-un mod foarte vag fără referire concreta la un temei legal si la un articol de lege, prin faptul ca"obligatia de plata a impozitului pe cladiri nu este o inovatie juridica a noului Cod fiscal si ca prevederile art.253alin3.1.se regasesc si in legislatia anterioara".
A nu contesta plata impozitului pe clădire in general, a plățit impozitul pe clădire in condițiile legii (la valoarea de inventar a cladirii - art. 253 alin 1) iar pentru lucrările de modernizare făcute in baza autorizației nr,588/2004a depus declarațiile aferente in condițiile legii, asa cum se poate vedea din inscrisurile depuse la dosar. Recurenta contesta modul de aplicare a prevederilor legale referitor la o situatie particulara si anume: lucrari de modernizare executate de alta persoana decat proprietarul cladirii.
De asemenea se sustine in sentinta pronuntata ca " art.253 Cod Fiscal nu este unicul izvor al acestor obligatii fiscale" iar " obligatia de a depune noi declaratii fiscale in cazul extinderii. De asemenea se sustine in sentinta pronuntata ca " art.253 Cod Fiscal nu este unicul izvor al acestor obligatii fiscale" iar " obligatia de a depune noi declaratii fiscale in cazul extinderii) imbunatatirii, distrugerii partiale sau a altor modificari aduse unei cladiri existente este reglamentata si de art.254 Cod fiscal ".
Potrivit art. 254 alin 6. orice persoana care imbunatateste are obligatia de a depune o declaratie in acest sens in termen de 30 de zile la data la care s-au produs aceste modificari.
Proprietarul pentru a putea face o astfel de declaratie are nevoie de urmatoarele informatii: valoarea lucrarilor de modernizare si data finalizarii modernizarii, elemente esentiale care au lipsit - SA in calitate de proprietar.
In legislația in vigoare in perioada dec. 2004-dec. 2005 nu existau prevederi legale care sa instituie obligația si modalitățile prin care proprietarul poate obține aceste informații, si abia începând cu 01.01.2007 afostintrodusa prin art.253 alin 3.1 obligația chiriașului de a comunica in termen de 30 de zile de la finalizarea lucrărilor valoarea modernizării. Consideră ca instanța a interpretat si aplicat in mod eronat prevederile legale incidente situației care a făcut obiectul Raportului de inspecție fiscala contestat de noi, inclusiv aplicarea retroactiva a prevederilor art. 253 alin 3.1 invocate de organele de inspecție fiscala.
Referitor la obligația de plata a majorărilor si penalităților de întârziere instanța in mod ilegal a considerat ca proprietarul afostin întârziere de la data de 31.12.2004 chiar daca proprietarul nu afostinformat de chiriaș de finalizarea investiției, nici chiar dupa introducerea data de 01.01.2007 când afostintrodus art.253 alin. 3.1;
Instanța susține in motivarea sentinței ca proprietarul nu a depus declarația"nici după modificarea art. 253 din codul fiscal ", dar introducerea art.253 alin 3.1 nu a schimbat situația si nu a creat obligații noi pentru proprietar ci pentru chiriaș.
În motivarea sentinței se retine ca proprietarul a avut cunostință de lucrările de modernizare întrucât exista Autorizația de construcție nr.588 /2004 emisa pe numele proprietarului, instanța ajungând la aceasta concluzie prin interpretarea greșita a documentelor depuse in probațiune la dosar. Autorizația de construire nr.588/16.08.2004 eliberata la cererea - SA se refera la modernizarea întregii clădiri din care face parte spațiul închiriat, lucrări executate de proprietar si nu de chiriaș. Valoarea lucrărilor de modernizare executate in baza autorizației-a fost declarata la Primăria Z prin declarația nr.29531/29.09.2005 si nr.40731/22.12.2005, iar - SA a calculat si plătit impozit la valoarea majorata, conform prevederilor legale. Daca instanța considera ca modernizarea realizata de chiriaș este făcută in baza autorizației nr. 588/2004, atunci obligațiile de plata stabilite prin Raportul de inspecție fiscala si Decizia de impunere sunt fără temei atâta timp cat - Sa a declarat in conformitate cu art. 254 Cod fiscal valoarea investiției făcute in baza acestei autorizații.
In realitate lucrările efectuate de chiriaș nu sunt făcute in baza autorizației nr.588/2004, pentru lucrările efectuate de chiriaș recurenta nu are cunoștință de existente unei autorizații obținute de chiriaș( conform contractului avea obligația de a obține toate autorizațiile necesare ), nici Primăria nu invocat o astfel de autorizație.
In motivarea sentinței nu s-a făcut referire la valoarea lucrărilor de modernizare făcute de chiriaș in condițiile in care in acțiunea introdusa recurenta a contestat valoarea înscrisă de chiriaș in contabilitatea acestuia si a invocat Raportul de evaluare a patrimoniului - SA întocmit in Ianuarie 2006.
Analizând recursul în raport de motivele de recurs invocate și prin raportare la prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Reclamanta AZp rin acțiunea în contencios administrativ promovată în contradictoriu cu Primăria municipiului Zas olicitat anularea dispoziției nr.1500 din 28 mai 2008, raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere nr.20061/21 aprilie 2008 întrucât prin acestea în mod netemeinic și nelegal a fost stabilită în sarcina sa obligații de plată constând în impozit pe clădire în cuantum de 10873 lei aferent perioadei decembrie 2004 - decembrie 2005, majorări în sumă de 10219,75 lei și penalități în sumă de 340,93 lei.
Motivarea acțiunii promovate a realizat că reclamanta prin invocarea împrejurărilor art.253 alin.31din Codul fiscal nu era în vigoare în perioada de referință iar obligația de a comunica proprietarului valoarea lucrărilor de modernizare nu incumba chiriașului iar acesta nici nu a comunicat reclamantei valoarea lucrărilor efectuate fără ca prin aceasta să încalce dispoziții legale.
Reclamanta a mai învederat că nu a încălcat prevederile art.254 alin.6 întrucât nu ea a fost persoana care a extins sau îmbunătățit o clădire existentă și căreia să-i incumbe obligația de a depune o declarație în acest sens la compartimentul de specialitate a autorității administrației publice locale.
Prima instanță a reținut că în fapt reclamanta este proprietarul clădirii destinate ca magazin iar în baza contractului de închiriere ATa obținut dreptul de a amenaja spațiul și autorizația de construire nr.588/16 august 2004 și a înlăturat susținerile reclamantei vizând neretroactivitatea dispozițiilor fiscale, indicând temeiul de drept al determinării cuantumului obligațiilor reclamantei.
Aserțiunea recurentei referitoare la împrejurarea că nu a fost indicat temeiul de drept nu este una reală fiind indicat textul art.253 și 254 Cod fiscal care instituie obligația depunerii declarației în termenul de 30 de zile în sarcina proprietarului imobilului supus taxelor.
Alegațiile recurentei vizând interpretarea eronată a prevederilor art.254 alin.6 Cod fiscal de către prima instanță deoarece acestea fac referire la orice persoană fără a specifica în mod obligatoriu proprietarul nu pot fi primite.
Obligația depunerii declarației incumbă proprietarului imobilului iar comunicarea informațiilor necesare de către locatar trebuie realizate între cele două părți, în executarea obligației, proprietarul imobilului fiind persoana care poate solicita informațiile care îi sunt necesare.
Împrejurarea că reclamanta recurentă nu a obținut informațiile necesare în vederea executării obligației depunerii declarației nu poate constitui un fapt exonerator de răspundere pentru aceasta.
Prima instanță a reținut din starea de fapt existentă că reclamanta recurentă a recunoscut locatarei dreptul de a realiza lucrările efectuate, astfel că avea cunoștință de existența acestora și de împrejurarea că s-a născut în sarcina sa obligația depunerii declarației.
Considerentele evidențiate au relevat că recursul promovat este nefundat și în consecință Curtea potrivit dispozițiilor art.312 pr.civ. va respinge recursul declarat de reclamanta UNIVERSAL împotriva sentinței civile nr. 1692 din 19.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj care va fi menținută în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
"
Respinge recursul declarat de reclamanta UNIVERSAL împotriva sentinței civile nr. 1692 din 19.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G - - - - -
GREFIER
- -
Red./
2 ex./04.02.2009
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
