Contestație act administrativ fiscal. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5/CA
Ședința publică din 18 ianuarie 2010
Completul constituie din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtPRIMARUL COMUNEI- cu sediul în com. jud.T, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, HG, G, - toți cu domiciliul în loc. jud.T, împotriva sentinței civile nr.1881/09.10.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av., pentru intimații-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind recurentul-pârât.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Avocat, pentru intimații-reclamanți, invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare. Arată că cererea depusă de recurent nu poate fi numită recurs motivat. Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a anulat dispozițiile de imputare, sumele imputate reprezentând drepturi speciale acordate conform contractului colectiv de muncă. Conform art.12 din Legea nr.130/1996, nu se pot negocia clauzele referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției nulității recursului pentru nemotivare cât și pe fond.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr-, reclamanții, HG, G, -, C-tin, Stavre, Petrel, G, OG, si G, au chemat în judecată pe Primarul Comunei, județul T, pentru anularea dispozițiilor de imputare nr. 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, 241, 242, 243, 244, 245, 246, 247, 248, 249, 250, 251, 252/ 15.06.2009 emise de către acesta, ca netemeinice și nelegale.
În motivare s-a arătat că, în conformitate cu art. 32 alin. 5 din Acordul/Contractul colectiv de muncă pentru anul 2007, aprobat prin HCL, al comunei, jud. T, nr. 4/31.01.2007 și înregistrat la Direcția de Muncă Solidaritate și Familie Tulcea cu nr-, reclamanții au beneficiat de sume pentru achiziționarea unei ținute decente și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și instituția cu care colaborează.
Ulterior s-a întocmit un Adițional la contract, care a fost înregistrat la Direcția de Muncă Solidaritate și Familie Tulcea cu nr. 34/8154/30.05.2007, iar pentru anul 2008, fost încheiat un Acord/Contract colectiv de muncă aprobat prin HCL, al comunei, jud. T, nr. 9/12.02.2008 și înregistrat la Direcția de Muncă Solidaritate și Familie Tulcea cu nr. 60/6085/14.03.2008.
La acesta s-au întocmit Acte Adiționale iar ultimul a fost înregistrat la Direcția de Muncă Solidaritate și Familie Tulcea cu nr. 137/16716/30.07.2008.
S-a precizat că în respectivul Acord/contract s-a prevăzut acordarea lunară a sumei de 50 de lei pentru menținerea sănătății și securității muncii și refacerea capacității de muncă, precum și 150 de lei /trimestru, pentru achiziționarea unei ținute decente, în scopul asigurării unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și instituțiile cu care primăria colaborează.
S-a mai arătat că sumele de bani plătite de intimată cu titlu de drepturi speciale au fost acordate în temeiul unui contract legal, perfect încheiat și valabil până la expirării lui, un contract cu putere de lege între părți, dar și opozabil terților.
Prin hotărârile nr. 4/31.01.2007 și 9/12.02.2008 ale consiliului local al comunei, prevederile acestor acte contractuale au fost aprobate iar cheltuielile necesare drepturilor speciale au fost incluse în bugetul de venituri și cheltuieli al comunei, jud. T, situație în care plata acestor drepturi a căpătat un caracter normativ obligatoriu, în special pentru pârât.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
În susținere, reclamanta a depus la dosar, în copii, înscrisuri.
Pârâtul Primarul Comunei, jud. T, nu a depus la dosar întâmpinare.
La data de 07 octombrie 2009, reclamanții au depus la dosar tabel nominal privind funcționarii publici din cadrul Primăriei comunei, jud. T și tabel nominal privind angajații contractuali din cadrul Primăriei comunei, jud.
Prin sentința civilă nr. 1881/09.10.2009 a fost admisă acțiunea formulată de către funcționarii publici din cadrul primăriei, pentru salariații contractuali cauza fiind disjunsă în vederea soluționării de către completul de litigii de muncă.
Au fost avute în vedere următoarele considerente:
Reclamanții, HG, G, și au calitatea de funcționari publici în cadrul aparatului propriu al Primăriei comunei, jud.
Prin dispozițiile nr. 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, / 15.06.2009 emise de pârât, reclamanților mai sus menționați le-au fost imputate sume reprezentând drepturi speciale acordate conform Acordului/contractului colectiv de muncă încheiat între Primăria Comunei și reclamanți, pentru anii 2007 și 2008.
Potrivit art. 32 alin. 5 din Acordul colectiv de muncă pentru anul 2007 încheiat între Primăria comunei, în calitate de angajator, și Grupa Sindicală din aparatul de specialitate al primarului comunei, jud. T afiliată la Sindicatul salariaților din Administrația Locală T, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, pentru menținerea sănătății și securității muncii și asigurarea protecției personalului, salariații beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă, în cuantum de 200 lei lunar.
Conform art. 32 alin. 5 și 6 Acordul colectiv de muncă pentru anul 2008 încheiat între Primăria comunei, în calitate de angajator și Grupa Sindicală din aparatul de specialitate al primarului comunei, jud. T afiliată la Sindicatul salariaților din Administrația Locală T, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2008, pentru menținerea sănătății și securității muncii și asigurarea protecției personalului, salariații beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă, în cuantum de 200 lei lunar.
Drepturile speciale reprezintă acoperirea unei părți a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrană, motivarea personalului pentru asigurarea stabilității și confidențialității față de instituție.
Sumele se vor suporta de la capitolul 51.02 "Autorități executive", "Titlul II", "Bunuri și Servicii" alin.20.14 "Protecția muncii" și se vor justifica cu chitanțe fiscale.
Art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996 stipulează că "un contract colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate prin în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea", iar clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege.
De asemenea, conform art.12 alin.1 din același act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, aceleași dispoziții fiind cuprinse și în art.3 alin.2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010.
Interpretând per a contrario dispozițiile legale menționate, rezultă că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Pe de altă parte, folosind același principiu în interpretarea prevederilor art.3 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, precum și ale art.82 alin.2 din Legea nr.130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În acest sens sunt și prevederile art.238 alin.3 din Codul Muncii, cu care se completează Legea nr.188/1999, care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispozițiile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
În aceste condiții, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există nici un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri.
Un argument în plus îl constituie și art.72 din Legea nr.188/1999 potrivit cu care autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau ai reprezentanților funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, de unde rezultă că autoritățile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, precum și cele pentru sănătate și securitatea muncii.
Prevederile art.32 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noțiunii de "îmbunătățire a condițiilor la locul de muncă", părțile angajate în negociere căzând de acord cu privire la faptul că suplimentările în discuție sunt necesare dezvoltării condițiilor de muncă.
Mai mult, obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate, întrucât acesta a devenit opozabil, și în același timp, obligatoriu pentru părțile contractului, potrivit art.243 din Codul Muncii și art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea executării contractului colectiv de muncă derivă și din prevederile Convenției OIM nr.131/1970, referitoare la atragerea răspunderii părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor avansate prin contractul colectiv de muncă.
De asemenea, obligativitatea executării acordului colectiv de muncă este reglementată și prin art.28 din HG nr.833/2007, potrivit cărora neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea civilă, și, după caz, disciplinară, a părților care se fac vinovate de aceasta.
Potrivit art.8 din Legea nr.130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele și în condițiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispozițiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art.24 alin.1), nulitate care se constată de instanța competentă, la cererea părții interesate (art. 24 alin.2 din Legea nr.130/1996).
Soluția a fost atacată cu recurs de către Primarul Comunei.
Prin motivele de recurs se susține că deciziile de imputație au fost emise în urma unui control al Camerei de Conturi T care a apreciat că nu există temei legal pentru acordarea drepturilor.
În drept se invocă art. 299 și următoarele pr.civ.
Intimații nu depun întâmpinare dar invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare.
Fiind analizată cu prioritate potrivit art. 137 alin. 1.pr.civ. excepția a fost respinsă pentru următoarele considerente:
Conform art. 3041.pr.civ. recurentul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, putând critica hotărârea instanței de fond sub toate aspectele.
Recurentul a înțeles să critice hotărârea primei instanțe din prisma concluziilor Camerei de Conturi care a apreciat că drepturile au fost acordate nejustificat.
Pentru aceste considerente instanța de recurs a apreciat că cererea este motivată și a respins excepția nulității recursului pentru nemotivare.
Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin motivele de recurs recurentul nu indică nici o prevedere legală care a fost încălcată prin conținutul clauzelor din cuprinsul Acordului colectiv de muncă pe anii 2007-2008.
Așa cum a reținut și prima instanță, legea nr. 188/1999 permite încheierea de acorduri colective între instituțiile publice și sindicatele reprezentative sau reprezentanții funcționarilor publici. Aceste acorduri pot să cuprindă numai măsuri referitoare la: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale (art. 72 alin. 1 din legea nr. 188/1999).
În baza legii nr. 188/1999, dar și în baza legii nr. 130/1996 - referitoare la contractele colective de muncă - și a contractului colectiv de muncă la nivel național au fost încheiate Contractele colective de muncă înregistrate la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Tulcea, fără a fi sesizate clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilorlegale.
În cuprinsul Contractelor astfel cum au fost modificate prin acte adiționale ( art. 32 alin 5 pentru anul 2007 și art. 29 alin. 5 și 6 pentru anul 2008) se află inserate clauze referitoare la acordarea unui spor de 300 lei lunar pentru "menținerea sănătății și securității muncii, asigurarea protecției personalului, asigurarea stabilității și confidențialității față de instituție" și a unei sume de 300 lei pe trimestru (respectiv 200 lei pe semestru pentru anul 2007) pentru "o ținută decentă și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și instituțiile cu care colaborează".Dat fiind definirea scopului pentru care sumele se acordă, ele se pot încadra în textul art. 72 alin. 1 lit. ași b din legea nr. 188/1999,fiind destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătății și securității în muncă.
Pe de altă parte, legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, prevede modalitatea de anulare a unor clauze contrare dispozițiilor legale. În speță nu s-a solicitat anularea prevederilor în baza cărora s-au acordat sumele ce au făcut obiectul deciziilor de imputație. Astfel s-a imputat funcționarilor publici din cadrul instituției recurente sume acordate în baza unui contract perfect valabil, a cărui legalitate nu a fost pusă niciodată în discuție.
O ultimă subliniere trebuie făcută în legătură cu faptul că instanța analizează cauza potrivit art. 3041.pr.civ. numai cu privire la aspectele invocate, chiar dacă acestea nu se încadrează în art. 304.pr.civ. recurentul necontestând prin motivele de recurs anularea în întregime a deciziilor de imputație.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului pentru nemotivare.
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-pârâtPRIMARUL COMUNEI- cu sediul în com. jud.T, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, HG, G, - toți cu domiciliul în loc. jud.T, împotriva sentinței civile nr.1881/09.10.2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Red.jud.-Gr.
2ex./26.01.2010
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Revi Moga, Nicolae Stanciu
