Contestație act administrativ fiscal. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--14.10.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.54
Ședința publică din 19 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr.1103/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - & SRL A, având ca obiect contestația act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurentă, pentru reclamanta intimată se prezintă avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare/concluzii scrise din partea reclamantei, care se comunică cu reprezentantul recurentei.
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială, notă privind cheltuielile de judecată în cuantum de 1478 lei, factura aferentă acestor cheltuieli de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad sub nr-,reclamanta - & SRL a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A solicitând anularea actelor administrativ fiscale cu nr. 85162/ad/6 mai 2009 prin care s-a respins cererea sa de restituire taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule și 95393/ad/20 mai 2009 emise de, și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 6287 lei, achitată cu chitanța seria - nr. - și dobânda legală aferentă sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că în anul 2007 achiziționat din Germania un autoturism second-hand, marca Audi model A4, an de fabricație 2004, iar pentru a-l înmatricula a fost obligată să achite în contul bugetului de stat suma de 6287 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 2141și 2143Cod fiscal. Consideră că taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene CE întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.
Prin această taxă, a afirmat reclamanta, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Reclamanta a arătat că prin cererea depusă la Administrația Finanțelor Publice A la data de 24.04.2009 a solicitat restituirea taxei, cererea sa fiind respinsă prin adresa nr.85162/ad/06.05.2009, împrejurare în care în temeiul art. 205.pr.fiscală la data de 07.09.2008 reclamantul a formulat plângere împotriva acestui act administrativ, act ce reprezintă plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, respinsă prin adresa nr. -/ad/26.05.2009,
Se susține de către reclamantă că în mod greșit organul fiscal a apreciat că adresa emisă nu reprezintă un act administrativ fiscal întrucât conținutul acesteia reprezintă o manifestare de voință a organului fiscal a autorității fiscale care s-a pronunțat asupra cererii formulate motiv pentru care devin incidente și dispozițiile art. 2 alin. 1 lit.h din Legea 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii parțial ca netemeinică și nelegală și parțial ca fiind fără obiect.
Prin sentința civilă nr.1103/19.01.2010, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta - & SRL, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, și în consecință a anulat actele administrative emise de pârâtă cu nr. 85162/ad/6 mai 2009 și 95393/ad/20 mai 2009 și o obligă să-i restituie reclamantei suma de 6287 lei actualizată cu rata dobânzii legale pentru perioada cuprinsă între data plății și cea restituirii efective și să-i plătească 39,03 cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
În motivare reclamanta a arătat că începând cu data de 1.07.2007 a intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 cu Norme metodologice de aplicare din 24 06 2008.
Conform dispozițiilor art.11 din ordonanță, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioadă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență.
Pârâta a considerat că restituirea unei părți din taxa achitată se face doar în baza unei cereri, însoțită de actele prevăzute în norme și organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată. Din acest punct de vedere, a apreciat pârâta că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect existând o procedură de restituire de care aceasta poate să uzeze.
Mai arată cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG 50/2008, din expunerea de motive a ordonanței, rezultă că în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că diferența de taxă achitată de reclamant este legală și în conformitate cu normele comunitare ea neputând fi restituită nici la cerere nici în alt mod.
Referitor la susținerea pârâtei privind incidența în cauză a OUG nr. 50/2008 cu începere de la 1 iulie 2008, instanța va reține ca întemeiată apărarea formulată de reclamantă în sensul că art. 11 din OG nr. 50/2008 nu este aplicabil situației juridice din litigiul dedus judecății.
Dispozițiile art. 2141- 2143Cod fiscal au fost abrogate de la data de 1 iulie 2008.
Reclamanta a definitivat procedura de înmatriculare a autoturismului la data de 03.08.2007 iar taxa de primă înmatriculare a fost încasată de către pârâtă în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008.
Instanța a dat astfel eficiență prevederilor constituționale consacrate în art. 15 alin. 2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
Prin urmare nici reclamanta care și-a înmatriculat autoturismul în această perioadă, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare nu poate fi obligată să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări. Instanța va reține și faptul că aplicarea dispoz. art. 11 din OUG nr. 50/2008 cade în competența exclusivă a organelor fiscale singurele care pot calcula și restitui diferențele dintre vechea taxă și noua taxă instituită prin OUG nr. 50/2008.
Reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Instanța apreciază că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Cu privire la faptul că adresa Administrației Finanțelor Publice A nu ar fi act administrativ în sensul Legii 554/2004 sau administrativ fiscal în sensul OG 92/2003, instanța unește această excepție cu fondul cauzei, natura juridică a actului contestat ținând determinând motivul promovării acțiunii și, deci, a admiterii sau respingerii pe fond a acesteia.
Instanța a reținut că reclamanta a achitat în contul trezoreriei municipiului A suma de 6287,00 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, prin chitanța seria - nr. -/03.08.2007.
Cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta A, pe motiv că sumele au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal.
În cauza dedusă judecății instanța a constatat că sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Invocând jurisprudența Curții de justiție Europene, instanța reține că prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal, întemeiată pe art. 214 (3) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art. 2141și 2143Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al UE, în România, este condiționată de plata acestei taxe.
În consecință, adresa emisă de Administrația Finanțelor Publice constituie un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală întrucât este emis de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale respectiv obligația de plată a taxei, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ fiind acte administrative în sensul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit c din Legea 554/2004.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state, instanța constată o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90(1) din Tratatul CEE. Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național, instanța a constatat că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art. 2141- 2143Cod fiscal, se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea reclamantei, în sensul că a obligat pârâta să dispună anularea actelor administrativ -fiscale emise de pârâtă și restituirea sumei de 6287 lei, actualizată, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei, până la data restituirii efective.
În baza art. 274.pr.civ. instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,30 lei reprezentând taxa de timbru, reclamanta nesolicitând plata onorariului de avocat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice, solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, pârâta A arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în sensul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Se arată astfel că acțiunea reclamantei este inadmisibilă câtă vreme chitanța de plată a taxei de primă înmatriculare nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art.43 alin.3 Cod procedură fiscală iar în lipsa actului administrativ nu se poate vorbi despre un litigiu de contencios administrativ.
Prin motivele de recurs s-a invocat și lipsa calității procesual pasive a A în condițiile în care taxa de primă înmatriculare a fost instituită de Statul Român și nu de instituția pârâtă. Astfel, instanța de fond a motivat hotărârea raportat la nelegalitatea stabilirii prin legea internă a taxei speciale care ar încălca art.90 din Tratat fără să se exercite rolul activ în stabilirea calității procesual pasive a recurentei.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că prima instanță a încălcat limitele generale de competență, depășind atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
Pe fondul cauzei se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în condițiile în care autoritățile naționale au competență luării măsurilor corespunzătoare pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Se mai arată faptul că prin intrarea în vigoare a nr.OUG50/2008 acțiunea reclamantului a rămas parțial fără obiect întrucât dispozițiile legale în prezent în vigoare reglementează procedura de restituire a sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.4, pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la recursul propriu zis, Curtea observă că recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aai nvocat excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, sub două aspecte.
1 Analizarea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei:
Pe de o parte, recurenta a invocat că actele contestate nu sunt acte administrative, în sensul Legii nr. 554/2004, iar pe de altă parte, că prezentul litigiu nu este unul de contencios administrativ, dat fiind faptul că actele contestate nu sunt acte administrative.
Curtea constată, din modul de formulare a acestei excepții, că aceasta are la bază opinia conform căreia actele contestate în justiție de reclamantă nu sunt acte administrative.
Recurenta a susținut că, în condițiile în care actul administrativ atacat nu are "suport material", ci doar o bază legală, acțiunea reclamantei apare ca inadmisibilă și că actele prin care Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aar efuzat cererea reclamantei de restituire a taxei constituie o simplă corespondență emisă în regim de asistență contribuabili, fără să producă efecte juridice.
Curtea observă, în această privință, că prin actele respective Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aar espins cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare formulată de reclamantă.
Curtea observă, în primul rând, că în cauză este necontestat că reclamanta a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal și că a solicitat restituirea acestei taxe.
De asemenea, este necontestat că solicitarea reclamantei de restituire a acestei taxe a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Referirile la faptul că nu există un suport material al actului în cauză au în vedere numai una din semnificațiile noțiunii de act administrativ, respectiv semnificația de "înscris" probator, constatator al manifestării de voință a emitentului actului.
Or, actul administrativ nu are numai semnificația de înscris constatator al unei manifestări de voință, ci - în primul rând - de manifestare de voință făcută în scopul nașterii, modificării sau stingerii unui raport juridic administrativ.
În acest context, autoritățile fiscale invocă tocmai lipsa unui înscris, a unui formular care să ateste manifestarea de voință a acestei autorități - aspect care este consecința refuzului acestor autorități de a emite un astfel de înscris.
Curtea constată însă existența unei manifestări de voință a autorităților fiscale în momentul acceptării plății taxei de primă înmatriculare de către reclamantă, precum și în momentul în care a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea expresă a reclamantei.
Examinând actele respective, adică manifestările de voință ale autorităților fiscale, prin prima definiției legale a actului administrativ, Curtea observă că acestea sunt acte unilaterale - deoarece exprimă voința unilaterală a autorității emitente de a respinge cererea reclamantei, că au fost emiseîn regim de putere publicășiîn vederea executării în concret a legii- deoarece actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A în calitate de organ împuternicit oficial cu verificarea îndeplinirii obligațiilor fiscale, și cămodifică raporturi juridice -deoarece, prin consecințele sale concrete, a exprimat voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A de a refuza restituirea taxei solicitate de reclamantă.
Curtea observă că pârâta nu a identificat nici un text legal încălcat de reclamantă prin formularea acestei cereri și a contestației împotriva refuzului de restituire a taxei în litigiu. De asemenea, nu s-a arătat că reclamanta ar fi avut o altă posibilitate procedurală de a solicita restituirea taxei plătite și contestate, și nici nu a fost indicată o altă procedură legală aplicabilă în astfel de cazuri.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că actele atacate de reclamantă sunt acte administrative în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora " în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A, Curtea reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamantă.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că este nefondată excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, excepție susținută pe absența caracterului administrativ al actelor suspuse controlului judecătoresc.
În raport cu această concluzie, Curtea reține că prezentul litigiu este de competența instanțelor de contencios administrativ, excepția invocată nefiind întemeiată nici sub acest aspect.
2 Analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, Curtea observă că aceasta a fost invocată pe considerentul că taxa contestată a fost instituită de Statul Român, iar nu de către pârâtă.
Astfel, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aas usținut că însăși instanța de fond a reținut existența unei baze legale pentru calculul taxei de primă înmatriculare, iar emitentul acestei baze legale este Statul Român, iar nu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Curtea observă că, într-adevăr, taxa de primă înmatriculare contestată de reclamantă este stabilită de Statul Român prin art. 2141Codul fiscal.
Pe de altă parte, este necontestat faptul că taxa respectivă a fost plătită de către reclamantă la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, această instituție având, astfel, competența legală de a încasa și calcula această taxă.
De asemenea, Curtea constată că reclamanta a solicitat nu numai restituirea taxei plătite, ci și anularea actului prin care pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aar efuzat restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă.
În aceste condiții, Curtea reține că pârâta s-a comportat nu numai ca un veritabil organ împuternicit cu încasarea și calcularea taxei în litigiu, dar a emis și acte administrative prin care a refuzat restituirea taxei respective, fără a invoca în cadrul procedurii administrative de contestare lipsa competenței legale de a emite aceste acte și fără a indica un alt organ administrativ care ar avea această competență.
În aceste condiții, Curtea apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A nu este întemeiată, instanța de fond reținând în mod corect că această instituție are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
3 Analizarea excepției privind necompetența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar:
Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, recurenta a invocat faptul că nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să statueze asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția României și cu tratatele internaționale.
În privința acestei excepții, Curtea amintește că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional."
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene - a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar - Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
4 Examinarea fondului litigiului:
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta a susținut că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu este incident în cauză pentru că " taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România".
Curtea constată că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate "produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
Curtea observă, totodată, că nu se percepe taxa stabilită de 2141din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.
Cu toate acestea, taxa stabilită de 2141din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, Curtea amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
"45. Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
46 În ceea ce privește a importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
47 Conform unei jurisprudențe bine stabilite,art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate(a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată).Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
49. O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
51. Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care ace diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
52. În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
53 Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
54. Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost plătită în Ungaria își pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piață. Pe măsura deprecierii autoturismului, se diminuează de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse în valoarea reziduală a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un preț ce corespunde unei părți din valoarea sa inițială, care conține valoarea reziduală a taxei de înmatriculare.
55. Pare a rezulta, din informațiile transmise de instanțele naționale, că un autoturism de același model, vechime, cu același număr de kilometri parcurși, cumpărat într-un alt stat membru și înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.
56. Deci, deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
57. Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicândo taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
-valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării,este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Având în vedere această concluzie, Curtea constată legalitatea hotărârii instanței de fond, care a reținut incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Consecința acestei concluzii a fost, de asemenea, justificată legal de instanța de fond.
În această privință, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Curtea precizează, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform căroraStatul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" -astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, " dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
În ceea ce privește referirile la legea cadru europeană, acestea nu pot fi luate în considerare de C, deoarece ele nu au legătură cu prezenta cauză.
În primul rând, dispoziția comunitară constatată a fi încălcată în prezenta cauză este art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu o reglementare din dreptul comunitar derivat. De altfel, Curtea remarcă faptul că recurenta nu a indicat nici o dispoziție cuprinsă într-un act normativ comunitar care să fi fost încălcată de instanța de fond prin soluția recurată.
În al doilea rând, dispozițiile referitoare la legea cadru europeană nu sunt în vigoare în acest moment, acestea făcând parte din Tratatul instituind o Constituție pentru Europa, anexă la Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană. Or, Tratatul instituind o Constituție pentru Europa nu este în vigoare la momentul pronunțării prezentei hotărâri și nici nu a fost în vigoare anterior acestui moment.
De aceea, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, nu este în vigoare nici o lege cadru europeană, în prezent fiind edictate directive europene, conform art. 249 paragraful 3 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze,Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ndasdi și Nmeth, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic dedreptmaterial fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.
Curtea observă, totodată, că Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 a intrat în vigoare în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din acest act normativ sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de OUG50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, de asemenea, că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției.În acelașisens s-a pronunțat O și cauza Papageorgiou vs..
Pentru identitate de rațiune, soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.
Astfel, în materie fiscală, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, iar potrivit alin. 3, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
În al doilea rând, taxa la care face referire OUG50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
5 Acordarea cheltuielilor de judecată:
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă, respectiv la plata sumei de 1428 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat și a cheltuielilor pentru pregătire a dosarului.
Cu privire la cererea de cheltuieli de judecată constând în cheltuielile de deplasare, Curtea constată că reclamanta nu a făcut dovada unei asemenea cheltuieli, motiv pentru care această cerere va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 1103/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă pârâta recurentă la plata către reclamantă a sumei de 1428 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat și cheltuieli pentru pregătire dosar. Respinge în rest cererea de obligare a recurentei la plata de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.P/29.01.2010
Tehnodact L./ 2 ex/1.02. 2010
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător: G
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
