Contestație act administrativ fiscal. Decizia 658/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--18.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 658
Ședința Publică din 30 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Belicariu Maria
JUDECĂTOR 2: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 3: Pokker
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă T împotriva sentinței civile nr. 1074/CA/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată - - Internațional SRL, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta recurentă consilier juridic, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei recurente și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, întrucât instanța de fond nu a motivat hotărârea pronunțată și aceasta nu poate fi pusă în executare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș sub nr- la data de 12 iulie 2007, reclamanta "- International" prin administrator -, a chemat în judecată în calitate de pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea ca nelegale a actelor administrative unilaterale emise de pârâtă, respectiv Decizia de privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.240 din data de 26.02.2007, Raportul de Inspecție Fiscală nr. 1124 din data de 26.02.2007, Decizia nr. 411/100 din 14.06.2007 prin care a fost respinsă contestația formulată în procedura administrativă prealabilă.
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin actele administrative a căror anulare se cere, societatea reclamantă a fost obligată la plata sumei de 147.739,00 lei, reprezentând TVA nedeductibil, TVA colectat, impozit pe profit suplimentar, majorări și penalități de întârziere.
Datorită faptului că nu a fost de acord cu aprecierile organului constatator, la data de 20.04.2007 societatea a înregistrat la. T, sub nr. 21888 o contestație, care însă a fost respinsă prin Decizia nr.411/100/14.06.2007, comunicată la data de 18.06.2007.
Apreciind atât constatările organului fiscal cât și motivațiile T cu ocazia soluționării contestației ca neîntemeiate, sumele imputate fiind considerate eronate și nelegale, reclamanta s-a adresat instanței cu acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.
În drept acțiunea a fost motivată pe disp. art. 183 alin.4 și 187alin.2 din OG nr.92/2003, privind Codul d e Procedură Fiscală, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prevederile Codului Fiscal al României.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Taf ormulat întâmpinare, la acțiunea formulată de reclamantă prin care a solicitat instanței să respingă acțiunea ca neîntemeiată și să mențină ca temeinice și legale Decizia nr.411/100/14.06.2007, a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată și a Raportului de inspecție fiscală nr. 240/26/26.02.2007.
Raportul de expertiză contabilă a fost întocmit de către expertul contabil ec., fiind convocate ambele părți, care au pus la dispoziția expertizei documentele solicitate și care au fost utilizate la efectuarea ei.
In concluziile expertizei, expertul răspunzând la obiective arată că: prin nerecunoașterea unor documente ca având calitatea de document justificativ și reprezentând operațiuni efectuate de societate, organul de control a diminuat nejustificat cheltuielile societății cu suma de 32.083 lei și taxa pe valoarea adăugată deductibilă cu 6.096 lei. Totodată, au fost majorate veniturile societății cu suma de 401.545 lei reprezentând, în opinia organului de control, sume nefacturate pentru închirierea unor bunuri și spații deși, în fapt, conform actelor adiționale, aceste contracte și-au încetat aplicabilitatea ( au fost reziliate ) și taxa pe valoarea adăugată corectată aferentă în sumă de 76.293 lei.
În concluzie, expertul apreciază față de documentele ce au stat la baza efectuării raportului de expertiză, că -. - Internațional nu datorează suma totală de 147.739 lei.
Direcția Generală a Finanțelor Publice T a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat de expertul, pe care le-a depus prin registratura tribunalului, iar reclamanta a făcut dovada achitării integrale a onorariului de expert.
Expertul a formulat Răspuns la obiecțiunile formulate de T, răspunzând punctual la întrebări, pentru ca în final să concluzioneze că își menține cele consemnate în raportul de expertiză așa cum a fost întocmit inițial.
Apreciind însă că expertul nu a indicat în raportul de expertiză suma exactă pe care o datorează, sau nu, societatea reclamantă, instanța de fond a solicitat completarea raportului.
