Contestație act administrativ fiscal. Decizia 555/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--18.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.555
Ședința publică din 09.04.2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.34/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâtele recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare, copii ale chitanței și facturii emise pentru suma de 1190 lei reprezentând onorariu de avocat, precum și împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursurilor și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele din întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiș sub nr.3279/ 30/10.04.2008 si precizata la data de 08.09.2009, legal timbrată, reclamantul a solicitat în procedura contenciosului administrativ în contradictoriu cu pârâții T și Administrația Finanțelor Publice T, restituirea taxei speciale pentru autoturisme in suma de 4859 lei.
În fapt, reclamantul relevă, că a achiziționat un autoturism marca OPEL fabricat in anul 2002, adus din Germania și înmatriculat în România, iar în vederea înmatriculării a fost obligat să achite taxa de primă înmatriculare care o apreciază ca nedatorată, discriminatorie și contrară normelor europene.
T, prin întâmpinarea formulată a solicitat suspendarea prezentei cauze în temeiul prev.art.242 alin.1, pct.1 pr.civ, totodată a invocat lipsa calității procesuale pasive a DGFP T, prematuritatea cererii de restituire a taxei speciale, iar în subsidiar pe fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiată, motivând în esență cu aceea că, reclamantul datorează respectiva taxă conform disp.art.214 ind.1-214 ind.3 din nr.571/2003, conform cărora intra sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, excepție făcând doar acele autovehicule echipate pentru persoanele cu handicap, cele aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și a altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic care își desfășoară activitatea în România, împrejurare față de care, autoturismul în litigiu este supus aplicării și plații taxei de primă înmatriculare prev. de codul fiscal.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice T a, solicitat în principal, pe cale de excepție, să se constate, prematuritatea acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de Titlul IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG 92/2003 privind pr. fiscală, coroborat cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004;
Tot pe cale de excepție, să se constate inadmisibilitatea acțiunii așa cum a fost formulată, în condițiile în care reclamantul nu își motivează cererea de restituire a taxei pe existenta vreunui caz de restituire dintre cele enumerate în art.117 pr. fiscală, ci contestă însăși prevederile legale care instituie taxa specială de primă înmatriculare, respectiv disp.art.214 ind.1-214 ind 3 din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal susținând că aceasta ar fi ilegală.
În subsidiar pe fondul cauzei, solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 4859 lei achitata cu CH seria - nr.-/31.01.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul art.214 ind.1-214 ind.3 din nr.571/2003, privind Codul Fiscal și cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prev.G nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru autoturismul în cauză.
Prin sentința civilă nr.34/12.01.2009 pronunțată în dosar -, Tribunalul Timișa respins excepțiile și a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu P
A obligat pârâta T la restituirea sumei de 4859 lei, cu dobânzi legale începând cu data 01.02.2008 și până la restituirea efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturisme încasată cu CH serie - nr.-/31.01.2008.
A obligat pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 1190 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
In privința excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP T instanța nu a contestat faptul că pârâtul nu poate fi obligat la restituirea sumei aflate în litigiu ca efect al admiterii acțiunii, adică, aceasta obligație nu-l vizează în mod direct, însă, având în vedere că taxa de primă înmatriculare este o taxă specială care se face venit la bugetul de stat, acest aspect justifică necesitatea ca prezenta hotărâre sa-i fie opozabilă.
În sprijinul rezolvării problemelor de drept deduse judecății în prezenta speță, vin prevederile art. 148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90(I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate si cele provenind de pe piața internă si care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, a constatat că taxa specială pentru autoturisme si autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă de la toate autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate ( cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât si situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, si reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 si 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 ( I ) din Tratat si a conchis că prin modificarea codului fiscal si introducerea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90(I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 ind.1-214 ind,3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare si că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant în cuantum de 4859 lei RON, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90(I) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare . înainte de aderare, sunt obligatorii pentru . România si se aplică în condițiile stabilite prin Tratate si prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei formulată în sensul că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este considerată neîntemeiată si speculativă. Intr-adevăr, reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum si a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme efectuate de Ministerul Finanțelor si care este afișată, în forma electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second- hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Intr-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa si nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală si condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare si calcul si o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamantul nu poate invoca încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea si perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție si ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților si intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, sens în care au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile tardivității formulării cererii de restituire și prematurității introducerii acțiunii.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90(I) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României si astfel reclamantul, persoană fizică română, se poate adresa autorităților administrative precum si instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază si care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal, vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ si ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice T, sens în care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
Considerând demonstrată încălcarea art.90(I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantului stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pârâta să o restituie.
-l pe reclamant în mod nelegal de suma de 4859 lei RON de la data plătii sumei, pârâta datorează si dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Ca urmare a admiterii acțiunii, în temeiul art.274 pr.civ, pârâții au fost obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1190 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice
În motivarea recursului declarat de pârâta T se solicită modificarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantului arătând că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesual pasive în condițiile în care instituția recurentă nu a încasat nici o sumă de bani și nu a emis nici o adresă în procedură prealabilă.
Pe fondul cauzei recurenta solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală arătând că la data înmatriculării autoturismului de către reclamant erau în vigoare dispozițiile art.21412143Cod fiscal iar autoturismul respectiv nu făcea parte din categoria vehiculelor scutite de taxe speciale. Se mai arată că ulterior a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 ce dă dreptul reclamantului la restituirea diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și taxa de poluare. De asemenea, solicită ca în cazul în care se va constata lipsa calității procesuale pasive să nu se dispună obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice T se solicită modificarea în tot a sentinței recurate iar pe fondul cauzei admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma 4859 lei achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituire a taxei pe poluare pentru autovehicul. A mai solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata dobânzilor legale ca lipsit de temei legal.
În motivarea recursului se arată că sentința primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii în condițiile în care la data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care a abrogat dispozițiile art.2141- 2143Cod fiscal iar dispozițiile nr.OUG50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, fiind astfel aplicabile dispozițiile art.11 privind dreptul reclamantului la restituirea diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul stabilit prin nr.OUG50/2008.
O altă critică adusă hotărârii primei instanțe vizează obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale, aspect cu privire la care recurenta arată că dobânda legală prevăzută de nr.OG9/2000 se plătește exclusiv în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale fără a se arăta rata dobânzii. Or, în speță, obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în temeiul Codului fiscal nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului plătitor neexistând dispozițiile legale care să prevadă acest aspect. În condițiile în care contribuabilii nu au plătit niciodată dobânzi de vreme ce taxa nu avea un termen legal de plată sau o dată a scadenței prevăzută prin lege, tot astfel, în conformitate cu principiul echivalenței juridice nici restituirea taxei nu este purtătoare de dobânzi, aceasta putând fi restituită cel mult cu actualizarea în raport de rata inflației.
În drept s-au invocat dispozițiile. art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Intimatul prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii primei instanțe arătând ă în mod corect s-a reținut că taxa de primă înmatriculare contravine dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul iar pe de altă parte dispozițiile din nr.OUG50/2008 nu sunt aplicabile în speță câtă vreme la data declanșării litigiului erau aplicabile prevederile art.2141- 2143Cod fiscal. Se mai arată că reclamantul a formulat contestație conform OG 92/2003 dar aceasta nu a fost soluționată de Direcția Generală a Finanțelor Publice T în termenul legal.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, instanța constată că recursurile sunt neîntemeiate după cum urmează:
Tribunalul Timișa respins excepțiile și a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu P T și a obligat pârâta T la restituirea sumei de 4859 lei, cu dobânzi legale începând cu data 01.02.2008 și până la restituirea efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturisme încasată cu CH serie - nr.- din 31.01.2008. Totodată prima instanță a procedat la acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1190 lei.
Referitor la critica formulată de T legată de respingerea excepției privind prematuritatea acțiunii pentru nefinalizarea procedurii prealabile instanța de recurs constată că inițial reclamantul s-a adresat cu o cerere pentru restituirea taxei și suspendarea actului administrativ fiscal în baza căruia a achitat taxa de prima înmatriculare, cerere înregistrată la. T sub nr.9025/10.07.2008, la care a fost emis răspunsul din 16.07.2008 depus la fila 35 dosar fond. Procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 cu raportare la OG nr.92/2003 a fost îndeplinită prin depunerea cererii de către reclamant și finalizată prin adresa de răspuns.
În analiza excepției privind lipsa calității procesual pasive a T se constată că în mod corect prima instanță a procedat la respingerea acesteia, Curtea reținând că în speță T reprezintă instituția abilitată a proceda la soluționarea contestației formulate de reclamant în baza art.205 și urm. Cod procedură fiscală și chiar dacă nu are calitatea de instituție ce a încasat taxa de înmatriculare are calitatea de organ fiscal din cadrul Ministerului Finanțelor Publice cu responsabilități fiscale în sfera de competența a căruia se circumscrie și contestația reclamantului referitor la taxa de primă înmatriculare.
În ceea ce privește susținerile recurentelor legate de fondul cauzei, potrivit cărora se impunea admiterea în parte a acțiunii prin aplicarea dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate în condițiile în care taxa specială ce face obiectul cauzei a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare astfel încât s-a dat eficiență principiului potrivit căruia statul membru ce a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin aplicarea acestuia. Or, în aceste condiții reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale iar restituirea doar a diferenței între taxa specială și taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 pune inevitabil problema aplicării noului act normativ și pentru trecut astfel încât taxa specială s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui act normativ ce nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept fiscal întrucât la data achitării taxei erau incidente prevederile art.2141- 2143Cod fiscal.
Se mai observă astfel, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, iar admiterea în parte a acțiunii reclamantului așa cum solicită pârâta recurentă T ar însemna înlăturarea considerentelor potrivit cărora taxa specială prevăzută anterior de Codul fiscal era impusă de Statul Român prin nerespectarea dispozițiilor art.90 alin.2 din Tratatul și echivalează cu însăși validarea acesteia, de vreme ce pârâta - recurentă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
În condițiile în care se reține ca legală și corectă soluția primei instanțe privind restituirea taxei de primă înmatriculare în mod corect s-a dispus și obligarea la plata dobânzii legale. Referitor la acest aspect se observă că recurenta Tac riticat soluția primei instanțe numai în ceea ce privește nr.OG9/2000 arătând că taxa specială pentru autoturisme instituită de Codul fiscal nu era purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului. Astfel, se arată că această taxă nu avea un termen legal de plată sau o data a scadenței sale prevăzută expres de Codul fiscal pe care contribuabilul să fie obligat să o respecte sub sancțiunea calculării de către organele fiscale a unor dobânzi. Această susținere corespunde adevărului întrucât taxa se achita de către contribuabil ca o manifestare unilaterală de voință fiind o operațiune tehnică prealabilă absolută necesară pentru înmatricularea autoturismului.
Cu toate acestea, de vreme ce s-a reținut că taxa a fost percepută de Statul Român prin încălcarea normelor de drept comunitar ne aflăm în prezența unor sume plătite fără existența unui titlu de creanță și ca atare devin incidente prevederile art.117 alin.1 din Codul d e procedură fiscală care arată că se restituie la cerere debitorului sumele plătite fără existența unui titlu de creanță iar pentru aceste sume contribuabili au dreptul la dobândă prevăzută de art.124 din Codul d e procedură fiscală, astfel încât nu se poate reține că petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale este nelegal și inadmisibil în materie fiscală întrucât dispozițiile art.117 și 124 Cod procedură fiscală sunt direct aplicabile.
Referitor la cererea intimatului de plată a onorariului avocațial în baza art.274 aliniatul 3 Cod procedură civilă instanța reține că potrivit dispozițiilor invocate judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților potrivit cu cele prevăzută în onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că acestea sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În speță, Curtea, constată că se impune reducerea onorariului avocațial ținând cont de valoarea obiectului cauzei și apreciind totodată că munca îndeplinită de avocat prin depunerea întâmpinării nu justifică plata onorariului avocațial de 1190 lei, fiind nepotrivit de mare față de obiectul pricinii și de munca acestuia, astfel că va proceda la reducerea acestuia la 500 lei.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza a - II -a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiate recursurile declarate de pârâte și va obliga recurentele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.34/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar - în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenții la plata către intimat a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - LIBER
GREFIER
Red./04.05.2009
Tehnored./09.05.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker, Claudia
