Contestație act administrativ fiscal. Sentința 51/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR NR.-
SENTINȚA NR.51/CA/2010
Ședința publică din 3 februarie 2010
PREȘEDINTE: Marinescu Simona JUDECĂTOR 2: Dobai Florica
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta- "" SRL,cu sediul în S M,-, jud.S M în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că, fondul cauzei a fost dezbătut la data de 27 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărâri cauzei pentru data de 3 februarie 2010.
CURTEA D APEL
deliberând:
Constată că, prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 17 noiembrie 2009, reclamanta - "" SRL în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a solicitat anularea actelor administrative: Decizia nr.168/19.05.2009, privind soluționarea contestației, Decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.439/17.12.2008 și Raportul de inspecție fiscală nr.18367/17.12.2008, anularea obligațiilor fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 3.744.149 lei, din care 1.911.255 lei taxă pe valoare adăugată și 1.832.894 lei majorări de întârziere aferente sumei de 1.911.255 lei TVA, precum și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 319.862,10 lei, încasată din conturile societății în baza actelor administrative a căror anulare o solicită.
În motivarea acțiunii se arată că, așa cum rezultă din factura fiscală seria B - nr.-/31.03.2006, serviciul prestat a fost "intermediere cf. ctr. Nr.2/01.09.2005".
Potrivit capitolului II din contractul de intermediere nr.2/01.09.2005, obiectul acestui contract îl constituie identificarea, de către intermediarul - " & " SRL, de parteneri pentru beneficiarul - "- " SRL (actualmente - "" SRL) și mijlocirea acceptării ofertei de vânzare a titlurilor de participație deținute de beneficiar la societatea bancară BANCA DAEWOO ROMÂNIA SA, în condițiile de preț stabilite de beneficiar.
Întrucât serviciul contractat constă în efectuarea demersurilor de către intermediar pentru determinarea încheierii contractului de vânzare între beneficiar și acceptantul ofertei, contractul de intermediere și factura sunt documentele necesare și suficiente pentru dovedirea executării serviciului în cazul în care între beneficiar și acceptantul ofertei a fost încheiat contractul de vânzare în condițiile de preț stabilite de beneficiar.
Prestarea efectivă a serviciului de intermediere rezultă tocmai din încheierea contractului de vânzare între beneficiar și acceptantul ofertei.
Cu privire la temeiul de drept invocat în Decizia de impunere nr.439/17.12.2008, respectiv art.145 alin.3 lit.a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în forma în vigoare la data deducerii TVA, arată că această dispoziție legală este inaplicabilă pentru că situațiile în care TVA este nedeductibilă sunt prevăzute limitativ de art.145 alin.7, iar justificarea dreptului de deducere s-a făcut în conformitate cu prevederile art.145 alin.8 lit.a din Codul fiscal în vigoare la data exercitării dreptului de deducere.
Astfel, potrivit art.145 alin.7 din Codul fiscal, în forma în vigoare la data de 31.03.2006, TVA este nedeductibilă în următoarele situații: a).pentru bunuri/servicii achiziționate de furnizori/prestatori în contul clienților și care apoi se decontează acestora și b). pentru băuturi alcoolice și produse din tutun destinate acțiunilor de protocol.
De asemenea, potrivit art.145 alin.8 lit.a, pentru justificarea dreptului de deducere a TVA achitată, persoana impozabilă trebuie să prezinte factura fiscală "care cuprinde informațiile prevăzute la art.155 alin.8 și este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată".
Prin urmare, întrucât TVA dedusă de societatea reclamantă în baza facturii seria B - nr.-/31.03.2006 nu este nedeductibilă conform art.145 alin.7, iar dreptul de deducere a TVA s-a exercitat cu respectarea prevederilor art.145 alin.8 lit.a din Codul fiscal în forma în vigoare la data exercitării dreptului de deducere, actul administrativ fiscal Decizia de impunere nr.439/17.12.2008, arată că este nelegal, fiind emis cu încălcarea acestor dispoziții legale.
În legătură cu temeiul de drept invocat de organul fiscal în Raportul de inspecție fiscală nr.18367/17.12.2008 - "pct.48 din nr.HG44/2004 privind Normele metodologice date în aplicarea art.21 alin.4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal", a arătat în contestație că dispozițiile art.21 din Codul fiscal cuprind cheltuielile deductibile și nedeductibile pentru determinarea profitului impozabil, iar nu situațiile în care TVA este nedeductibilă, aceste situații fiind prevăzute în art.145 alin.7 din Codul fiscal în vigoare la data exercitării dreptului de deducere.
De asemenea, reclamanta arată că și în situația în care dispoziția legală ar fi aplicabilă în cazul stabilirii TVA nedeductibilă, nu sunt întrunite condițiile cumulative cerute de textul legii pentru ca o cheltuială cu serviciile să fie nedeductibilă: 1). să nu poată justifica necesitatea prestării acestora și 2). să nu existe contract.
Pentru a motiva susținerea că serviciul de intermediere nu poate fi justificat, organul fiscal a invocat în raportul de inspecție fiscală prevederile pct.48 din Normele metodologice date în aplicarea art.21 alin.4 lit.m din Codul fiscal conform cărora "prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin: situații de lucrări, procese verbale de recepție ", fără a preciza însă care sunt documentele justificative pe care societatea reclamantă ar trebui să le dețină pentru a justifica prestarea serviciului.
Potrivit capitolului II din contract, intermediarul se obligă "să identifice parteneri pentru beneficiar și să mijlocească acceptarea ofertei de vânzare în condițiile de preț stabilite de beneficiar", rezultând două categorii de obligații ale prestatorului intermediar: 1). identificarea de parteneri pentru beneficiar și 2). Depunerea tuturor diligențelor pentru a facilita acceptarea ofertei beneficiarului de către potențialul cumpărător, care însă poate fi identificat de către intermediar sau de către beneficiar. Rezultă, prin urmare, că ipoteza cumpărătorului identificat de către beneficiarul din contractul de intermediere dar determinat de către intermediar să accepte oferta de preț a beneficiarului se înscrie perfect în obiectul contractului de intermediere, esențială fiind determinarea potențialului cumpărător să accepte oferta de preț a beneficiarului.
Arată că a apelat la un intermediar după semnarea acordului de principiu - "Convenția" din 09.08.2005 - pentru identificarea și a altor parteneri și pentru depunerea tuturor diligențelor necesare în vederea perfectării unui contract de vânzare - cumpărare de acțiuni în anumite condiții de preț. După încheierea contractului de intermediere nr.2/01.09.2005, intermediarul - " " SRL a identificat și alți potențiali cumpărători și a depus diligențe pentru acceptarea prețului de către partenerul inițial, prin prezentarea altor oferte comparabile și prin negocieri repetate pentru determinarea acceptării ofertei de preț a beneficiarului. Activitatea depusă de către intermediar a determinat cumpărătorul să accepte prețul solicitat de societatea reclamantă. repetate între intermediar și cumpărător nu s-au concretizat în documente, însă aceasta nu înseamnă că serviciul nu a fost executat, dimpotrivă, rezultatul acestor negocieri îl constituie încheierea contractului de vânzare cumpărare la prețul solicitat de societatea reclamantă.
A arătat în contestație și faptul că, așa cum rezultă din procesul verbal de control încrucișat nr.15162/01.08.2008, TVA în sumă de 1.911.255 lei a fost achitată bugetului public de către emitentul facturii - - " " SRL, astfel că prin anularea dreptului de deducere și obligarea reclamantei la plata aceleiași TVA, această taxă va fi achitată bugetului public de două ori, cu încălcarea prevederilor Titlului VI - Taxa pe valoarea adăugată, precum și a principiilor generale de impozitare prevăzute de Codul fiscal.
Din cuprinsul Convenției încheiată la data de 09.08.2005, rezultă că această convenție nu constituie contract de vânzare de acțiuni, ci stabilește doar cadrul general al operațiunii de vânzare, care va avea loc sau nu între semnatarii acestei convenții preliminare.
