Contestație act administrativ fiscal. Decizia 592/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 592/2009

Ședința publică de la 18 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vera Stănișor judecător

JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga

JUDECĂTOR 3: Morina

Grefier: -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE P N, împotriva sentinței civile nr. 73/CF din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-reclamantă COM P N, avocat, lipsă fiind reprezentantul recurentei-pârâte.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că prin Decizia nr. 499 din 07.04.2009, s-a soluționat de către Curtea Constituțională excepția de neconstituționalitate invocată în cauză și, față de aceasta, în temeiul art. 245 Cod procedură civilă, dispune repunerea cauzei pe rol.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat pentru intimata-reclamantă COM P N, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de pârâta P N, precizând că, în speță, nu s-a formulat cadrul procesual necesar, dispozițiile invocate de recurentă neputând fi aplicate în speța de față.

În continuare, arată că, dispozițiile nr.OUG 50/2008 sunt ele însele contrare dispozițiilor comunitare prevăzute în art. 90 al Tratatului Constitutiv, acest fapt rezultând atât din expunerea de motive care apare în aplicarea nr.OUG 50/2008, unde se precizează clar că se vrea ca taxa de poluare să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cât și din expunerea de motive a nr.OUG 208/2008 și nr. 218/2008, unde se precizează clar că această taxă are drept scop protejarea producției interne și protejarea locurilor de muncă din producția internă, în contextul crizei mondiale.

De asemenea, în sensul incompatibilității existente între dreptul intern și dreptul comunitar, din care rezultă că această taxă este contrară Tratatului constitutiv, este și sentința civilă nr. 2320/2008 a Tribunalului Cluj, pe care o depune la dosar.

Față de acestea și având în vedere jurisprudența constantă în materie, care nu poate fi schimbată ca urmare a respingerii unei excepții de către Curtea Constituțională, văzând și concluziile scrise pe care le depune la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost precizate la termenul din 22 ianuarie 2009.

S-au declarat dezbaterile închise.

- deliberând -

Asupra recursului de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 73/CF/19.09.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- s-a admis în partea acțiunea formulată de reclamanta - COM SRL P N în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE N, în sensul că s-a anulat Decizia nr. 64548 din 24.06.2008 emisă de pârâtă și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 5.638,03 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme la prima înmatriculare, cu dobânda legală până la data efectivă a plății. Totodată, s-a respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. 41712 din 15.05.2008 și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.439,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanta a achitat în contul Trezoreriei N suma de 5638,03 lei conform nr.26/11.04.2008.

Prin cererea înregistrată la. P N, sub nr.41712/12.05.2008 reclamanta a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar prin adresa cu număr din 15.05.2008 PNa respins cererea de restituire a taxei pe motiv că a fost încasată în temeiul art.2141- 2143din Codul fiscal.

Contestația formulată împotriva acestui răspuns a fost respinsă prin Decizia nr.64548 din 24.06.2008 (fila-14), pe motiv că în mod corect organele fiscale au aplicat legislația specifică în România cu privire la perceperea și modul de calcul al acestei taxe.

Reclamanta a invocat în cauză incidența art.90 alin 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, care stipulează că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Instanța de fond a constatat că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.

Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de EJ. în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).

De remarcat însă că noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența EJ. (hotărârea Haar, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor,

Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art.2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.

După cum în mod corect a arătat pârâta, se recunoaște în mod constant in jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și C-290/05).

Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).

Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al. 1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.

În cauza de față rezultă din interpretarea art.2142din Codul fiscal că taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja in România.

Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90.

Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.

Astfel, s-a arătat în hotărârea dată în Cauza Simmenthal, C-106/77, că dreptul comunitar constituind parte integrantă, cu de prioritate, din ordinea juridică-aplicabilă pe teritoriul statelor membre, judecătorul național este ținut să aplice în limitele competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, lăsând, în caz de nevoie, neaplicată, prin propria sa autoritate, orice dispoziție contrară din legislația națională, chiar posterioara, fără a fi necesară să ceară sau să aștepte eliminarea în prealabil a acesteia pe cale legislativă sau prin oricare alt procedeu constituțional.

Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în dispozițiile art.148 al.2, conform cărora; "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", în al.4 din același act stipulându-se că "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".

Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, emițând Decizia nr.64548/24.06.2008 în acest sens,tribunalul a apreciat că se impune anularea deciziei. Această decizie constituie act administrativ fiscal în sensul art.41 din OG nr.92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală întrucât este emisă de organul fiscal competent si privește drepturi și obligații fiscale, astfel încât este atacabilă pe calea contenciosului administrativ.

Adresa nr.41712 din 15.05.2008 emisă de pârâtă nu constituie act administrativ în accepțiunea art.2 alin 1 lit.c din Legea nr.554/2004, respectiv un act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării sau a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturile juridice.

Această adresă nu poate fi considerată act administrativ fiscal în conformitate cu sensul dat acestei noțiuni de art.41 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură Fiscală, respectiv act emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, drept pentru care s-a respins capătul de cerere privind anularea acestei adrese.

Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită.

Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art.3 alin 3 din OG nr.9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.

Față de considerentele ce preced, prima instanță a apreciat cererea întemeiată, în ceea ce privește anularea deciziei nr.64548/24.06.2008 emisă de pârâtă și restituirea contravalorii taxei speciale, ce a fost percepută cu încălcarea dispozițiilor art.90 alin 1 din, astfel încât a admis-o în parte, respingând capătul de cerere privind anularea adresei nr.41712 din 15.05.2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P N, care a criticat hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte:

- În mod greșit s-a admis acțiunea, prin soluția dată încălcându-se prevederile art. 1 alin. 5 din Constituția României. Concret, actul normativ ce stabilește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este Legea 571/2003, respectiv art. 214 (1), text ce nu a fost declarat neconstituțional sau discriminatoriu.

Aceasta reglementare, în opinia recurentei, nu încalcă Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, întrucât taxa se aplică tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state.

Pe de altă parte, restituirea de sume de la buget se face în condițiile art. 117 din nr.OG 92/2003, condiții ce nu sunt îndeplinite de debitor la data cererii.

De asemeni, recurenta invocă faptul că de la data de 01 iulie 2008 a intrat în vigoare nr.OUG 50/2008, care prevede că "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada ianuarie 2007 - 30. iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Pentru aceste motive, recurenta - pârâtă solicită casarea sentinței de fond și menținerea obligației de plată a taxei speciale stabilite în sarcina intimatului - reclamant.

Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea apreciază că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Taxa specială, denumită "taxă de primă înmatriculare" este prevăzută de art. 2141, 2142și 2143din Legea 571/2003, fiind introduse prin Legea 343/2006, modificată prin nr.OUG 110/2006, fiind stabilită în sarcina proprietarilor de mașini "cu ocazia primei înmatriculări în România".

Pe de altă parte, art. 90 din Tratatul ce instituie Comunitatea Europeană, reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării libertății de circulație a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, regula prevăzută fiind că toate statele membre trebuie să se abțină în a institui, respectiv - sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.

Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea, că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competență, atunci când dă efect direct dispozițiilor comunitare (art. 90 din Tratat), să aplice procedurile naționale de așa manieră, încât drepturile prevăzute în Tratat să fie efectiv și pe deplin protejate.

E s-a pronunțat, în cauza "Ndasdi și " în sensul că o taxă de înmatriculare impusă autoturismelor second - hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru - este discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat.

Din această perspectivă, curtea constată că tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de o manieră care să recunoască particularului dreptul său de a nu-i fi impusă o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism second - hand importat dintr-un stat membru al Uniunii.

În ceea ce privește prevederile art. 11 din OUG nr. 50/2008, invocate de recurentă, curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 01 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.

În atare situație, intimatul - reclamant a fost îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate nelegal.

Noua taxă de poluare, prevăzută de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.

De altfel, aplicarea în speță a dispozițiilor nr.OUG 50/2008 ar aduce atingere principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, întrucât acest act normativ nu se poate aplica unei situații juridice născute anterior intrării sale în vigoare.

Ca urmare, reținând ca neîntemeiate argumentele recurentei, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul de față, ca nefondat.

Având în vedere dispozițiile art. 274.proc.civ.,recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, dovedit cu înscrisurile depuse la filele 17 - 18 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul contencios administrativ - fiscal, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P N, cu sediul în P N,- bis. județul N, împotriva sentinței civile nr. 73/CF din 19 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă COM. P N, cu sediul în P N, str. - -. D,. 61, județul N și ales la Cabinet Avocat, cu sediul în B, Calea nr. 209,. 85A,. B,. 65, cod poștal -, sector 4.

Obligă recurenta să achite intimatei suma de 1.150 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

-

Red.

Red.

tehnored. 2 ex.

26 iunie 2009

Președinte:Vera Stănișor
Judecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 592/2009. Curtea de Apel Bacau