Contestație act administrativ fiscal. Decizia 556/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--04.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.556
Ședința publică din 09.04.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.1075/CA/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar - în contradictoriu cu reclamantul intimat A, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâtele recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului intimat depune chitanța emisă pentru suma de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursurilor și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță pentru motivele învederate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. - la data de 31.07.2008, reclamantul Aac hemat în judecată pârâtele T și DGFP solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună anularea actului administrativ fiscal în baza căruia a plătit taxa de primă înmatriculare, emis de pârâta T și obligarea acesteia la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 5442 lei achitata cu chitanța seria - nr.- din 03.01.2008, actualizată cu dobânda legală la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a cumpărat un autoturism folosit marca AUDI A4, fabricat în Germania în anul 2004, seria șasiu nr.- stabilindu-se în sarcina reclamantului achitarea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 5442 ei, pe care reclamantul a achitat-
Reclamantul menționează că adresa emisă de către pârâtă prin care i se aduce la cunoștință obligația de a achita taxa de primă înmatriculare și se respinge restituirea acesteia este un veritabil act administrativ, supus controlului în contencios administrativ.
În drept au fost invocate prevederile art. art.90 par 1 din Tratatul privind instituirea Comunitarii Europene, art. 148 Constituția României.
Legal citate, pârâtele T și DGFP T au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În considerentele întâmpinării se invocă o serie de excepții, și anume excepția prematuritatii introducerii acțiunii întrucât nu s-a finalizat procedura prealabilă, excepția inadmisibilității anularii adresei contestată emisă de către pârâta T, excepția tardivității introducerii acțiunii și a contestației împotriva adresei atacate. Se învederează că este inadmisibil capătul de cerere prin care se solicită restituirea taxei speciale de primă înmatriculare.
În subsidiar, pârâtele au solicitat admiterea în parte a acțiunii, prin raportare la prevederile art 11 din OUG nr. 50/2008. Se solicită respingerea capătului din acțiune prin care se solicită obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit de la data plații și până la restituirea sumei, ca fiind nelegal în materie fiscală. Se învederează că reclamantul nu putea să solicite decât acordarea dobânzii prevăzută de art. 124 Cod proc. fiscală începând cu data de 22.04.2008, și numai pentru diferența de sumă care rezultă între suma achitată și cea care îi revine, după noile modificări legislative.
Prin sentința civilă nr.1075/CA/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr. -, Tribunalul Timișa respins excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ față de neefectuarea procedurii prealabile, aceea a nemotivării acțiunii în fapt, precum și a inadmisibilității față de neîndeplinirea condițiilor prev. de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 formulate de T și DGFP T prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de reclamantul A împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T și în consecință:
A dispus anularea actului administrativ și a chitanței seria - nr. - din 03.01.2008 emisă de T - Trezoreria T, prin care reclamantul a achitat suma de 5442 lei, taxă specială la prima înmatriculare.
A dispus anularea deciziei nr.24001/11.07.2008 emisă de DGFP
A obligat pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 5442 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare, achitată de reclamant, cu chitanța seria - nr.- din 03.01.2008, actualizată cu dobânda legală, de la data de 31.07.2008, până la restituirea efectivă.
A obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1504,30 lei reprezentând onorariu de avocat și taxa de timbru.
Întrucât excepțiile invocate prin întâmpinările formulate de către pârâte sunt strâns legate de analiza de fond a cererii principale, potrivit art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul a unit aceste excepții cu fondul cauzei.
Actul atacat de reclamant este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice T de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Or, în condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectata procedura prealabila este neîntemeiată.
Reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de erul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici erul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o norma care sa reglementează o procedura speciala administrativa de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice tribunalul a reținut caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
In plus, tribunalul a reținut că reclamantul a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o T astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei iar parata avea obligația sa o înainteze organului competent sa o soluționeze. In ceea ce privește împrejurarea invocata de către parata T în sensul că reclamantul nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul a constatat că reclamantul a așteptat împlinirea termenului legal în care DGFP T avea obligația să răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prevederile art. 7 cât și prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, cât și excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, și le-a respins.
În ceea ce privește absența motivării invocată de către pârâtă, tribunalul a constatat că acțiunea este motivată atât în fapt, cât și în drept, conform dispozițiilor legale.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni cât și excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și le-a respins.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din -, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României,astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din -, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului "acquis comunitar" -astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din -, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative," dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la, și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la, ambele republicate în Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Articolul 90 (1) din Tratat, invocat in speța de fata, face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, se constata că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne trebuie sa subliniem că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prima instanță a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 5442 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare (. ) înainte de aderare, sunt obligatorii pentru () România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate " produselor altor state membre" și impozitele "interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta.
Însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
In cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
In ceea ce privește susținerea paratelor in sensul aplicării procedurii de recalculare a taxei, conform OUG nr. 50/2008, tribunalul a reținut că în acord cu dispozițiile art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Tribunalul a constatat că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului "tempus regit actum", normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Tribunalul a reținut astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
A admite teza aplicării OUG nr. 50/2008 ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a anulat actul administrativ emis de către
Instanța a obligat pârâtele în solidar să restituie reclamantului suma de 5442 lei achitată cu chitanța seria - nr.- din 03.01.2008, actualizata cu dobânda legala calculata de la data introducerii acțiunii si pana la data plații efective și a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1504,30 lei reprezentând onorariu de avocat și taxa de timbru.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice
În motivarea recursului declarat de pârâta T se solicită modificarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantului arătând că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesual pasive în condițiile în care instituția recurentă nu a încasat nici o sumă de bani și nu a emis nici o adresă în procedură prealabilă.
Pe fondul cauzei recurenta solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală arătând că la data înmatriculării autoturismului de către reclamant erau în vigoare dispozițiile art.21412143Cod fiscal iar autoturismul respectiv nu făcea parte din categoria vehiculelor scutite de taxe speciale. Se mai arată că ulterior a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 ce dă dreptul reclamantului la restituirea diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și taxa de poluare.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice T se solicită modificarea în tot a sentinței recurate iar pe fondul cauzei admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 5.442 lei achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituire a taxei pe poluare pentru autovehicul. A mai solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata dobânzilor legale ca lipsit de temei legal precum și reducerea onorariului avocațial la suma de 200 lei în temeiul art.274. aliniatul 3 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că sentința primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii în condițiile în care la data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care a abrogat dispozițiile art.2141- 2143Cod fiscal iar dispozițiile nr.OUG50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, fiind astfel aplicabile dispozițiile art.11 privind dreptul reclamantului la restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul stabilit prin nr.OUG50/2008.
O altă critică adusă hotărârii primei instanțe vizează obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale, aspect cu privire la care recurenta arată că dobânda legală prevăzută de nr.OG9/2000 se plătește exclusiv în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale fără a se arăta rata dobânzii. Or, în speță, obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în temeiul Codului fiscal nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului plătitor neexistând dispozițiile legale care să prevadă acest aspect. În condițiile în care contribuabilii nu au plătit niciodată dobânzi de vreme ce taxa nu avea un termen legal de plată sau o dată a scadenței prevăzută prin lege, tot astfel, în conformitate cu principiul echivalenței juridice nici restituirea taxei nu este purtătoare de dobânzi, aceasta putând fi restituită cel mult cu actualizarea în raport de rata inflației.
Recurenta a mai solicitat în baza art.274 aliniatul 3 Cod procedură civilă, reducerea onorariului de avocat acordat de prima instanță la 200 lei arătând că activitatea depusă de acesta în cauză a fost minimă.
În drept s-au invocat dispozițiile. art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Intimatul A prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii primei instanțe arătând ă în mod corect s-a reținut că taxa de primă înmatriculare contravine dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul iar pe de altă parte dispozițiile din nr.OUG50/2008 nu sunt aplicabile în speță câtă vreme la data declanșării litigiului erau aplicabile prevederile art.2141- 2143Cod fiscal.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursurile sunt neîntemeiate după cum urmează:
Tribunalul Timișa respins excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ față de neefectuarea procedurii prealabile, aceea a nemotivării acțiunii în fapt, precum și a inadmisibilității față de neîndeplinirea condițiilor prev. de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 formulate de T și DGFP T prin întâmpinare. A admis acțiunea formulată de reclamantul A împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T și în consecință, dispus anularea actului administrativ și a chitanței seria - nr. - din 03.01.2008 emisă de T - Trezoreria T, prin care reclamantul a achitat suma de 5442 lei, taxă specială la prima înmatriculare. A dispus anularea deciziei nr.24001/11.07.2008 emisă de DGFP T și obligat pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 5442 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare, achitată de reclamant, cu chitanța seria - nr.- din 03.01.2008, actualizată cu dobânda legală, de la data de 31.07.2008, până la restituirea efectivă. Totodată prima instanță a procedat la acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1504,30 lei reprezentând onorariu avocațial și taxa de timbru.
În analiza excepției privind lipsa calității procesual pasive a T de asemenea se constată că în mod corect prima instanță a procedat la respingerea acesteia, Curtea reținând că în speță T reprezintă instituția abilitată a proceda la soluționarea contestației formulate de reclamant în baza art.205 și urm. Cod procedură fiscală și chiar dacă nu are calitatea de instituție ce a încasat taxa de înmatriculare are calitatea de organ fiscal din cadrul erului Finanțelor Publice cu responsabilități fiscale în sfera de competența a căruia se circumscrie și contestația reclamantului referitor la taxa de primă înmatriculare.
În ceea ce privește susținerile recurentelor legate de fondul cauzei, potrivit cărora se impunea admiterea în parte a acțiunii prin aplicarea dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate în condițiile în care taxa specială ce face obiectul cauzei a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare astfel încât s-a dat eficiență principiului potrivit căruia statul membru ce a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin aplicarea acestuia. Or, în aceste condiții reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale iar restituirea doar a diferenței între taxa specială și taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 pune inevitabil problema aplicării noului act normativ și pentru trecut astfel încât taxa specială s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui act normativ ce nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept fiscal întrucât la data achitării taxei erau incidente prevederile art.2141- 2143Cod fiscal.
Se mai observă astfel, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, iar admiterea în parte a acțiunii reclamantului așa cum solicită pârâta recurentă T ar însemna înlăturarea considerentelor potrivit cărora taxa specială prevăzută anterior de Codul fiscal era impusă de Statul Român prin nerespectarea dispozițiilor art.90 alin.2 din Tratatul și echivalează cu însăși validarea acesteia, de vreme ce pârâta - recurentă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
În condițiile în care se reține ca legală și corectă soluția primei instanțe privind restituirea taxei de primă înmatriculare în mod corect s-a dispus și obligarea la plata dobânzii legale. Referitor la acest aspect se observă că recurenta Tac riticat soluția primei instanțe numai în ceea ce privește nr.OG9/2000 arătând că taxa specială pentru autoturisme instituită de Codul fiscal nu era purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului. Astfel, se arată că această taxă nu avea un termen legal de plată sau o data a scadenței sale prevăzută expres de Codul fiscal pe care contribuabilul să fie obligat să o respecte sub sancțiunea calculării de către organele fiscale a unor dobânzi. Această susținere corespunde adevărului întrucât taxa se achita de către contribuabil ca o manifestare unilaterală de voință fiind o operațiune tehnică prealabilă absolută necesară pentru înmatricularea autoturismului.
Cu toate acestea, de vreme ce s-a reținut că taxa a fost percepută de Statul Român prin încălcarea normelor de drept comunitar ne aflăm în prezența unor sume plătite fără existența unui titlu de creanță și ca atare devin incidente prevederile art.117 alin.1 din Codul d e procedură fiscală care arată că se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță iar pentru aceste sume contribuabili au dreptul la dobândă prevăzută de art.124 din Codul d e procedură fiscală, astfel încât nu se poate reține că petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale este nelegal și inadmisibil în materie fiscală întrucât dispozițiile art.117 și 124 Cod procedură fiscală sunt direct aplicabile.
Referitor la cererea recurentei T de reducerea onorariului avocațial în baza art.274 aliniatul 3 Cod procedură civilă instanța reține că potrivit dispozițiilor invocate judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzută în onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că acestea sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În speță, Curtea, constată că nu se impune reducerea onorariului avocațial ținând cont de valoarea obiectului cauzei și apreciind totodată că munca îndeplinită de avocat justifică plata onorariului avocațial de 1504,30 lei nefiind nepotrivit de mare față de obiectul pricinii și de munca acestuia.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza a - II -a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiate recursurile declarate de pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.1073/CA/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar - în contradictoriu cu intimatul A.
Obligă recurenții la plata către intimat a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - LIBER
GREFIER
Red./04.05.2009
Tehnored./09.05.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Claudia
