Contestație act administrativ fiscal. Decizia 574/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIE Nr. 574/2009
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea
JUDECĂTOR 2: Claudia Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Saftiuc
Grefier - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului, după repunerea pe rol, declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P N, împotriva sentinței civile nr. 83/CF din 02 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă P N, consilier juridic, lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că s-au depus la dosar(filele 21-26)- Decizia nr.499/07 aprilie 2009 comunicată de Curtea Constituțională și note scrise (fila 30 dosar) de către intimata-reclamantă.
Reprezentanta recurentei solicită a se pune în vedere intimatei-reclamante să depună documentul de vânzare-cumpărare al autoturismului pentru care a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare, în vederea verificării vechimii acestuia. Mai arată că alte cereri nu are de formulat în cauză.
Instanța constată că nu se impune solicitarea înscrisului invocat de reprezentanta recurentei, față de documentele existente la dosar. Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul reprezentantei recurentei în susținerea recursului.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
-deliberând-
Asupra recursului declarat de Administrația Finanțelor Publice - PNî mpotriva sentinței civile nr.83/2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, se rețin următoarele:
Prin sentința civilă nr.83 din 02.10.2008 pronunțată de Tribunalul Neamțs -a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în P N,-, --6,.A,.1,.5, județul N, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P N, cu sediul în P N,- bis, județul N și în consecință:
S-a respins cererea de restituire a actului cu nr. 68475/24.06.2008.
S-a anulat Decizia nr.64067/25.07.2008 emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1.793,74 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a reținut de instanța de fond că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț reclamanta în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice PNa cerut anularea actelor administrativ-fiscale cu numerele 68475/25.07.2008 și 64067/24.06.2008 emise de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei achitată de reclamantă în sumă de 1.793,74 lei actualizată în raport cu indicele de inflație până la data plății efective.
Examinând materialul probator administrat instanța a reținut:
Reclamanta a cumpărat un autoturism pentru a cărui primă înmatriculare a plătit taxa pe care o pretinde a-i fi restituită. În urma cererii de restituire a fost emisă adresa cu nr.64067/24.06.2008 prin care pârâta i-a comunicat reclamantei că nu există un act normativ care să reglementeze restituirea sumei și în urma contestației formulate, pârâta a emis Decizia nr.68475/25.07.2008 prin care a respins contestația reclamantei.
Pe fondul cauzei acțiunea reclamantei se dovedește întemeiată în parte pentru motivele care urmează:
Numai Decizia nr.68475/25.07.2008 are natura unui act administrativ în sensul art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 și numai acesta este susceptibil de anulare, nu și adresa cu nr.64067/24.06.2008 care nu are aceeași natură.
În ce privește cererea de restituire a sumei aceasta se dovedește întemeiată pe următoarele considerente.
Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art. 214^1, 214^2 și 214^3 din Legea nr. 571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art. 2141, 2142și 2143din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 modificată prin OUG nr. 110/2006. Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită " taxă de primă înmatriculare" care potrivit art.2142alin 2 se plătește " cu ocazia primei înmatriculări în România".
În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel are incidență art.90 paragraful 2 din Tratatul Constituției al Uniunii Europene potrivit cărora "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141- 2143din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român( în speță Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Deși prevederile art.2141- 2143din Codul Fiscal nu au fost declarate nici neconstituționale și nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 și 4 din Constituția României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare cum sunt cele ale art.2141- 2143din Codul Fiscal și potrivit art.148 alin 4 autorității judecătorești îi revine obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.
Pentru motivele astfel arătate temeiul juridic invocat de autoritatea fiscală, are natura unei taxe cu efect echivalent și discriminatoriu fiind în contradicție cu dreptul comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Aceeași natură a unei taxe cu efect echivalent o are și taxa de poluare reglementată de nr.OUG50/2008. În acest sens, deși scopul declarat de legiuitor este cel al protecției mediului, nu rezultă pentru ce motiv un autoturism aflat deja în România este mai puțin poluat decât un autoturism aflat la prima înmatriculare.
Aceeași natură a unei taxe cu efect echivalent o are și taxa de poluare reglementată de nr.OUG50/2008. În acest sens, deși scopul declarat de legiuitor este cel al protecției mediului, nu rezultă pentru ce motiv un autoturism aflat deja în România este mai poluant decât un autoturism aflat la prima înmatriculare.
Astfel art.4 lit. din OUG nr.50/2008, impune obligativitatea taxei cu ocazia primei înmatriculări în România. Nu intră sub incidența taxei autoturismele înmatriculate deja. Faptul că un autovehicul este înmatriculat în alt stat al Uniunii Europene, nu echivalează cu aceea că autovehiculul are emisii poluante mai grave decât emisiile poluante ale unui autovehicul înmatriculat în România, iar taxa astfel instituită are drept efect indirect crearea unei situații privilegiate cumpărătorilor de autoturisme second-hand înmatriculate în România, față de cumpărătorii de autoturisme second-hand înmatriculate în alte state ale Uniunii Europene, motiv pentru care se constată că și această reglementare încalcă prevederile art.90 par. 1 din
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Neamța promovat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului PNi nvocând prin motivele de recurs dispozițiile art.1 alin.5 din Constituție cât și art.214 alin.1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, text de lege aflat în vigoare și care nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.
Recurenta a mai precizat că această reglementare nu încălcă Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, iar taxa se aplică atât autoturismelor produse în România cât și în alte state, la prima înmatriculare în România.
Analizând actele și lucrările dosarului cererea de recurs și sentința recurată, instanța - Curtea de APEL BACĂU - reține următoarele:
Instanța de fond a reținut aplicarea prioritară a art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene; art.1 alin.5 din Constituție, invocat de recurentă, trebuie aplicat în sensul de a da eficiență și art.148 alin.2 din Constituție care stipulează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne - în speță art.90 din tratat.
Invocarea de către recurentă a faptului că legea fiscală internă este în vigoare și pe baza căreia s-a colectat taxa specială auto, trebuie reținut că aceasta contravine dreptului comunitar și lăsând fără eficiență art.148 alin.2 din Constituție.
Recurenta, prin motivele de recurs a arătat că trebuie să se aibă în vedere și prevederile nr.OUG50/2008; instanța urmează a reține că acest act normativ nu poate fi aplicat retroactiv deoarece la data nașterii raportului juridic dintre părți, nu era în vigoare.
Pe cale de consecință, față de cele mai sus menționate, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P N, împotriva sentinței civile nr. 83/CF din 02 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.sent.
Red.dec.rec.- Cl.-
Tehnored.dec.Fl.
2 ex- 08.07.2009
Președinte:Vasilică PinteaJudecători:Vasilică Pintea, Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc