Contestație act administrativ fiscal. Decizia 541/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 541/R-CONT
Ședința publică din 15 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în D,-, județul V, împotriva sentinței nr. 265 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA ). SC, cu sediul în B, str. G-ral nr. 11 Bis.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-reclamant arată că nu a contestat decizia nr. 1381 întrucât nu a primit- Nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.
Recurentul-reclamant, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.
CURTEA
Constată că prin acțiunea din data de 16 octombrie 2008, reclamantul a HG chemat în judecată pe pârâta pentru a fi obligată să-i comunice decizia nr.1381/2008 prin care începând cu data de 5 mai 2008 i-a încetat contractul individual de muncă, urmare a desființării postului.
În motivarea acțiunii a susținut că a fost salariatul pârâtei, la divizia, aparținând de Atelierul mecanic din cadrul - Sucursala D, actualmente, și prin decizia menționată i-a încetat contractul individual de muncă, consecința desființării postului de fochist pe care-l ocupa.
Pârâta a refuzat însă să-i comunice actul unilateral de voință prin care a fost concediat, împiedicându-l astfel să-și exercite dreptul legal de a-l contesta, în vederea verificării legalității și temeiniciei măsurii luate.
Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, Completul specializat prin sentința nr.265/17 februarie 2009 a luat act că reclamantul a luat cunoștință despre decizia în discuție și a respins acțiunea.
Ca să pronunțe această sentință a reținut în esență că reclamantul a fost angajatul pârâtei care prin decizia nr.1381/2008 l-a concediat conform art.65 alin.1 din Codul muncii, măsura fiind luată ca urmare a reorganizării societății.
Potrivit adresei din data de 19 ianuarie 2008, pârâta a înmânat la data de 14 aprilie 2008 reclamantului decizia de concediere însă acesta a refuzat să o semneze, iar ulterior nu a mai fost găsit pentru a-i fi adusă la cunoștință.
Instanța a reținut că apărarea pârâtei nu este susținută de nici o dovadă, însă având în vedere că la dosar a fost depusă decizia în discuție, la termenul de judecată din data de 17 februarie 2009, reclamantul prezent a luat cunoștință de acest act, susținând că nu mai solicită să-i fie comunicat.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței menționate pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că instanța greșit a reținut că nu a mai solicitat să-i fie comunicată decizia de încetare a contractului individual de muncă, luând act că a luat cunoștință despre aceasta pe parcursul soluționării litigiului.
Reclamantul a considerat că litigiul nu a fost rezolvat și că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală de a-i comunica decizia, pentru a-i da posibilitatea să o conteste și să beneficieze de drepturile salariale compensatorii, precum și de daune morale pentru concedierea nelegală.
Reclamantul nu și-a motivat în drept recursul, criticile aduse sentinței fiind încadrate din oficiu în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Recursul este fondat.
Potrivit art.74 alin.1 din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinei de priorități conform art.70 alin.2 lit.d, numai în cazul concedierilor colective, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64.
Deosebit, potrivit art.75, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
În cauză, așa cum corect a reținut prima instanță, fostul angajator nu a comunicat salariatului său, în scris, decizia de concediere, întrucât deși a susținut că a întreprins acest demers, dar reclamantul a refuzat să primească actul, nu a produs nici o dovadă.
Instanța a greșit însă reținând că prin depunerea deciziei de concediere la dosar, în litigiul de față, reclamantul a luat cunoștință de conținutul ei, fiind îndeplinită cerința legală de a-i fi comunicată.
În acest mod a încălcat dreptul fundamental al reclamantului, prevăzut de Constituție, de a se adresa justiției în vederea contestării deciziei de concediere și dispozițiile art.74 alin.1 din Codul muncii, care obligă pe angajator să comunice în scris salariatului actul său de dispoziție, luarea la cunoștință în alt mod, neînlocuind această obligație.
În cazul de față, nici nu s-a făcut dovada că instanța a remis reclamantului o copie a deciziei de concediere pentru a-i da posibilitatea să cunoască motivarea în fapt și în drept a acesteia, în funcție de care să-și formuleze apărarea într-o eventuală contestație.
Prin urmare, nu se consideră valabilă comunicarea deciziei de concediere, despre care cel în cauză a luat cunoștință într-un litigiu cu unitatea, decât dacă i s-ar fi înmânat personal de către reprezentantul acesteia cu semnătură de primire, și nu prin menționarea în încheierea de ședință că i-a fost comunicată.
Necomunicarea deciziei întârzie aplicarea măsurii luate, care practic nu se poate executa, salariatul având contractul de muncă nedesfăcut, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, comunicarea fiind necesară nu doar pentru a crea acestuia posibilitatea să se apere contestând-o, dar și pentru că oferă garanții împotriva eventualelor abuzuri ale angajatorilor.
În consecință, prin hotărârea pronunțată, tribunalul a încălcat legea urmând a fi admis recursul potrivit art.312 Cod procedură civilă și a modifica sentința, admițând pe fond acțiunea și obligând pe pârâtă să comunice reclamantului decizia de concediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul, împotriva sentinței nr.265 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SA (fosta ).
Modifică sentința în sensul că pe fond admite acțiunea și obligă pârâta să comunice reclamantului decizia de concediere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./28.05.2009
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu
