Contestație act administrativ fiscal. Decizia 678/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 678/R-CONT
Ședința publică din 12 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINAȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței nr. 423 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă DR., cu sediul în D, str. - nr.32, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă, în baza delegației de la dosar, lipsă fiind intimata-reclamantă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentei-pârâte depune la dosar delegație de reprezentare, arătând că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta recurentei-pârâte, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii și menținerea ca temeinică și legală a deciziei nr. 56/15.07.2008. Arată că nu s-a cerut expres să se anuleze decizia de impunere. Raportul de inspecție este act administrativ fiscal.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr-, la data de 14.01.2009, reclamantul Cabinet Medical Individual Dr. a solicitat instanței anularea deciziei nr. 56/15.07.2008 și a avizelor nr. - și -, prin care i s-a imputat în mod eronat suma de 619 lei, considerându-se că cheltuielile cu combustibilul (benzină pentru autoturismul pe care-l folosește cabinetul medical individual) nu reprezintă cheltuieli deductibile.
De asemenea, în mod greșit s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 186 lei aferente sumei de 619 lei, din moment ce această cheltuială este justificată cu actele depuse la organul fiscal.
Prin sentința nr. 423/17.03.2009, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal a admis cererea și a dispus anularea Raportului de inspecție fiscală, a Deciziei de impunere nr.56839 din 11.06.2008 și a Deciziei nr.56 din 15 iulie 2008, în ceea ce privește suma de 619 lei - impozit și 186 lei - accesorii, înlăturând obligarea reclamantului la plata acestor sume.
În motivarea sentinței prima instanță a reținut că, prin contestația înregistrată la. V sub nr.30182/01.07.2008 și completată prin cererea înregistrată sub nr.31411/09.07.2008, reclamantul a contestat suma de 619 lei, imputată de către organul fiscal și obligată aop lăti bugetului de stat, întrucât cabinetul medical nu are în dotare autoturism, iar cheltuielile cu combustibilul (benzină) nu reprezintă în această situație cheltuieli deductibile. De asemenea, s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 186 lei, întrucât suma menționată mai sus nu a fost achitată în termen.
În raport de obiectul contestației formulate de reclamant, DGFP avea obligația să examineze pe fond aspectele invocate de acesta și să arate dacă decizia de impunere care a avut la bază raportul de inspecție fiscală a stabilit corect sumele datorate de către Cabinetul medical individual bugetului de stat și nu să considere că se contestă numai raportul de inspecție fiscală și nu și decizia de impunere ce reprezintă titlul de creanță.
Respingerea contestației de către pârâtă pe considerent că reclamantul nu înțelege să conteste și decizia de impunere ce reprezintă titlul de creanță pentru sumele stabilite în sarcina sa nu se justifică în cauză. Prin contestați reclamantul a susținut că nu datorează sumele la care a fost obligat, ori acest lucru se datorează emiterii deciziei de impunere, iar pârâta a fost investită cu starea de fapt căreia avea obligația să-i dea haina juridică și să verifice dacă sumele respective sunt sau nu datorate. Respingând contestația ca inadmisibilă pârâta a nesocotit principiul disponibilității. Disponibilitatea se poate manifesta fie în mod expres prin declarația părții, fie în mod tacit prin abținerea ei.
Este evident că reclamantul contestă obligațiile fiscale stabilite prin actul administrativ-fiscal producător de efecte juridice în acest sens și nu simpla constatare din raportul de inspecție fiscală care nu prevede o asemenea obligație.
Din actele depuse rezultă că facturile sunt completate corespunzător cu datele prevăzute de lege privind contravaloarea bunurilor și serviciilor, iar cheltuielile respective sunt deductibile ca urmare a contractului de comodat cu care s-a făcut dovada că autoturismul respectiv a fost utilizat efectiv pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin cabinetului medical individual.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta DGFP V care, invocând dispoz. art. 304 pct. 6, 8-9 și art. 3041.proc.civ. a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinice.
Astfel, prima instanță a dat mai mult decât s-a cerut, întrucât reclamantul nu a solicitat și anularea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere. De altfel, nici în cadrul contestației administrative reclamantul nu a răspuns solicitării recurentei de a preciza dacă își îndreaptă contestația și împotriva deciziei de impunere, care reprezintă, în realitate și potrivit dispozițiilor legale, titlul de creanță împotriva căruia se poate formula contestație. Raportul de inspecție fiscală este doar un act premergător care, în sine, nu produce efecte juridice și nu poate fi executat și, ca atare, nici contestat.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, reținând incidența dispoz. art. art. 304 pct. 6 și 9 și art. 3041.proc.civ, Curtea constată că recursul este fondat.
Într-adevăr, anularea deciziei de impunere și anularea raportului de inspecție fiscală nu au format obiectul cererii de chemare în judecată și, în plus, în condițiile în care ele nu au fost examinate de către organul administrativ care a pronunțat Decizia nr. 56/15.07.2009, nu puteau fi examinate nici de către instanța de judecată.
Ca atare, întrucât organul fiscal a soluționat plângerea administrativă fără a intra în cercetarea fondului pretențiilor reclamantului, respingând contestația ca fiind inadmisibilă, se impunea ca instanța de fond, care a constatat nelegalitatea Deciziei nr. 56/2008, să oblige organul fiscal la verificarea fondului contestației administrative. Soluția se conturează în acest sens întrucât instanța, potrivit. art. 218 alin. 2.proc.fisc. verifică soluția dată de organul fiscal și pe acesta o cenzurează, dispunând măsurile ce se impun în raport de conținutul deciziei. Ori, așa cum s-a arătat, în speță organul fiscal nu a făcut o verificare de fond a contestației administrative, verificare care să poată fi cenzurată ca atare de către instanță.
În ce privește Decizia nr. 56/2008, Curtea constată că aceasta este nelegală.
Astfel, recurenta pârâtă a fost învestită cu soluționarea unei contestații administrative îndreptate împotriva debitelor fiscale stabilite suplimentar de organul fiscal în urma controlului din data de 3.06.2009.
Este real că, prin contestația depusă la data de 1.07.2008, reclamantul a indicat drept act "constatator" al debitelor sale "procesul verbal" din 3.06.2008, în fapt Raportul de inspecție fiscală, însă a arătat fără echivoc faptul că înțelege să conteste suma constatată în sarcina sa prin acest act.
De asemenea, prin precizarea contestației, realizată ca urmare a faptului că organul fiscal l-a încunoștințat că decizia de impunere poate forma obiect al contestației administrative, reclamantul a reluat aceleași nemulțumiri referitoare la nedeductibilitatea anumitor cheltuieli și la sumele impuse suplimentar în sarcina sa.
Primind contestația administrativă astfel formulată, organul fiscal (recurenta pârâtă) a dat dovadă de un formalism excesiv în a aprecia că, de vreme ce reclamantul nu a indicat în contestația sa numărul deciziei de impunere și faptul exact al contestării acesteia, legalitatea și temeinicia stabilirii debitelor fiscale suplimentare nu poate fi examinată.
Recurenta pârâtă, la momentul soluționării contestației administrative cunoștea faptul că a emis și o decizie de impunere cu privire la sumele pe care deja reclamantul le contestase, astfel încât se impunea soluționarea cererii acestuia pe fondul pretențiilor în condițiile în care reclamantul nu cunoștea existența deciziei de impunere. Recurenta pârâtă nu a dovedit, potrivit actelor aflate la dosarul cauzei, că a comunicat reclamantului decizia de impunere sau că i-a adus la cunoștință acestuia faptul emiterii deciziei cel puțin prin solicitarea de precizare a contestației administrative.
Pe de altă parte, raportul de inspecție fiscală este un act administrativ în înțelesul art. 41 Cod proc.fisc. susceptibil de a fi contestat în temeiul art. 205 din același act normativ.
Ca atare, câtă vreme este sesizată cu o contestație administrativă asupra unui act administrativ fiscal, organul fiscal trebuie să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei acestuia.
Întrucât recurenta pârâtă nu a procedat întocmai, se impune obligarea acesteia să examineze Raportul de inspecție fiscală. Aceeași obligație o va avea recurenta și în raport cu decizia de impunere, pentru considerentele sus expuse.
În consecință, în baza art. 312 alin. 1-3.proc.civ. Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va admite cererea de chemare în judecată și va desființa Decizia nr. 56/2008, obligând-o pe pârâtă să soluționeze pe fond contestația reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINAȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral nr.17, județul V, împotriva sentinței nr. 423 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă DR., cu sediul în D, str. - nr.32, județul
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea și desființează decizia nr.56/2008.
Obligă pe pârâtă să soluționeaze în fond contestația administrativă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
18.06.2009
Red./4 ex.
Jud.fond.Gh.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Dumitru