Pe de altă parte, conform pct.3 alin.5 din Convenție, "în scopul determinării sumei la care se ridică contravaloare acțiunilor - în baza criteriilor convenite, Casa recunoaște ca adecvată o evaluare a capitalului economic al Băncii Daewoo - egală cu de 3,5 (trei virgulă cinci) ori valoarea patrimoniului net contabil al aceleiași Bănci Daewoo
În limita datei de 15 septembrie 2005 Casa - în scopul de a se ajunge la determinarea finală a valorii acțiunilor, va proceda - cu ajutorul propriilor consultanți și cu prealabila efectuare a procedurii de - la verificarea sumei la care se ridică patrimoniul net contabil al Băncii Daewoo ". Or, în contractul de vânzare cumpărare de acțiuni semnat la 5 octombrie 2005, la art.2.1. se precizează că "Prețul rotunjit al acțiunilor ordinare ale Băncii Daewoo este fixat la o valoare de 12,226 euro și derivă din atribuirea a 100% din capitalul social al Băncii Daewoo cu o valoare economică egală cu, echivalentă cu valoarea rotunjită de 42,125 RON pentru fiecare acțiune, care constituie capital social, "
Prin urmare, rezultă că valoarea de vânzare a unei acțiuni nu a fost stabilită în funcție de valoarea patrimoniului net contabil al băncii, așa cum s-a prevăzut la semnarea Convenției din 09.08.2005, ci în funcție de capitalul social al băncii. Noțiunea de patrimoniu al societății este distinctă de cea de capital social. Astfel, în timp ce capitalul social este expresia valorică a aporturilor asociaților, patrimoniul societății este o universalitate juridică, în care sunt cuprinse toate drepturile și obligațiile, precum și bunurile societății. Patrimoniul net contabil cuprinde bunurile (și drepturile) societății după corectarea activului social cu pasivul social (totalitatea obligațiilor), respectiv totalitatea bunurilor și drepturilor rămase societății după scăderea obligațiilor.
Or, deși la data semnării Convenției - 09.08.2005 - părțile au convenit că valoarea acțiunilor să fie stabilită prin înmulțirea cu 3,5 valorii patrimoniului net contabil al băncii la data de 31 decembrie 2004, rezultând o valoare totală de 192.548.300,00 RON, această valoare era condiționată de verificarea sumei în cadrul procedurii de. În cadrul acestei proceduri s-a stabilit însă că valoarea patrimoniului net contabil este mult diminuată cu valoarea creditelor neperformante și a creanțelor în litigiu înregistrate în activul bilanțier al Băncii Daewoo.
În această situație, pentru a convinge cumpărătorul să ofere prețul propus inițial, dar care nu se mai justifica prin raportare la patrimoniul net contabil, a contractat un serviciu de intermediere pentru a obține prețul inițial sau un preț cât mai apropiat de acesta. Activitatea depusă de către intermediar a determinat cumpărătorul să accepte prețul solicitat de reclamantă.
Intermediarul a convins cumpărătorul să accepte un preț determinat nu prin raportare la patrimoniul net contabil, așa cum s-a prevăzut în Convenție, ci prin raportare la capitalul social al băncii Daewoo, acesta fiind prețul cel mai apropiat de prețul discutat inițial. Ca urmare a negocierilor repetate, cumpărătorul a acceptat prețul propus de intermediar, respectiv prețul calculat prin raportare la capitalul social, rezultând o valoare economică de 186.776.199,68 RON, cea mai apropiată de valoarea discutată inițial (192.548.300,00 RON).
Arată reclamanta că pârâtul susține că intermediarul nu și-a realizat obligațiile din contractul de intermediere pentru că "nu a fost prezentată nota de informare către beneficiar asupra acceptări ofertei, așa cum este prevăzut la pct.2, capitolul IV "Obligațiile intermediarului" din contractul de intermediere nr.2/01.09.2005". Solicită însă a se observa că, potrivit capitolului IV pct.2 din contract, intermediarul este obligat "2. Să-l informeze de îndată pe beneficiar asupra acceptării ofertei". Nu rezultă din cuprinsul contractului obligația intermediarului de a întocmi o notă de informare scrisă, așa cum fără temei susține pârâtul. -nțeles că intermediarul a informat beneficiarul cu privire la acceptarea ofertei, pentru că, urmare a acestei "acceptări" a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni.
Mai arată reclamanta că pârâtul - a pus în executare decizia de impunere nr.439/17.12.2008, reținând dinn patrimoniul său suma totală de 319.862,10 lei, din care suma de 70.827,10 lei prin încasare din conturile societății reclamante, iar suma de 249.035 lei a fost compensată cu aceeași sumă datorată reclamantei de către în temeiul sentinței nr.99/02.06.2008, pronunțată în dosar nr- al Curții de APEL ORADEA, irevocabilă prin decizia nr.4775/16.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul căreia a fost obligată la restituirea către societatea reclamantă a sumei de 488.153 lei. Suma a fost compensată prin Nota privind compensarea obligațiilor fiscale nr.8581/17.07.2009 emisă de
Această notă de compensare, arată reclamanta că nu i-a fost comunicată urmare a operațiunii de compensare efectuată de pârât, ci ca document probator anexat întâmpinării formulate de în litigiul având ca obiect cererea reclamantei de obligare a pârâtei la executarea hotărârii judecătorești irevocabile prin care a fost obligată la plata acestei sume.
Menționează că prin decizia nr.3856/22.09.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr.439/17.12.2008 și a raportului de inspecție fiscală nr.18367/17.12.2008, până la pronunțarea instanței de fond.
În drept, a invocat dispozițiile art.1 alin.1, art.8 alin.1 din legea contenciosului administrativ nr.554/2004, precum și celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul acțiunii.
În probațiune a depus la dosar decizia nr.168/19.05.2008 a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, contestația nr.36/29.01.2009, decizia de impunere nr.439 din 17.12.2008, raportul de inspecție fiscală nr.18367 din 17.12.2008, Anexa nr.21 privind calculul TVA stabilită suplimentar și a majorărilor de întârziere aferente calculate până la data de 10.12.2008, contractul de intermediere nr.2/01.09.2005, factura fiscală nr.- din 31.03.2006, protocolul încheiat la 31.03.2006, contractul de vânzare cumpărare semnat la la 5 octombrie 2005, traducerea din italiană în română certificată prin încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului nr.29216 din 9 noiembrie 2005, privind înscrisul cu sigla Banca CR încheiat la 30 iulie 2005, - tradus în limba română - autentificat prin încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului autorizat nr.4225 din 19.10.2009 de, acest înscris în limba italiană, adresa nr.8581 din 17.07.2009 a cuprinzând nota privind compensarea obligațiilor fiscale, adresa din 17.07.2009 înaintată către Direcția Generală de Administrare a Contribuabili - pentru - "" SRL și extras de pe site-ul cu privire la dosarul - - fișa dosarului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării se arată că, organele de inspecție fiscală, în baza reglementărilor legale în vigoare, nu au admis la deducere TVA în sumă de 1.911.255 lei, având în vedere faptul că reclamanta nu a prezentat documente din care să demonstreze că serviciul a fost realizat efectiv de către societatea care a emis factura.
În acest sens, a învederat instanței că, orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de TVA, are dreptul să deducă TVA datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să-i fie livrate și pentru prestațiile de servicii care i-au fost prestate sau urmează să-i fie prestate de o persoană impozabilă dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile.
Ca atare, dreptul de deducere a TVA este condiționat de utilizarea serviciilor achiziționate în folosul operațiunilor taxabile ale persoanei impozabile, justificarea serviciilor ca fiind destinate operațiunilor taxabile revenind persoanei impozabile din punct de vedere al TVA care a achiziționat serviciile respective.
Învederează că, pentru încadrarea unei operațiuni ca prestare de servicii, trebuie ca aceasta să aducă un avantaj clientului, iar contrapartida obținută să fie aferentă avantajului primit, condiție îndeplinită în cazul în care furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii se angajează să furnizeze bunuri și/sau servicii determinabile persoanei ce efectuează plata.
Totodată, arată că din analiza documentelor depuse de reclamantă nu rezultă care sunt serviciile pe care intermediarul le-a efectuat, pentru a se stabili dacă se justifică facturarea acestora, condiție obligatorie ce trebuie îndeplinită pentru deducerea TVA aferentă, întrucât identificarea acceptantului ofertei nu a fost efectuată de către intermediar, așa cum este prevăzut la punctul 1, capitolul IV "obligațiile intermediarului" din contractul de intermediere nr.2/01.09.2005, întrucât - " " SRL nu exista nici la data încheierii Convenției, nici la data semnării acesteia de către reclamantă, aceasta înregistrându-se la. la data de 15.08.2005.
Criteriile de determinare a prețului acțiunilor au fost stabilite în funcție de valoarea patrimoniului net contabil al Băncii Daewoo, potrivit convenției semnată și acceptată de reclamantă la data de 09.08.2005, așa cum este menționat la pct.P din contractul de vânzare cumpărare semnat la la 05.10.2005, între Casa de Economii din și - "- " SRL, actualmente reclamanta, împreună cu un număr de alte 11 societăți deținătoare de acțiuni ale societății bancare Daewoo, și nu urmare a diligențelor depuse de societatea intermediară, așa cum susține reclamanta.
Nu a fost prezentată nota de informare către beneficiar asupra acceptării ofertei, așa cum este prevăzut la punctul 2, Capitolul IV "Obligațiile intermediarului" din contractul de intermediere nr.2/01.09.2005 și nu au fost prezentate documente din care să reiasă demersurile profesionale uzuale efectuate de intermediar pentru a determina acceptarea ofertei de către cumpărător, așa cum este prevăzut la punctul 4, Capitolul IV "Obligațiile intermediarului".
În consecință, arată că reclamanta nu a prezentat alte documente care să detalieze și să exemplifice în ce a constat prestarea de servicii efectuată de intermediar, neputând fi stabilită legătura de cauzalitate între serviciile facturate de acesta și contractul de vânzare de acțiuni.
Referitor la afirmația reclamantei "că încadrarea operațiunii de către organele de inspecție fiscală în prevederile art.21 alin.4 lit.m din Codul fiscal este greșită", arată că nu poate fi de acord cu ea.
Deși au fost invocate prevederile art.21 alin.4 lit.m, obligațiile fiscale au fost stabilite în conformitate cu prevederile art.145 alin.3 lit.a din Codul fiscal și cu prevederile art.94 alin.1 din Codul d e procedură fiscală.
Legat de aceste dispoziții, susține că reclamanta nu a făcut dovada prestării efective a serviciului de intermediere, pentru care a dedus TVA, respectiv nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor intermediarului așa cum sunt ele prevăzute în Capitolul IV "Obligațiile intermediarului" din contractul de intermediere nr.2/01.09.2005.
Examinând cauza, prin prisma înscrisurilor de la dosar și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, instanța constată că acțiunea formulată de reclamanta - "" SRL este întemeiată.
Prin actele administrativ fiscale în litigiu a fost stabilită în sarcina reclamantei obligația de plată la bugetul de stat a sumei de 1.911.255 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată dedusă de aceasta în luna martie 2006 fără respectarea normelor legale. Mai precis, organul fiscal a reținut că nu s-au prezentat documente justificative în demonstrarea prestării serviciului de intermediere de către - " " " SRL.
Conform dispozițiilor art.145 alin.3 lit.a din Legea nr.571/2003, în forma în vigoare la data de 31.03.2006 ( data emiterii facturii nr.-), dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează sa îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează sa îi fie prestate de o altă persoană impozabilă.
Conform dispozițiilor art.145 alin.8 lit.a din Legea nr.571/2003, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, "orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii, cu unul din următoarele documente: pentru taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cufactură fiscală, care cuprinde informațiile prevăzute la art. 155 alin. (8), și este emisă pe numele persoanei de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. Beneficiarii serviciilor prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. b) si art. 151 alin. (1) lit. b), care sunt înregistrați ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, justifică taxa dedusă, cufactura fiscală, întocmită potrivit art.155 alin. (4)". În același sens sunt și normele metodologice date în aplicarea dispozițiilor art.145 alin.8, cuprinse la pct.46 din nr.HG44/2004 actualizată.
Art.155 alin.8 din aceeași lege prevede că factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informații: seria și numărul facturii; data emiterii facturii; numele, adresa și Codul d e identificare fiscală ale persoanei care emite factura; numele, adresa și Codul d e identificare fiscală, după caz, ale beneficiarului de bunuri sau servicii; denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate; prețul unitar fără taxa pe valoarea adăugată și baza de impozitare pentru fiecare cotă sau scutire; cota de taxă pe valoarea adăugată aplicată sau mențiunile: scutit cu drept de deducere, scutit fără drept de deducere, neimpozabil, supus regulilor speciale, după caz; suma taxei pe valoarea adăugată de plată, pentru operațiunile taxabile, cu excepția cazurilor în care se aplică reguli speciale prevăzute prin norme metodologice.
În speță, factura seria B - nr.- (fila 42), cuprinde toate informațiile prevăzute de aceste dispoziții legale. De altfel, nici pârâta nu a invocat faptul că această factură nu ar fi întocmită conform dispozițiilor fiscale.
Față de aceste prevederi (art.145 și 155 Cod fiscal și Normele metodologice) instanța constată că factura fiscală, contractul de intermediere nr.2/2005 și contractul de vânzare cumpărare sunt documente justificative pentru deducerea taxei pe valoare adăugată din litigiu.
Dispozițiile pct.48 din nr.HG44/2004, invocate de organul fiscal, cuprind norme date în aplicarea prevederilor cuprinse la art.21 din Legea nr.571/2003, referitoare la cheltuielile deductibile și nedeductibile, dispoziții neaplicabile în speță, întrucât cu privire la deducerea TVA atât Codul fiscal (art.145) cât și Normele metodologice cuprind prevederi exprese.
Cu toate că organul fiscal nu acceptă la deducere TVA în sumă de 1.911.255 lei, cu motivarea că factura seria - nr.-/31.03.2006 și contractul de vânzare cumpărare nu sunt documente justificative pentru prestarea serviciului de intermediere de către - " A " SRL, nu precizează concret ce documente ar fi trebuit prezentate de către aceasta, respectiv ce documente ar fi dovedit, în accepțiunea organului fiscal, îndeplinirea obligațiilor contractuale precizate la art.II din contractul nr.2/01.09.2005 (fila 40).
Conform facturii seria - nr.-/31.03.2006, aceasta a fost emisă pentru "prestarea serviciului de intermediere, conform contractului nr.2/01.09.2005". Această factură a fost înregistrată în contabilitate de către beneficiarul serviciului prestat, reclamanta, prin urmare aceasta a acceptat la plată această factură și a fost de acord cu plata contravalorii serviciului, neinvocând neexecutarea obligației contractuale sau executarea ei necorespunzătoare, motiv pentru care a și făcut plata.
Intermedierea este o activitate de mijlocire, de înlesnire a încheierii unei tranzacții, intermediarul având obligația de a depune toate diligențele pentru încheierea tranzacției dorite de către beneficiar și întrucât în contractul de intermediere nu s-a prevăzut în sarcina intermediarului obligația întocmirii de documente din care să reiasă demersurile profesionale uzuale efectuate de intermediar, această obligație nefiind prevăzută expres la art.IV pct.4 din contract, cum greșit susține pârâta, instanța constată că interpretarea făcută de organul fiscal clauzelor contractuale este nelegală.
Referitor la executarea obligației contractuale de către intermediar, instanța constată că din art.II din contractul de intermediere nr.2/01.09.2005 (fila 40), rezultă faptul că intermediarul - " " " SRL, avea obligația de a identifica parteneri, respectiv de a mijloci încheierea contractului de vânzare - cumpărare la prețul optim pentru beneficiarul reclamant.
Astfel, cum afirmă și reclamanta, intermediarul nu avea exclusiv obligația de a identifica parteneri, avea și obligația de a mijloci acceptarea ofertei de vânzare a titlurilor de participație deținute de către beneficiar la societatea bancară BANCA DAEWOO ROMÂNIA SA. iar faptul că cumpărătorul a fost găsit de către reclamantă nu echivala cu neîndeplinirea obligației de către intermediar.
Încheierea contractului de vânzare cumpărare de către reclamantă cu Casa de Economii din, dovedește faptul că oferta de preț a reclamantei a fost acceptată de aceasta și intermediarul și-a îndeplinit obligația contractuală prevăzută la art.II.
Clauza contractuală prevăzută la art.IV pct.2 din contractul de intermediere, conform căreia intermediarul are obligațiasă-l informezede îndată pe beneficiar asupra acceptării ofertei, nu prevede în sarcina intermediarului obligația de a întocmi o notă de informare, respectiv o informare concretizată neapărat printr-un înscris, ci doar obligația de a-l informa pe beneficiar despre acceptarea ofertei sale, din modul de redactare a clauzei rezultând fără dubiu faptul că acea informare era corect și legal făcută și verbal. Dovada cea mai elocventă că l-a informat pe beneficiar despre acceptarea ofertei făcute de acesta este tocmai încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Interpretarea acestei clauze contractuale de către organul fiscal în sensul că intermediarul era obligat să întocmească o notă de informare scrisă este astfel greșită, nerezultând această obligație din modul de redactare a clauzei contractuale.
Mai mult, dacă reclamanta ar fi apreciat că intermediarul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, aceasta nu ar fi fost de acord cu plata contravalorii serviciului facturat. Prin afirmațiile făcute de organul fiscal, cum că nu e dovedită prestarea serviciului de către intermediar, se afirmă de fapt că nu s-a executat contractul de intermediere, în situația în care părțile l-au considerat executat, intervenindu-se astfel în adevărata voință a părților.
Conform dispozițiilor art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.
În speță, contractul de intermediere nu a fost revocat de către părți, situație în care intermediarul avea dreptul la plata remunerației stabilită prin acel contract.
Cu toate că organul fiscal apreciază că nu s-a dovedit efectuarea serviciului de intermediere, motiv pentru care reclamanta nu are dreptul de deducere a TVA aferent prețului plătit, nu are nimic de obiectat în legătură cu faptul că reclamanta a achitat TVA-ul aferent prețului plătit.
Conform procesului verbal nr.15162/01.08.2008, ce cuprinde rezultatul controlului încrucișat efectuat la - " " SRL, factura seria - nr.-/31.03.2006 se regăsește înregistrată în de vânzări al acestei societăți pe trimestrul I 2006, iar TVA-ul aferent trimestrului I 2006 fost achitat de această societate la bugetul de stat, deci și TVA-ul în sumă de 1.911.255 lei, aferent serviciului prestat de intermediar și facturat conform acestei facturi, aspect necontestat de pârât.
Prin urmare, prin plata de către reclamantă a sumei de 1.911.255 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar de către organul fiscal prin actele administrative în litigiu, această sumă ar fi plătită de două ori la bugetul de stat.
Pentru aceste considerente, instanța constată că, actele administrative atacate sunt nelegale și în baza dispozițiilor art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 va fi admisă acțiunea formulată de către reclamantă și anulate actele administrative în litigiu cu privire la suma de 3.744.149 lei din care 1.911.255 lei reprezentând TVA și 1.832.894 lei majorări de întârziere aferente.
Întrucât din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă rezultă faptul că pârâtul a încasat suma de 319.862,10 lei, reprezentând TVA, de la societatea reclamantă, în baza deciziei de impunere nr.439/17 decembrie 2008, respectiv în baza în baza unui act administrativ nelegal, instanța va dispune restituirea de către pârâtă a acestei sume.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
ADMITE acțiunea formulată de reclamanta - "" SRL, cu sediul în S M,-, jud.S M în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în B,-, sector 5 și în consecință:
Anulează decizia nr.168/19.05.2009, decizia de impunere nr.439/17.12.2008 și Raportul de inspecție fiscalănr.18367/17.12.2008, cu privire la suma de 3.744.149 lei; din care 1.911.255 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată și 1.832.894 lei majorări de întârziere aferente, acte administrative emise de pârât.
Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 319.862,10 lei încasată din conturile acesteia în baza actelor administrative anulate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. sent. -
- tehnoredact. - - 4 ex.
- 01.03.2010
2 com. 1.03.2010cu:
- - "" SRL,
- MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ,
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Dobai Florica