Prin Completarea la raportul de expertiză contabilă judiciară, expertul a precizat separat,cu privire la taxa pe valoare adăugată și cu privire la impozitul pe profit, sumele așa cum au fost reținute de organul de control și cum au rezultat în urma expertizei.
Astfel a constatat că în ce privește taxa pe valoare adăugată cu care se diminuează TVA de rambursat este de 811 lei și nu de 1.286 lei, taxa pe valoare adăugată neadmisă la deductibilitate este de 10.356 lei și nu de 15.977 lei, iar în ce privește taxa pe valoare adăugată colectată suplimentar, expertul a stabilit că aceasta este zero în loc de 76.293 cum a fost stabilit de organul de control.
În ce privește impozitul pe profit expertiza a reținut ca și corecte constatările organului de control la unele aspecte consemnate de acesta în raportul de inspecție fiscală din 19.02.2007, respectiv, cele cu care se majorează baza de impozitare cu suma totală de 54.449 lei, ceea ce determină un impozit pe profit suplimentar de 8.712 lei.
Din totalul obligațiilor suplimentare stabilite de organul de control de 147.739 lei, expertiza a arătat că din această suma reclamanta - Internațional datorează 19.879 lei.
Prin sentința civilă nr. 1074/CA/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa admis in parte acțiunea formulata de reclamanta - - International SRL T în contradictoriu cu parata T; a dispus anularea in parte a Deciziei de impunere nr.240/26.02.2007, a Raportului de Inspecție Fiscala nr.1124/26.02.2007 si a Deciziei nr.411/100 din 14.06.2007, conform Raportului de expertiza contabila judiciara, parte integranta a sentinței; a obligat pârâta sa plătească reclamantei suma de 10.200 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond reținut că reclamanta " - International" prin administrator -, a chemat în judecată în calitate de pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea ca nelegale a actelor administrative unilaterale emise de pârâtă, respectiv Decizia de privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.240 din data de 26.02.2007, Raportul de Inspecție Fiscală nr. 1124 din data de 26.02.2007, Decizia nr. 411/100 din 14.06.2007 prin care a fost respinsă contestația formulată în procedura administrativă prealabilă.
Apreciind că pentru lămurirea împrejurărilor cauzei, respectiv pentru verificarea de scripte și a calculelor, așa cum au fost ele efectuate de organul de control financiar, instanța de fond a considerat necesar a cunoaște părerea unor experți, deci în conformitate cu disp. art. 201 Cod procedură civilă a încuviințat și dispus efectuarea unei expertize de către un expert contabil autorizat.
Primind concluziile expertizei, în forma ei finală, după ce expertul a răspuns tuturor obiecțiunilor, instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată, fiind admisă în parte, în conformitate cu cele reținute în raportul de expertiză contabilă, parte integrantă a sentinței, iar în temeiul art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.200 lei, ce reprezintă: 5.000 lei onorariu avocat, conform chitanțelor nr. -,-și - și 5.200 lei onorariu expertiză conform chitanțelor nr. -/1 și -/1.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs în termen legal recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicitând în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și menținerii ca temeinice și legale a deciziei nr. 411/100/14.06.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, a deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală nr. 240/26/26.02.2007 pentru suma totală de 147.739 lei și totodată modificarea hotărârii judecătorești în sensul acordării cheltuielilor de judecată proporțional cu pretențiile admise la instanța de fond.
În motivarea recursului se arată că este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă întrucât instanța de fond nu a motivat în nici un fel soluția pronunțată mărginindu-se doar să facă trimitere la Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. Mai mult dispozitivul sentinței recurate nu este complet și nu menționează expres sumele totale pentru care a admis acțiunea și pentru care s-a respins acțiunea făcând trimitere la concluziile expertizei contabile care însă nu individualizează sursa fiecărui impozit sau taxă fiind consemnată doar suma finală datorată de reclamantă de 19.879 lei și în consecință în această manieră hotărârea judecătorească nu poate fi pusă în executare.
Referitor la solicitarea de modificare a hotărârii primei instanțe se arată că recurenta își menține punctul de vedere exprimat prin decizia 411/100/14.06.2007 prin care s-a respins în parte contestația prealabilă. Astfel se rețin că intimata a încălcat prevederile codului fiscal în ceea ce privește dreptul de deducere al TVA -ului nefiind posibilă deducerea în condițiile în care pe factura fiscală este menționat eronat codul fiscal, ce nu aparține reclamantei, iar înscrierea corectă a acestei mențiuni rezultă imperativ din cuprinsul art. 155 al.8 Cod fiscal aspect reținut de altfel și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. V/2007.
De asemenea se arată că este eronat și argumentul expertului care a reținut că reclamanta are drept de deducere pentru TVA în sumă de 5621 lei aferentă chiriei pentru perioada în care nu a avut înregistrat punctul de lucru, întrucât nu a fost prezentat un argument juridic valabil în acest sens. Totodată de vreme ce reclamanta nu a prezentat organelor de inspecție fiscală documente justificative necesare pentru admisibilitatea deducerii TVA-ului de 7807 lei, respectiv nu a prezentat facturile emise regiile furnizoare de utilități nu avea dreptul să deducă TVA-ul.
Pentru constatările reținute în Raportul de inspecție fiscală la punctul bat reia liniuță se reține că de asemenea acest constatări sunt corecte față de disp. art. 145 al.8 coroborat cu art. 155 al.8 lit. e și f Cod fiscal.
Referitor la contractele de închiriere încheiate de reclamantă cu Internațional SRL se arată că cestea erau reziliate din 02.01.2006, iar actele adiționale depuse în faza soluționării contestației au fost întocmite pro causa neexistând la data controlului.
În ceea ce privește cheltuieli de judecată acordate de instanța de fond aceasta nu a înțeles să limiteze onorariul avocațial și pe cel al expertului proporțional cu suma admisă reclamantului, obligând pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T la plata întregului onorariu fiind astfel încălcate dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv a art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În urma raportului de inspecție fiscală nr. 1124/26.02.2007 s-a întocmit în sarcina reclamantei intimate - - Internațional SRL decizia de impunere nr. 240/26.02.2007 prin care s-au instituit în sarcina acesteia obligații de plată suplimentare în sumă de 147.739 lei constând în TVA nedeductibil de 17.263 lei, TVA colectat de76.293 lei, impozit pe profit suplimentar în sumă de 40.715 lei, majorări de întârziere de 13.184 lei și penalități de 284 lei.
Împotriva acestei decizii de impunere reclamanta a formulat contestația prevăzută de Titlul IX din OG nr. 92/2003, în soluționarea căreia a fost emisă decizia 411/100/14.06.2007 a Direcției Generale a Finanțelor Publice
Investită cu acțiunea în anulare ca nelegală a actelor administrative anterior menționate, prima instanță a procedat la efectuarea unei expertize contabile de către expert, pentru a se stabili conform obiectivelor indicate de reclamantă dacă modalitatea de calcul a creanței bugetare este legală și dacă societatea datorează suma totală de 147.739 lei.
Prin sentința civilă recurată s-a admis în parte cererea reclamantei și s-a dispus anularea actelor administrativ fiscale conform raportului de expertiză contabilă judiciară parte integrantă a sentinței. Din cuprinsul sentinței civile astfel pronunțate nu rezultă însă care au fost considerentele de fapt și de drept care au format opinia instanței în sensul pronunțării hotărâri respective. Astfel din considerentele sentinței rezultă că instanța de fond a reținut starea de fapt privind emiterea actelor de impunere și cererea reclamantei de anulare a acesteia arătând că pentru lămurirea împrejurărilor cauzei s-a dispus efectuarea unei expertize de către un expert contabil autorizat, dar motivarea soluției se realizează prin fraza potrivit căreia instanța primind concluziile expertizei a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată urmând a fi admisă în parte conform celor reținute în raportul de expertiză contabilă. Această soluție contravin dispozițiilor imperative ale art. 261 al.1 punctul 5 Cod procedură civilă potrivit cărora hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel prima instanță avea obligația de a motiva în fapt și în drept soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei cu atât mai mult cu cât fără a ignora importanța și relevanța unei expertize contabile în acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale, expertul este chemat să se pronunțe doar asupra unor stări de fapt respectiv să procedeze la verificarea actelor contabile ale societății urmând ca în funcție de starea de fapt relevată prin expertiză instanța să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei actelor administrativ fiscale emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice T prin raportare la dispozițiile codului fiscal și a celorlalte acte normative aplicabile în cauză.
În speță se observă că organele fiscale au refuzat cererea de deducere a TVA-ului formulată de reclamantă apreciind că actele depuse de aceasta nu îndeplinesc cerințele legale în acest sens, or instanța avea obligația de a lămuri acest aspect prezentând părților argumente de fapt și de drept în acest sens. La fel în cazul situației în care organele fiscale au invocat întocmirea "pro causa" a actelor adiționale a contractelor de închiriere prezentate de reclamantă, caz în care revenea instanței obligația de a caracteriza actele respective și de a le stabili natura juridică și aplicabilitatea în cauză. Lămurirea tuturor aspectelor de natură fiscală invocate în cauză ar fi condus astfel la pronunțarea unei hotărâri care să permită părților pe de o parte să cunoască motivele ce au condus la pronunțarea soluției respective, iar pe de altă parte să permită părții nemulțumite să formuleze motive de recurs pertinente.
Încălcarea de către instanță a obligație prevăzută de art. 261 al.1 pct. 5 Cod procedură civilă se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă fiind de natură a aduce atingere dreptului părților la un proces echitabil așa cum este el instituit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel din practica constantă a se desprinde ideea că în vederea desfășurări echitabile a procesului civil, prin art. 6 al 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt prevăzute explicit și expres condițiile în care trebuie să se desfășoare un proces echitabil, respectiv. "publicitatea dezbaterilor" și "termenul rezonabil", dar din jurisprudența instanței europene au rezultat sintetizări și ale altor principii care se circumscriu aceleiași noțiuni de "proces echitabil" printre care și obligativitatea motivării hotărârilor. Hotărârea este actul prin care se finalizează procesul, ea reprezentând opera judecătorului al cărui conținut este rezultatul raționamentului prin care acesta supune o speță determinată reguli generale de drept, iar evoluția acestui raționament reprezintă motivarea hotărârii.
Motivarea hotărârii este necesară pentru aof ace înțeleasă și acceptată pe părțile litigante, dar și pentru a permite dacă este cazul instanțelor superioare să verifice dacă nu există lacune sau contradicții în raționamentul judecătorilor.
Referindu-se la obligația instanțelor de judecată de a-și motiva deciziile, Curtea a statuat că art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului obligă instanțele să-și motiveze hotărârile lor măcar prin aceea de a răspunde argumentelor părților pentru a le aprecia concludența și pertinența, chiar dacă aceasta nu înseamnă a răspunde la fiecare argument avansat de părți.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, Curtea apreciază că soluționa primei instanțe echivalează cu o necercetarea a fondului cauzei și fiind în prezența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă raportat la art. 312 al.5 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T și va casa sentința recurată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, ocazie cu care instanța va stabili și sumele datorate de reclamantă prin diferențierea în funcție natura obligaților fiscale suplimentare stabilite, pentru a putea fi posibilă punerea în executare a hotărârii judecătorești ce are calitate de titlu executoriu.
Reținând motivul de casare invocat de recurentă Curtea nu va mai proceda la analizarea pe fond a motivelor de modificare a sentinței recurate ce prevedeau legalitatea și temeinicia actelor fiscale emise în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta T împotriva sentinței civile nr. 1074/CA/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - - International SRL.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Red./20.05.2009
Tehnored. /27.05.2009/ 2 ex
Președinte:Belicariu MariaJudecători:Belicariu Maria, Dascălu Maria Cornelia, Pokker
