Contestație act administrativ fiscal. Decizia 662/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.662/CA/2009 -
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Tătar Ioana- -- JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
- -- judecător
- - -JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul reclamant domiciliat în O, str. -. -, nr.8. jud. B în contradictoriu cu intimata pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B -cu sediul în O, str. -, nr.2 -4, jud. împotriva sentinței nr.511/CA din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - contestație act administrativ fiscal -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul reclamant - lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 04.08.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind intimata DGFP
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 2 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.-/21.09.2009 plus 0,15 lei timbru judiciar, cauza este la al doilea termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul recurentului învederează instanței că susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris. Depune înscrisuri la dosar în susținerea recursului, respectiv hotărârea nr.973 din 26.07.2006 - intrată în vigoare la data de 04.08.2006, extras din regulamentul CEE nr.2913/1992, cu privire la valoarea de tranzacție a mărfurilor, precum și cu priire la tratamentul aplicabil bunurilor introduse de persoanele fizice pe teritoriul Comunității Europene, sentința nr.99/CA din 27.02.2007 a Tribunalului Bihor, chitanța nr.-, -, - și - reprezentând sume achitate la Biroul Vamal O, raportul privind preluarea & livrarea/predarea unui vehicul nr.29719 - tradus din limba engleză - extras, valoarea, luată de pe internet a autovehiculului în litigiu, în anul 2004 care este de 29.285 USD, iar valoarea când s-a făcut importul a fost de 4.995 USD. Arată de asemenea că, organele vamale au constatat că valoarea în vamă a fost stabilită în mod greșit, reclamantul apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, dată în contradicție cu prevederile legale în vigoare la data efectuării procedurii vamale precum și cu cele ale legislației Comunității Europene care sunt cu efect de obligativitate pentru Satul Român. Mai învederează instanței și că hotărârea judecătorească, ca practică judiciară, are la bază valoarea de import, prin valoarea de achiziție și nu prin altă valoare. Dacă se ia un extras de pe internet se poate observa că regulile Consiliului Europei sunt referitoare la valoarea aplicată prin Tratatul Uniunii Europene, respectiv valoarea de tranzacție, acesta fiind și actul legal care reprezenta valoarea reală cu care i-a fost vândut autoturismul. Mai arată că a invocat excepția nulității absolute a dispoziției de regularizare a situației din 19 martie 2008, care în opinia sa nu cuprinde prevederile obligatorii din art.43 lit."f" din Codul d e procedură fiscală coroborate cu art.46, în sensul că orice decizie contestată conține și un titlu executoriu, fiind însă doar o singură prevedere legată de temeiul de drept și condițiile în care acesta devine titlu executoriu, iar a doua excepție se referă la excepția prescripției dreptului de a emite decizia. Se mai arată de către reprezentantul reclamantului că, susține și concluziile scrise depuse la instanța de fond, iar față de prevederile art.4 alin.6 din HG 173/2006 consideră că intimata și-a invocat propria culpă, față de faptul că la data importului autoritatea vamală nu a avut suspiciuni și nu a fost împiedicată a determina valoarea în vamă a autoturismului, iar un alt aspect este și acela că intimata și-a întemeiat decizia de regularizare invocând prevederi legale interne, respectiv nr.1076/2006 și HG 707/2006, acte normative care sunt contrare dispozițiilor Codului Vamal și Acordului.
Instanța, pune în discuția reprezentantului recurentului faptul că prin acțiunea formulată la instanța de fond, reclamantul a invocat nulitatea deciziei de regularizare și a procesului verbal de control ale Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale - Autoritatea Națională a Vămilor și față de acest aspect, acestea nu au fost citate la instanța de fond.
Reprezentantul recurentului învederează instanței că într-adevăr nu au fost părți la instanța de fond, drept urmare apreciază că se impune, ca efect al nulității, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în condițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.511/CA din 25 iunie 2009, Tribunalul Bihora respins cererea formulată de reclamantul cu domiciliul în O,-, județul B, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O cu sediul în O, str. -, nr.2-4, judetul
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a importat din SUA, în luna martie 2007, un autoturism marca Ford Explorer, fabricat în 2003, potrivit declarației vamale de import nr.2324/2007 pentru care, la data importului cuantumul obligațiilor vamale a fost calculat având în vedere valoarea în vamă în sumă de 5000USD, reprezentând valoarea din contractul de vânzare cumpărare, formalitățile fiind îndeplinite de comisionarul vamal SC " Trans " SRL.
Ulterior, organele de control vamal din cadrul B au constatat că baza de calcul constând în valoarea în vamă a autoturismului a fost stabilită în mod greșit la valoarea de tranzacție fără a ține seama de lista de valori în vamă pentru autoturismele folosite introduse în țară, de persoane fizice, aprobată prin nr.1076/2006, sens în care au întocmit procesul verbal de control nr.3627/19.03.2008 și Decizia de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr.323/19.03.2008, stabilind în sarcina acestuia o diferență de taxă vamală în sumă de 5.318 lei,TVA în sumă de 11.115 lei și majorări de întârziere în sumă de 6.326 lei.
Împotriva acestor acte administrativ fiscale, reclamantul a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art.205 și următoarele din OG92/2003, respinsă, însă, prin Decizia nr.52/19.05.2008.
Criticile formulate de reclamant, precum și invocarea argumentelor întemeiate pe "regula" și "excepție", s-a apreciat că, sunt nefondate, în condițiile în care atât legislația internă cât și cea comunitară, devenită incidentă după data de 01.01.2007, sunt în sensul reținut de organele fiscale.
Astfel, textul art.40 al.1 și art.100 al.1 din 86/2006 privind Codul Vamal al României care reglementează activitatea de control vamal ulterior, a fost preluată din Regulamentul Consiliului CEE nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, art. 78,având în vedere necesitatea ca România să -și atingă obiectivul fixat de aderare la Uniunea Europeană, ceea ce presupune atât armonizarea legislației, cât și a structurilor de specialitate. Astfel, în cadrul Direcției Supraveghere Vamală si Împotriva Fraudelor Vamale fost înființat Serviciul Control Ulterior, care în conformitate cu prevederile nr. 688/17.04.2001.
Supravegherea vamală și controlul vamal ulterior cuprind orice acțiune a autorității vamale întreprinsă în vederea asigurării respectării reglementărilor vamale și a altor norme aplicabile mărfurilor și bunurilor aflate sub supraveghere vamală. Această Supraveghere vamală și control vamal ulterior se realizează de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția supraveghere și control vamal și prin serviciile supraveghere vamală și control vamal din cadrul direcțiilor regionale.
În considerarea acestor dispoziții, organele de control vamal au constatat că valoarea în vamă a autoturismului a fost stabilită în mod greșit și nu prin raportare la dispozițiile legale incidente, anume art.79 al.3 art.2 și 3 ale ordinului ministrului nr.1076/26.06.2006 pentru aprobarea valorilor în vamă, unde se precizează că "valoarea în vamă pentru autovehiculele și vehiculele folosite prevăzute la pozițiile tarifare.87,03 din vamal de import al României este cea prevăzută în anexele 2- 6 ".
Stabilirea valorilor în vamă pentru bunurile importate este dată în atribuția Ministrului de Finanțe, prin dispozițiile art.79 din Regulamentul de aplicare al Codului Vamal aprobat prin HG 707/2006, în care se prevede că "în cazul bunurilor introduse în țară de persoane fizice, valoare în vamă se stabilește de ministrul finanțelor publice".
Reclamantul se prevalează de dispozițiile Legii nr. 133 din 22 decembrie 1994 pentru ratificarea Acordului de la privind constituirea Organizației Mondiale de Comerț, a Acordului internațional privind carnea de bovina și a Acordului internațional privind produsele lactate, încheiate la la 15 aprilie 1994, care la art.2 stabilesc că "taxele vamale din vamal de import al României vor fi mai mici sau cel mult egal cu nivelul specificat în Lista nr. LXIX - România, anexata la Protocolul de la ",iar portivit art. 3 "Ministerul Comerțului va publica, periodic, modificările în regimul de import și export ce intervin ca urmare a aplicării angajamentelor asumate de România în baza Acordului de la privind constituirea Organizației Mondiale de Comerț".
Totodată, s-a reținut că, reclamantul nu a făcut dovada că taxele vamale stabilite prin Ordin al Ministrului Finanțelor (de remarcat că în prezent nu mai există portofoliul de la data adoptării legii - Ministrul Comerțului) sunt mai mari decât cele adoptate prin Protocol.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței și în urma rejudecării să se dispună admiterea contestației, anularea deciziei nr.52/19.05.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, precum și a procesului verbal de control cu nr.3627/19.03.2008, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În motivarea recursului, arată recurentul că soluția instanței de fond este nelegală, fiind în contradicție flagrantă cu prevederile legale în vigoare la data efectuării procedurii vamale, precum și în contradicție cu prevederile legislației Europene, cu efect de obligativitate pentru Statul Român.
Conform legislației europene și interne, arată că regula stabilirii valorii de impozitare a unui bun importat este valoarea de tranzacție (achiziție) a bunului, respectiv valoarea de factură.
Este adevărat că regula stabilită de legea europeană, cât și de dreptul intern are și excepții, însă, ca orice excepție aceasta este de strictă aplicare și interpretare, atât din punct de vedere al modului de stabilire a valorii în vamă, cât și a condițiilor, împrejurărilor, procedurilor și termenelor cu care legiuitorul restricționează și condiționează aceste excepții.
Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale și comerț 1994, ratificat prin Legea nr.133/1994, cu modificările ulterioare, care ratifica Acordul de la privind constituirea Organizației Mondiale de Comerț.
De altfel, potrivit dispozițiilor Deciziei nr.1296/2002 privind avizele de evaluare în vamă la avizul de evaluare nr.2.1. referitor la un preț inferior se face precizarea: "Comitetul tehnic de evaluare a analizat și concluzionat că simplu fapt că un preț este mai mic decât prețul normal de piață al mărfurilor identice, nu este suficient, care să ducă la respingerea sa în înțelesul art.1 din Acord, ținându-se cont, desigur și de prevederile art.17 din Acord".
Regula instituită prin Acordul privind evaluarea în vamă este aceea ca autoritățile vamale să determine valoarea mărfurilor pe baza prețului de tranzacție plătit sau de plătit de către importator. Ca urmare a Deciziei adoptate în cadrul, autoritățile vamale pot să se abată de la acest principiu atunci când au dubii serioase cu privire la corectitudinea sau acuratețea valorii declarate de importator sau a documentelor prezentate de acesta.
Acordul limitează aria de acțiune a autorităților vamale în determinarea valorii în vamă, atunci când valoarea declarată nu este acceptată, prevăzând cinci metode de stabilire, după caz, a acesteia, precum și obligația autorităților vamale de a lua în considerare punctele de vedere ale importatorilor.
Totalitatea regulilor ce guvernează evaluarea mărfurilor în vamă este cuprinsă în Acord. Acordul caută să asigure uniformitatea aplicării unor reguli, astfel încât importatorii să poată evalua din timp cuantumul taxelor vamale ce vor fi de plătit.
Potrivit dispozițiilor art.57 din Codul vamal, cu trimitere la Acordul, arată că valoarea în vamă este prețul efectiv plătit, iar în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preț, la valoarea în vamă se include și cheltuielile de transport a mărfurilor importate până la frontiera română, precum și costul asigurării pe parcurs extern.
În cauză, arată că nu există dovezi care să confirme existența unor cheltuieli ce ar fi fost necesar să fie incluse în "valoarea în vamă".
Susținerea pârâtei Direcția Regională Vamală C, potrivit căreia ar fi stabilit valoarea în vamă, definitivă, preluând prețul din lista anexa nr.3 la. nr.1076/2006, arată că nu întrunește cerințele art.2 pct.1, lit.a și din Acordul pentru aplicarea art.VII al Acordului, respectiv nu are în vedere valori de tranzacție a mărfurilor identice importate din aceeași țară de export.
Arată că, pe de o parte, la data importului, autoritatea vamală, nu a avut suspiciuni și nu a fost împiedicată în a determina imediat și definitiv valoarea în vamă, iar pe de altă parte a acceptat acest calcul și a perfecționat importul.
Față de această situație și luând în considerare și prevederile art.4 alin.6 din nr.HG137/2006, consideră o invocare de către Autoritatea Vamală a propriei sale culpe completată de sancțiunea termenului de prescripție a normei indicate mai sus.
Un alt aspect important care trebuie reținut în cauză este faptul că pârâta își întemeiază decizia de regularizare privind stabilirea cuantumului datoriei vamale, invocând prevederi legale interne, respectiv P: nr.1076/2006 și nr.HG707/2006, care sunt acte normative contrare Codului vamal și Acordului, acte normative care primează în fața prevederilor interne, potrivit dispozițiilor constituționale.
Este important de subliniat, arată recurentul, împrejurarea că, tranzacția, în speță, factura cu care a fost achiziționat autoturismul este actul "ad probationem" prin care Senatul Statului - SUA i-a vândut autoturismul. A avea suspiciuni privind corectitudinea actului, a cuantumului sumei cu care a fost vândut autoturismul, luând în considerare calitatea specială a vânzătorului, în afară de a fi susceptibilă de a aduce o jignire distinsei instituții americane, nu ar fi trebuit să producă nici un alt fel de consecințe.
Nici în ceea ce privește penalitățile, dacă am accepta ideea că ar exista vreo datorie vamală, arată recurentul că nu au fost calculate corect, luând în considerare momentul de la care acestea urmau să fie calculate.
Sub un alt aspect, eventuala stabilire greșită a taxelor vamale, pre care recurentul nu o recunoaște, arată că nu-i este imputabilă lui, ci organului vamal, astfel că obligarea la plata dobânzilor și penalităților este absolut greșită, nelegală, contrară principiului că cel care a produs eroarea (organul vamal) trebuie să suporte consecințele și nu cetățeanul de bună credință, care a achitat suma stabilită de instituție.
Referitor la conflictul aparent dintre legislația românească și cea comunitară, arată că prin adresa /C5/JM/pa - D(2G08) 22462 din 23 decembrie 2008, Comisia Europeană comunică faptul că a fost informată cu privire la utilizarea de către autoritatea vamală din România a unor prevederi legale prin care se autorizează aplicarea unor liste de prețuri în scopul evaluării în vamă a mărfurilor, ceea ce nu este în conformitate cu prevederile art.31 alin.2 din Regulamentul (CEE) nr.2913/92 al Consiliului din 12.10.1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările ulterioare.
De asemenea, se mai precizează că, tratamentul aplicabil bunurilor introduse de persoanele fizice pe teritoriul Comunității trebuie să fie același cu cel aplicabil bunurilor introduse de persoanele juridice, regulile Codului vamal comunitar în ceea ce privește evaluarea în vamă fiind aplicabile în mod egal tuturor persoanelor, indiferent că sunt fizice sau juridice.
Având în vedere cele precizate, consideră că este obligatoriu ca în ceea ce privește evaluarea în vamă a mărfurilor să se aplice prevederile Regulamentului Consiliului (CEE) nr.2913/92 și ale Regulamentului Comisiei (CEE) nr.2454/93.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.29 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr.2913/92, valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Comunității, ajustat, când este cazul, în conformitate cu art.32 și 33.
Arată recurentul că, în situația sa prevederile art.29 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr.2913/92 nu sunt aplicabile. În vederea stabilirii valorii în vamă a bunurilor menționate mai sus, consideră necesar a se ține cont de prevederile art.30 și 31 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr.2913/92, precum și de prevederile art.150 - 153 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr.2454/93.
Concluzionează că, Ordinul ministrului nr.1076/26.06.2006 contravine, prin forța juridică inferioară dar și prin modul de reglementare, actelor juridice normative de forță superioară, precum și legislației comunitare, fiind ilegal, motiv pentru care înțelege să invoce excepția de ilegalitate a acestuia.
În drept a invocat prevederile art.304 pct.9, art.312 Cod procedură civilă.
Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare în cauză.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, reține că este fondat, urmând ca în baza prevederilor art.304 pct.5, art.312 Cod procedură civilă, să dispună admiterea lui ca fondat, casarea în totalitate a sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat instanței anularea deciziei nr.52/19.05.2008, emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de regularizare nr.323/19.03.2008 și a procesului verbal de control nr.3627/19.03.2008, precum și anularea deciziei de regularizare și a procesului verbal de control emise pe seama sa de către organele vamale.
Reclamantul a arătat că, în opinia sa obligațiile vamale suplimentare stabilite în sarcina sa, în urma controlului ulterior efectuat de organele vamale, sunt nelegal stabilite, motiv pentru care a solicitat anularea acestor acte administrative.
Prin petitul acțiunii introductive, reclamantul nu a arătat expres care sunt părțile procesuale pârâte cu care înțelege să se judece, ele fiind stabilite prin conceptul de citare întocmit în cauză, unde apare ca și pârâtă doar Direcția Generală a Finanțelor Publice B, care a emis decizia dată în soluționarea contestației, fără a fi citate și introduse în cauză și organele vamale emitente ale deciziei de regularizare și procesului verbal de control.
Instanța de fond procedat la soluționarea acțiunii reclamantului și la analizarea actelor administrative considerate vătămătoare, fără a sesiza și pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză și a organelor emitente ale deciziei de regularizare a situației și procesului verbal de control prin care de fapt s-au stabilit obligațiile fiscale vamale în sarcina reclamantului.
Conform prevederilor art.129 alin.4 Cod procedură civilă, judecătorul este în drept să ceară părților explicații orale sau în scris și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept invocată de părți.
De asemenea, potrivit prevederilor art.129 alin.5 Cod procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În speță însă, instanța de fond s-a pronunțat asupra legalității actelor administrative emise de organele vamale fără a proceda la analizarea acestora în contradicție și cu emitentul lor, care nu a fost parte în cauză, neputându-și formula apărări cu privire la cele invocate în acțiune, încălcându-se principiul contradictorialității procesului.
În virtutea rolului activ, instanța de fond ar fi trebuit să pună în discuția reclamantului întregirea cadrului procesual stabilit inițial, în sensul necesității introducerii în cauză și a emitentului actelor vamale contestate de reclamant pentru o justă și corectă soluționare a cauzei.
Neprocedând în acest fel, instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată fiind nelegală.
Drept urmare, instanța de recurs va dispune admiterea ca fondat a recursului și casarea în totalitate a sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
La rejudecarea cauzei, instanța de fond va avea în vedere considerentele prezentei decizii, precum și excepțiile și motivele invocate de reclamantul recurent în recurs legate de actele administrative atacate și fondul cauzei deduse judecății.
De asemenea, la rejudecarea cauzei, instanța va avea în vedere și eventualele cheltuieli de judecată solicitate de părți în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței nr.511/CA din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță,ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 3 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- în concept - 08.12.2009
- jud. fond. -.
- tehnoredact./ - 4 ex.
- 08.12.2009
- 2 com. _________ cu:
1. recurent reclamant - domiciliat în O, str. -. -, nr.8. jud. B
2.intimata pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B -cu sediul în O, str. -, nr.2 -4, jud.
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu
