Contestație act administrativ fiscal. Decizia 68/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 68/
Ședința publică din 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta DGFP M, cu sediul în Tg.-M,--3, jud.M, împotriva sentinței nr.330/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal se prezintă intimatul reclamant prin avocat, lipsă fiind recurenta pârâtă DGFP
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen procedural, fiind scutit de plata taxei de timbru.
Reprezentantul intimatului reclamant depune împuternicirea avocațială, chitanța cu onorariu avocațial și întâmpinare(9-13 dosar).
Nefiind cererii formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, iar în subsidiar retrimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, cu cheltuieli de judecată, detaliind oral motivele din cuprinsul întâmpinării; la întrebarea instanței declară că nu are cunoștință de cea de-a doua decizie emisă de către recurenta pârâtă DGFP M întrucât nu le-a fost comunicată; ambele decizii de impunere au un conținut identic și se referă la aceeași sumă.
CURTEA,
Prin sentința nr. 330 din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M și s-a dispus anularea Deciziei nr. 48/2008 și a Deciziei de impunere anuală nr. -/2008 emise de pârâtă, obligând-o pe aceasta din urmă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 44,6 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 2022 din 18 aprilie 2007 Judecătoriei Târgu -M s-a luat act de tranzacția între părți în ceea ce privește imobilul situat în Târgu-M-, teren și construcții.
În baza acesteia a fost emisă decizia de impunere nr. -/2008, în care s-a menționat că reclamantul a realizat venit din transferul proprietății imobiliare din patrimoniul personal în sumă de 71.094 lei și datorează impozit de 1638 lei. Contestația formulată împotriva acestei decizii de către reclamant a fost respinsă prin decizia nr. 48/2008.
Prima instanță, din situația de fapt reținută a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
În decizia de impunere cât și în actul administrativ emis de pârâtă s-a reținut ca temei legal prevederile art. 77 alin. 1 Cod fiscal și art. 151 alin. 2 din HG nr. 44/2004. S-a constatat că la textul din Legea nr. 571/2003 nu se reglementează impozitul pe venit în cazul ieșirii din indiviziune, ci doar la transferul dreptului de proprietate prin acte juridice între vii. Reclamantul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului și apartamentelor nr. 5 și 6 din imobilul de pe-, prin act juridic încheiat cu altă persoană în anul 2007. Reclamantul era coproprietar asupra imobilului menționat, împreună cu alte persoane, având cota de 1/12 din teren și 1/12 din construcții. Din extrasul de carte funciară reiese că reclamantul a dobândit aceste cote în baza certificatului de moștenitor nr. 111/1996 și a unui contract de vânzare-cumpărare nr. 356/2005, aceste acte având efect la intrarea bunurilor în patrimoniul reclamantului în cotele respective.
În consecință, a statuat instanța de fond că, prevederile art. 77 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 nu se aplică în cazul reclamantului, iar în ce privește prevederile art. 151 alin.2 din HG nr. 44/2004, s-a constatat că acesta adaugă la lege. Întrucât este inadmisibil ca prin act normativ cu caracter inferior să se aducă modificări sau adăugiri unei legi, nici acest text nu se poate reține ca având aplicare în cauză, astfel instanța a apreciat că pârâta a calculat și a impus în mod nejustificat reclamantului suma de 9415 lei cu titlu de impozit la transferul dreptului de proprietate, reclamantul nu a înstrăinat în anul 2007 bunuri, dispunându-se astfel admiterea acțiunii acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului, menținerea deciziei 48 din 28 mai 2008, precum și a deciziei de impunere anuală nr. - din 20 martie 2008, reprezentând impozit pentru veniturile rezultate din transferul proprietății imobiliare din patrimoniul personal pe anul 2007.
În motivarea cererii de recurs se arată că prin hotărârea recurată s-a dispus anularea deciziei de impunere anuală - din 20 martie 2008, deși prin întâmpinarea depusă la dosar s-a arătat că prin decizia nr. 48 din 28 mai 2008 fost soluționată contestația depusă de către împotriva deciziei de impunere nr. - din 20 martie 2008, decizia asupra căreia instanța s-a pronunțat și a constatat nelegalitatea acesteia, nu a fost contestată de către contestator.
Cu toate acestea, instanța a procedat la soluționarea pe fond a contestației, iar soluția pronunțată s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 77 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora la transferul dreptului de proprietate și al desmembrămintelor acestuia prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit. Acesta a fost temeiul juridic în baza căruia s-a stabilit impozitul prin decizia anulată, cuantumul impozitului fiind cel prevăzut de lege.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, contestatorul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală, susținând că organele fiscale au dat o interpretare greșite dispozițiilor cuprinse în art. 77 din Legea nr. 571/2003, întrucât imobilul a fost dobândit în urma ieșirii din indiviziune, operațiune care nu poate fi calificată ca un transfer al dreptului de proprietate către o altă persoană. Coproprietatea a dobândit-o împreună cu soția lui în anul 2000, la acel moment a achitat impozitul aferent operațiunii juridice, iar partajul care a avut loc între părți are un efect exclusiv declarativ. Calitatea de proprietar a dobândit-o în momentul achiziționării bunului.
Cum între părți nu a avut loc un transfer de proprietate, în mod greșit organele fiscale au procedat la impozitarea operațiunii de transfer, care a avut loc în baza unui tranzacții încheiate între părți și consfințită prins sentința civilă nr. 2022 din 18 aprilie 2007.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin plângerea formulată de către z s-a solicitat anularea deciziei nr. 48 din 28 mai 2008 și admiterea contestației formulată împotriva deciziei de impunere nr. - din 20 martie 2008.
Verificând conținutul deciziei 48 din 28 mai 2008, emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M se constată că prin aceasta a fost soluționată contestația înregistrată sub nr. 20511 din 21 aprilie 2008 împotriva deciziei de impunere anuală - din 20 martie 2008, decizia de impunere la care face referire atât contestatorul dar și instanța atunci când soluționează cauza, nu a formulat obiectul contestației soluționată pe cale administrativ jurisdicțională prin decizia nr. 48 din 28 mai 2008.
Din actele și lucrările dosarului - filele 40 - 70, rezultă că Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mae mis pe seama contestatorului două decizii de impunere pe anul 2007, respectiv decizia - din 20 martie 2008, precum și decizia - din 20 martie 2008, contestatorul nefiind în măsură să facă dovada că a contestat ambele decizii. De altfel, nici instanța investită cu soluționarea contestației nu a verificat situația celor două decizii de impunere, verificare ce se impunea a fi făcută având în vedere plângerea formulată de către prin care contesta decizia 48 din 28 mai 2008, dar în același timp solicita și anularea deciziei - din 20 martie 2008, deși prin decizia mai sus amintită a fost soluționată contestația împotriva deciziei nr. - din 20 martie 2008.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, determinarea adevărului în procesul civil reprezentând una din cele mai importante obligații impuse de lege judecătorului, iar în cuprinsul acestui principiu unul din elementele esențiale îl reprezintă aplicarea corectă a legii. În condițiile în care prima instanță nu s-a preocupat de clarificarea situației celor două decizii de impunere, mai precis nu a verificat dacă contestația depusă la Direcția Generală a Finanțelor Publice M, înregistrată sub nr. 20512 din 21 aprilie 2004, viza ambele decizii emise pe seama contestatorului, în situația în care s-ar fi constatat că această contestație a fost formulată numai împotriva deciziei nr. -, instanța trebuia să verifice în ce măsură contestația este admisibilă în raport de dispozițiile art. 218 din OG nr. 92/2003.
Apreciind că, în cauză se impune administrarea de probe noi care să clarifice situația deciziei - a cărei legalitate a fost verificată de către prima instanță, fără a observa că prin decizia 48 din 28 mai 2008 intimata a soluționat pe cale administrativ jurisdicțională contestația împotriva deciziei -, instanța constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, urmând să caseze hotărârea primei instanțe și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării se va verifica situația celor două decizii de impunere fiscală(- și -) dacă ambele decizii au fost contestate pe cale administrativ jurisdicțională și în ce condiții a fost emisă decizia nr. 48 din 28 mai 2008 de soluționare a contestației formulată de
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M, str. -.-, nr. 1-3, județul M, împotriva sentinței nr. 330 din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, având ca obiect anularea Deciziei nr. 48 din 28 mai 2008 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M în soluționarea contestației formulate de reclamant împotriva Deciziei de impunere anuală nr. - din 20 martie 2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored.BI/4ex
jud.fond:
-11.02.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
