Contestație act administrativ fiscal. Decizia 544/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.544
Ședința publică din data de 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTOR 2: Chirica Elena Preda Popescu
: - - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul În Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județ D, cod poștal -, împotriva sentinței civile nr. 153 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA COMERCIALĂ SRL, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, cod poștal -.
Cererea de recurs fiind scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă - - Târgoviște reprezentată de avocat, din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii nr. 0026 din 16.04.2008, lipsă fiind recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat, pentru intimata reclamantă - - Târgoviște, depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 0026 din 16.04.2008, totodată, având cuvântul declară că nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată.
Curtea, ia act de declarația intimatei reclamante - - Târgoviște, că nu mai are alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru intimata reclamantă - - Târgoviște, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca legală și temeinică, întrucât operațiunea de stornare s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile legale, cele 3 exemplare a facturii au fost prezentate expertului.
Cât privește excepția de tardivitate invocată, vizând contestația formulată de societatea intimată o apreciază nefondată.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ-fiscal înregistrată sub nr. 3998/120/3.07. 2007 la ribunalul Dâmbovița, reclamanta - - a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice D, solicitând anularea deciziei nr. 19/06.06.2007 emisă de DGFPD - Biroul Soluționare Contestații, a raportului de inspecție fiscală din data de 11 aprilie 2007 și a deciziei de impunere emisă la aceeași dată, pentru o creanță bugetară reprezentând TVA scăzut eronat din decontul aferent lunii septembrie 2006 în sumă de 25.951 lei cu majorările de întârziere aferente în sumă de 3.607 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta menționează că decizia atacată este emisă fără nici o fundamentare și examinare a criticilor avansate de aceasta prin contestația administrativ - jurisdicțională. Se susține că actele administrativ fiscale atacate nu acordă eficiență operațiunii de stornare a facturii nr.-/04.08.2006, pe care primul raport de inspecție fiscală din 23 octombrie 2006 pretinde că nu au înregistrat-o în contabilitate, prin emiterea facturii nr.-/29.09.2001.
Reclamanta arată că după realizarea operațiunii de stornare a emis facturile corespunzătoare situației de lucrări reale și potrivit clauzelor contractului de sub-antrepriză din 26 mai 2006 încheiat cu SRL Se susține că aceste facturi sunt reale, au fost înregistrate în contabilitate, atât la societatea reclamantă cât și la partenerul contractual, astfel că soldul sumei negative de TVA stabilit prin decont este corect și corespunde realității, neexistând nici un motiv pentru refuzul TVA integral solicitat la rambursare.
Prin întâmpinare pârâta DGFPDa solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că în urma controlului efectuat de inspectorii fiscali, materializat prin încheierea raportului de inspecție fiscală din data de 23.10.2006, s-a constatat că reclamanta nu a înregistrat în evidența contabilă și nu a declarat taxa pe valoarea adăugată aferentă facturii nr. -/04.08.2006, emisă de - SRL, exemplarul original al acesteia fiind pierdut fără ca societatea să declare acest fapt, fiind calculat în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 25.951 lei reprezentând TVA suplimentar.
Pârâta motivează că raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 23.10.2006 nu a fost contestat de reclamantă care a procedat ulterior la stornarea facturii nr.-/04.08.2006, prin factura nr.-/29.09.2006, factură emisă după data contractului, dar căreia i s-a dat un număr de înregistrare la o dată anterioară.
După analizarea actelor și lucrărilor, Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat sentința nr. 153/18.02.2008 prin care a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea deciziilor nr. 19/06.06.2007 și nr.8/18.04.2007 și raportul de inspecție fiscală din 11.04.2007 emise de pârâtă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că rin p. raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 11.04.2007 de pârâta P D,care stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. 8/18.04.2007, și a fost respinsă la rambursare suma de 25.951 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată și s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 3.607 lei.
Astfel, s-a reținut că - - Târgoviște, a stornat în mod eronat taxa pe valoare adăugată colectată în sumă de 25.951 lei, prin factura fiscală nr.- din data de 29.09.2006, a facturii fiscale nr. - din 04.08.2006 emise către - SRL, prima factură nefiind înregistrată în evidența contabilă din luna august 2006, conform raportului de inspecție fiscală din data de 23.10.2006.
Organul fiscal a invocat prevederile art. 1562alin ( 2 ) din Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, fiind calculate și majorări de întârziere aferente TVA suplimentar de plată, în baza prevederilor art. 116 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicat.
Împotriva deciziei de impunere nr. 8/18.04.2007 și a raportului de inspecție fiscală din 11.04.2007 prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 29.558 lei, reclamanta a depus contestație la D FPD înregistrată sub nr. 14726/14.05.2007, care a fost respinsă prin decizia nr. 19/06.06.2007.
Din analiza documentelor aflate la dosarul cauzei și la sediul reclamantei, expertul contabil a constatat că - - a emis factura nr. -/04.08.2006 către - SRL, pentru lucrările executate conform contractului nr. 1/26.05.2006 pentru suma de 172.780,24 lei, la care se adaugă cota TVA de 19%, din această sumă scăzându-se avansul de 36.196,12 lei TVA, suma de plată fiind de 162.534,96 lei, din care TVA - 25.950,96 lei.
Din actele dosarului reiese că factura menționată a fost transmisă prin delegat la client în vederea verificării și decontării, însă factura fiscală nu a ajuns la destinație și nici nu a fost decontată.
Pe considerentul că factura inițială ( -/04.08. 2006 ) nu a mai putut fi recuperată, lucrarea a fost refăcută cu factura fiscală nr. -/04.08.2005, fiind emisă de - - factura nr. -/29.09.2006 cu indicativul " storno factura nr.-/04.08.2006 reprezentând c/val, lucrări executate conform contractului nr. 1 /26.05.2006 - umplutură de balast ".
Urmarea faptului că beneficiarul lucrări - SRL P, cu adresa nr.4807/29.11. 2007 (fila 99) a confirmat înregistrarea în contabilitate a celor trei facturi menționate, expertul contabil care inițial prin raportul înregistrat sub nr. 1587/06.11.2007 a opinat că factura nr. -/04.08.2006 a fost anulată în mod eronat, anularea acesteia neîncadrându-se în prevederile art. 160 din Legea nr. 571/2003, și-a reconsiderat punctul de vedere prin răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamantă, întocmind suplimentul la expertiză.
stfel, - - și-a corectat din proprie inițiativă o factură despre care beneficiarul a făcut confirmarea înregistrării acesteia în contabilitatea proprie, astfel că factura nr. -/04.08.2006 fost corectată legal prin întocmirea unei noi facturi de storno-factura nr. -/29.09.2006, fiind îndeplinite condițiile prevăzute la art. 160 pct.l lit.b din Codul Fiscal.
Susținerile pârâtei, că reclamanta nu mai poate contesta această sumă întrucât a devenit titlu executoriu prin raportul de inspecție fiscală din 23.10.2006, sunt contrazise chiar de aceasta prin emiterea actelor administrative atacate și care îndreptățesc reclamanta să le conteste.
Apărările pârâtei, care se referă la prezentarea în original a facturii nr. -/04.08.2006 nu este susținută de dispozițiile legale în materie, Codul fiscal stipulând că pentru exercitarea dreptului de deducere, una dintre condiții constă în deținerea unei facturi, care să cuprindă informațiile prevăzute la art.155 alin(5), iar în cazul auto-facturării, condițiile sunt prevăzute la art.146 alin. 1 lit. b, pct. l și lit. e pct. 1,fiind suficientă și copia facturii dacă îndeplinește condițiile în cauză, neexistând cerere de înscriere în fals din partea pârâtei.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta DGFP criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, reținând ca drept fundament suplimentul la raportul de expertiză întocmit în cauză.
Arată recurenta că instanța de fond trebuia să rețină că, primul raport de expertiză a menținut punctul de vedere al inspectorilor fiscali, respectiv că Târgoviște își corectează din proprie inițiativă o factură fără să dețină toate exemplarele facturii respective, iar în situația în care cunoaște faptul că nici beneficiarul nu deține exemplarul original al facturii nr. -/04.08.2006, realizează operațiunea de corectare prin întocmirea unei noi facturi de storno - factura nr. -/29.09.2006 - fără ca beneficiarul să aibă posibilitatea să storneze o factură pe care nu o deține. Astfel, suma ce reprezintă TVA colectată cu semnul minus din factura -/29.09.2006 - 25.951 lei - a fost corect înscrisă de acesta la refuzul de a fi luată în calcul la diminuarea TVA colectată și implicit la majorarea TVA de rambursat.
În concluzie, Târgoviște putea să beneficieze de dreptul de rambursare a TVA negativ înscris în decontul; de TVA, dar mai puțin suma de 25.951 lei, sumă cu care societatea a diminuat în mod incorect TVA colectată.
nstanța a respins în mod nelegal apărările pârâtei, prin care s-a învederat faptul că obligația la plata sumei de 25.951 lei, reprezentând TVA, a fost stabilită în sarcina intimatei reclamante printr-un alt raport de inspecție fiscală, din 23.10.2006, când s-a constatat că intimata reclamantă nu a înregistrat în evidența contabilă și nu a declarat taxa pe valoarea adăugată aferentă facturii nr. -/04.08.2006, emisă de societate către, exemplarul original al acesteia fiind pierdut fără ca societatea să declare acest fapt.
Inspectorii fiscali, în mod corect, au calculat și stabilit în sarcina intimatei reclamante obligația acesteia la plata sumei de 25 951 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată suplimentar.
S-a menționat că raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 23.10.2006 nu a fost contestat, deci măsurile stabilite prin acest act și prin decizia de impunere au fost însușite de intimata reclamantă, astfel că titlurile de creanță au devenit titluri executorii.
Pe cale de consecință, orice critică la acest moment față de măsura obligării societății la plata suma 25 951 lei stabilită prin actul administrativ fiscal necontestat este neavenită și fără putință de a mai avea alte consecințe juridice decât cele de obligare la plată.
De asemenea, s-a arătat că, după încheierea raportului de inspecție fiscală din data de 23.10.2006, intimata reclamantă a procedat la stornarea facturii nr. -/04.08.2006, prin factura nr. -/29.09.2006, deci la o dată anterioară finalizării controlului, dar după încheierea acestuia.
Factura a fost emisă după data de 23.10.2006, dar i s-a dat număr de înregistrare la o dată anterioară.
Astfel era firesc ca următorul control - cel care face obiectul prezentei cauze și care a cuprins perioada 01.09.2006 - 28.02.2007- să verifice îndeplinirea măsurilor stabilite prin actul anterior. Atunci s-a observat că suma de 25 951 lei nu a fost achitată și, mai mult factura nr. -/04.08.2006 a fost stornată prin factura nr. -/29.09.2006. tâta vreme cât nu există factura în original, aceasta nu a fost înregistrată în evidența contabilă, atunci ce s-a stornat.
Drept urmare, prima inspecție fiscală a cuprins perioada până 01.09.2006, iar actura stornată poartă data de 29.09.2006, deci perioadă neverificată, iar pe de altă parte, că la momentul controlului încheiat la data de 23.10.2006, factura stornată exista, reclamanta trebuia să o prezinte inspectorilor fiscali. Dar, faptul că aceasta nu a fost adusă la cunoștință rganelor de control, se explică prin simplul motiv că factura nu exista, ea fiind emisă după data e 23.10.2006.
Se olicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul desființării ei, iar pe fond, respingerea contestației ca nefondată.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041.pr. civ., Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs privind revenirea expertului, față de concluziile inițiale, prin completarea la raportul de expertiză, este nefondat având în vedere că expertul a ajuns la aceste noi concluzii pe baza unor relații pe care nu le-a cunoscut la momentul întocmirii primului raport de expertiză. Pe de altă parte, instanța poate reține acele considerente care sunt mai aproape de realitate și care pot forma convingerea acesteia asupra problemei dedusă judecății.
Cu privire la existența facturii în original se constată că acesta există la beneficiar, astfel cum a concluzionat și expertul contabil, întrucât beneficiarul a dispus înregistrarea acestei facturi în contabilitate. În aceste condiții nu se mai poate invoca faptul că intimata reclamantă sau beneficiarul nu sunt în posesia facturii în original.
Se susține de recurentă în mod nefondat că pentru deducerea de TVA este obligatorie existența unei facturi în original, ori din dispozițiile legale, respectiv art. 155 din Codul fiscal, rezultă că factura trebuie să cuprindă anumite mențiuni obligatorii, însă nimic nu duce la concluzia că nu poate fi dedusă TVA și în baza unei facturi conforme cu originalul. Această concluzie se deduce și din dispozițiile art. 155 alin.6 din același act normativ, în care se arată că semnarea și ștampilarea facturilor nu sunt obligatorii.
Nefondat este și motivul de recurs privind existența unui alt raport de inspecție fiscală ce nu a fost contestat, având în vedere că în practica judiciară și în doctrină au statuat în sensul că raportul de inspecție fiscală nu are caracterul unui act administrativ, întrucât în baza constatărilor dintr-un raport, organul fiscal urmează să dispună anumite măsuri. Deci actul administrativ ce poate fi atacat este decizia emisă de organul fiscal și nu raportul care a stat la baza emiterii sale. Această interpretare rezultă și din conținutul art. 107 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, în care se arată că rezultatul inspecției fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările inspecției, din punct de vedere faptic și legal. Dacă, ca urmare a inspecției, se modifică baza de impunere, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere. În cazul în care baza de impunere nu se modifică, acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului.
Așa fiind, nu se impunea atacarea raportului de inspecție fiscală ci actul administrativ emis ca urmare a constatărilor din raport.
Ultimul aspect invocat prin motivele de recurs se referă la greșita stornare a facturii, ori din actele prezentate rezultă că această operațiune s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 160 pct.1 lit. b din Codul Fiscal, intimata corectându-și din proprie inițiativă o factură despre care beneficiarul a făcut confirmarea înregistrării în contabilitate. În aceste condiții și acest motiv de recurs este nefondat.
Pentru aceste considerente și în temeiul art. 3041și 312.pr. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul În Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județ D, cod poștal -, împotriva sentinței civile nr. 153 din 18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA COMERCIALĂ SRL, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, cod poștal -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - - -
GREFIER,
Red.DF/DD
2ex./13.05.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
/-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
