Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 58/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--16.10.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.58

Ședința publică din 19 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Adina Pokker

JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr.677/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâții intimați Guvernul României și Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familiei T, având ca obiect refuz acordare drepturi protecție socială.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă se prezintă pentru recurenta T consilier juridic, pentru recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale se prezintă, pentru reclamantă se prezintă avocat, lipsă fiind pârâta intimată

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reprezentanții părților depun la dosar delegații de reprezentare și arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta recurentei Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii precizate a reclamantei.

Reprezentanta recurentei Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, iar pe fond solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor potrivit concluziilor de la dosar, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar -, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții - Direcția De Muncă Și Solidaritate Socială Și Familie Timiș, Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei Și Egalității De Șanse B, având ca obiect obligația a face, ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța de judecată să dispună anularea adresei nr. 4788/18.10.2007 emisă de T ca fiind netemeinică și nelegală, obligarea pârâtei la emiterea unei Decizii prin care să i se recunoască reclamantei dreptul la acordarea retroactivă a trei indemnizații lunare pentru creștere copil până la 2 ani, pentru cei trei copii ai săi: -, - și -; constatarea excepției de nelegalitate precum și a caracterului discriminatoriu conferit de textul de lege prevăzut de art. 3 alin. 1 din HG 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 și art. 6 din OUG 148/2005,; obligarea pârâtei la plata sumei de 26.686 lei plus dobânda legală, sumă ce reprezintă cuantumul indemnizației calculate retroactiv, a indemnizației creșterii copilului în vârstă de până la doi ani, pentru cei trei copii minori, cu începere de la data de 19.06.2006 și până la 20.06.2008, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a dat naștere la data de 20.06.2006 la trei copii, respectiv minorii -, - și - și începând cu luna octombrie a anului 20067 primit indemnizația oferită de statul român pentru îngrijirea copilului, însă numai pentru un singur copil și nu pentru toți cei trei copii rezultați dintr-o singură naștere, în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materie reglementate de OUG 148/2005. Dată fiind această situație, precum și interpretarea discriminatorie a textului de lege reiterat mai sus, la data de 08.10.2007 reclamanta s-a adresat pârâtei printr-un înscris intitulat, Memoriu" cu nr. de înregistrare 7194/08.10.2007, în conținutul căruia a solicitat emiterea unei decizii prin care să-i fie recunoscut dreptul la plata a trei indemnizații lunare de creștere a copilului, câte una pentru fiecare dintre cei trei tripleți.

Față de acest aspect, pârâta răspuns prin adresa nr. 7488 din 18.10.2007 în mod nelegal, în sensul că nu îi poate recunoaște reclamantei dreptul invocat de aceasta și stipulat în OUG nr. 148/2005, că are dreptul la alocație de stat pentru fiecare copil în parte, însă la indemnizația pentru creșterea copilului ar avea dreptul la această indemnizație numai pentru un singur copil, chiar dacă prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii, concluzionând că reclamanta a primit, începând cu luna octombrie 2006, corect și legal indemnizația pentru creșterea copilului.

S-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 2 alin. 2 din aceeași lege se asimilează actului administrativ unilateral și, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, refuz manifestat prin exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea".

Or, conform prevederilor art. 2 alin. 2 lit. m din Legea nr. 554/2004, prin exces de putere se înțelege exercitarea dreptului de apreciere aparținând autorităților administrației public4, prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție și de lege.

Totodată s-a învederat că în cauza de față reclamanta, a reclamat, tocmai excesul de putere exprimat de pârâtă prin utilizarea unei marje mult prea largi și discreționare de apreciere, ipoteza sarcinii multiple nu este reglementată de legiuitor, astfel încât, dacă legiuitorul a reglementat expres doar ipoteza sarcinilor succesive, înseamnă că pentru sarcinile multiple se aplică regula generală, părintele îndreptățit va beneficia de câte o indemnizație lunară în cuantumul stabilit de lege pentru fiecare copil.

A accepta contrariul ar însemna a se crea o discriminare nepermisă în ceea ce privește drepturile copiilor. Pe de altă parte, în spiritul și esența legii este aceea de a sprijini familia care are de crescut unul sau mai mulți copii, iar creșterea a trei copii nu poate fi egală sau nici măcar echivalența cu creșterea unuia singur.

La această situație mai poate fi adăugat și caracterul imprevizibil al, nașterii de gemeni", și anume imposibilitatea prevederii și /sau influențării a sarcinii din partea părinților. Prin urmare nu poate fi vorba nici de efecte ale unei sarcini multiple care să fi fost asumate în cunoștință de cauză.

În jurisprudența în domeniu și față de cele solicitate de reclamantă prin această acțiune, într-o speță similară s-a pronunțat și Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 1783/2007, unde instanța de judecată a acordat câștig de cauză reclamantei și ia recunoscut dreptul la acordarea a două indemnizații de creștere a copilului, obligând în acest sens statul român prin Direcția de Solidaritate Socială și Familie Cluj.

S-a arătat că teza conform căreia în situația în care în urma nașterii rezultă doi sau mai mulți copii,cazul reclamantei - 3 copii", iar reclamanta se află fața unor situații de suprapunere a două sau mai multe situații de natură a genera dreptul la concediu pentru creșterea copilului, devenind aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 3 și 4 din OUG 148/2005, acordându-se o singură indemnizație, disimulează aplicarea și reținerea dispozițiilor art.3 alin.1 din Normele metodologice aprobate prin HG 1025/2006. Pe de altă parte ipotezele vizate de art. 6 alin. 3 și 4 din OUG 148/2005 nu sunt aplicabile situației în speța de față respectiv în cazul nașterii din care rezultă doi sau mai mulți copii.

Referitor la dispozițiile art. 3 alin. 1 din Normele metodologice aprobate prin HG 1025/2006, reținute explicit în alte spețe similare, practica judiciară pertinentă este constantă în sensul că aceste dispoziții sunt esențial nelegale și prin urmare nu pot servi ca o justificare pertinentă pentru a respinge cererea părintelui la plata indemnizației lunare pentru 3 copii rezultați dintr-o singură naștere.

Reclamanta în cererea de chemare în judecată invocat în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 1 din HG 1025/2006, precum și ale art. 2 din HG 1025/2006, ambele fiind incidente pe rând, în perioada de referință, pentru aplicarea prevederilor art. OUG 148/2005.

Dispozițiile art. 3 alin. 1 din HG nr. 1025/2006 care definesc nașterea ca fiind, aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii", aceste prevederi nu sunt în concordanță cu prevederile art. 1 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, potrivit cărora pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi nai se primește o indemnizație lunară în cuantum de 800 ton, respectiv concediul și indemnizația lunară se cuvin pentru fiecare din primele trei nașteri sau, după caz pentru primii trei copii.

Definiția dată noțiunii de naștere prin textul prevăzut de art.3 alin.1 din HG 1025/2006 încalcă acte normative cu forță superioară, inclusiv prevederile art. 16 alin.1, art.49 alin.1 și 2 din Constituția României și instituie discriminări între persoane aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere concomitentă ( gemeni, tripleți), pe de op arte și copii rezultați dintr-o naștere simplă. În plus așa cum s-a procedat în speța de față, dispozițiile art.3 alin.1 din HG 1025/2006 creând posibilitatea interpretării dreptului la acordare a indemnizației pentru naștere, iar nu pentru toți copii rezultați din actul nașterii, așa cum ar fi fost firesc.

S-a apreciat că legiuitorul statuând prin art.1 din OUG nr.148/2005 că pentru un copil născut, părinții pot beneficia și de o indemnizație lunară de 800 lei, acesta (legiuitorul) a dorit ca în cazul unei nașteri multiple, a doi sau trei copii, fiecare dintre acești copii să beneficieze de aceleași drepturi ca și copilul rezultat dintr-o naștere simplă.

În același sens și prin prisma interpretării prevederilor art.6 din OUG 148/2005 se raportează acordarea indemnizației lunare, la numărul copiilor născuți, și nu la numărul nașterilor, astfel că prevederile art.3 alin 1 din Normele metodologice sunt nelegale.

În sprijinul celor reiterate mai sus, reclamanta a invocat și Decizia 1947/04.04.2007 a ICCJ care a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 2 din HG 1825/2005 - text, care a fost mai apoi preluat și de art. 3 alin. 1 din HG 1025/2006.

În drept reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile prevederilor art.1 alin.1, art.4, art.18 alin.1, Legea nr.554/2004, OUG 148/2005, art.16 și art.49 din Constituția României, art.8 și art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale precum și Protocolul nr.12, adițional la această Convenție, ambele instrumente internaționale fiind ratificate de România.

La data de 11.12.2008 a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de către pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, solicitând admiterea excepțiilor invocate în aceasta și pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că din petitul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a solicitat acordarea indemnizației lunare pentru creșterea celor trei copii, precum și anularea adresei nr. 7488/18.10.2008 emisă de

Față de solicitările reclamantei, pârâtul a învederat instanței de judecată să constate și să admită următoarele excepții:

1.Excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Timiș -Secția comercială și de contencios administrativ de a soluționa cauza dedusă judecății, arătând că potrivit art. 9 din OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului aprobată prin legea nr. 7/09.01.2007, cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, reprezentând indemnizație, stimulent sau alocație de stat pentru copii și documentele din care rezultă îndeplinirea condițiilor legale de acordare a acestora se depun după caz, la primăria comunei, orașului, municipiului, pe baza căreia/căruia solicitantul își are domiciliul sau reședința.

Până la data de 10 fiecărei luni, primăriile au obligația de a transmite pe bază de borderou, cererile înregistrate în luna anterioară, însoțite de documentele justificative, la direcțiile județene de muncă și protecție socială, respectiv, la Direcția de Muncă și Protecție Socială

Aceste cereri se soluționează în termen de 15 zile lucrătoare, de la data înregistrării la direcția teritorială de muncă prin decizie pe admitere, sau după caz, de respingere, emisă de directorul executiv.

Decizia de comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.

Contestațiile formulate împotriva deciziei se soluționează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 262/2007.

Deci, competența soluționării cauzei deduse judecății ce se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 148/2005 aprobată prin legea nr. 7/2007 revine instanțelor de contencios administrativ.

În temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată prin legea nr. 262/2007, coroborat cu art. 3 alin. 1 din Codul d e Procedură civilă, Curtea de Apel judecă în primă procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

2. Excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută imperativ de art. 7 alin. 1 din legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007.

În temeiul art. 7 alin. 1 din legea contenciosului administrativ, reclamanta înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, în temeiul art. 9 alin. 5 din OG nr. 148/2005 aprobată prin Legea nr. 7/2007 trebuiau să efectueze procedura prealabilă prevăzută imperativ de lege.

Neîndeplinirea procedurii prealabile are drept consecință respingerea acțiunii reclamantei, ca inadmisibilă.

3. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, arătând că potrivit art. 20 alin. 1 din actul normativ menționat mai sus, calculul și plata drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență se fac de către direcțiile teritoriale.

Pe fond, s-a învederat instanței de judecată, faptul că OUG nr. 148/2005 cu modificările și completările ulterioare, abrogă prevederile referitoare la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului cuprinse în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și în alte acte normative care reglementau înainte de 1 ianuarie 2006 acordarea indemnizației pentru îngrijirea copilului până la 2 ani și respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Astfel, începând cu drepturile lunii ianuarie 2006, cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului este de 800 lei, pentru toate persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de OUG nr. 148/2005 cu modificările și completările ulterioare, iar începând cu luna ianuarie 2007, indemnizația pentru creșterea copilului devine 200 lei pentru copiii în vârstă de până la 2 (3) ani.

Prin adoptarea OUG nr. 148/2005, indemnizația pentru creșterea copilului a devenit o prestație de asistență socială cu caracter universal bazată pe principiul solidarității sociale menită să asigure tuturor familiilor, indiferent de câștigurile pe care acestea le realizează, condiții egale de creștere a copiilor.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. 1 din actul normativ menționat concediul și indemnizația lunară, precum și stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau după caz, pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.

Textul menționat, cuprins în OUG nr. 148/2005, aprobate prin HG nr. 1025/2006 definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii. Definiția a fost preluată din dicționarul explicativ al limbii române și a fost însușită de Guvern prin adoptarea Hotărârii nr. 1025/2006.

Ținând cont de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere, se acordă o singură indemnizație. Însă, începând cu ianuarie 2007, pentru fiecare dintre copii în vârstă de până la doi ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă alocația de stat în cuantum de 200 lei, alocația de stat fiind un drept al fiecărui copil. Astfel, în cazul îndeplinirii condițiilor de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, familia ca beneficia de o singură indemnizație în cuantum de 600 lei și de una, două sau mai multe alocații de stat în funcție de numărul copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Indemnizația pentru creșterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulți copii. Astfel, această prestație înlocuiește pe perioada concediului de creștere a copilului venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă de sprijin.

În consecință, s-a arătat că acțiunea reclamantei pentru plata indemnizației de creștere a copilului (tripleți), respectiv 600 lei pentru fiecare dintre copiii rezultați în urma nașterii, nu are temei legal.

S-a precizat că prin apariția Legii nr. 257/31.10.2008 pentru modificarea alin. 1 din OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului publicată în nr. 764/04.11.2008, alin. 1 al art. 1 din OUG nr. 148/03.11.2005 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, se modifică și are un si are următorul cuprins:

Art. 1. alin. 1,Începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesională supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni".

Art. 2 prevede că, Pot beneficia de prevederile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege, și persoanele care se află în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi"

La data de 21.01.2009 la dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare de către pârâtul Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse prin Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T, prin care s-a învederat în fapt, că reclamanta a solicitat, anularea adresei nr. 4788/18.10.2007 emisă de T ca fiind netemeinică și nelegală, obligarea pârâtei la emiterea unei Decizii prin care să i se recunoască reclamantei dreptul la acordarea retroactivă a trei indemnizații lunare pentru creștere copil până la 2 ani, pentru cei trei copii ai săi: -, - și -; constatarea excepției de nelegalitate precum și a caracterului discriminatoriu conferit de textul de lege prevăzut de art. 3 alin. 1 din HG 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 și art. 6 din OUG 148/2005; obligarea pârâtei la plata sumei de 26.686 lei plus dobânda legală, sumă ce reprezintă cuantumul indemnizației calculate retroactiv, a indemnizației creșterii copilului în vârstă de până la doi ani, pentru cei trei copii minori, cu începere de la data de 19.06.2006 și până la 20.06.2008, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

Astfel, s-a solicitat de către pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală, deoarece conform OUG 148/3.11.2005 actualizată până la data de 1.01.2009 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, se acordă indemnizație în sumă de 600 ton, pentru fiecare familie care îndeplinește condițiile legale stipulate atât în OUG menționată mai sus, cât și în Normele de aplicare nr. 1025 din 2006 care prevăd la art. 8 alin. 1 și alin. 2 astfel, potrivit art. 8 alin. 1, În cazul în care persoana îndreptățită, beneficiară a concediului și a indemnizației lunare pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, naște în această perioadă unul sau mai mulți copii ori i se încredințează spre adopție, i se încuviințează adopția, i se dau în plasament unul sau mai mulți copii ori este numită tutore, concediul pentru creșterea copilului, prevăzut la art. 1 alin. 1 din ordonanța de urgență, se prelungește corespunzător până la încheierea duratei de acordare pentru cel din urmă copil, conform legii, a concediului și indemnizației pentru creșterea copilului".

(2) În situația prevăzută la alin. 1 se acordă o singură indemnizație.

S-a arătat că reclamanta beneficiază de o indemnizație lunară în sumă de 600 Ron și o alocație pentru cei trei copii în sumă lunară de 200 Ron pentru fiecare copil.

În drept, pârâtul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 115.civ.Cod Penal, OUG nr. 148/3.11.2005, Normele de aplicare nr. 1025/2006, Hotărârea nr. 1862 din 23.12.2008, Of. Partea I, Nr. 872/2008.

La data de 11.02.2009 la dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare de către pârâtul Guvernul României prin care s-a arătat că față de obiectul principal al acțiunii, anularea adresei nr. 7488/18.10.2007 emisă de pârâta și s-a invocat excepția tardivității acțiunii.

Sub aspectul termenului de introducere a cererii de chemare în judecată s-a precizat că potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii; data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără a depăși termenul prevăzut la alin. 2;

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului".

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judecătorească s-a admis unanim că termenul de 6 luni este regula, iar termenul de 1 an constituie excepția.

Cât privește momentul de la care începe să curgă acest termen, alin. 1 al art. 11 are în vedere ipotezele prevăzute de art. 8. Prin urmare, legiuitorul a marcat momentul de la care începe să curgă termenul de luni de sesizare a instanței, respectiv ipoteza respingerii cererii ori reclamației administrative, expirarea termenului legal de soluționare a cererii, în cazul actelor administrative unilaterale.

În speța dedusă judecății, este de observat faptul că acțiunea reclamantei a fost introdusă la data de 07.11.2008, așadar după expirarea termenului de decădere de 1 an de la comunicarea de către Direcția de muncă, solidaritate socială și Familie Timișa răspunsului formulat cu adresa nr. 7488/18.10.2007.

În opinia pârâtului, de la data comunicării răspunsului a început să curgă termenul de sesizare a instanței, în măsura în care reclamanta a apreciat că acesta întrunește condițiile legii privind refuzul nejustificat de rezolvare a cererii sale.

Pentru aceste considerente, având în vedere că celelalte capete de cerere sunt subsecvente cererii principale de anulare a adresei nr. 7488/18.10.2007, emisă de pârâta Direcția de muncă, solidaritate socială și Familie Timișs -a solicitat în principal, admiterea excepției și respingerea acțiunii ca fiind tardiv formulată.

Pentru eventualitatea în vor fi respinse susținerile anterioare a pârâtului, s-a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea nelegalității dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1025/2006.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

După cum reiese din textul legal citat, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Potrivit doctrinei, actele administrative individuale se caracterizează prin aceea că manifestarea de voință a organului administrativ competent creează, modifică sau stinge drepturi sau obligații în sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate. Deci emiterea lor se face cu referire expresă la persoanele care s-au adresat autorității publice pentru rezolvarea unui drept sau interes legitim, însă, actelor administrative cu caracter normativ este faptul că ele creează, modifică sau desființează reguli de conduită formulate în abstract, fără considerare de persoane, astfel ele au caracter impersonal, general, conțin reguli de conduită generală și de aplicabilitate repetată, la un număr nedeterminat de subiecți.

S-a arătat că în cauza dedusă judecății, excepția de nelegalitate vizează prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1025/2006 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005.

În acest context, s-a învederat că prin conținutul său, actul administrativ în discuție, are în mod evident, caracter normativ, astfel încât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 din legea nr. 554/2004 și în consecință, se apreciază că excepția de nelegalitate este inadmisibilă.

În cazul în care instanța de judecată va aprecia că este admisibilă, totuși cererea formulată în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, s-a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei și s-a solicitat admiterea excepției și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția contencios administrativ și fiscal.

Astfel, s-a solicitat a se observa că potrivit dispozițiilor art. 136 și art. 158 - 160.pc.civ. cu modificările și completările ulterioare, necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad și poate fi invocată pe cale de excepție, în tot cursul judecății, chiar înaintea instanței de recurs.

S-a mai învederat faptul că prin dispozițiile art. 4 alin. 1 din legea nr. 554/2004, care constituie temeiul de drept al cererii invocat de reclamant, se stabilește:

, Legalitatea unui cat administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza".

În ceea ce privește competența instanțelor de judecată de a soluționa litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, art. 10 din legea nr. 554/2004 dispune că aceste litigii se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

De asemenea, în același sens sunt și dispozițiile art. 3 pct. 1.civ.Cod Penal, care stabilesc în competența curților de apel soluționarea, în primă instanță, a proceselor și cererilor în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

Totodată s-a precizat că în cauză nu poate opera o prorogare legală de competență, întemeiată pe dispozițiile art. 17.civ.Cod Penal Deși prevederile menționate consacră posibilitatea prorogării legale a competenței și în cazul cererilor de atragere în proces a unor terțe persoane, de natură să lărgească sfera procesului, totuși, extinderea competenței nu poate avea loc împotriva regulilor de competență materială ce revin unor instanțe de grad diferit, întrucât s-ar aduce o atingere gravă normelor cu caracter imperativ ce reglementează competența materială și a căror încălcare este sancționată cu nulitatea absolută.

Față de aceste dispoziții imperative, în măsura în care se apreciază de instanță că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, s-a solicitat a se admite excepția invocată și a se dispune declinarea competenței soluționării excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a familiei în vederea creșterii copilului cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1025/2006 în favoarea Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția contencios administrativ și fiscal.

La data de 13.02.2009 același pârât a depus al dosarul cauzei precizare la întâmpinare, prin care a arătat că înțelege să îndrepte eroarea materială strecurată în întâmpinarea depusă la dosar, în sensul că reclamantă în prezenta cauză este și nu DGASPC cum greșit s-a consemnat.

Prin sentința civilă nr.677/17 iunie 2009, Tribunalul Timișa respins excepția necompetenței materiale a instanței și a lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de șanse, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive ale pârâtului Guvernul României și în consecință respinge acțiunea față de acesta, a admis în parte acțiunea, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții - DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE TIMIȘ -T, GUVERNUL ROMÂNIEI B și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE B, având ca obiect obligația a face, a obligat pârâții Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Timiș și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de șanse potrivit atribuțiilor fiecăruia la emiterea unei decizii prin care să recunoască reclamantei dreptul la acordarea retroactivă a 3 indemnizații lunare pentru creștere copil până la 2 ani, pentru cei trei copii ai acesteia, respectiv -, - și - născuți 20.06.2006, a respins în rest acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta a dat naștere la data de 20.06.2006 la trei copii, respectiv minorii -, - și - și începând cu luna octombrie a anului 2007 primit indemnizația oferită de statul român pentru îngrijirea copilului, însă numai pentru un singur copil și nu pentru toți cei trei copii rezultați dintr-o singură naștere, în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materie reglementate de OUG 148/2005.

Începând cu luna octombrie a anului 2007 reclamanta primit indemnizația oferită de statul român pentru îngrijirea copilului, însă numai pentru un singur copil și nu pentru toți cei trei copii rezultați dintr-o singură naștere.

Ulterior reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă prin depunerea memoriului înregistrat sub nr.7194/08.10.2007, prin car a solicitat acordarea indemnizație pentru toți cei trei copii

În perioada 05.10.2004 - 14.03.2005 indemnizația pentru creșterea copilului era stabilita, conform art. 99 alin. 2 din Legea nr.19/2000, ca media veniturilor lunare din ultimele 10 luni anterioare datei nașterii copilului, cu excepțiile expres prevăzute in anumite domenii sociale.

Potrivit art. 125 din aceeași lege, cuantumul lunar al indemnizației prevăzute la art. 121 alin. 1 lit. a (indemnizația pentru creșterea copilului) era de 85% din baza de calcul stabilita conform art. 99 iar pentru drepturile care se stabileau după 31.12.2003 (cazul reclamantei) suma reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului nu putea fi mai mare decât 85% din salariul mediu brut utilizat le fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Dreptul la concediul si indemnizația pentru creșterea copilului a cunoscut modificări substanțiale prin OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei in vederea creșterii copilului - act normativ in vigoare - prin care s-a stabilit ca beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârsta de pana la 2 ani si de o indemnizație lunara in cuantum de 800 RON (începând cu data de 1 ianuarie 2006), persoanele care, in ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 este de 600 RON.

La data intrării in vigoare a acestui act normativ, 1 ianuarie 2006, au fost abrogate prevederile referitoare la concediul si indemnizația pentru creșterea copilului, cuprinse la art. 98, 99, 121, 122, 123, 125, 1251, 129 si 138 din Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, si cele ale art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicata, precum si orice alte dispoziții contrare.

Prin abrogarea acestor dispoziții si instituirea unui cuantum unic de 600-800 RON, s-a realizat o restrângerea a dreptului la concediul pentru îngrijirea copilului si la o indemnizație satisfăcătoare, pentru acele familii in care părintele realiza un venit mai mare de 800 lei.

OUG nr.148/2005 cu modificările și completările ulterioare, abrogă prevederile referitoare la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului cuprinse în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și în alte acte normative care reglementau înainte de 1 ianuarie 2006 acordarea indemnizației pentru îngrijirea copilului până la 2 ani și respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Prin nr.HG1.825 din 22 decembrie 2005 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, al căror art. 2, alineatele 1, 2 și 3, este pus în discuție în prezenta cauză.

Potrivit acestui text legal:"(1) Concediul și indemnizația pentru creșterea copilului sau, după caz, stimulentul se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii încredințați în vederea adopției, adoptați sau aflați în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și pentru cei pentru care a fost instituită tutela.

(2) de stat pentru copii se cuvine pentru fiecare dintre copiii rezultați în urma primelor 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii încredințați în vederea adopției, adoptați sau aflați în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și pentru cei pentru care a fost instituită tutela.

(3) În înțelesul dispozițiilor alin. (1) și (2) prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii viii.

Potrivit art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, în raport de care se solicită controlul legalității, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv persoana care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, precum și persoana care a fost numită tutore.

Potrivit practicii CEDO în domeniu, între persoane aflate în situații identice sau analoage nu poate fii operată nici o discriminare.

Dacă s-ar admite ipoteza că indemnizația s-ar acorda nu pentru fiecare copil născut, ci pentru fiecare naștere, între nou-născuți ar face distincție după cum aceștia s-au născut dintr-o sarcină simplă sau multiplă, ceea ce ar încălca principiul egalității de tratament între aceștia.

Prin urmare, singura împrejurare prin care nou-născuții ar beneficia de un tratament similar ar fi ca, fiecare dintre ei să beneficieze de indemnizație.

O atare interpretare își găsește sprijin chiar în dispozițiile OUG nr. 148/2005, care nu distinge între primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv persoana care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, precum și persoana care a fost numită tutore. Cu aceeași ocazie pot fi plasați sau adoptați doi sau trei copii, ceea ce nu împiedică acordarea drepturilor raportat la numărul lor și nu la împrejurarea care dă naștere dreptului. Având în vedere acest fapt, precum și că OUG nr. 148/2005 nu definește nașterea, nu se justifică o interpretare diferită pentru împrejurarea nașterii față de celelalte împrejurări generatoare ale drepturilor în discuție, și în cazul nașterii elementul de referință trebuind să fie numărul copiilor, iar nu cel al nașterilor.

Astfel în considerarea celor reținute de tribunal s-a pronunțat și J Secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 1947 din 4 aprilie 2007 prin care a admis excepția de nelegalitate a art. 2 din HG 1825/2005, reținând că "Normele metodologice prevăzute în art. 2 sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv".

Având în vedere cele reținute mai sus Tribunalul a admis în parte acțiunea reclamantei și în consecință a obligat pârâții Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Timiș și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de șanse potrivit atribuțiilor fiecăruia la emiterea unei decizii prin care să recunoască reclamantei dreptul la acordarea retroactivă a 3 indemnizații lunare pentru creștere copil până la 2 ani, pentru cei trei copii ai acesteia, respectiv -, - și - născuți 20.06.2006.

Având în vedere că interesul procesual reprezintă folosul practic și imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare și că de fiecare dată interesul la acțiune trebuie cercetat în persoana reclamantului și lipsa lui constituie motiv de respingere a acțiunii, instanța a respins restul petiturilor acțiunii ca fiind lipsite de interes, cu mențiunea că interesul trebuie să fie născut și actual, iar dacă reclamantul nu a făcut dovada încălcării dreptului său de către pârât, pentru a fi nevoit să-l cheme în judecată, tocmai pentru a fi obligat să-i respecte dreptul sau să-l despăgubească, se respinge acțiunea.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și în consecință respinge acțiunea față de acesta, având în vedere că în speță calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identități intre persoana paratului si persoana care este obligata in raportul juridic dedus judecații, condiție pe care reclamanta nu o are îndeplinită față de acest pârât.

De asemenea a respins excepția necompetenței materiale a instanței de judecată având în vedere că acțiunea reclamantei se circumscrie prevederilor art. 8 pct. 1 din legea 554/2004 potrivit căruia, Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim,

Tribunalul a respins și excepțiile lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de șanse, având în vedere că față de prevederile legale menționate mai sus existenta identitate intre persoana pârâților si persoanele care este obligate in raportul juridic dedus judecații.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs pârâții Agenția județeană pentru Prestații Sociale T și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând admiterea recursurilor, în sensul respingerii cererii precizate de reclamanta intimată.

În motivare, recurenta Agenția județeană pentru Prestații Sociale critică prima instanță pentru că în mod greșit a reținut, prin prevederile art.6 din nr.OUG148/2005 acordarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor.

În ceea ce privește acordarea mai multor indemnizații, învederează instanței că potrivit dispozițiilor art.6 alin.(1) din OUG nr.148/2005, cu modificările și completările ulterioare, concediul și indemnizația lunara prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.

Textul menționat, cuprins in OUG nr.148/2005, cu modificările și completările ulterioare, prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Dispozițiile Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii. Definiția a fost preluată din explicativ al limbii române și a fost însușită de Guvernul României prin adoptarea acestei hotărâri.

Față de cele menționate, indiferent de numărul copiilor rezultați dintr-o singură naștere se acorda o singura indemnizație.

Astfel, în cazul îndeplinirii condițiilor de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, familia va beneficia de o singura indemnizație in cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei și de una, doua sau mai multe alocații de stat, în funcție de numărul copiilor în vârsta de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

Precizează că potrivit dispozițiilor art.4 din OUG nr. 148/2005 cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007, alocația de stat pentru copii prevăzută de Legea nr.61/1993, republicată, se acorda pentru fiecare dintre copiii în vârsta de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copiilor cu handicap, în cuantum de 200 lei, alocația de stat fiind un drept al fiecărui copil.

Prin apariția OUG nr.148/2005, cu modificările și completările ulterioare, indemnizația pentru creșterea copilului a devenit o prestație sociala cu caracter universal bazată pe principiul solidarității sociale, care instituie o formă de protecție socială destinată familiilor cu copii în vârsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității si diminuării fenomenului de abandon al copiilor.

În acest sens, concediul pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și indemnizația lunară corespunzătoare acestuia se cuvin unuia dintre părinții firești ai copilului, în cazul primelor 3 nașteri sau pentru primii 3 copii ai persoanei care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, precum și persoanei care a fost numită tutore.

Astfel, dreptul la concediu, prevăzut de ordonanța, este un drept complex format din două componente indisolubil legate, cea nepatrimonială ce se constituie din perioada de 2, respectiv 3 ani, pe care persoana îndreptățită o dedică exclusiv creșterii copilului, și cea patrimoniala, reprezentată de indemnizația lunara de care persoana beneficiază pe timpul acestei perioade. Or, se constată că aceste drepturi se exclusiv în considerarea calității pe care o are persoana îndreptățită, fiind drepturi cu caracter personal, netransmisibile. Sub acest aspect apare ca firească acordarea unei singure indemnizații lunare, indiferent de numărul de copii rezultați în urma unei nașteri, întrucât aceasta este aferentă concediului pentru creșterea copilului, de care persoana îndreptățită beneficiază în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

În motivare, recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe.

Potrivit art. 9 din OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului aprobată prin Legea nr. 7/09.01.2007, cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, reprezentând indemnizație, stimulent sau alocație de stat pentru copii și documentele din care rezultă îndeplinirea condițiilor legale de acordare a acestora se depun după caz, la primăria comunei, orașului, municipiului, pe baza căreia/căruia solicitantul își are domiciliul sau reședința.

Aceste cereri se soluționează în termen de 15 zile lucrătoare, de la data înregistrării la direcția teritorială de muncă prin decizie de admitere, sau după caz, de respingere, emisă de directorul executiv.

Decizia se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.

Contestațiile formulate împotriva deciziei se soluționează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 262/2007.

Deci, competența soluționării cauzei deduse judecății ce se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 148/2005 aprobată prin Legea nr. 7/2007 revine instanțelor de contencios administrativ.

În temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, coroborat cu art. 3 alin. 1 din Codul d e Procedură Civilă, Curtea de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

Recurentul mai arată că instanța de fond trebuia să constatate că acesta nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din OUG nr.116/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale aprobată prin Legea nr.90/2008, care se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

În temeiul art. 2 al acestui act normativ, are ca scop gestionarea tuturor prestațiilor sociale acordate de la bugetul de stat așa cum sunt ele definite la art. 17 din Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială, într-un sistem unitar de plată.

Agenția Națională pentru Prestații Sociale preia atribuțiile și responsabilitățile de administrare și gestionare a prestațiilor sociale de la compartimentele de specialitate din Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și ale structurilor sale deconcentrate (art. 9 din OUG nr. 116/2007).

De asemenea, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii pentru următoarele motive:

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 7/2007 modifică prevederile referitoare la acordarea indemnizației pentru creșterea copilului cuprinse în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, precum și în alte acte normative care reglementau, înainte de 1 ianuarie 2006, acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, până la 2 ani și respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

Prin acest act normativ s-a externalizat prestația din bugetul asigurărilor, fiind trecută la bugetul de stat și s-a instituit un sistem unic necontributiv potrivit căruia indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în sumă fixă de 800 lei în anul 2006 și 600 lei începând cu anul 2007.

Indemnizația pentru creșterea copilului a devenit o prestație de asistență socială, cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, menită să asigure tuturor familiilor, indiferent de câștigurile pe care acestea le realizează, condiții egale de creștere a copiilor.

În conformitate cu prevederile art. 28 alin.(2) din actul normativ menționat, începând cu 1 ianuarie 2006 se abrogă prevederile referitoare la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, cuprinse la art. 98, 99, 121,122, 123, 125, 125 indice 1, 129 și 138 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare și cele ale art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, precum și orice alte dispoziții contrare.

Potrivit actului normativ menționat condiția pentru a beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului este de a realiza timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Până în anul 2006 indemnizația pentru creșterea copilului se acorda în baza Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.

Calculul indemnizației se realiza la nivelul a 85% din salariul mediu brut pe țară și era suportat din bugetul asigurărilor sociale, buget contributiv.

Începând cu 1 ianuarie 2006 pentru a elimina discriminările
create prin actele normative menționate a fost adoptată nr.
OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului,
aprobată prin Legea nr.7/2007, instituindu-se un regim unic potrivit
căruia tuturor familiilor din România indemnizația pentru creșterea
copilului se acordă în sumă fixă de 800 lei în anul 2006 și 600 lei
începând cu anul 2007. Prin urmare, de la 1 ianuarie 2006 se aplică numai prevederile Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 7/2007.

De menționat este faptul că, atât nr.OUG 148/2000, la art. 28 alin. (2), cât și Hotărârea nr. 53 din 19 ianuarie 2006 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.825/2005 la art. 29A1 stipulează, în mod expres că, art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicată, cu modificările si completările ulterioare, se abrogă, astfel că, pentru persoanele care până la data de 31 decembrie 2005 au beneficiat de drepturile prevăzute la articolul arătat se aplică procedura de stabilire și plată a drepturilor prevăzute de prezentele norme metodologice, contrar susținerilor intimatelor reclamante.

Prin intrarea în vigoare a nr.OUG 148/2005 toate indemnizațiile pentru creșterea copilului nu se mai achită de la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci de la bugetul de stat și s-au eliminat diferențele și discriminările anterioare, existente între categorii profesionale care realizează același venit dar, care beneficiau de indemnizații în cuantumuri diferite.

Sistemul actual de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului se bazează pe principiul solidarității și nu pe venitul și contribuția diferită la bugetul statului și reprezintă, în esență, o opțiune a legiuitorului și, deci, o problemă de legiferare, astfel că, în afara legii nu se poate vorbi de discriminare, în sensul art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000.

În soluționarea recursului, instanța trebuie să aibă în vedere și Legea nr. 257/31.10.2008 pentru modificarea alin. 1 al art. 1 din OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, așa cum a fost modificat prin articolul 12 din OUG nr. 226/30.12.2008, care are următorul cuprins:

"Începând cu data de 01.01.2009 persoanele care în ultimul an anterior datei nașterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu de până la 2 ani, sau în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și o indemnizație lunară în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 lei".

Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304¹din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:

Cu privire la obiectul litigiului, Curtea reține că în prezenta cauză, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții - Direcția de Muncă și Solidaritate Socială și Familie Timiș, Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța de judecată să dispună anularea adresei nr. 4788/18.10.2007 emisă de T, ca fiind netemeinică și nelegală, obligarea pârâtei la emiterea unei Decizii prin care să i se recunoască reclamantei dreptul la acordarea retroactivă a trei indemnizații lunare pentru creștere copil până la 2 ani, pentru cei trei copii ai săi: -, - și -; constatarea excepției de nelegalitate precum și a caracterului discriminatoriu conferit de textul de lege prevăzut de art. 3 alin. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 și art. 6 din Ordonanța de Urgență nr. 148/2005; obligarea pârâtei la plata sumei de 26.686 lei plus dobânda legală, sumă ce reprezintă cuantumul indemnizației calculate retroactiv, a indemnizației creșterii copilului în vârstă de până la doi ani, pentru cei trei copii minori, cu începere de la data de 19.06.2006 și până la 20.06.2008, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

În fapt, Curtea reține că reclamanta a dat naștere, la data de 20.06.2006, la trei copii, respectiv minorii -, - și - și începând cu luna octombrie a anului 2006 primit indemnizația oferită de statul român pentru îngrijirea copilului, însă numai pentru un singur copil și nu pentru toți cei trei copii rezultați dintr-o singură naștere, în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materie reglementate de Ordonanța de Urgență nr. 148/2005.

1. Cu privire la recursul formulat de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T:

Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamanta a solicitat anularea unor acte emise de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Timiș și obligarea instituțiilor pârâte Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Timiș și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T la plata indemnizației de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani, pentru cei trei copii minori, cu începere de la data de 19.06.2006 și până la 20.06.2008.

Cu privire la dispozițiile legale incidente în cauză, că reține că în perioada 05.10.2004 - 14.03.2005 indemnizația pentru creșterea copilului era stabilită, conform art. 99 alin. 2 din Legea nr.19/2000, ca media veniturilor lunare din ultimele 10 luni anterioare datei nașterii copilului, cu excepțiile expres prevăzute în anumite domenii sociale.

Potrivit art. 125 din aceeași lege, cuantumul lunar al indemnizației prevăzute la art. 121 alin. 1 lit. a (indemnizația pentru creșterea copilului) era de 85% din baza de calcul stabilită conform art. 99, iar pentru drepturile care se stabileau după 31.12.2003 (cazul reclamantei) suma reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului nu putea fi mai mare decât 85% din salariul mediu brut utilizat le fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Dreptul la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului a cunoscut modificări substanțiale prin Ordonanța de Urgență nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului - act normativ în vigoare - prin care s-a stabilit ca beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârsta de până la 2 ani și de o indemnizație lunara în cuantum de 800 RON (începând cu data de 1 ianuarie 2006), persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 148/2005 este de 600 RON.

La data intrării în vigoare a acestui act normativ, 1 ianuarie 2006, au fost abrogate prevederile referitoare la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, cuprinse la art. 98, 99, 121, 122, 123, 125, 1251, 129 și 138 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale art. 79 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicata, precum și orice alte dispoziții contrare.

Curtea reține, totodată că Ordonanța de Urgență nr. 148 din 3 noiembrie 2005, privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005, fiind ulterior modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2006; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2006, prin Legea nr. 508/2006; prin Legea nr. 7/2007; prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2008; prin Legea nr. 257/2008, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008, prin Legea nr. 239/2009, Legea nr. 240/2009 și prin Legea nr. 341/2009.

Conform art. 6 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 148/2005,"concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2), după data de 1 ianuarie 2006".

Curtea observă, de asemenea că la data la care reclamanta a dat naștere celor trei copii - respectiv la data de 20.06.2006 - era în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 1825/2005, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2006, fiind modificată ulterior prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2006.

Hotărârea de Guvern nr. 1825/2005 a fost abrogată la data de 17 august 2006, în urma publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern nr. 1025 din 9 august 2006, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 704 din 17 august 2006.

Curtea reține că, potrivit art. 3 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului - anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 1825/2005, "potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din prezentele norme metodologice, prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii".

Cu privire la afirmația recurentei, conform căreia art. 6 alin. 1 dinOrdonanța de Urgență nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației în litigiu în raport cu fiecare naștere, iar nu în raport cu fiecare copil născut, Curtea urmează să dea eficiență și aspectelor reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția de contencios administrativ și fiscal în Decizia nr. 1947 din 4 aprilie 2007, prin care s-a reținut nelegalitatea dispozițiilor art. 2 din Hotărârea de Guvern nr. 1825/2005.

Conform acestei decizii, Hotărârea Guvernului nr. 1825/2005 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a nr.OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest act normativ au fost definiți beneficiarii și situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului și au fost prevăzute condițiile și procedurile de acordare a dreptului.

Normele metodologice prevăzute în art. 2 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv.

Conform deciziei menționate, prin definiția dată noțiunii de naștere, art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1825/2005 încalcă acte normative cu forță superioară și instituie discriminări între persoane aflate în situații identice, respectiv între copiii proveniți din aceeași naștere și cei rezultați dintr-o naștere simplă, care beneficiază de întreaga indemnizație.

Acordarea acestei indemnizații lunar și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea nr.OUG 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. În acest sens, este de menționat că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.

Conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din nr.OUG 148/2005 la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2 din normele metodologice sunt nelegale. nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă.

Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală sub acest aspect, recursul formulat de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T împotriva sentinței civile nr. 677/CA/17.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. - urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

2. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale:

Cu privire la excepția necompetenței,Curtea observă că Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a invocat dispozițiile art. 3 alin. 1 Cod de Procedură Civilă și cele ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Conform art. 3 punctul 1 Cod de Procedură Civilă,"curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale".

În privința competenței instanțelor de contencios administrativ, art. 10 alin. 1 și 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 dispune că "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În privința excepției necompetenței materiale, Curtea observă că solicitarea reclamantei se referă la anularea unor acte emise de o autoritate administrativă județeană, respectiv de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Timiș și la obligarea aceleiași autorități administrative la plata indemnizației de creștere a copilului. Așadar, reclamanta nu a solicitat anularea unor acte emise de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, motiv pentru care nu se poate reține că aparține Curții de APEL TIMIȘOARA competența de soluționare în primă instanță a acestei cauze.

În consecință, Curtea apreciază că nu este întemeiată excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, această excepție urmând a fi respinsă cu această motivare.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Curtea constată că obligația de a plăti indemnizația în litigiu nu revenea pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, ci Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Timiș, reorganizată ca Agenția Județeană pentru Prestații Sociale

În aceste condiții, Curtea constată că pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse nu este nici emitentul vreunui act administrativ contestat de reclamantă în prezenta cauză.

Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.

În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantei de anulare a unor acte emise de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Timiș și de obligare a instituțiilor pârâte la plata indemnizației de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani, pentru cei trei copii minori, cu începere de la data de 19.06.2006 și până la 20.06.2008.

În consecință, Curtea apreciază că pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

În consecință, Curtea consideră că - sub acest aspect, instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse are calitate procesuală pasivă, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.

Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 677/CA/17.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. -, Curtea îl va admite.

În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și va respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, față de cele reținute cu privire la recursul formulat de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T, Curtea va menține restul dispozițiilor din sentința civilă recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T împotriva sentinței civile nr. 677/CA/17.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. -.

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 677/CA/17.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. -.

Modifică sentința civilă nr. 677/CA/17.06.2009 a Tribunalului Timiș în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Menține restul dispozițiilor din sentința civilă recurată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.P/8.02.2010

Tehnodact L./ 2 ex/ 9.02.2010

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Judecător:

Președinte:Adina Pokker
Judecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Răzvan Pătru

#Judecator Adina Pokker

Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 58/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 58/2009. Curtea de Apel Timisoara