Contestație act administrativ fiscal. Sentința 647/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 647/CA
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
Grefier - - -
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - - 95 SA, cu sediul în M, Stațiunea, Hotel, județ C, în contradictoriu cu pârâta - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ B, cu sediul în B,-, sect.5 și intervenienta în interes alăturat reclamantei - TRANSILVANIA SA, cu sediul în B,-, având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 09.12.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 16.12.2009, 18.12.2009, pentru când:
CURTEA
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 639/36/11.05.2009 la Curtea de APEL CONSTANȚA, reclamanta - 95 SA a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- desființarea Deciziei nr. 375/12.11.2008 ca nelegală și netemeinică,
- anularea actelor administrativ fiscale întocmite de ANAF constând în Raport de inspecție fiscală încheiat la data de 29.07.2008 și Decizie de impunere nr. 345/29.07.2008 emisă în baza raportului de inspecție fiscală menționat,
- suspendarea executării actelor administrativ fiscale mai sus menționate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În fapt, reclamanta arată că prin Decizia nr. 375/12.11.2008 emisă de ANAF prin Direcția Generală a fost respinsă contestația formulată de - 95 SA împotriva actelor administrativ fiscale precizate anterior, pe considerentul că ar fi fost depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.
Apreciază reclamanta că soluția de respingere adoptată este nelegală și netemeinică în considerarea următoarelor argumente:
Contestația fiscală a fost formulată la organul administrativ competent în termen legal, de către - 95 SA prin, în calitate de reprezentant legal al societății.
Precizează în acest sens că d-na îndeplinea la acea dată funcția de director general al societății, calitate atestată și de contractul individual de muncă încheiat cu societatea și înregistrat la autorități. Mai mult de atât, d-na avea și calitatea de administrator la data efectuării controlului, precum și calitatea de acționar al societății.
Consideră reclamanta că numita avea calitatea de persoană îndreptățită la formularea contestației fiscale, împrejurare ce conduce la aprecierea caracterului nelegal și netemeinic al deciziei de respingere adoptate de organul administrativ fiscal.
Mai arată reclamanta că în cuprinsul Deciziei nr. 375/12.11.2008 contestate prin prezenta acțiune, se reține în mod netemeinic și faptul că societății 95 SA i s-ar fi comunicat de către organul administrativ fiscal, prin adresa nr. 908.215/09.10.2008 "să ștampileze contestația și să precizeze dacă înțelege să conteste Decizia de impunere nr. 345/29.07.2008", adresă care se pretinde că a fost primită de societate.
Societatea nu a primit adresa mai sus menționată. Așadar, societății nu i-a fost adusă la cunoștință necesitatea formulării de precizări suplimentare la contestația formulată, conform dispozițiilor legale evocate de către chiar organul de control fiscal.
Astfel, după cum lesne se poate observa, chiar emitentul deciziei contestate arată în cuprinsul sau că "în speță sunt aplicabile prevederile art. 206 alin.1 lit.e din OG nr. 92/2003 republicată, privind Codul d e procedură fiscală, care stipulează: contestația se formulează în scris și va cuprinde: lit.e) semnătura contestatorului sau împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persană fizică sau juridică, se face potrivit legii coroborat cu pct.2.2 din Instrucțiunile pentru aplicarea titlului IX din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, aprobate prin Ordinul nr.519/2005 emis de Președintele ANAF care precizează că: în situația în care contestația nu îndeplinește cerințele care privesc depunerea împuternicirii, semnătura, precum și ștampilarea, în original, organele de soluționare vor solicita contestatorului printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ca în termen de 5 zile de la comunicarea acesteia să îndeplinească aceste cerințe. În caz contrar, contestația va fi respinsă, fără a se antama fondul cauzei".
Prin urmare, deși se reține de către organul de control, ca în situația în care contestația formulată pe cale administrativă are nevoie de precizări, este necesar a i se solicita contestatorului aceste lămuriri, în realitate, organul de control fiscal nu a procedat în acest mod.
Așa cum a susținut, reclamanta nu a primit nicio comunicare în acest sens, contrar susținerilor din cuprinsul deciziei contestate.
În măsura în care, în mod evident, ar fi avut cunoștință de necesitatea formulării unor astfel de precizări, cu siguranță le-ar fi făcut.
Și din această perspectivă apreciază, așadar că decizia contestată este nelegală și netemeinică, sens în care solicită anularea sa.
Pe fond, arată reclamanta că atât raportul de inspecție fiscală cât și decizia de impunere emise în baza acestuia, sunt netemeinice și nelegale, sumele reținute în aceste acte administrative ca obligații bănești față de bugetul de stat fiind rezultatul unor analize eronate a documentelor contabile și a interpretării dispozițiilor legale în vigoare.
Cu privire la cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, consideră reclamanta că în cauză sunt îndeplinite condițiile reglementate de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că ne aflăm în prezența unui caz bine justificat, măsura fiind necesară pentru prevenirea unei pagube iminente. Executarea obligațiilor fiscale derivate din actele contestate, stabilite de altfel în mod nelegal, ar conduce la perturbarea gravă a activității societății, creând un dezechilibru financiar evident acesteia.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 188 din OUG nr. 92/2003 și Legea nr. 554/2004.
Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală legal citată a depus la dosar întâmpinareprin care a solicitat respingerea contestației formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
S-a arătat de pârât că prin Decizia nr. 375/12.11.2008 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a fost respinsă contestația formulată de - 95 SA împotriva raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 29.07.2008, ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.
Se susține de reclamantă că societatea a fost și este reprezentată de, în calitate de administrator al societății, împrejurare ce conduce la aprecierea caracterului nelegal și netemeinic al deciziei de respingere a contestației.
Organul de control a reținut în Raportul de inspecție fiscală faptul că, pe perioada inspecției societatea a fost reprezentată de către d-na - administrator.
Pe de altă parte contestația formulată a fost semnată de către aceeași persoană, însă prin împuternicitul său, conform împuternicirii căreia i s-a dat dată certă de către avocat nr. 78/20.08.2008, însă aceasta nu a fost însușită prin aplicarea ștampilei societății, conform art. 206 alin.1 lit.e din OG nr. 92/2003, republicată, precum și conform pct.13.1 lit.b din nr. 519/2005.
În ceea ce privește susținerile reclamantei că nu a primit nicio comunicare din partea organului de soluționare prin care a solicitat petentei însușirea contestației prin ștampilare și totodată, să precizeze dacă înțelege să conteste Decizia de impunere nr. 345/29.07.2008, singurul act administrativ prevăzut de lege și susceptibil a fi contestat, astfel cum a fost reținut în Decizia nr. 375/12.11.2008, solicită să fie respinse ca nefondate, având în vedere adresa nr. 908.215/09.10.2008 primită de către societate la data de 13.10.2008 conform semnăturii de pe formularul poștal de confirmare a primirii, aflată la dosar.
Prin contestația formulată în calea administrativă de atac, reclamanta a solicitat anularea Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 20.07.2008 de către - Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul DGFP C, pentru suma totală de 5.842.745 lei.
Odată învestit cu soluționarea contestației, organul de soluționare competent, în conformitate cu dispozițiile art. 206 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, a procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor procedurale în ceea ce privește forma și conținutul contestației.
Astfel, referitor la obiectul contestației, prin adresa nr. 908.215/ 09.10.2008, confirmată de primire, s-a solicitat contestatoarei să precizeze, pe lângă însușirea contestației prin ștampilare, dacă înțelege să conteste Decizia nr. 345/29.07.2008, având în vedere faptul că Raportul de Inspecție contestat constituie un act premergător, rezultatele verificării fiind valorificate prin emiterea deciziei de impunere, singurul act administrativ susceptibil de a fi contestat.
Deși această adresă a fost confirmată de primire la data de 13.10.2008, reclamanta nu a răspuns la aceasta astfel încât organul de soluționare, în baza susținerilor și a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei a procedat la soluționarea contestației.
Pentru aceste considerente solicită pârâtul respingerea acțiunii formulată de reclamantă și menținerea actelor atacate ca fiind legale și temeinice.
În ce privește cererea de suspendare executare arată pârâtul că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de lege, sens în care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca nefondată.
Pârâtul a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat.
La data de 19.08.2009, s-a depus la dosar cerere de intervenție în interes alăturat reclamantei, formulată de Transilvania SA, admisă în principiu de instanță prin Încheierea de ședință din 02.09.2009.
Intervenienta a făcut dovada achitării cauțiunii stabilită de instanță pentru cererea de suspendare executare formulată de reclamantă.
Prin în Încheierea de ședință din 02.09.209 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚAa fost respinsă cererea de suspendare a executării actelor administrative fiscale ca nefondată.
De asemenea, prin Încheierea de ședință din 14.10.2009 s-a admis cererea intervenientei dispunându-se eliberarea cauțiunii în sumă de 40.000 lei ce fusese consemnată de aceasta pentru soluționarea cererii de suspendare executare.
Examinând acțiunea, Curtea constată că este întemeiată în parte, pentru considerentele ce vor urma:
Prin Decizia nr.375/12.11.2008 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația formulată de - 95 SA ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta.
În motivarea soluției s-a arătat că contestația formulată de - 95 SA împotriva Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 29.07.2008 nu a fost ștampilată de petentă. Totodată contestația nu a fost formulată împotriva Deciziei de impunere nr.345/29.07.2008 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală și nu cuprinde motivele de fapt și de drept precum și dovezile pe care se sprijină.
Se mai arată că au fost întreprinse demersurile necesare pentru îndeplinirea criteriilor procedurale, prin transmiterea adresei nr.-/09.10.2008 prin care i s-a pus în vedere contestatoarei să-și însușească contestația prin ștampilare și să precizeze dacă înțelege să conteste decizia de impunere, singurul act administrativ prevăzut de lege susceptibil de a fi contestat. Deși a primit adresa nr.-/09.10.2008 la data de 13.10.2008, conform semnăturii de pe formularul poștal de confirmare a primirii, contestatoarea nu a înțeles să se conformeze celor solicitate, astfel că s-a procedat la respingerea contestației.
Potrivit art. 206 alin.1 din OG nr.92/2003, contestația se formulează în scris și va cuprinde:
a) datele de identificare a contestatorului;
b) obiectul contestației;
c) motivele de fapt și de drept;
d) dovezile pe care se întemeiază;
e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.
Conform pct.2.2 din Instrucțiunile pentru aplicareatitlului IXdin Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, aprobate prin Ordinul Nr. 519 din 27 septembrie 2005 emis de Ministerul Finanțelor Publice,În situația în care contestația nu îndeplinește cerințele care privesc depunerea împuternicirii, semnătura, precum și ștampilarea, în original, organele de soluționare competente vor solicita contestatorului, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ca în termen de 5 zile de la comunicarea acesteia să îndeplinească aceste cerințe. În caz contrar, contestația va fi respinsă, fără a se mai antama fondul cauzei.
Susținerea pârâtei potrivit căreia prin adresa nr.-/09.10.2008 i-a adus la cunoștință reclamantei obligația de a acoperi lipsurile contestației formulate se verifică doar în ceea ce privește întocmirea acestei adrese ( filele 80-81 ). Pârâta nu a făcut însă dovada că reclamanta a luat efectiv la cunoștință de conținutul acestei adrese întrucât din confirmarea de primire (fila 35) nu rezultă cine a primit adresa, nefiind trecute numele și prenumele persoanei respective și nici calitatea acesteia. De asemenea, nu este aplicată ștampila societății.
Față de acest aspect, în mod greșit s-a dispus respingerea contestației reclamantei prin reținerea viciului procedural, atât timp cât organul fiscal competent în soluționarea contestației nu și-a îndeplinit obligația legală de a solicita contestatoarei acoperirea lipsurilor constatate.
Prin urmare, Curtea va anula Decizia nr.375/12.11.2008 emisă de pârâtă, aceasta având obligația de analiza contestația după remedierea de către reclamantă a deficiențelor constatate.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea raportului de inspecție fiscală din 29.07.2008 și a Deciziei de impunere nr.345/29.07.2008, Curtea reține că acesta este inadmisibil a fi soluționat pe fond în această fază procesuală, dată fiind soluția dispusă de pârâtă prin Decizia nr. 375/12.11.2008.
Conform art.205 alin.1 din OG nr.92/2003 împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, potrivit art.210 alin.2 din ordonanță.
Potrivit art. 218 alin.2 din OG nr.92/2003,
Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivitart. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Prin urmare, potrivit Codului d e procedură fiscală, la instanța de contencios administrativ se poate formula contestație doar împotriva deciziei prin care organul fiscal a soluționat contestația depusă împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale.
n procedura specială a Codului d e procedură fiscală, poate constitui obiect al acțiunii judiciare doar decizia sau dispoziția dată de organul fiscal în soluționarea contestației administrative, decizie care nu constituie un simplu răspuns la plângerea prealabilă ci este asimilată ea însăși unui act administrativ fiscal.
Acțiunea prin care se solicită direct instanței anularea raportului de inspecție și a deciziei de impunere este inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite în parte acțiunea principală și cererea de intervenție în interes alăturat reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea principalăformulată de reclamanta - - 95 SA, cu sediul în M, Stațiunea, Hotel, județși cererea de intervenție în interes alăturat reclamanteiformulată de intervenienta- TRANSILVANIA SA, cu sediul în B,-. în contradictoriu cu pârâta - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ B, cu sediul în B,-, sect.5.
Anulează Decizia nr. 375/12.11.2008 emisă de pârâtă.
Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea raportului de inspecție fiscală din 29.07.2008 și a Deciziei de impunere nr. 345/29.07.2008.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 2009.
Președinte, - - - |
Grefier, - - |
tehnoredactat hot.jud.-- -
5 ex./ 10.02.2010
28 2009
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban